Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MUIA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 242 pentru MUIA.

Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe

Ion Luca Caragiale - Politică şi delicateţe Politică și delicatețe de Ion Luca Caragiale 1897 Istoria e adevărată și merită povestită. Într-un oraș mare de provincie, sau mai bine într-o capitală mică, numele nu importă, este un negustor băcan foarte deștept, partizan hotărât și neascuns al conservatorilor. Colectiviștii nu-l puteau suferi personal, însă n-aveau ce-i face, de vreme ce băcănia lui este în localitate singura prăvălie de clasa întâia în această ramură, fiind asortată totdeuna foarte bogat, după modelul băcăniilor de lux din orașele mari. Ce se întâmplă însă? Acum câtva timp, un fost ministru conservator merge să se așeze pe toată perioada electorală în acel oraș, fiind hotărât să candideze acolo în opoziție contra guvernului colectivist. Pentru aceasta, ia cu chirie rândul întâi al caselor negustorului conservator, pe strada principală, deasupra băcăniei. Asta a înfuriat la culme pe liberali. O deputațiune a lor se duce la băcanul nostru și-l interpelează foarte grav. - Ai dat casa cu chirie ciocoiului? - Da. - Dă-i arvuna înapoi! - De ce? - Fiindcă nu face tocmai d-un negustor, de unul d-ai noștri, să-ți dai casa la ciocoi. - Da nu sunt d-ai dv. ...

 

Alexandru Macedonski - Rondelul orașului de altădată

Alexandru Macedonski - Rondelul oraşului de altădată Rondelul orașului de altădată de Alexandru Macedonski Era orașul de-altădată Sub plopi de-argint, muiați în soare, O verde oază fermecată Cu repezi ape cântătoare. Pe-oricare străzi cântau izvoare, Și sărutat de flori ce-mbată, Trăia orașul de-altădată Sub plopi de-argint, muiați în soare. Prostimea chiar era bogată. Prin curți aveau, mai toți, cuptoare. În beciuri se țeseau covoare, Ș-o viață-n veci îmbelșugată Trăia orașul de-

 

Cincinat Pavelescu - Apologia dracului

... caut demâncarea, Dar el nu-i dă nimic. Iubește-mă pe mine, om, oaspe al naturii, Veniți, veniți la mine, sărmani dezmoșteniți, În vinul răzbunării muia-veți pâinea urii, Și fi-veți fericiți. Veniți! a voastră frunte înalțe-se trufașă, Veniți! din nou clădi-vom un Babel colosal; Veniți ...

 

Dimitrie Anghel - Sonata lunii

Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...

 

George Topîrceanu - Th. Speranția: Câinele ovreiului

George Topîrceanu - Th. Speranţia: Câinele ovreiului Th. Speranția: Câinele ovreiului de George Topîrceanu "Anecdotă pipărată" Într-un an, cândva-ntr-o vară, Nu știu unde, în ce sat, Un ovrei mergând cu marfă Într-o curte a intrat. Și cum intră el pe poartă Cu bagajul la spinare, Hop, îi sare înainte Un dulău urât și mare. ,,Ce să fac acum? se-ntreabă Bietul Ițic supărat. Dacă strig să vie omul, Pân' să vie — m-a mâncat! Dacă plec pe poartă iară, — Aș pleca eu bucuros, Dar dulăul e în stare Să m-apuce pe din dos... Nici încolo, nici încoace, Eu mai bine stau pe loc; Și-am să-l iau cu vorbă bună, — Chiar așa să am noroc!" — Moi Grivei, zic zou, ascultă, De când umblu eu pe jos N-am văzut în toată lumea Un cățel așa frumos! Mă mai duc la târg eu, lasă, ți-oi aduce un covrig. Ce folos ai dacă latri? Parcă-ți iese vrun câștig? Moi Grivei, tu ești cuminte, Ce-ai cu mine de-mpărțit? Am venit la badea Gheorghe, — Ei și ce-i dac-am venit? N-am să stau ...

 

Ion Creangă - Povestea unui om leneș

Ion Creangă - Povestea unui om leneş Povestea unui om leneș de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 7, 1 oct. 1878 Cică era odată într-un sat un om grozav de leneș; de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor, și hai cu dânsul la locul de spânzurătoare! Așa era pe vremea aceea. Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi țărani, zicând: — Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, și-l duceți la vro doftoroaie undeva, să se caute. — Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre țărani; să ierte cinstită față dumnevoastră, dar aista e ...

 

Mihai Eminescu - Ondina

Mihai Eminescu - Ondina Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute        Și noaptea din nori        Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul,        Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare,        Cum danță ușor        Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie        Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare,        Cu nara arzând,        Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge        Și- ...

 

Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)

Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie) Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute        Și noaptea din nori        Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul,        Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare,        Cum danță ușor        Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie        Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare,        Cu nara arzând,        Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge        ...

 

Mihai Eminescu - Replici

Mihai Eminescu - Replici Replici de Mihai Eminescu POETUL Tu ești o undă, eu sunt o zare, Eu sunt un țărmur, tu ești o mare, Tu ești o noapte, eu sunt o stea ­        Iubita mea. IUBITA Tu ești o ziuă, eu sunt un soare, Eu sunt un flutur, tu ești o floare, Eu sunt un templu, tu ești un zeu ­        Iubitul meu. Tu ești un rege, eu sunt regină, Eu sunt un caos, tu o lumină, Eu sunt o arpă muiată-n vânt ­        Tu ești un cânt. POETUL Tu ești o frunte, eu sunt o stemă, Eu sunt un geniu, tu o problemă, Privesc în ochii-ți să te ghicesc ­        Și te iubesc! IUBITA Îți par o noapte, îți par o taină Muiată-n pala a umbrei haină, Îți par un cântec sublim încet ­        Iubit poet? O, tot ce-i mistic, iubite barde, În acest suflet ce ție-ți arde, Nimica nu e, nimic al meu ­        E tot al

 

Ion Luca Caragiale - Moftangii

Ion Luca Caragiale - Moftangii Moftangii de Ion Luca Caragiale Apărut în 1893 Rromânul Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu. Născut dintr-o familie săracă dar onestă, el este fiul operelor sale, și, deși democrat prin naștere, el face parte din aristocrația inteligenții, a meritului, științei, artei, culturii ș.cl. Dar... născut dintr-o veche familie de adevărați boieri, cari au știut totdeauna să pună interesul patriei mai presus de interesele de clasă renunțând la privilegii, el, aristocratul get-beget, este adevăratul democrat... Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe! Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăște cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e național. El stimează agricultura, dar visează o industrie mare națională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutați de copiii ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Colocviu sentimental (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Colocviu sentimental (Iosif) Colocviu sentimental de Paul Verlaine , traducere de Ștefan Octavian Iosif În parcul vechi și rece și pustiu, Trec două umbre-n ceasul cenușiu. Li-s ochii ofiliți, au buze moi Și deslușești cu greu ce-și spun ei doi. În parcul vechi și rece și pustiu, Nălucile își fac trecutul viu. − Îți amintești extazul nostru vechi ? − Ce tot îmi torci trecutul în urechi ! − Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu Și-n vis îți mai răsar eu oare ? − Nu. − Ah, zile dragi cum altele n-om ști, Cînd gurile ni se uneau ! − O fi ... − Ce bolți albastre, ce speranțe mari ! − Speranța-i azi prin norii funerari. Și astfel merg stîrnind ovăzu-n drum Și noaptea îi aude doar, prin

 

   Următoarele >>>