Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PATEMĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 28 pentru PATEMĂ.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în Dumineca Florilor Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Bine e cuvântat cel ce vine în numele Domnului; Osanna întru cei de sus. Astăzi ne povestește Mathei evanghelistul istoriia zilei acestui sfânt praznic, întru care au întrat domnul nostru Iisus în Ierusalim, într-acesta chip zicând: Veni Iisus din Vithania la muntele Maslinilor și au trimis doi din ucenicii lui, zicându-le lor: Mergeți în satul carele iaste înaintea voastră, și numaidecât veț găsi o asină legată și mânzul cu ia; dezlegându-o, o aduceți. Și de va zice voao cineva ceva, veț zice că acĂ©stia Domnului trebuesc și numai decât le va trimite pre iale. Și acĂ©stia toate au fost ca să se plinească ce s-au grăit prin prorocul ce zice: Spuneț fĂ©tei Sionului, iată împăratul tău vine la tine blând și șăzând pre asină și pre mânz, fiiul cei de supt jug. Ci noi, cum, de această data, vom lăsa cuvintele evanghelistului într-o parte și vom zice numai pentru cuvintele prorocului carele zice: Iată împăratul tău vine, blând. Și nu numai singur acest proroc, ci toată ceata prorocească, cu un glas mărturisesc pre domnul ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la pogrebaniia omului prestăvit Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit de Antim Ivireanul Mult pătimașul acela și îngăduitoriul Iov, piatra răbdării, după luptele cĂ©le mari ce i-au făcut vicleanul diavol și l-au golit ca într-o clipă de ceas de toate averile lui și l-au lipsit de toată cinstea, de toată bogățiia, de toată slava și de toate soțiile lui și au rămas numai cu muiarea, afară din casa lui, șăzând într-un gunoiu, cu multă ticăloșie, plin de bube și de viermi, iar încăș la acĂ©stia toate, pentru ca să rușinĂ©ze pre vicleanul diavol și să-l biruiască cu bărbățiia sufletului lui și cu răbdarea, precum zice mai pre larg istoria lui, n-au dat nebunie lui Dumnezeu, nici au greșit cu buzele lui, măcar că cu acĂ©stia toate, socotind și el deșărtăciunia și ticăloșiia aceștii vieți și multele învârtejiri și prefaceri ale lucrurilor omenești, plângea și să tânguia și suspinând zicea: Pre moartea am chiemat-o să-mi fie tată, Iov, 17, adecă, ea cum ar zice: moartea-mi iaste tatăl, carele mă naște. Oare ce poate fi aceasta, iubiții miei, ce zice direptul ...

 

Horațiu - Către Mercur

Horaţiu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte                       Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică ­ Nu c-altădată, fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a                       Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul                       Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți                       Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge ­                       Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor cu aspru                        ...

 

Ion Luca Caragiale - Da... nebun!

Ion Luca Caragiale - Da... nebun! Da... nebun! de Ion Luca Caragiale Desprețuiesc onori, avere; De slavă m-am hrănit destul! Alt orizont privirea-mi cere: De-așa nimicuri sunt sătul! Să nu-mi azvârle-atotputinții Nici o favoare... Nu! n-o vreu! Am o comoară-n fundul minții; De-ajuns îmi sunt acuma eu! Trec astăzi ignorat prin lume, Dar, trainic, las în viitor Un semn, o glorie, unnume Acestui imbecil popor! Să lingușesc telurici patemi? Reptilă eu?... Prea mândru sunt!… Apollo calea demnă-arate-mi Pe-acest tâmpit, senil pământ. Mulțime brută și ingrată! Cu-a mea cântare nu putui În viață-mi să te mișc o dată... Și-odat'... o să-mi ridici statui. “A! ești nebun!â€� mi-au zis mișeii. “Da, sunt nebun!â€� răspuns-am eu… Ca voi strigau și fariseii Crucificând un Dumnezeu! Tenebre fără fund mă-nghită, De-oi face din divina harfă O palidă prostituată Și din cântarea mea o marfă! Pe coardele acestei lire, Voi întona un cânt sublim: Poet sunt! nu voi umilire... Poeții... nu ne

 

Mihai Eminescu - Către Mercur

Mihai Eminescu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte                       Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică ­ Nu c-altădată, fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a                       Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul                       Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți                       Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge ­                       Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor cu ...

 

Mihai Eminescu - Către Mercur (Horațiu)

Mihai Eminescu - Către Mercur (Horaţiu) Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte                       Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică ­ Nu c-altădată, fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a                       Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul                       Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți                       Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge ­                       Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor ...

 

Mihai Eminescu - De-oi adormi...

Mihai Eminescu - De-oi adormi... De-oi adormi... (variantă) de Mihai Eminescu De-oi adormi curînd   În noaptea uitării, Să mă duceți tăcînd   La marginea mării. Nu voi sicriu bogat,   Făclie și flamuri, Ci-mi împletiți un pat   Din tinere ramuri. Să-mi fie somnul lin   Și codrul aproape, Luceasc-un cer senin   Pe-adîncile ape, Care-n dureri adînci   Se nalță la maluri, S-ar atîrna de stînci   Cu brațe de valuri, Se nalță, dar recad   Și murmură-ntr-una, Cînd pe păduri de brad   Alunecă luna. Și nime-n urma mea   Nu-mi plîngă la creștet, Doar moartea glas să dea   Frunzișului veșted. Să treacă lin prin vînt   Atotștiutoarea, Deasupră-mi teiul sfînt   Să-și scuture floarea. Cum n-oi mai fi pribeag   De-atunci înainte, M-or troieni cu drag   Aduceri aminte, Ce n-or ști că privesc   O lume de patemi, Pe cînd liane cresc   Pe singurătate-

 

Mihai Eminescu - De-oi adormi

Mihai Eminescu - De-oi adormi De-oi adormi... (variantă) de Mihai Eminescu De-oi adormi curînd   În noaptea uitării, Să mă duceți tăcînd   La marginea mării. Nu voi sicriu bogat,   Făclie și flamuri, Ci-mi împletiți un pat   Din tinere ramuri. Să-mi fie somnul lin   Și codrul aproape, Luceasc-un cer senin   Pe-adîncile ape, Care-n dureri adînci   Se nalță la maluri, S-ar atîrna de stînci   Cu brațe de valuri, Se nalță, dar recad   Și murmură-ntr-una, Cînd pe păduri de brad   Alunecă luna. Și nime-n urma mea   Nu-mi plîngă la creștet, Doar moartea glas să dea   Frunzișului veșted. Să treacă lin prin vînt   Atotștiutoarea, Deasupră-mi teiul sfînt   Să-și scuture floarea. Cum n-oi mai fi pribeag   De-atunci înainte, M-or troieni cu drag   Aduceri aminte, Ce n-or ști că privesc   O lume de patemi, Pe cînd liane cresc   Pe singurătate-

 

Mihai Eminescu - E împărțită omenirea...

Mihai Eminescu - E împărţită omenirea... E împărțită omenirea... de Mihai Eminescu E împărțită omenirea În cei ce vor și cei ce știu. În cei dentâi trăiește firea, Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu. Când unii țese haina vremei, Ceilalți a vremii coji adun: Viață unii dau problemei, Ceilalți gândirei o supun. Dar pace este între dânșii: Ce unii fac iau alți-aminte. Căci până azi domnește-ntr-înșii A cărții tale graiuri sfinte. N-a intrat viermele-ndoielii, Copil e ochiul lor când vede, Căința văd urmând greșelii, Căci omul tot în tine crede. Al răului geniu arate-mi Un om din viță pământească, Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi Naintea ta să-ndreptățească; Căci buni și răi trăiesc în tine, Cuvântul tău e calea lor ­ De-a lor abateri li-i rușine, Căci tu ești ținta tuturor. Virtutea nu mai e un merit, Căci merit nu-i când nu e luptă. Asupra ta ei nu se-ntărât Cu viața-n joc, cu mintea ruptă; Mânând cu anii colbul școlii, Ei cred făr-a fi înțeles, Din cărți străvechi roase de molii Își împlu mintea cu eres. ...

 

Mihai Eminescu - E împărțită omenirea

Mihai Eminescu - E împărţită omenirea E împărțită omenirea... de Mihai Eminescu E împărțită omenirea În cei ce vor și cei ce știu. În cei dentâi trăiește firea, Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu. Când unii țese haina vremei, Ceilalți a vremii coji adun: Viață unii dau problemei, Ceilalți gândirei o supun. Dar pace este între dânșii: Ce unii fac iau alți-aminte. Căci până azi domnește-ntr-înșii A cărții tale graiuri sfinte. N-a intrat viermele-ndoielii, Copil e ochiul lor când vede, Căința văd urmând greșelii, Căci omul tot în tine crede. Al răului geniu arate-mi Un om din viță pământească, Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi Naintea ta să-ndreptățească; Căci buni și răi trăiesc în tine, Cuvântul tău e calea lor ­ De-a lor abateri li-i rușine, Căci tu ești ținta tuturor. Virtutea nu mai e un merit, Căci merit nu-i când nu e luptă. Asupra ta ei nu se-ntărât Cu viața-n joc, cu mintea ruptă; Mânând cu anii colbul școlii, Ei cred făr-a fi înțeles, Din cărți străvechi roase de molii Își împlu mintea cu eres. ...

 

Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu)

Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu) Gelozie de Mihai Eminescu Când te-am văzut, femeie, știi ce mi-am zis în sine-mi? N-ai să pătrunzi vreodată înluntrul astei inemi. Voi pune ușii mele zăvoare grele, lacăt, Să nu pătrunză-n casă-mi zâmbirea ta din treacăt. Și cum? dar înțelegi tu cum? Cu-acea gelozie, Ce gândurile-ți arde și inima-ți sfâșie. Căci mă-ntrebam, se poate c-atât de-mpodobită Cu inima și mintea, să nu fie iubită? Căci prea, prea e frumoasă... Dorința-i guralivă, Ademenirea-i blândă, putut-a sta-mprotivă Atâtor vorbe calde șoptite cu durere, Ce aerul îl împle c-un val de mângâiere? Putut-a împotriva atâtora să steie Când e așa de dulce și nu-i decât femeie? Știind că o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind că este sărutul zânei Vineri, Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug; Și zborul cugetării-mi, mândria din cântare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi ...

 

   Următoarele >>>