Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POTCOVI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 20 pentru POTCOVI.

Ștefan Octavian Iosif - Răsăritul soarelui

Ştefan Octavian Iosif - Răsăritul soarelui Răsăritul soarelui de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Îmi sorb acum cafeaua în balcon Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare Un tunet, când și când, în depărtare Îcearc-o gamă, ca un bariton. Ce-o fi fierbând la răsărit, în zare, Divinul nostru nevăzut patron? Își potcovește caii Apollon, Ori ce să fie-acest incendiu mare?... Tot mai compacți ies aburii acum, Dar flăcările cresc acum mai vii și ele, Din ce în ce tot cerul îl câștigă Și iată, că prin nourii de fum, Ca un simbol al României mele, Răsare-o uriașă

 

Cincinat Pavelescu - Lui I. Gr. Periețeanu

Cincinat Pavelescu - Lui I. Gr. Perieţeanu Lui I. Gr. Periețeanu de Cincinat Pavelescu cu prilejul volumului său Opt portrete de animale. I Prietenul meu Ionel Gr. Periețeanu, o glorie a baroului, epigramist, poet și literat distins, a vrut să publice o plachetă elegantă de sonete: opt portrete de animale. I-am atras atenția că titlul ar fi nepotrivit, portretul evocând ideea chipului omenesc. Dar el persistând, cu toată dragostea veche ce-i port, i-am făcut gluma aceasta, la care veți vedea că a răspuns ime diat cum nu se poate mai spiritual Volumu-n fond nu-i tocmai rău: Tiparul, stilul și hârtia; Dar nu-ți pricepem modestia De-a fi omis... portretul tău! II Iată și spiritualul răspuns al prietenului Periețeanu: Spre a-ți satisface ironia, Voi completa menajeria; Și tu, ce-mpungi pe neștiute, Vei figura printre cornute. Eu am ripostat Răspunzi, în versuri potcovite, Că-mi cedezi locul printre vite; Mai fericit sunt să-l primesc Decât, biped, să te citesc. III Și apoi am continuat Nu-ți completa menajeria! De versuri de-astea sunt sătul Și când ți-ai scris biografia În opt capitole- ...

 

Dimitrie Anghel - Răsăritul soarelui

Dimitrie Anghel - Răsăritul soarelui Răsăritul soarelui de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Îmi sorb acum cafeaua în balcon Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare Un tunet, când și când, în depărtare Îcearc-o gamă, ca un bariton. Ce-o fi fierbând la răsărit, în zare, Divinul nostru nevăzut patron? Își potcovește caii Apollon, Ori ce să fie-acest incendiu mare?... Tot mai compacți ies aburii acum, Dar flăcările cresc acum mai vii și ele, Din ce în ce tot cerul îl câștigă Și iată, că prin nourii de fum, Ca un simbol al României mele, Răsare-o uriașă

 

George Coșbuc - Nebuna

George Coşbuc - Nebuna Nebuna de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1889, nr. 14 (19/31 ian.) Voi o vedeți fugind prin sat, Cu zdrențele șiroi, Desculță-n ger, cu ochii supți De cine râdeți voi? Și după dânsa curioși, De ce fugiți în roi? Ce fel de rău v-a făcut ea De-i faceți rău? Scuipând În urma ei, o huiduiți Când iese-n drum, și când Vă vine-n prag flămândă, voi O bateți înjurând. Îi știți povestea ei? De-o știți, Ce mult vă cred mișei. Dar nu! Atunci ați fi miloși, Cu dânsa, dragii mei, Veniți dar, vreau azi să vă spun Povestea vieții ei. Pe deal, în revărsat de zori, Un bucium repetat Da sunet, și lătrau zăvozi; Bărbat lângă bărbat Ieșea din văi, suia pe culmi Cu groful la vânat. Sărmani iobagi! Un sat întreg Cu sila-n codru dus, Pe placul unui domn nebun! Și sus și tot mai sus Treceau, purtând în ochi grăbiți Un cerb pe goană pus. Și șir de șir gonaci stăteau În umbră de copaci, Și contele pe-un tânăr cal Da frâu ca dus de draci, Dar iată! Calul sub picior ...

 

Vasile Alecsandri - Serb-sărac

Vasile Alecsandri - Serb-sărac I Pe-n mijloc de Țarigrad, La cișmeaua lui Murad Primblă-mi-se Serb-Sărac Pe-un cal negru din Bugeac, Voinicel și sprintenel, Dar sărac ca vai de el! Cu saia îmbăirată Și șalvari de ciorcă lată, [1] Cotul cinci galbeni luată, Cu cămașa de mătase, Vițele-mpletite-n șase. [2] Cu picioarele-ncălțate În opinci înhârzobate: Hârzobul Și galbenul, Nojița Și leița, Cureaua Și paraua. Primblă-mi-se-n sus și-n jos Pe fugaru-i cel frumos. Unde negrul nechezea Țarigradul se trezea, Turcii toți că alergau Și pe Serbu-l întrebau: ,,Copilaș de Serb-Sărac! Nu ți-e negrul din Bugeac? De ți-e negrul vânzător, Eu îți sunt cumpărător, Că vreau bine să-l plătesc! Cu aur să-l cumpănesc." ,,Nu mi-e negrul de vânzare, Nici mi-e negrul de schimbare, Că-i voinic și-i pui de zmeu, Și-i fugar pe placul meu!" Nepoata sultanului, Copilița hanului, Hanului tătarului, Pe Serb iată că-l zărea, Din sarai, de la zăbrea, [3] Și din gură-așa grăia: ,,Copilaș de Serb-Sărac, Mult ești mândru și pe plac! Vin' colea, lângă zăbrea, Să-ti dau iuzluci cât îi vrea, [ ...

 

Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș

Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareş Visul lui Petru Rareș [1] de Vasile Alecsandri Legendă [2] I Jos în vale, pe Bârlad, Lâng-a Docolinei [3] vad, Nimerit-au, poposit-au Și de noapte tăbărât-au Zece care mocănești Cu boi albi fălcienești. De tot carul zece boi, Înjugați doi câte doi; Boi cu coarne ascuțite Și copite potcovite, Boi de frunte și mânați De flăcăi toți înarmați. Iar în care ce avut, Ce merinde-s de vândut? Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare. Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. Dar merindele-s în cui? A lui Petrea Majălui, Care-i om de omenie Ș-ar fi bun chiar de domnie Dac-ar pune Dumnezeu Tot omul la locul său! Iată-l colo jos lungit, Într-o burcă [4] învălit, Lângă focul de nuiele, Unde ard, jupiți de pele, Patru miei de la Ispas Pentru prânzul de popas. Focul pâlpâie mereu, Roș ca limba unui zmeu; Și pe culmea luminată Și prin tabăra-așezată Se văd boii la un loc, Țintind ochii lor spre foc. Ard nuielele trăsnind, Crește para scânteind. Împregiuru-i, ca o roată, Șede argățimea toată: Numai Petrea nu- ...

 

George Coșbuc - Dragostea păcurărească

George Coşbuc - Dragostea păcurărească Dragostea păcurărească de George Coșbuc Sună coasta; turma-ncet Preste câmpuri face-și calea; Latră câini de sună valea, Iar de-alături prin spinet Se ivește,-alene vine Flăcău nalt cu pasuri line. S-opresc turmele-n izvor Și din răcoroasa apă Ele-n vreme ce s-adapă, Păcuraru-n preajma lor Razimă-se de-un fag; șede Supărat, zdrobit se vede. Pe-a lui frunte nori s-adun Și privirile-i curate De grei picuri par udate; El tresare: nu-i semn bun, Căci tot stă căzut pe gânduri Și suspină-n dese rânduri. Cum nu-i neamțul blăstămat, Căci se face, ce se face, Multor feciori nu dă pace Și nici mie nu mi-a dat, Că m-a scos din sat afară Să mă ducă-n altă țară! Vai, și neamțul nu-i milos, Nu se uită și nu cată De-i ești frate, de-i ești tată, Numai om să fii frumos; Te dezbracă și te tunde Și cătană te răspunde. Iar cătană... n-ar fi greu Și plăcea-mi-ar, plăcea mie Să tot fiu în cătănie, Dac-aș fi-n pământul meu Să ...

 

Ion Creangă - Prostia omenească

Ion Creangă - Prostia omenească Prostia omenească de Ion Creangă Povestire publicată prima dată în Învățătorul copiilor... , ed. III, Iași, 1874 A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveștile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de ocă de fer la un picior și tot i se părea că-i ușor. Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilașul meu, copilașul meu!" Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din ...

 

Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român

Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român Congresul Cooperativ Român de Ion Luca Caragiale 1893 ȘEDINȚA DE INAUGURARE Ședința solemnă de deschidere a congresului se începe la orele 1 d.a. sub președinția dlui Dem. Buteulescu, prezenți fiind 1000 de membri cooperatori. PREȘEDINTELE , în termeni foarte frumoși, salută și felicită pe membrii congresului pentru patriotismul cu care sau grăbit a veni să aducă luminile lor în această mare chestiune: protecționismul național. D-sa termină arătând foloasele cooperațiunii: cooperațiunea trebuie să fie pentru toți românii cu minte o idee fixă. Se intră în ordinea zilei. D. MOCEANU , delicatese și comestibile român, cu vervai cunoscută, ține pentru protecționism un discurs foarte sărat și foarte gustat: vorbelei merg ca untul și bine cântărite și socoteala fără cusur. (Aprobări în tot publicul.) DIRECTORUL fabricii Lemaiâtre, un om cu multă greutate, e de aceeași părere. D-sa crede că fierul trebuie bătut pânăi cald, că nu trebuie lăsat guvernul în pace: până nu va admite protecționismul și nu va turna legi pe acest tipar, trebuie ciocănit mereu. (Aplauze.) UN GUVERNAMENTAL LIBER-SCHIMBIST : Luați seama: vrea să ne potcovească! (Râsete și sâsâituri.) D. IORDACHE IONESCU din Șelari, prezidentul „Spumei de drojdiiâ€�, societatea ...

 

Ion Creangă - Dănilă Prepeleac

Ion Creangă - Dănilă Prepeleac Dănilă Prepeleac de Ion Creangă Erau odată într-un sat doi frați, și amândoi erau însurați. Cel mai mare era harnic, grijuliu și chiabur, pentru că unde punea el mâna punea și Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc și norocul de dânsul, căci era leneș, nechitit la minte și nechibzuit la trebi; ș-apoi mai avea și o mulțime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare și bună la inimă, iar a celui bogat era pestriță la mațe și foarte zgârcită. Vorba veche: "Tot un bou ș-o belea". Fratele cel sărac — sărac să fie de păcate! — tot avea și el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalți de trup, țepoși la coarne, amândoi cudalbi, țintați în frunte, ciolănoși și groși, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieșit cu dânșii în lume și de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, țăpoi, greblă și câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Și când avea trebuință de asemene ...

 

Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan

Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan Roman Năzdrăvan de Nicolae Filimon A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar povesti; cînd să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci și nouă oca de fier, și tot da cu spatele de cer; linguriță scurtă pe gura cui n-ascultă. A fost odată trei frați olteni, dintre care unul era năzdrăvan [1] . Într-o zi își ascuțiră coasele și plecară pe o cîmpie. După ce merseră și iar merseră, dederă peste o livede de fîn mare. Ei se opriră în loc și o priviră; dar fratele cel mai mare zise: — Știți voi una, mă? — Știm, daca ne vei spune, răspunseră ceilalți doi frați. — Ai, mă, să ne-ncercăm coasele pîn ăst fîn verde. — Bine zici tu, mă, răspunse cel d-al doilea frate, și îndată începură amîndoi să cosească la fîn; dar n-apucară să sfîrșească vorba bine și zăriră pe zmeul Stan Ghindă barbaiop, călare p-o jumătate de iepure șchiop. Atunci lor, de frică, le căzură coasele din mînă, dar Roman Năzdrăvan le zise: — Nu vă temeți, măre, lăsați pă mine, că-i viu eu de hac. Zmeul ...

 

   Următoarele >>>