Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LABA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 98 pentru LABA.

Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!

Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe ...

 

Alecu Donici - Ursul la priseci

... în priseci curând s-au dezvelit; Căci ursul, cum au mers la tact, s-au apucat De curățit, de retezat Și, drept, oricare stup în labă-i au intrat L-au scos de tot curat, Iar mierea la bârlog mergea necontenit, Pân' ce la sfat s-au dat de știre Și ...

 

Ioan Slavici - Scormon

Ioan Slavici - Scormon Scormon de Ioan Slavici Informații despre această ediție I Cât e de lung gardul, de la portiță până la cotitura uliței, Sanda l-a măsurat, nici ea singură nu știe de câte ori, cu firul în mână. Jos, lângă portiță, e vârtelnița cu jirebia de tort. Sanda ia capătul firului, îl sucește pe lângă cel dintâi par din gard, apoi merge lăsând firul printre degete, din par în par, până la stâlpul din cotitură; acolo sucește firul încă o dată și iarăși se întoarce înapoi. Vârtelnița se mișcă alene, scârțâind îndelungat, și lasă firul a se dezveli. Din când în când, scârțâitura încetează și firul nu mai curge. Sanda fuge la vârtelniță, descurcă firele și iarăși părândă parii. Așa se urzește pânza. Și gardul e cel mai bun urzitor: pari bătuți unul lângă altul și legați între dânșii, loc de șase palme de la pământ, cu o împletitură de nuiele. Lângă gard locul e neted; dincolo grădina cu legume și cu flori. Cucurbăta se întinde de-a lungul, se ridică și pe alocurea se răsucește până în vârful parilor, încât firul Sandei se ascunde în verdeața frunzelor ori scutură albine ...

 

Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine

... Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine Omul care s-a pierdut pe sine de Dimitrie Anghel O perucă, o labă de iepure, un borcănaș cu cold-cream și altul de carmin, iar peste toate, un nor impalpabil de pudră erau de ajuns ca să-și ... care și l-a aprins într-o zi o vecină pe gura ei rumenă, ce nu știuse încă pînă atunci ce-i o labă de iepure, un borcan de cold-cream sau un creion de carmin, l-a făcut să-și lipească fără să vrea palida față ...

 

Duiliu Zamfirescu - O noapte în pădure

... Se spășește de rușine: I-a-nlemnit gurița frica Și-a uitat să se închine; Gînditoarea dadă Uță Stă c-o labă sub bărbie, Scrisă-n chip de pisicuță Gata de călugărie; Magdalina , găinușa, Numai-n horbotă de pene, Își mlădie-n voaluri gușa Tremurînd ușor din ...

 

Emil Gârleanu - Filozoful

... n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare ...

 

Iuliu Cezar Săvescu - Leul

Iuliu Cezar Săvescu - Leul Leul de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     Atât cât ochii pot cuprinde     În lung și-n larg peste ocean,     De mii de ori pe-atât se-ntinde     Pustiul alb saharian.     Lângă ruina calcinată     A unui templu părăsit,     Lingându-și laba-nsângerată,     Oftează greu un leu rănit.     Dar, iată, luna se arată     Urcând al cerului calvar,     Pustia tace-nfiorată     Și numai leul solitar,     Neavând durerea cui să-și spună     Curgându-i balele fierbinți,     Ridică laba către lună,     Scrâșnind strident din albii-i dinți

 

Vasile Alecsandri - Dolca

Vasile Alecsandri - Dolca Pe câmpul Tinechiei, Pe zările câmpiei, Răsărit-au florile Odată cu zorile? N-au răsărit florile, Ș-a dus Costea oile De-a așezat stânele Pe toate movilele. Azi e luni și mâini e marți, Pleacă Costea la Galați. Să ia sare La mioare, Și bolovani La cârlani, Și tărâțe, La oițe, Și glugi mari La cei zărari, Și opinci La cei voinici. Iară Costea cum mergea Cu Fulga se întâlnea. Fulga cel cu barba neagră Și cu mintea neîntreagă, Necăjit și obosit, De trei zile flămânzit: ,,Alei! Fulgo, dragul meu, Să faci cum ți-oi zice eu: Mergi la stâna mea cu bine Să-ți iei un dar de la mine, [1] Trei mioare de frigare Ș-încă una de căldare Ca să-ți fie de prânzare." Fulga cel cu barba neagră, Dar cu mintea neîntreagă, Sus la stână se ducea Ș-oile cât le vedea, Cârduri, cârduri le rupea, Cu botâul le mâna În codru la Pandina. Iar Costea când se-ntorcea Mare pagubă-și vedea Că lui, mări, nu-i venea Nici laptele la mulsoare, Nici cașul la-nchegătoare, Nici urda la-nvelitoare! Costea mult nu se-ngăima, El ...

 

Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult

Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult Dă-dămult... Mai dă-dămult de Ion Luca Caragiale Dă-dămult, mai dă-dămult stăpânea o împărăție fără margini Barlaboi-împărat, ce-i mai zicea și Ciungumpărat... — Dă ce-i mai zicea și Ciungu-mpărat?... — Iac-așa! Îi mai zicea de pe când era tinerel și Ciungu-mpărat, fiindcă mai târziu era să-și piarză o mână... în război... — Bietul împărat Barlaboi!... Și era și însurat Barlaboi-mpărat. Avea nevastă, și cu ea o fată. Altceva niciodată. N-avea noroc... băiat... de loc. ...Lucrau femeile toată ziulica, toată nopticica: țeseau, îmblăteau, înălbeau, depănau, torceau, dregeau, cârpeau, însăilau, coseau, tigheleau, tot așa și iar așa, ș-una ș-alta zor zoreau: ba din ac, ba din undrea, mama-mpungea, fata trăgea. Împărăteasa, părul ca cerneala... Fata, ca cânepa. * ...La fără cinsprece zile al cinsprecelea an, la același ceas taman-taman, Ciungu-mpărat cu amândouă mâinile a plecat. A plecat Barlaboi, la război, să se bată-n duel cu Stacojiu-voievod, ce-i mai zicea și Sontic-vodă până nu-l făcuse mă-sa. — De ce-i mai zicea și Sontâc-vodă până nu-l ...

 

Ștefan Octavian Iosif - În vis...

Ştefan Octavian Iosif - În vis... În vis... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 În vis văzui un om gătit, mic de statură, Mergea cu pași de-o schioapă pe labe răschirate; Purta o haină nouă și albituri curate, Ci răsărea-n lumină mojica lui făptură. În fond era nemernic, meschin, — o stîrpitură, Pe dinafară, însă — cu multă demnitate; Răzbunător și țanțoș, trîntea cuvinte late, Cu ifos fără margini vorbind despre bravură. "Știi cine este? Vino și-l vezi !" zîmbind îmi spune Cu viclenie Zeul stînd înaintea mea, Și magica-i oglindă sub ochii mei o pune. Văd un altar și-n față-i stetea piticul famen, Cu draga mea alături; rostiră ambii: "Da !" Și mii de draci strigară rîzînd cu hohot: "

 

Ștefan Octavian Iosif - Mănușa (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Mănuşa (Iosif) Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Ștefan Octavian Iosif În fața grădinii sale cu lei, Când gata-i să-nceapă lupta de fiare, Stă regele Francisc pe tron. În preajmă-i stâlpii coroanei, Și de jur împrejur, pe înaltul balcon, Cunună de mândre femei. Și la un semn s-a deschis colivia, Și grav, în arenă, un leu Își poartă mândria Și caută mut, de jur împrejur, Căscând fioros. Își scutură coama-ncurcată Și se încovoaie o dată, Apoi se culcă jos. Și regele dă un semn iară, Și prin poarta cealaltă Un tigru sălbatic saltă. Cum vede pe leu, răcnește Și în cerc, fricos, îl înconjoară Cu limba-ncordată-n afară, Cu coada vâlvoi Și sforăie turbat, furios Și mârăie dârz, apoi Se culcă alăturea, jos. Și craiul mai dă un semnal, Și pe două guri colivia Stupește doi leoparzi deodată. Ei cad furtunatici, cu lăcomia De luptă-ndrăzneață, Pe tigru năval, Acesta turbat îi înhață Cu laba-ncruntată, Dar leul în sus Se-nalță urlând, și toți s-au supus. Și tac îmbufnate, În cerc întinse, De setea sângelui aprinse Felinele înfricoșate. Atunci, din balcon Cade-o mănușă din mâini ...

 

   Următoarele >>>