Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRIPIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 75 pentru PRIPIT.

Antim Ivireanul - Duminecă la fevruarie 3 zile, răspunsul ce am dat a doa oar

... obraz, că va fi păcat. Și precum nu te pripești la cĂ©le politicești a face răsplătire pentru cinstea domniei, așa nu te pripi nici la cĂ©le besericești, pentru cinstea lui Dumnezeu; că răul a să face iaste lesne, iar a să desface iaste ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Înșiră-te margăritare

Ştefan Octavian Iosif - Înşiră-te margăritare Înșiră-te margăritare de Ștefan Octavian Iosif — Au fost odată trei secerătoare Ce se iveau din lanuri pân-la brâu — Trei flori ce-acum se deschideau la soare, Acum piereau în aurul din grâu... Au fost odată trei secerătoare... Înșiră-te frumos, mărgăritare! --Și iată că, adus de întâmplare, Trecea un fiu de împărat în sus, Și-a zis atuncea fata cea mai mare: ,,De m-ar lua pe mine-aș fi în stare Ca să-i îmbrac palatul cu un fus..." Înșiră-te frumos, mărgăritare! --Și-a zis atunci copila mijlocie, Străfulgerând cu secera, pripită: ,,De m-ar lua pe mine de soție, Eu i-aș hrăni palatul cu o pită..." Dar el privi la ea cu nepăsare. Înșiră-te frumos, mărgăritare! --Și dintre spice-a zis a treia floare: ,,De m-ar lua pe mine, eu i-aș face Doi feți cu plete de-aur lucitoare..." Stă dus feciorul de-mpărat și tace, Și-a treia zi la curte-i nuntă mare... Înșiră-te frumos, mărgăritare! — Dar când a fost să nască-mpărăteasa, Plecă-mpăratul plin ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Solia

... ți spune: "Cea cu negre plete", Să-mi vii-napoi cît ai clipi... De-ți spune: "Cea cu blonde plete", Atunci, te rog, nu te pripi. Te du atunci în tîrg și cere Un ștreang, și vino-mi înapoi În trap domol; păstrînd tăcere, Să urci ca să mi-l dai ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Sonet modern

Ştefan Octavian Iosif - Sonet modern Sonet modern de Ștefan Octavian Iosif Se-ntinde fără de hotar câmpia În visul liniștii de-amiaz furată... Doar, ca o liră-n aer spânzurată, Sus, cântă, nevăzută, ciocârlia. Dar ce nor alb departe-n drum s-arată? Tot vine, crește, parcă vijelia I-ar da avânt și i-ar spori tăria Cum trece vâjâind ca o săgeată! Săltând în fuga roților pripite, Ca și un monstru cu-aripi înmiite, Căruța Modei piere la răspânte... A izbutit doar câteva clipite Măreața pace-a firii s-o-nspăimânte... Sus, ciocârlia n-a-ncetat să

 

Alexandru Vlahuță - Valuri

Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune ...

 

Alphonse de Lamartine - Timpul trecut

Alphonse de Lamartine - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! ...

 

Constantin Stamati - Timpul trecut

Constantin Stamati - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! Treceți ...

 

Dimitrie Anghel - Farmec de noapte

Dimitrie Anghel - Farmec de noapte Farmec de noapte de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 oct. 1897 (sub titlul "În grădină II") În pragul scărilor rămas-am și nu-mi mai recunosc grădina. E noapte,-o noapte viorie, de parc-ar fi trecut lumina Prin ochii cei mai duși de visuri, prin inima cea mai blajină, E-o dulce noapte alungată dintr-un serai, de vreo cadînă. Un pas nu îndrăznesc, de teamă să nu rump farmecul uimirii, Se frînge umbra-nduioșată pe-alocuri unde trandafirii S-aprind prin crengi; iar nalba toată și micșunelele-bătute Par lacrimi mari de nestimată pe-un tort de catifea cusute. Și blînd s-abate-un vînt, trezit e umbrarul tot și-n dulce larmă Se clatină crengile, iar umbra se clatină și ea, se farmă, Și-n luminiș de drum scăpată, pe unde aiurit s-abate Nu mai cunoști de-s flori de umbră sau dacă-s flori adevărate. Mi-i dor, o, noapte fermecată, de nu știu ce mi-i dor.. pe-aproape Parc-au trecut un pas, o șoaptă, ușor ca zgomotul pe ape De vîsle-ntîrziate-n neguri prin depărtări, ori ca fiorul Bătăilor pripit de ...

 

Dimitrie Anghel - Garda imperială

Dimitrie Anghel - Garda imperială Garda imperială de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 9 oct. 1910, p. 134—136 Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama. Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborît și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu. Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sînge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lîngă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pîlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și noi stăm cuminți și tăcuți, cu micile noastre suflete călătoare ...

 

Duiliu Zamfirescu - Alt cîntec

Duiliu Zamfirescu - Alt cîntec Alt cîntec de Duiliu Zamfirescu Pe subt umbrele de frasini, la fîntîna din pădure Vin, Surată, vin. S-adunăm culbeci de aur, să umplem cofiți cu mure, Și din fugă, peste umeri, sărutări badea să-ți fure, Vin, Surată, vin. C-a plouat, și fundul văii cîntă din privighetori, De gîndești că mersul zilei animatu-s-a de zori; Iarba-i udă, tu pripită, și de-o fi din deal s-aluneci, Ochii mei, privind din vale, amețiți ai să-i întuneci. Sus pe greabănul de munte, în poiană la răcoare, Vin, Surată, vin. Să privim pe valea tristă, cum apune sfîntul soare Și pe ramur cum se-mbucă două păsări surioare, Vin, Surată, vin. Că atîta are omul, ce e azi este al lui. Ce-o fi mîine-i totdeauna marginea mormîntului... Iar pe tine te-a scris firea cu un haz în colțul gurii De mi-aș da, pe-o sărutare, sufletul Mamei-pădurii. (

 

George Coșbuc - Voichița lui Ștefan

George Coşbuc - Voichiţa lui Ştefan Voichița lui Ștefan de George Coșbuc Doamna lângă Ștefan vine, Blândă-n vorbe și-n purtat: Doamne, iar ești supărat! Sunt, Voichiță, pentru tine! Zăpăcită doamna sta Și-nflorită de rușine: Ce-am făcut, măria-ta? Tu?... Nimic! Și vodă strânge Mâna doamnei, gânditor. Șerpii-și au culcușul lor... Ah, Voichițo, cum aș plânge! Rău ca Radu nimeni nu-i: Uite-n pumni așa aș frânge Gât de lup cum e al lui! Doamna i-a pătruns cuvântul, Până-n suflet i-a pătruns. El tăcea, ea n-a răspuns. Noapte e, și bate vântul, Și prin noapte, cu vreo doi Tari să bați cu ei pământul. Pleacă Ștefan la război. Dintr-același ceas Voichița Nu s-a mai oprit din plâns. Brâu pe trup ea n-a mai strâns. Nu și-a mai gătit cosița. În genunchi, c-un dor păgân Ea sărută iconița Maicii Domnului, din sân, Unu-i soț, iar altu-i tată, Pentru care se ruga? Zile-ntregi ea se lupta De fiori cutremurată; Când avea pe soț în gând Ea se pomenea deodată Pe părinte blestemând. Ah, ...

 

   Următoarele >>>