Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LOVIRE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 76 pentru LOVIRE.

Constantin Negruzzi - Împăratul Albert

Constantin Negruzzi - Împăratul Albert Împăratul Albert de Constantin Negruzzi Întâmplările, astă dată, să părea că au favorizat pe confederați în tot felul. Noul an a libertății sunase pentru Elveția la 1 ianuar 1308 și la 15 a acestei luni, până a nu sosi încă veste la împăratul, el află stricarea armiei sale în Turinga; porunci îndată o nuouă strângere de oști, vesti că va mergi însusi în capul lor, și făcu cu obicinuita lui hărnicie toate gătirile astei nuouă campanii; ele era abia sfârșite, când cavalerul Beringuer de Landenberg sosi de la Unterwald și îi spuse cele ce să întâmplasâ. Albert îl ascultă cu nerăbdare și necrezare, apoi când nu îi mai rămasă nici o îndoială, întinse brațul în direcție celor trei cantoane și jură pe sabia sa și pe împărăteasca sa coronă să piarză până la cel mai din urmă din acei ticăloși țărani, cari, vor fi luat parte la revoltă. Landenberg făcu ce putu ca să-l întoarcă din idei de răzbunare; dar toate fură în zădar, împăratul zisă că va merge el singur împrotiva confederaților și însemnă la 24 făurar ziua plecării oștilor. La mai 1308 armia împărătească sosi pe ...

 

Nicolae Nicoleanu - Sonet (Nicolae Nicoleanu, 1)

... și doliu, în amor și fericire Și 'n privirea faptei bune farmecul ochilor săi, Nu se teme nici-o-dată d'a vrăjmașilor lovire, Prin amor fiind mai forte și mai mare decât ei. Suferința poate 'nfige ghiara sa cea 'nveninată P'al meu sîn cuprins de flăcări, â ...

 

Alexandr Pușkin - Șalul negru

... strâns la sân, Ș-a lor buzi lipite arătau simțire, Numai prin suspin. Iute ca un fulger paloșul am scos... C-o cruntă lovire i-am prăvălit jos! Apoi a lor trupuri călcând cu turbare, Priveam a fetiței chipul cel plăcut, Gurița-i deschisă cerea ...

 

Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci

... Cuprins 1 [Invocația] 2 [Parada eteriștilor] 3 [Fărădelegile ienicerilor] 4 Note [Invocația]          Ce necaz, ce osîndire, vai mie ! ce foc amar,     Ce trăsnet și ce lovire, ce otrăvitori pahar.     Cine-au socotit vrodată, cine-au putut pune-n gînd,     Jalnica țării stricare s-o vază așa curînd?     În ce stare, amar ...

 

Alexei Mateevici - Lupta cea de pe urmă

... Mateevici În zarea vieții-nnourată Strașnici trăsnete vuia, Prin mintea slabă, speriată, Frigul morții pătrundea. Nu m-am dat eu suferinței, Cu putere am tras lovire, În suflet am păstrat dorințe, În focul inimii — iubire. Ce-i pierzarea și viața? Sunt totuna pentru mine: De la vecnica dulceață Bărbăția mea ...

 

Andrei Bârseanu - Pe-al nostru steag e scris Unire

Andrei Bârseanu - Pe-al nostru steag e scris Unire Pe-al nostru steag e scris Unire de Andrei Bârseanu Cântec patriotic dedicat unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească de la 1859. Muzica îi aparține lui Ciprian Porumbescu , iar versurile lui Andrei Bârseanu. Pe-al nostru steag e scris unire, Unire-n cuget și simțiri Și sub măreața lui umbrire Vom înfrunta orice loviri. Acel ce-n luptă grea se teme Ce singur e rătăcitor, Iar noi uniți în orice vreme Vom fi, vom fi învingători. Am înarmat a noastră mînă Ca să păzim un scump pămînt, Dreptatea e a lui stăpînă, Iar domn e adevărul sfînt. Și-n cartea veșniciei scrie Că țări și neamuri vor pieri, Dar mîndra noastră Românie Etern, etern va înflori. Învingători cu verde laur Noi fruntea nu ne-o-mpodobim Nici scumpele grămezi de aur Drept răsplătire nu dorim. Știind că-n viața trecătoare Eterne fapte-am împlinit Și chinul morții-ngrozitoare Bogat, bogat e

 

Constantin Negruzzi - Șalul negru

... strâns la sân, Ș-a lor buzi lipite arătau simțire, Numai prin suspin. Iute ca un fulger paloșul am scos... C-o cruntă lovire i-am prăvălit jos! Apoi a lor trupuri călcând cu turbare, Priveam a fetiței chipul cel plăcut, Gurița-i deschisă cerea ...

 

Dimitrie Bolintineanu - În timpul de cădere

Dimitrie Bolintineanu - În timpul de cădere În timpul de cădere de Dimitrie Bolintineanu În timpuri de cădere, de lacrimi și de dor, În splendide festine, Mai mulți, uitând al țării preadulce, sfânt amor, Cătau prin dezmierdare să-mbete viața lor, Să-nece-a lor rușine. În muzică și danțuri se scură timpul lin Și viața lor zâmbește; La mesele molateci cu fericire-nchin În dalba sănătate tiranului străin Ce țara le robește! Dar când se stinge focul nebunei desfătări, Și pacea lor se stinse! Mesenii varsă lacrimi, eterne suspinări, Căci lanțul ce trecuse pe sânul dulcei țări Pe brațul lor se-ntinse. Oh! cine poate spune cât ei au suferit Robiți aici în lume?! Pierit-au sub lovirea chiar celor ce-au dorit, Și nimeni niciodată d-atunci n-a mai șoptit Al lor odios

 

Dimitrie Bolintineanu - Întoarcerea lui Mihai

Dimitrie Bolintineanu - Întoarcerea lui Mihai Întoarcerea lui Mihai de Dimitrie Bolintineanu De la lungi războaie, Mihai cu mărire Intră-n capitală cu a lui oștire. El se urcă-n tronu-i mândru ocolit. Cei ce au puterea astfel i-au vorbit: - "Doamne! Focul arde în această țară. Încă ieri cu ură mulți se răsculară. Dar răzvrătitorii s-au întemnițat Și prin zelul nostru țara a scăpat." - "Voi zdrobi răscoala ce țara uraște; Dar voi sparge încă pricina ce-o naște: Dacă astă țară umblă-a se scula, Este semn că n-aveți simpatia sa. Lui Rodolf voi scris-ați că e răzvrătire, Că ai noștri cată cu a lui unire. Dacă cel ce-o cere e răsculător, Țara mea, eu însumi sunt răzvrătitor... Am învins păgânii, i-am gonit afară; Dar a lor sămânță o găsesc în țară. Ea-nconjoară tronul pentru a-l răci De inima țării, apoi a-l lovi. Neputând acuma tronul să lovească, Ea îi urcă scara ca să îl mânjească. Tronului nu-i pasă de loviri străine Ca d-acea trădare ce s-ascunde-n sine. Planta nu se teme ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Țepeș și solii

... domni. Sau te pregătește astăzi a muri!" La aceste vorbe toți sunt în unire Și toți trage pala spre a lui lovire. — ,,Ce? Și voi, răspunde domnul turburat, Cu dușmanii țării moarte mi-ați jurat? Ascultați, voi, care mai aveți simțire De români și lacrimi în ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Avuși tu zile mândre

Dimitrie Bolintineanu - Avuşi tu zile mândre Avuși tu zile mândre de Dimitrie Bolintineanu I Avuși tu zile mândre când fruntea ta curată De laurii măriei lucit-a-ncununată. A bucuriei rază pe fața ta năștea Și spada de batelii în mână-ți strălucea, Iar harpele poetici, prin sărbători voioase, Spuneau a ta mărire și fapte glorioase. Copiii tăi, o, țară, cu drag te dezmierdau. De dulcea-ți amicie străinii s-onorau. Atunci și fiii nobili erau stimați în lume, Iar fiicele-ți frumoase purtau mai dulce nume, Căci într-acele timpuri, o, țara mea, la noi Femeile române nășteau, creșteau eroi! II Dar brațul tău azi cade și corpul tău slăbește. Azi... inima supusă, de tine se-ndoiește, Iar zilele-ți voioase d-acuma s-au umbrit. E moartă bucuria pe sânul tău zdrobit! Plângi, patrie română, cu lacrime de sânge, Cu sufletul în moarte, suspină și te plânge, Căci floarea vieții tele de doruri s-a fănat, Sub umbra cea de lacrimi ce-n lume-ai revărsat! Tăcerea de morminte zdrobitul sân cuprinde. Pe numele tău splendid uitarea se întinde. Copiii tăi cei vitregi se-mbată toți d-amor, Când ...

 

   Următoarele >>>