Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PARTITURA

 Rezultatele 1 - 8 din aproximativ 8 pentru PARTITURA.

Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș

... albi ca dantelele păreau ninși, mîni grațioase se plecau peste balustrade, capete se învecinau surăzîndu-și și nelipsita orchestră cu alămurile ei ataca zgomotos eterna partitură. Poete et paysan . Antractele erau lungi, și lumea se vizita din lojă-n lojă, își întorcea vizitele, cornetele cu bomboane și tăvile cu înghețate apăreau ...

 

Dimitrie Anghel - Fantazie, 2

... Înseamn-așa în note pline Un început de cînt pe cer, Și-atunci maestrul inspirat Bătînd măsură cu măsură, Notează cîntu-naripat Cetit pe-albastra partitură

 

Dimitrie Anghel - Sonata lunii

Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...

 

George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu

... pâlniei sonore Trei game ultraviolete Și alte trei, multicolore, — Pe când bagheta lui ocultă, Bătând frenetica măsură, Înscrie notele în aer pe-o-nchipuită partitură... Eu sunt un mecanism precoce, Sunt o cutie ventrilocă, Un fericit concurs de piese cu acțiune reciprocă: Șuruburi, Ace, Manivelă, Sunt arcul primului avânt, â ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor

Ion Heliade Rădulescu - Coada momiţelor În Simium, a momițelor capitală, Printr-o moarte repede și fatală, Bufonii curții cinci muriră dodată. Bufon între momițe, în neamul somifier, Era un post prea mare, sarcină însemnată, Un fel de minister, Pe care trei partituri briga care de care Să-l poată însuși. Căci era post c-acelea! Poporul în mișcare Sta chestia să vază cum, ce fel va ieși. Pagonii și loricii, maroții și gibonii Pe capăt se-ntrecea, Cinci candidați scotea, De care să se mire din lume toți bufonii; Și-și da mai dinainte Păreri și mari cuvinte Că au și isteciune, Și mare-nțelepciune, Și darurile toate, un soi tot de la noadă. Și știți pentru ce oare? Pentru că n-avea coadă. Și limbuțea prea tare că-aceast-adăugire De păr, de zgârci, de nerve, această prelungire Absurdă a spinării e proba cea mai mare D-o minte mărginită, d-o scurtă cugetare; Și da cuvânt prea tare Că mintea se tocește Cu cât coada mai crește. Ieșir-atunci la lume genonii, sapajucii, Talapii și malbrucii, Momițe lungi în coadă, și susțineau mai tare Că minte ca să aibă și gust, talent, știință, ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale Cronici teatrale de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Cronica teatrală [1] 2 Cronica teatrală [I] [2] 3 Cronica teatrală [II] [3] 4 Note Cronica teatrală [1] Teatrul Național a intrat cu stagiunea aceasta într-o eră de adevărat progres. Din toate punctele de vedere, această instituție a luat acuma un avânt îmbucurător, care ar fi de dorit să meargă tot înainte. Producțiile nouă ale stagiunii (Copila din flori, Hamlet, Scrisoarea pierdută, Boccacio și, în sfârșit, cea mai importantă dintre toate, Ovidiu al eminentului nostru poet d. V. Alecsandri) au fost în genere bine interpretate, și, potrivit mijloacelor încă neîndestulătoare ale teatrului nostru, bine puse în scenă. Precum se vede, lipsa relativă de mijloace provine în parte și din mărginirea activității Societății dramatice la numai trei reprezentațiuni pe săptămână, și aceasta tocmai în lunile de iarnă. Un teatru așa de mare, cu atâta personal artistic, cu un aparat de scenă și de administrație atât de numeros, nu poate face bune afaceri și prin urmare nu poate nici artisticește progresa într-un chip normal — fiindcă mai ales în teatru cestiunea artistică este strâns legată de cea finanțiară — pe câtă vreme ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone Două primadone de Constantin Stamati-Ciurea I Dona Burakova Știut este că oamenii bătrâni, osteniți de o viață îndelungată și dormitând pe ruinele trecutei lor activități, necontenit se plâng de starea prezentă și laudă ceea ce a fost. Ei cu oareșicare deo­sebită stimă își aduc aminte de acel timp, și epilogul convorbirii lor se sfârșește mai totdeauna cu o tristă oftare adresată suve­nirelor anilor trecuți. Tânăra generație, din respect către părul cărunt, nu contrazice, ci cu ironie zâmbește pe furiș, ascultă flecăria și gândește... oare ce gândește? D-ta, cititorule, dacă ești tânăr, știi ce gândește. Știi bine că toți moșnegii sunt guralivi, știi că ei măcar prin aduceri aminte își mai mișcă simțirile paralizate de greutatea anilor și a ne­putinței, punctul de unde nu-i departe ultima stațiune a omului bătrân, mormântul ce se află într-un pustiu imens fără verdeață, la care ajunge trecând peste colina de flori a tinereții. Deci poves­tirea întâmplărilor din tinerețile trecute nu o dată este intere­santă, și junimea o ascultă cu plăcere. Vă ofer, așadară, și eu un episod din întâmplările mele, pe când ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

Anton Holban - O moarte care nu dovedeşte nimic O moarte care nu dovedește nimic de Anton Holban Fericirea a fost mare când mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: “Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spusâ€�. Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzând-o indiferentă? În orice caz, ...