Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PROSTIRE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru PROSTIRE.

Emil Gârleanu - Patima

Emil Gârleanu - Patima Patima de Emil Gârleanu Din fundul canapelei unde stam împreună, eu și căpitanul, se vedea tocmai în a treia odaie, unde începuse jocul de cărți. Se vedea bine fața slabă, suptă de nesomn, a gazdei. Îi zăream mișcările nervoase ale capului, puțin piezișe, îndreptate către vecinul din stânga, un profesor, venit de curând în oraș, al cărui fel de joc nu se cunoștea încă. Se lămurea, în toată grosimea lui, în celalt capăt al mesei, trupul maiorului, plecat peste masă, într-aceeași înclinare caraghioasă cum obișnuia să se lase peste gâtul calului, la instrucție, pe câmp. În vreme ce partenerul al patrulea, prefectul județului, cu spatele la noi, sălta din când în când, cu aceeași săritură de om înțepat pe neașteptate. Am privit câtăva vreme acest tablou tăcut: nu se auzea o vorbă. Apoi căpitanul îmi trecu o mână pe după mijloc, îmbiindu-mă în odaia din fund, tocmai în sufragerie. Aici cerurăm două pahare cu ceai. M-am așezat la masă. Căpitanul era însă nervos, nu își găsea astâmpăr. Mă întrebă deodată: — Ce te face să nu joci cărți? — Nu știu, i-am răspuns, dar simt că niciodată n- ...

 

Alecu Russo - Ofițeri francezi în Moldova

... făcu nevăzut!! Ne hotărâm a tăbărî până în ziuă în loc; cu perinele de pai ale trăsurii, un obial în răstare și o prostire, ne îndeletniceam a face un pat, ferit de frig, pentru nenorocita noastră tovărășiță, când auzirăm în apropiere tropotul unor cai și glasul mai ...

 

Mihai Eminescu - Copii eram noi amândoi...

... dat și de soție Pe fiica lui cu râs lasciv Și țapănă, nurlie, Pe Tlantaqu-caputli. Am mulțămit cu-n umil semn, Drept mantie o-prostire ­ M-am dus l-amanta mea de lemn, În sfânta mănăstire, Într-un cotlon de sobă. Și ah! și dragă-mi mai era! Vorbeam ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul Luxul de Constantin Stamati-Ciurea Dedicat Eminenței Sale Înalt Preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Bucovinei și Dalmației etc. etc., dr. Silvestru Morariu-Andrievici Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viața, pentru că starea normală a omului este indiferentismul... Ce exprimă cuvântul lux ? Expunerea sau deslușirea deșertăciunilor omenești, în care par­tizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului. Orișicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamitățile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă și stinge națiuni întregi. Odată ce omul este molipsit de acest demon al ispitei, el contenește de a fi mulțumit cu aceea ce munca sa îi dă. Nu exis­tă o chestie mai grandioasă și mai însemnată de discutat decât chestia luxului; lupta și contrazicerile ideilor nu s-au sfârșit între filozofii antici precum și moderni. Unii sunt de opinia că luxul este podoaba națiunii și alții că el este pieirea ei. Răsfoind paginile istoriei, găsim că unde luxul se mărește, năravurile se desfrânează și națiunea slăbind cade și se stinge. La egipteni, la perși, ...

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

Dimitrie Anghel - Hipparc şi Didona Hipparc și Didona de Dimitrie Anghel Publicată în "Almanahul Societății scriitorilor români pe 1912", p. 14—20. Fragment Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc. În port, lîngă cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din nou încercatele pînze și să plece în căutarea norocului. Ciocane grăbite loveau ritmînd cîntecele, flamure înălțate zugrăveau frînturi de ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III Către Teofan arhiepiscopul Novgorodului Arhipăstor slăvite! Tu, căruia puterea Înțelepciunii nalte a spus a sale taine, Și toate de pe lume pre larg ți-a arătat, O, Teofan! Tu care pricepi și înțelegi Ori câte-o minte-ntreagă a le cuprinde poate! Răspunde-mi: când natura a înzestrat pre oameni Cu trup și judecată, tot ea le-a împărțit Și patimile care îi țin în jugul lor, Sau răului acestui un alt izvor se află? Tu la Hrisip aruncă acea întâi privire: De este zi sau noapte, de-i glodul la genunchi, El Moscva-n toată vremea colindă de trei ori, Și masa de cu seară mai grabnic o sfârșește, Decât în zi de praznic un popă liturghia, Nici somnul, nici odihna nu-l prinde ca pre alții. Pe când cocoșul cântă, el este-acum în târg, Chiar viața nu își cruță, unde câștig privește, Ș-abia sosind din China în altă parte pleacă. El nu se îngrijește de vârsta sa, de timp, De valurile mării nu-i pasă nicidecum. Cu părul alb și gârbov, cu nici un dinte-n gură, ...

 

Nicolae Gane - Duduca Bălașa

Nicolae Gane - Duduca Bălaşa Duduca Bălașa de Nicolae Gane Alexandru și soția sa Elena, doi însurăței în luna de miere, nemaiștiind unde să-și răsfețe cele întîi a lor simțiri amoroase, se hotărâră să călătorească prin munți. În setea lor de a rătăci prin pădurile cu brazi, ei își făcură iute gemandanele uitând, se înțelege, ca toți înamorații, multe de-ale traiului trebuitoare în acele locuri singuratice, dar un lucru, cu toată năucia lor, nu putură să-l uite, căci nu se uită el singur pe sine: era o mătușă sarbădă și tomnatică care se ținea nedezlipită de pașii lor, crezându-se menită a priveghea asupra neispititelor tinerețe ale Elenei. — Ce s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum istorisea ea totdeauna suspinând. Crescută de mică în bumbac, ea nu se culcase decât pe covoare moi și fața sa plăpândă nu fusese niciodată atinsă de vânt, ger sau arșiță. Tot ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în Iași

Vasile Alecsandri - Chiriţa în Iaşi Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă de Vasile Alecsandri Comedie cu cântece, în 3 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.1.1 I 2.1.2 II 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 4 ACTUL III 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.2.1 I 4.2.2 II 4.2.3 III 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX PERSONAJELE Cucoana CHIRIȚA GRIGORI BÂRZOI, șoțul ei ARISTIȚA, CALIPSIȚA, fetele lor PUNGESCU, coțcar bucureștean BONDICI, coțcar ieșean GULIȚĂ, copilul Chiriței Văduva AFIN LULUȚA, copila ei Sărdarul CUCULEȚ, director de agie UN FECIOR BOIERESC IOANA țiganca UN SLUJITOR DE BARIERĂ UN SURUGIU UN NEAMȚ CU ORGĂ POFTIȚI LA BAL, SLUGI, SURUGII, CAI DE ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

Calistrat Hogaş - Amintiri dintr-o călătorie Amintiri dintr-o călătorie de Calistrat Hogaș Prima parte din volumul „Drumuri de munteâ€�. Apare în 1912. Cuprins 1 SPRE MÂNĂSTIRI 2 DE LA VĂRATIC LA SĂCU 3 LA AGAPIA 4 SPRE PIPIRIG 5 HĂLĂUCA 6 ÎN VALEA SABASEI 7 PE ȘEȘTINA 8 JUPÂNEASA ZAMFIRA 9 ION RUSU 10 UN POPAS SPRE MÂNĂSTIRI Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

Calistrat Hogaş - În Munţii Neamţului În Munții Neamțului de Calistrat Hogaș 1912 A doua parte din volumul "Pe drumuri de munte" Cuprins 1 FLORICICA 2 SPRE NICHIT 3 PĂRINTELE GHERMĂNUȚĂ 4 SINGUR 5 LA TAZLĂU FLORICICA De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai fi putut-o lua drept cal. — Bine, măi Tasache, zisei eu ieșindu-i înainte și de-abia stăpânindu-mi râsul, da de unde dracu ai prins tu dihania asta și mi-o vâri în ogradă cu atâta ifos? — De unde? Ia, din iarmaroc, după ce am dat 50 de lei unui român de la munte. — Puteai să te duci dracului cu românul și cu muntele tău cu tot; da ce vrei să fac eu cu mâța ...