Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SECERAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 84 pentru SECERAT.

Vasile Alecsandri - Secerișul

Vasile Alecsandri - Secerişul Secerișul de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Secerișul , de Vasile Alecsandri Secerișul , de Ștefan Octavian

 

Ștefan Octavian Iosif - Secerișul (Iosif)

... Informații despre această ediție Cîmpiile țin astăzi sărbătoare ! Prin holde coapte, fetele grăbite Înoată pîn'la brîu, împodobite Cu roșu mac și vinete cicoare... Huiește secera fulgerătoare... Bat mii de raze-n fețe dogorite. Ușor se-nclină spicele-aurite, Cad snopii-n șir... Cîntați, secerătoare ! Se clatină, lung țipă subt povară ...

 

Alecu Russo - Mihai Cuciureanu

... se găsea sub privegherea mai vrâstnicului său frate (Dr. Cuciureanu) și sub povățuirile prețuitului literator Dr. Pavel Vasici; dar pustiitoarea holeră asiatică, care la 1831 secera acolo mai cu asprime crudele ramuri ale societății, îndemnară pe moșul său Baron i Cristea (ce se afla la Buda la băi) de a ...

 

Alexandru Vlahuță - Nu-i de-ajuns

Alexandru Vlahuţă - Nu-i de-ajuns Nu-i de-ajuns de Alexandru Vlahuță Publicată în Revista literară , an VI, nr. 17, 9 iunie 1885 Negreșit, ești prea frumoasă. Ce ochi mari !... Ce gură mică !... Cine n-ar putea să-ți zică: Venere din valuri scoasă !... Dar ieșind — sub val viața Ți-ai lăsat-o să se-nece; Căci ca marmura de rece Ți de albă-ți este fața. Și de-aceea nu te mire Că-n serate și petreceri Nici o inimă nu seceri Și nu clatini nici o fire... Cine firea să-și aprindă, Ș-a lui inimă să-și plece La o frumusețe rece, Ca răsfrîntă din oglindă? Cine dorul să-și închine Unei statui ambulante?... Sigur s-o găsi vrun fante Să te-admire, să-ți suspine Și să-și mintă lui și ție; Însă n-ei ști niciodată Dragostea adevărată Ș-a ei dulce nebunie ! Căci n-ai zîmbet, nici privire Dulce, galeșă, fierbinte, Ca să scoți pe om din minte Și să tulburi vreo simțire. Căci atît de nemișcatu-i Chipul tău, și-n ochiu-ți mare Zace-atîta nepăsare, Parcă-i ochiul unei statui ! Orice dor e scris ...

 

Vasile Alecsandri - Vidra

Vasile Alecsandri - Vidra Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Frunză verde peliniță, Pe cel deal, pe cea colniță, Primblă-mi-se-o cătăniță Cu doi bani în punguliță, Și cu doi în buzunari, Cu doisprece lăutari, Și cu doi, trei călușei Încărcați de gălbenei. Iar cu dânsa se afla, Tot pe lună se primbla, Stoian Șoimul, popă vechi, [1] Cu potcapul pe urechi, Ce s-a lăsat de popie Și de sfânta liturghie De s-a dat în haiducie. El de mijloc o ținea, Lângă pieptu-i o strângea, Și mereu o dezmierda, Și mereu o săruta, Și lăutarii cânta, Câmpii de se răsuna. Când fu către dimineață, Popa se spăla pe față, Barbă neagră pieptăna, La baltagu-i se-nchina Și pe Vidra mi-o trezea Și din gură-așa-i grăia: ,,Știi tu, Vidro, ce-am gândit, Știi tu ce m-am socotit? Suflecă mânece largi Și-mpletește la colaci. [2] Fă colaci mari de doi saci Pentru cumnăței burlaci, Ș-un covrig de un mertic Pentru cumnățel mai mic. Apoi haideți amândoi Cu cotiga cu doi boi Peste codri, peste munți, La cei socri cam cărunți." II Amândoi ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Înșiră-te margăritare

... fi în stare Ca să-i îmbrac palatul cu un fus..." Înșiră-te frumos, mărgăritare! --Și-a zis atunci copila mijlocie, Străfulgerând cu secera, pripită: ,,De m-ar lua pe mine de soție, Eu i-aș hrăni palatul cu o pită..." Dar el privi la ea cu nepăsare. Înșiră ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Nu știu, n-am văzut

Ştefan Octavian Iosif - Nu ştiu, n-am văzut Nu știu, n-am văzut de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Spun unii și se poate să fie adevărat Că și în anul acesta s-a desprimăvărat, C-au lineat plugarii în țarini negre brazde, Și-au tras aceleași berze la vechile lor gazde. Că holdele pe urmă bogate au crescut... Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Spun alții că cireșii, salcâmii și castanii Au înflorit și anul acesta ca-n toți ani, Că sub albastra boltă pictată de ozonă A dat concerte iarăși eterna primadonă Și că natura toată un rai s-a prefăcut… Se poate…Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Afirmă alții iarăși că holdele bogate S-au copt și-au fost pe urmă cu grabă secerate, C-au fluierat mașine și-au clănțănit batoze, C-au fost seri violete și răsărituri roze, C-a fiert prin crame mustul, voios ca și-n trecut… Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut!... Spun în sfârșit cu toții c-au vilegiaturat, Că aerul pe-aiurea nu s de comparat Cu cel din ...

 

Alexei Mateevici - Un sfat

Alexei Mateevici - Un sfat Un sfat de Alexei Mateevici Să fugi de fapta rea, creștine, Ascultă-al Domnului cuvânt, Și făptuiește numai bine Din leagăn până la mormânt. Atunci c-un zâmbet fericit Vei trece prin această viață, Și chiar și moartea, liniștit, Putea-vei s-o privești în față. Atunci — plug, seceră și sapă Vor fi ușoare-n mâna ta, Și lângă un ulcior de apă Tu vecinic vesel vei cânta. Iar când muri-vei, cu mult dor, Străini și neamuri te-or jeli, Și flori din lacrimile lor Pe-al tău mormânt vor răsări. Decembrie

 

Alphonse de Lamartine - Războiul

Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda II

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda II Vezi, dragul meu Nekita, cum neamul zburător Nici seamănă, nici ară, nici seceră vrodată, La vreme îi împarte o hrană-mbelșugată Cu darnica Sa mână Înaltul Creator! Privește pre câmpie aceste mii de flori, Acești crini nalți și mândri, aceste viorele, Nici Solomon în slavă-i nu se-mbrăca ca ele, Deși întâi în minte el fu-ntre muritori. Ascultă glasul legii ce Dumnezeu ți-au dat Prin fiul Său cel dulce, care pre toți ne-nvață Să fim cu fapte bune urmând a Lui povață, Ferindu-ne de rele, de mârșavul păcat. Nădejdea să o punem în Domnul Dumnezeu Acela care-n nouri cu fulgerul trăsnește, Ce suflă și furtuna îndată risipește, Ce-ncinge orizontul cu mândrul curcubeu. Ce va să fie mâine nu te-ngriji a ști. De ziua cea de astăzi îl binecuvântează. De traiul tău, de hrană El singur priveghează; Urmează a sa cale și nu te vei căi. Stăpânitorul lumii îți știe de nevoi. A fi de folos ție și altora gândește, A lui voință sfântă smerit o împlinește Și nu uita județul și ceasul de

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi Odă la ciocoi de Bogdan Petriceicu Hasdeu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX I Ca lacoma omidă, ce-și caută o pradă Pe fragede mlădițe, Ca neagra lipitoare pe sânul de zăpadă Al dulcii copilițe, Ciocoiule! un secol, un secol și mai bine, Setos de dușmănie, Sugeai în frunză sucul și sângele din vine În blânda Românie! II De groază și durere, de muncă și bătaie, În jaf și-n umilință, Am tot strigat, dar glasul se-neacă și se taie D-atâta suferință; Și ca prin codri freamăt, ca murmur în izvoare, Așa în noi suspinul Mai rămânea el singur să spună cum ne doare, Cât de cumplit e chinul!... III Și tu râdeai, jupâne, cu fală și rângire: Râdeai precum un gâde, Când vede capul jertfei zburat dintr-o izbire, Se laudă și râde; Căci nu știai că viața, închisă-n nemișcare, E cea mai cu putere; Căci nu credeai c-un suflet se face și mai tare, ...

 

   Următoarele >>>