Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCÂRBIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 47 pentru SCÂRBIT.

Ion Luca Caragiale - Partea poetului

Ion Luca Caragiale - Partea poetului Partea poetului de Ion Luca Caragiale „Nehmt hin die Welt!... â€� SCHILLER „Luați-vă lumea! a strigat domnul; luați-o, oamenilor! a voastră să fie ca moștenire-n vecii vecilor! și frățește v-o-mpărțiți!â€� S-au repezit care mai de care cu mânile-ntinse să-și apuce partea; mișunau tineri și bătrâni. Plugarul se duse spre roadele câmpului; Vânătorul porni să bată pădurile; Neguțătorul își înfundă hambarele; Viierul își alese zeama nobilă; Regele puse streji la poduri și drumuri și zise: «Dați-mi dijma !» Într-un târziu, după ce se isprăvise-mpărțeala, iată vine și Poetul din depărtări... Nimic nu mai rămăsese de apucat; pretutindeni toate aveau stăpân. — Vai! eu singur — strigă el cu mâhnire — eu singur fusei uitat, eu, cel mai supus copil al tău! Și-ngenunchie înaintea domnului, care-i răspunse: — Dacă te-ai desfătat în lumea visurilor, ce stric eu? Unde erai când s-a-mpărțit pământul? — La tine eram! zise Poetul. Ochiul meu țintea la fața ta; urechea mea la armonia cerurilor... Iartă sufletului care, îmbătat de lumina ta, nesocoti cele pământești! — ...

 

Alexei Mateevici - Îngerul și mironosițele

Alexei Mateevici - Îngerul şi mironosiţele Îngerul și mironosițele de Alexei Mateevici Pe cine-l caută acuma în grădină Cu vasele de mir umplute? De lacrimi inima li-i plină... Zorește ziua nouă. Îi răcoare, Dar cerul se înseninează În ciripituri cântătoare. De ce Îl caută aicea pe Hristos? De ce-au venit aici să-l plângă? Pe piatră un înger luminos... El șade-n haine albe, strălucite... Vestind cereasca bucurie Mironosițelor scârbite: ,,Hristos au înviat! Și nu vă mai mâhniți Și nu-L mai plângeți ca pe mort, Cătându-L între cei muriți! A iadului putere-i biruită, Zadarnică i-i răutatea: De-acuma lumea-i izbăvită. Întunecimea în lumină piere, Măria ei i s-a surpat Și fug vrăjmașii în durere. Grăbiți-vă cu vești de veselie Și spuneți veștile-n Sion: Hristos îi viu și-n veci învie!" Dorm florile. Grădina moartă tace, Iar primprejur — albastre umbre, Nisip, zori aurii — și pace. Aprilie

 

Alexei Mateevici - Învierea

Alexei Mateevici - Învierea Trecut-a sâmbăta-n mâhnire, Și noua zi în cer lucește; Pe Domnul său cu tânguire L-așteaptă turma și scârbește. ,,Ca scăpărarea de lumină Eu voi veni la judecată!" A zis El, și acuma iată I-i mut mormântul în grădină! Dar sufletul Mariei crede Și dragostea îi este mare; Ea adevărul îl prevede, Luptând cu-ntâia necrezare. Miresme strânge și aduce Ea la mormânt: într-însul — nime... S-aude: ,,Cel murit pe cruce A fost furat de jidovime!" Atunci, amarul ca să-i stingă, I se arată Iisus; Dar nu-L cunoaște și cu tângă L-a întrebat: ,,Nu tu L-ai dus?" Și-ndată El durerea-i stinge Cu vorbele, de taină pline: ,,Sunt Eu, Marie, nu mai plânge Și nu te-atinge-acum de Mine!" Aprilie

 

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul Ierusalim, Vederi deschide minunate: Frumoasele lui clădituri În felurite lăsături Se văd pe coastă revărsate... Colo — Gheval și Garizim, Spre răsărit albastre ape Ale Iordanului. Pe-aproape, Tot văi adânci, ce dorm în ceață... A mării moarte frumusață În ceruri ca prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i liniștit, adânc, curat. Dar somnul lumii tulburat: ...

 

Antim Ivireanul - C%C3%A9le 12 roduri ale milosteniei, după cum scrie la Mathei, cap 15

Antim Ivireanul - C%C3%A9le 12 roduri ale milosteniei, după cum scrie la Mathei, cap 15 CĂ©le 12 roduri ale milosteniei, după cum scrie la Mathei, cap 15 de Antim Ivireanul Flămândului să-i dea mâncare. / Setosului să-i dea să bea. Pre strein să-l primească în casă. Pre cel gol să-l îmbrace. Pre cel bolnav să-l caute. Pre cel din temniță să-l cercetĂ©ze. Mai sunt încă și acĂ©stia: Pre cei morți să-i îngroape. Pre cei scârbiți a-i mângâia. A sfătui cĂ©le mântuitoare. A învăța pre cei neștiuți. A erta greșalele celui vinovat. A răbda cu mulțămită scârbele ce vin de la Dumnezeu și de la oameni și a ruga pre Dumnezeu nu numai pentru dânsul ce și pentru

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură iară la prestevirea omului Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului de Antim Ivireanul Întristat, jalnic și amar să vĂ©de a fi răspunsul morții la om, de vrĂ©me ce Dumnezeu pe strămoșul nostru Adam, pentru păcatul neascultării, l-au osândit spre moarte, zicându-i: Pământ ești și în pământ vei mĂ©rge. Însă de va sta neștine să ia seama cu tot dinadinsul socoteala aceii osânde și sfârșitul acelui răspuns a lui Dumnezeu nu o va afla să fie muncă și pedeapsă, ce mare facere de bine și mare dobândă. Pentru căci de n-ar fi hotărât Dumnezeu moartea la om era să se facă răotatea nemoartă și păcatul necurmat. Și pentru aceasta zice Sfânta Scriptură și acum ca nu cumva să întinză mâna sa și va lua din lemnul vieții și va mânca și va trăi în vĂ©ci. Preceput-aț pricina, cum că după ce au mâncat din lemnul cunoștinții și au căzut în păcatul neascultării l-au oprit Dumnezeu să nu carea cumva să mănânce și din lemnul vieții și va trăi în vĂ©ci și să se facă răutatea nemoartă și va rămânea omul ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la pogrebaniia omului prestăvit Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit de Antim Ivireanul Mult pătimașul acela și îngăduitoriul Iov, piatra răbdării, după luptele cĂ©le mari ce i-au făcut vicleanul diavol și l-au golit ca într-o clipă de ceas de toate averile lui și l-au lipsit de toată cinstea, de toată bogățiia, de toată slava și de toate soțiile lui și au rămas numai cu muiarea, afară din casa lui, șăzând într-un gunoiu, cu multă ticăloșie, plin de bube și de viermi, iar încăș la acĂ©stia toate, pentru ca să rușinĂ©ze pre vicleanul diavol și să-l biruiască cu bărbățiia sufletului lui și cu răbdarea, precum zice mai pre larg istoria lui, n-au dat nebunie lui Dumnezeu, nici au greșit cu buzele lui, măcar că cu acĂ©stia toate, socotind și el deșărtăciunia și ticăloșiia aceștii vieți și multele învârtejiri și prefaceri ale lucrurilor omenești, plângea și să tânguia și suspinând zicea: Pre moartea am chiemat-o să-mi fie tată, Iov, 17, adecă, ea cum ar zice: moartea-mi iaste tatăl, carele mă naște. Oare ce poate fi aceasta, iubiții miei, ce zice direptul ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola I

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola I Epistola I - Cătră cneazul Nikita Iurievici Trubețkoi de Antioh Cantemir traducere realizată de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Tu, care în câmpul slăvii pre Bellona ai văzut, Cu fruntea încununată de laure sângerate, Eu credeam c-o nouă viață liniștită-ai început Și culegi în pace rodul trudelor îndelungate; Dar aud că Mumei noastre tu ești iar trebuitor. Ea, dorind ca rânduiala și dreptatea să-nflorească În a sa împărăție și pintre al său popor, O nouă dregătorie a voit să-ți dăruiască, Căci știe că prin aceasta săracul se liniștește Și a văduvelor lacrimi nu vor cădea pe pământ, Știe că a judecății cumpănă nu se clătește Și nu-i lăsa să s-ascundă adevărul acel sfânt. Pentru cel iubit de slavă, a merge pe a ei cale Îndemn foarte plăcut este. Caracterul tău firesc, Conștiința ta curată și dulci virtuțile tale, Câtă mângăiere l-asupriți ele făgăduiesc! La acei ce de-a șicanei viclenii se împilează Și pre carii oarba zeie îi scârbește ne-ncetat! Acum văd că iar răsare a adevărului ...

 

Cincinat Pavelescu - Corbii

Cincinat Pavelescu - Corbii Corbii de Cincinat Pavelescu Dlui C. Pariano O! corbi siniștri, vă iubesc; Voi, ce pe-al iernii alb lințoliu Cădeți în stoluri ce-ngrozesc Ca niște pete mari de doliu! În fracurile voastre negre De ciocli aveți ceva de gală, Și-n croncănitul vostru râde O ironie triumfală! Dușmani cetăților banale, Prin vechi ruini v-adăpostiți, Și sub disprețul vostru rece O lume-ntreagă-nvăluiți. Dacă vă mușcă foamea, -ntocmai Ca feudalii castelani, Vă năpustiți pe avuția Muncită-a bieților țărani. Și negrul vostru e simbolic; E doliul ce-ndurător Purtați victimelor căzute Sub ciocul vostru hrăpitor. Chiar Edgar Poe, în cinstea voastră, A scris balada-ntunecată Al cărei laitmotiv e tristul Și-ngrozitorul: niciodată! O, corb sinistru, al meu suflet Scârbit de lupte și de jale E-atras de doliul sarcastic Ce-l poartă aripile tale! Și-aș vrea pentru-a scăpa de viața Sugrumătoare a cetății Să deviu regele ruinei, Al păcii și-al

 

Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu)

Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu) Mamei de Cincinat Pavelescu Astă-seară simt în mine Clocotind trecutul mort: Lacrimi, visuri, tot amarul Ce în gând și-n suflet port. Astă-seară moartea rece Mi-e atâta de aproape... Ca și lacrima ce-mi trece Arzătoare printre pleoape. Obosit de râsul farsei Și scârbit de plânsul dramei, Văd cum alb, din întuneric, Se desprinde chipul mamei. Numai ea pricepe zborul Sufletului meu, ce strâns-a Într-o lacrimă tot dorul De-a fi iarăși lângă dânsa, Și de ce iert, în tăcere, Anul stins care mă-ndreaptă Și spre noaptea ce mă cere, Și spre mama ce

 

Ion Luca Caragiale - Grămătici și măscărici

Ion Luca Caragiale - Grămătici şi măscărici Grămătici și măscărici de Ion Luca Caragiale Boierii noștrii odinioară, afară de rare excepțiuni, nu se prea dedeau la învățătură de carte. Pentru aceea, aveau în genere nevoie de grămătici, copii, mai mult sau mai puțin deștepți, ieșiți din rândurile mojicimii și procopsiți cu carte și condei la umbra mănăstirilor grecești. Slujba grămăticilor era să ție socotelile curții boierești, să scrie zapisele, corespondența și jelbile boierului către divan și la domnie. Un bun grămătic era mâna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politicești. Afară de grămătic, însă, orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaș intelectual, tot atât de neapărat unei curți boierești cu întinse relații sociale. Pe atunci, când nu se pomenea de viață publică și când elita socială și high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capșa și de Bar, avea sindrofie și chefuri acasă, numa-n ișlicel și-n meși; în loc de Hugo, avea un taraf de lăutari și un măscărici. Slujba acestuia era să spuie caraghioslâcuri la chef, să păcălescă pe musafiri și chiar pe stăpânu-său și să spună pe grecește cocoanelor ceea ce damele aud azi pe ...

 

   Următoarele >>>