Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NELINIȘTI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 43 pentru NELINIȘTI.

Alecu Russo - Ofițeri francezi în Moldova

... mio într-o disperație cumplită, ocăra dregătoriile austriace, care puteau încă să ne audă și să ne tragă în vro temniță. — Pentru mai multă neliniște călăuzul nostru se făcu nevăzut!! Ne hotărâm a tăbărî până în ziuă în loc; cu perinele de pai ale trăsurii, un obial în ...

 

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"

... ar fi așezat moartea o clipă la căpătîiul cuiva. Fugeau gîngăniile și fluturii, și pînă și încăpățînatele furnici nu mai călcau pe acolo de atîta neliniște. Păianjen nu cred să-și fi țesut în vreun ungher al lui, nevăzut, mreaja, nici stăruință de rîndunică să-și fi lipit cuibul sub vreo ...

 

Emil Gârleanu - Frați

Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum stăm...

... fi făcut victime de o parte și de alta. Guvernul nu mai poate tăcea! guvernul trebuie să vorbească! guvernul nu poate lăsa țara în grozava neliniște, în care o aruncă lipsa de știri pozitive de pe câmpul luptei." — ...trecut granița... încăierat... ciocniri înverșunate... lupte sângeroase... victime... câmpul luptei... A ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum stăm

... fi făcut victime de o parte și de alta. Guvernul nu mai poate tăcea! guvernul trebuie să vorbească! guvernul nu poate lăsa țara în grozava neliniște, în care o aruncă lipsa de știri pozitive de pe câmpul luptei." — ...trecut granița... încăierat... ciocniri înverșunate... lupte sângeroase... victime... câmpul luptei... A ...

 

Marc Aureliu - Meditații

Marc Aureliu - Meditaţii Meditații Meditația este o specie a liricii filozofice în care poetul exprimă profunde idei filozofice privitoare la legile tainice care guvernează universul, generând în sufletul poetului melancolie, tristețe, neliniști spirituale, până la nefericire. Pentru mai multe detalii vedeți și articolul Wikipedia:Meditație . Listă de meditații care se găsesc pe Wikisource. Pentru mai multe detalii vedeți și Categorie:Meditații . Grigore Alexandrescu Anul 1840 Meditație Mihai Eminescu La steaua Ce te

 

Mihai Eminescu - Dumnezeu și om

... Fi-va brațul care șterge-a omenimei neputință Ori izvorul cel de taină a luminii-adevărate? Va putea să risipească cea neliniște eternă, Cea durere ce-i născută din puterea mărginită Și dorința făr- de margini?... Lăsați vorba-vă pripită, Mergeți regi spre închinare la născutul în ...

 

Mihai Eminescu - Iubitei

Mihai Eminescu - Iubitei Iubitei de Mihai Eminescu O, îndulcește-ți ochii tăi, iubită, O, însenină fața ta de nea. Nu știi că-n piept inima mea rănită Tresare-adânc la întristarea ta? Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită ­ Oh, în zadar mi-ncreți tu fruntea ta. Durerea chiar de-o simulezi ­ eu simt Fiori adânci în pieptul meu trezind. Ah! cât ești tu de mândră și frumoasă Când râzi, când plângi, când mă săruți, când ­ ah! Cuprind în mâni eu capul tău ­ geloasă! Și sărut ochii-ți plini de lacrimi, ah! Ei strălucesc ca stelele focoase Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina! Și te iubesc, și te sărut, te-ador, Amorul meu, nespusul meu amor! O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită, C-atunci în veci prin noapte-aș rătăci ­ Mi-aș sfărma viața-n jalea cea cumplită Și de durere n-aș putea muri. Aș purta-n timp inima-ncremenită, Cu ochii stinși, și gura-ar amuți. Durerea ta m-ar face să trăiesc, Ca să trăiesc, ca să înnebunesc. Așteaptă dar cu moartea ta, iubită, Pân-ce de fericire-oi muri eu. Cu roze să-ncununi fruntea-mi ...

 

Nicolae Gane - Astronomul și doftorul

... și împreună cu dânsa borșul, slănina și celelalte; iar doftorul se uita la dânșii cu ochi plini de mirare și se afla într-o mare neliniște. — Îi vezi? șopti astronomului la ureche, toți au să moară la noapte. — Cum se poate?... — Îți jur pe diploma mea de doftor ...

 

Alexandru Vlahuță - Iubire

Alexandru Vlahuţă - Iubire Iubire de Alexandru Vlahuță Iubire, sete de viață, Tu ești puterea creatoare, Sub care inimile noastre Renasc ca florile în soare, Și, îmbătate de-al tău farmec, Ce peste lume se așterne, În tremurarea lor de-o clipă Visează fericiri eterne. Din haos și din întuneric Te-ai smuls, fecundă și senină: Al tău surâs de alma parens Fu prima rază de lumină. Și, de căldura ta, planeții Treptat se dezmorțesc, învie... Pe toți ca într-o mreajă-i leagă Universala simpatie. Tu faci să circule în lume Puterea ta de zămislire. Și miliardele de forme De-a lungul vremii să se-nșire. Viețile, ascunse-n germeni, Din somn cât le atingi tresar, Și toate-n raza ta învie, Și toate mai frumoase par. Prin tine, valuri de vibrații, Din depărtatele planete, Trezesc în sufletele noastre Dureri și bucurii secrete; Ș-acele nostalgii ce-adesea Ne vin fără să știm de unde, Or fi ecouri ostenite, Chemări din regiuni profunde. E greu să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața ...

 

Emil Gârleanu - Tată

Emil Gârleanu - Tată Tată de Emil Gârleanu — Te miri de ce mă găsești mâhnit? mă întrebă prietenul meu, în ochii căruia căutam cercetător. Iar după câtăva vreme adăugă: — Mi-au plecat toți copiii la țară. Am rămas eu cu nevasta. După ce spuse acestea, căzu pe gânduri. M-am uitat din nou în ochii mari, adânci, umeziți de stropul lacrimii sfărâmat în repedele clipit al genei. N-am mai spus nici o vorbă. Mă gândeam la omul acesta potolit, mulțumit în mijlocul alor lui, lângă nevasta pe care o iubea mai presus de orice, alături de copiii fără de care nu putea trăi. Ce rar se găsesc oamenii aceștia și cât n-am da să schimbăm, măcar pentru un an din traiul lor, întreaga noastră viață răvășită, viață cu zilele spulberate de către furtuna dorințelor și plăcerilor neizbutite. Mă uitam cum a doua lacrimă răsărea iarăși ca un bob de mărgăritar, în scoica de sidef a ochiului. Prietenul îmi vorbi: — Tu, care ești singur, dragul meu, nu vei înțelege mâhnirea mea. Ai venit acum la mine, peste câtăva vreme te vei întoarce iarăși între cei patru pereți ai odăiței tale liniștite, între ...

 

   Următoarele >>>