Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RADIOS
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 45 pentru RADIOS.
Alexandru Macedonski - Libelule
Alexandru Macedonski - Libelule Libelule de Alexandru Macedonski Libelule grațioase Zboară-n aerul de vară... Au corsete minuscule, Și pe aripi radioase Readuc speranță clară: Zi de vară, libelule. Pestetot metamorfoză, Poezie, scânteiere, Și sub gloria solară, Delta fragedă și roză, Iar, suavă mângâiere: Libelule, zi de
Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie
Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie Noaptea de iunie de Alexandru Macedonski Musset a cugetat-o sorbind a ei răcoare Și stelele de aur din cerul luminos, Și tainica natură în falnica-i splendoare, Și tot ce se-ntrevede în haos, sus și jos, Și tot ce este-n suflet ca sfântă inspirare, Și tot ce este-n creier ca vis sau cugetare, Și tot ce este-n inimi ca patimi ori simțiri, Pe când, pe rând, veniră cu dulci însuflețiri S-alunece pe harpă-i, încet, ca o suflare Ce-mprăștie prin aer parfum de trandafiri; Musset a cugetat-o, dar el n-a scris-o. Oare Voi-va astăzi Muza din ceruri să coboare, În mantia-i eternă de aur și de-azur, Și tocmai de la Sena, ce curge maiestoasă, La Dâmbovița noastră, îngustă și tinoasă, Să facă să revibre divinul ei murmur? Și noi avem desigur un cer curat și-albastru Și inime voioase și inime-n dezastru, Și noi avem în aer parfum și melodii; Avem pe Heliade; Alecsandri, un astru; Avem Bolintinenii cu sfinte rapsodii; Avem Depărățenii, precum și Franța soră, Avut-atâtea genii apuse-n ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie Noaptea de martie de Alexandru Macedonski Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece, Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat, Iar copacii printre crivăț la pământ să se aplece Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat. Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile... Moartea groaznică, ce-n umbră mulțumirea și-o rânjea, Înghețată sărutare-și-aplecase peste ea Și pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile. Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmășeală, Vrând să șeadă pe un scaun, doborât de osteneală, Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit, Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată, Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată Printr-un țipăt ascuțit. Toți îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'! Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, -- Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu', Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi? Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare, Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, -- Și-mi făcusem datoria de-a voi ...
Alexandru Vlahuță - Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii
Alexandru Vlahuţă - Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii de Alexandru Vlahuță Publicată în Neamul romînesc , Iași, an XII, nr. 314, 15 noiembrie 1917 O-ntîlnești mereu, ai crede-o trasă-n mii de exemplare. Pururea împresurată de priviri cuceritoare — Sedentari ce bat din pinteni, ghiuji ce fac pe ticăloșii — Ea pășește, zîmbitoare, Arborîndu-și pretutindeni "semnele-i particulare": Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii. La o parte ! trece zîna veseliei zgomotoase. În tăcuta noapte-a morții ea e rîsul și lumina... Plîngă de durerea țării cîrtitorii și fricoșii, Peste rănile-i deschise, radioasă trece zîna, Ca un steag de biruință pe un cîmp albit de oase... Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii. Legănîndu-se din șolduri, trece zveltă, zîmbitoare. Tu-ți plîngi neamul pus pe cruce, la răspînte de pieire, Plîng de-nvăluirea țării, în mormîntul lor, strămoșii. Ea, cu farmece-n privire, Grațiile și le plimbă, în costum de vînătoare: Fustă scurtă, ghete albe, buze
... i vin. Nici o poartă spre mărire Pentru el închisă nu-i. Alții luptă și asudă, Iar izbînda e a lui. Iată-l, radios și falnic, Pe-așa stepenă-nălțat, Că, privind în jos, se simte De-adîncime fascinat. Toată lumea îl admiră; Însuși veselul hagiu , Cu ochi mari ...
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret
... moarte dete lumii libertate. Nu-i creștin acela ce nu știe-a da, Pentru-al țării bine, pacea, viața sa! Dincolo de moarte radios străluce Soarele măririi eroilor, dulce. Ochii-nțelepciunii, cei de moarte plini, Nu pot să pătrunză dulcile-i lumini. Astfel este omul ce-njosirea-abate Tremură ...
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terţa rima) Sânta cetate (Terța rima) de Ion Heliade Rădulescu Crist-popolul, lumina și puterea, Errând, sudând, străin într-ale sale, Producând singur viața și averea, Nici selbă-aflând, nici munte, nici vale Unde-ori căminul, ori capul a pune (Lungă laboare! foarte lungă cale!), Străbate lumea, lumea să radune, Secoli și famea suferă și gerul, Derâderi și bătăi, de spini cunune, Crucea, roata, focul, plumbul și fierul, Sclavie, glebă, clacă și uzură; Custodul punge, punge cavalerul, Cazacul punge, flagelă și fură; Magnat, idalg, ciocoi despoaie, bate; Pontefice, instructor minte, jură. Crist-popolul suspină și străbate Și secoli, și tărâmuri, tot pământul, Asudă, geme, suferă păcate, Iartă, le șterge; seamănă cuvântul: Când prunc orfan, plângând, mendicând viață, Când muribund ce n-are nici mormântul, Când june discolor cu moartea-n față, Fără mâine și azi, și fără lumină, Iarnă și vară,-n seară, dimineață; Ori ca om, ori sub forma sa divină, Tot proletar la câmp și la cetate, De la altar și până la salină, Cu-același dor, cu-aceeași greutate. Schimbe-se timpii, fie domn cezarul, Patriciu sau baron, prinț sau abate, Forță ori lege, Brama, papa ori țarul, El ...
Ion Luca Caragiale - Lache și Mache
Ion Luca Caragiale - Lache şi Mache Lache și Mache de Ion Luca Caragiale Nuvelă Multe și mărunte s-au vorbit despre inseparabilii Orest și Pilad din anticitate, însă, cu drept cuvânt, vremurile de acum se vor mândri cu povestirea istoriei lui Lache și Mache, căci în adevăr acești doi oameni nu pot avea decât una și aceeași istorie: ei vor da exemplu veacurilor viitoare despre puterea prieteșugului. Cine a cunoscut pe unul a cunoscut și pe celălalt, fiindcă amândoi mai aproape trăiesc, mai aproape dorm, decât chiar frații cei lipiți din Siam. Cine zice Lache zice Mache și viceversa. Cel dântâi s-a născut la Severin tot în ziua și ceasul în care a văzut cel d-al doilea lumina la Dorohoi: pe amândoi i-a tras ața la București, pentru a îmbrățișa cariera de copist. Dacă la vreo răspântie vezi arătându-se mutra unuia, așteaptă puțin și vei vedea și pe celălalt, care, întârziind pentru cine știe ce, își grăbește pasul ca să-și ajungă jumătatea; în adevăr jumatate, căci Lache și Mache nu sunt decât unul și același în două fețe, doime de o ființă ...
Mihai Eminescu - Aveam o muză Aveam o muză de Mihai Eminescu Aveam o muză, ea era frumoasă, Cum numa-n vis o dată-n viața ta Poți ca să vezi icoana radioasă, În strai de-argint a unui elf de nea! Păr blond deschis, de aur și mătasă, Grumazii albi și umeri coperea, Un strai de-argint strâns de-un colan auros Strângea mijlocul ei cel mlădios! Și talia-i ca-n marmură săpată Strălucea albă-n transparentul strai, Sâni dulci și albi ca neaua cea curată, Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai; Abia se ține haina cea bogată Prinsă ușor cu un colan de pai, Astfel adesea mă găsea veghind Nori străbătea o umbră de argint. Crinul luminei strălucea în mână Reflectând dulce mândrul ei obraz, Razele dulci loveau fața-i senină, Rotunzii umeri și-albul ei grumaz; Părul lucea ca auru-n lumină, Straiul cădea de pe-umeri de atlaz, Ochi mari albaștri-n gene lungi de aur Și fruntea-i albă-ntunecată-n laur! O dată-n viața-i muritorul vede În visul său un chip așa d-ales! Eu... fericit c-amantul blondei Lede, Nebun de-amor, eu o vedeam ades, ...
Mihai Eminescu - Care-i amorul meu în astă lume
Mihai Eminescu - Care-i amorul meu în astă lume Care-i amorul meu în astă lume de Mihai Eminescu Care-i amorul meu în astă lume: Este-al bravurei coiful de aramă, Sau al mărirei aspru rece nume? Sau este claustrul cernit, ce cheamă Cu-a lui icoane sânte-ngălbenite, Cu clopotu-i vestind a morții dramă? Sau este chipul blând unei iubite, Ce, dulce, pură, sântă și frumoasă, Să-mi facă zile albe, - ore-aurite? O văd adesa steauă radioasă 'N-oglinda sufletului meu  o zeie  Ș-a ei privire-asupra mea se lasă: De înger suflet, chipul de femeie; În visul vieții ei ea sfânt surâde Și mă-namor de-oricare-a ei idee, Când lumea-amar de visu-acesta râde: Nu e femeia ce crezi tu, nebune, Și chipul care inima-ți l-închide Nu este-n lume. Cine-atunci mi-a spune Unde e îngerul cu-aripi senine, A sufletului meu scumpă minune? Ea n-a fost niciodată... doar în tine De-a fost vrodată ea, de mult e moartă, Astfel de chip o dată -n lume ...
Mihai Eminescu - Care-o fi în lume...
Mihai Eminescu - Care-o fi în lume... Care-o fi în lume... de Mihai Eminescu  Care-o fi în lume și al meu amor? Sufletul întreabă inima cu dor. Va fi mănăstirea cu zidiri cernite, Cu icoane sânte și îngălbenite, Va fi vitezia cu coif de aramă L-ale cărei flamuri patria te cheamă, Ori va fi o dulce inimă de înger Să mângâie blândă ale mele plângeri? L-am cătat în lume. Unde o să fie Îngerul cu râsul de-albă veselie? Unde o să-l caut, mare Dumnezeu... Poate-i vo fantasm-a sufletului meu? Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu Îmi arat-adesea dulce chipul său, Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeie Cu suflet de înger, cu chip de femeie, Dulce și iubită, sântă și frumoasă, Vergină curată, steauă radioasă, Și să mă iubească, s-o iubesc și eu, Să-i închin viața sufletului meu. Dar ce râde lumea? Ce râde și spune? ,,Femeia nu este ce crezi tu, nebune. Fața ei e-o mască ce-ascunde-un infern Și inima-i este blestemul etern, Buza ei e dulce, însă-i de venin, Ochiu-i te omoară, când e mai senin. ...