Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MOȚĂIT

 Rezultatele 1 - 6 din aproximativ 6 pentru MOȚĂIT.

Ion Luca Caragiale - Lună de miere

... o reazimă cu brațul drept pe după spate, pe când în mâna stângă îi ține amândouă mânușițele. Ne-apropiem de Pesta. Cocoana a moțăit cât a moțăit și a adormit și ea... O! Argus! Domnul care horcăie face o mișcare... vrea să se scoale... Se scoală! Eu mă ridic desperat ...

 

Ion Luca Caragiale - Luna de miere

... o reazimă cu brațul drept pe după spate, pe când în mâna stângă îi ține amândouă mânușițele. Ne-apropiem de Pesta. Cocoana a moțăit cât a moțăit și a adormit și ea... O! Argus! Domnul care horcăie face o mișcare... vrea să se scoale... Se scoală! Eu mă ridic desperat ...

 

Ion Luca Caragiale - Partea poetului

... fără astâmpăr după treburile sale: care mâhniți, care mulțumiți, toți îngrijați... Poetul a salutat în dreapta și-n stânga; unii tot i-au moțăit din cap; dar alții, parcă nici nu-l văzuseră. A dat să intre-n vorbă ici și colo... Unul i-a răspuns ...

 

Ion Luca Caragiale - Două loturi

... oboseală; a simțit că i se taie încheieturile și așa, un fel de slăbiciune la lingurea, parcă-l lua o apă; a moțăit câteva ore ș-a adormit. Femeia a șezut și ea pe un scaun că nu mai putea de picioare și de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului Din memoriile Trubadurului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea S-a dus greutatea întunericului care învăluia toată încăperea lumii. Parcă vântul a desfundat ș-a risipit negura din rețeaua copacilor. Soarele și-a deschis la răsărit apărătoarea sa năprasnică, roșie ca para focului, aurie, violetă, albastră și, pe la mijlocul cerului, ca o jumătate de roată verzurie. Desfășurați pe cer, cu închipuirea, o coadă de păun, înfiptă cu rădăcina în pământ, și prelungiți-i penele cu lumini metalice până la înălțimea amiezii, și totuși n-o să simțiți acea frumusețe fără de pereche a unui răsărit de soare. Nu vă rămâne decât să vă scuturați trupul de trândăvia încropită a patului, să crăpați ochii voștri cârpiți de somn și, deșteptându-vă simțurile greoaie cu apă proaspătă și rece, să priviți fără a vă sătura ceea ce omul nu poate nici descrie, nici zugrăvi cu fețe mincinoase pe o pânză moartă. Arta împuținează natura. Arta e născocită pentru cei ce aud și văd pe sfert din câte natura le desfășură înaintea lor. Tot ce creează omul e o sărăcie vicleană ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei ...