Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SFĂRMAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 159 pentru SFĂRMAT.

Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă

Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă Răzbunarea lui Statu-Palmă [1] de Vasile Alecsandri    Urieșul Strâmbă-Lemne cu-al său gemin Sfarmă-Peatră Au văzut căzând potopul ș-au trecut potopu-not. De când sunt povești în lume și se spun pe lângă vatră, Ei duc zile cu piticul Statu-Palmă-Barba-Cot.    Amândoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte, Lungiți unul lângă altul, stau grăind în limba lor. Dar ei sunt în neastâmpăr. Când și când pe a lor frunte O gândire-ntunecată se întinde ca un nor.    â€žO cunoști pe Trestiana, frate?“ zice Strâmbă-Lemne. „O cunosc... când se arată, soarele îi face semne, Căci de când Ileana mândră n-au văzut el așa floare... Ca Ileana Cosânzana, fata-i chiar ruptă din soare!“    â€žBine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă au putut să fie tată!“ „Pomul nalt, frumos, răsare din sămânța cea măruntă, Ș-apoi știi tu că Pepelea vornicel i-au fost de nuntă!...“    Urieșii, stând pe coate, au trântit un hohot mare Cât s-au răsunat pământul într-o ...

 

Mihai Eminescu - Împărat și proletar

Mihai Eminescu - Împărat şi proletar Împărat și proletar de Mihai Eminescu Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin? Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină, Murdară este raza-i ca globul cel de tină, Asupra cărui dânsul domnește pe deplin. Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi; Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. Unii plini de plăcere petrec a lor viață, Trec zilele voioase și orele surâd. În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeață, Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață - Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid. Virtutea pentru dânșii - ea nu există. Însă V-o predică, căci trebuie să fie brațe tari, A statelor greoaie cară trebuie-mpinse Și trebuiesc ...

 

Alexandru Vlahuță - Homo homini lupus

Alexandru Vlahuţă - Homo homini lupus Homo homini lupus de Alexandru Vlahuță Revista nouă, an I, nr 3, 15 februarie 1888 Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere de armă. Sub pumnul grosolan al forței Dreptatea celui slab se sfarmă. Durerile vin tot mai multe, Mai mari și mai adânc simțite. De unde sapi lumina, curge Iar întuneric ce te-nghite. Un pas, un gând, o scăpărare, Și îndoiala te-nfioară. Pe umeri tot mai slabi apasă Din ce în ce mai grea povară. Sub planul sfânt de înfrățire Sporește ura bestială: Tot omul e-un vrăjmaș la pândă, Toată cruzimea e o fală; S-azvârl-a patimilor valuri Din șubredele stăvilare, Și peste pulberea de pravili Domnește oarba-nverșunare. Zadarnic gânduri răzvrătite Izbesc eterna piramidă, Spre vârful căreia cu toții Se bat o cale să-și deschidă... Mai sus, mai sus ... scrâșnind se-ndeasă; Sub mulți prăpastia se cască. Nu tuturor li-i dat să zboare, Dar câți nu știu să se târască! Asupra omului de mâine S-apleacă palida știintă, Și-l vede mai nervos, mai sceptic, Mai înrăit de suferință... Zadarnic! – Lupta se-ntețește, Și nu-i alegere de armă. Sub pumnul ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Vornicul Iancu Moțoc

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Vornicul Iancu Moţoc Vornicul Iancu Moțoc de Bogdan Petriceicu Hasdeu (Baladă din secolul XVI) Răsturnător în curs de douăzeci de ani, vornicul Iancu Moțoc alungă pe Alexandru-vodă și aduce la locu-i pe un străin din Germania; dar mai la urmă, dând jos și pe acesta, pen- tru a pune pe tron o nouă creatură, poporul nu-l mai ascultă, ci primește înapoi pe gonitul Alexandru. Vornicul fuge în Polonia, unde însă, după stăruința Porții otomane, piere decapitat în capitala Galiției. Testamentul acestei triste celebrități se află până astăzi la Lemberg, în Tabula Municipală, Liber Testamentorum, t. 2, ab anno 1554 ad 1578, p. 225. La cetate Leov, în țara leșească, Va tăia calăul p-un român fugar: Curge tot poporul, lacom s-o privească Lacom s-o privească, că-i un lucru rar. Solul din Moldova, trimis ca să ceară Marfa cumpărată: capul cel tăiat, Stă cu nerăbdare mai curând să piară Mai curând să piară omul vinovat. Mii și mii de glasuri se pornesc d-odată, Ca și când orașul izbucnea de foc; Vine! vine! vine! și-n sfârșit s-arată Și-n sfârșit s-arată vornicul Moțoc. Dânsul alungase pe ...

 

Mihai Eminescu - Confesiune

Mihai Eminescu - Confesiune Confesiune de Mihai Eminescu ( Arătând un cran .) Aciea este lumea... de-o sfarăm ­ e sfărmată. De sfărăm pe vecie acest idol de lut Eterna pace-ntinde imperiul ei mut Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană Ce arde-n universul bolnav de viață vană. Și marea tace-nceată; cântau strigoi; mișcare; O noapte condensată, în veci nepieritoare, Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne ­ Povestea liniștită a morții cei eterne... Nu vezi că deși chipu-mi arat-a fi de gheață, Un vis al meu căldura-i, lumina și viața? V-am înșelat, nemernici, v-am închegat în vreme, V-am aruncat în viață plecați sub anateme Să vă urâți din leagăn, să v-omorâți în vain, V-am semănat în spațiu pe voi sămânța Cain, Să curăț am vrut sânu-mi de tot ce-i crud, spurcat Și pentru voi anume creai al vieții iad. Și să vă-nșele vecinic l-am îmbrăcat frumos Cu nopți senine-n stele, cu soare auros. În sâmburii durerii eu pus-am fericire, În vicii am pus miere și în păcat zâmbire. Tot ce-aspirați în lume, toate-au același ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea IV

Mihai Eminescu - Scrisoarea IV Scrisoarea IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se in lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înaltă în tăcere dintre rariștea de brazi, Dînd atîta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară- ...

 

Vasile Alecsandri - Sentinela română

Vasile Alecsandri - Sentinela română Sentinela română de Vasile Alecsandri Poem istoric Românul nu piere. I Din vârful Carpaților, Din desimea brazilor, Repezit-am ochii mei Ca doi vulturi sprintenei Pe cea vale adâncită Și cu flori acoperită, Ce se-ntinde ca o ceață Pân în Dunărea măreață Și de-acolo-n depărtare Pân în Nistru, pân în Mare. Iar pe cel amar pustiu Cu văzutul ce-ntâlnii? Întâlnii viteaz oștean, Purtând semne de roman, Falnic, tare ca un leu Și cu chip frumos de zeu. Brațu-i stâng era-ncordat Sub un scut de fier săpat Ce ca soarele sorea Și pe care se zărea O lupoaică argintie Ce părea a fi chiar vie, Și sub fiară doi copii Ce păreau a fi chiar vii. Mâna-i dreaptă ținea pală; Iar pe cap purta cu fală Coif de aur lucitor, Ca un zeu nemuritor. Cel viteaz era călare Pe-un cal alb în nemișcare, Și, ca dânsul, neclintit Sta, privind spre răsărit. Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga, Pe cea zare cenușie, Lungă, tainică, pustie, Unde, ca prin vis trecând S-auzea din când în când Vuiet surd, grozave șoapte Ce veneau din miazănoapte, ...

 

Alphonse de Lamartine - Safo

Alphonse de Lamartine - Safo Safo de Alphonse de Lamartine (Elegie veche) Traducere de Constantin Stamati Zorile poliia munții sub care clocotea marea, Iar Safo tocmai pe piscul țărmului sta în picioare; A Lesbosului fecioare, lângă dânsa încimpite, Privea sub țărmuri noianul de groază încremenite! Atunci Safo, luând lira, sună în ea cu putere Și cântă aceste versuri cu un glas plin de durere: “O, grozave țărmuri, o, noian cumplit! Iată, făr’ de frică aici acum șez, Căci eu Afroditei vreau să m-oferez, Defăimându-i templul unde am servit... O, Posidoane puternic, cred că-mi vor fi mai plăcute A tale ape amare decât un trai osândit. Privește cu ce cunună mi-am împodobit eu fruntea, Privește această frunte ce de chinuri s-au zbârcit. Că acum îi coronată pentru a mea mormântare, Ca când pentru a mea nuntă, sau pentru o sărbătoare. Îmi spun că la tine, de nu m-amăgesc, Scapă orișicine de crudul amor; Îmi spun că prin tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme ...

 

Constantin Stamati - Safo

Constantin Stamati - Safo Safo de Alphonse de Lamartine (Elegie veche) Traducere de Constantin Stamati Zorile poliia munții sub care clocotea marea, Iar Safo tocmai pe piscul țărmului sta în picioare; A Lesbosului fecioare, lângă dânsa încimpite, Privea sub țărmuri noianul de groază încremenite! Atunci Safo, luând lira, sună în ea cu putere Și cântă aceste versuri cu un glas plin de durere: “O, grozave țărmuri, o, noian cumplit! Iată, făr’ de frică aici acum șez, Căci eu Afroditei vreau să m-oferez, Defăimându-i templul unde am servit... O, Posidoane puternic, cred că-mi vor fi mai plăcute A tale ape amare decât un trai osândit. Privește cu ce cunună mi-am împodobit eu fruntea, Privește această frunte ce de chinuri s-au zbârcit. Că acum îi coronată pentru a mea mormântare, Ca când pentru a mea nuntă, sau pentru o sărbătoare. Îmi spun că la tine, de nu m-amăgesc, Scapă orișicine de crudul amor; Îmi spun că prin tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme a ...

 

Ștefan Octavian Iosif - În saloane de pictură...

Ştefan Octavian Iosif - În saloane de pictură... În saloane de pictură... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 22 octombrie 1895 În saloane de pictură Vezi pe omul care-a vrut Ca să lupte cu bravură, Înarmat cu lance, scut... Amorași însă-l răsfață, Pîn' ce-i fură scut și armă, Și, cu lanț de flori pe brațe, El stă dîrz, ei tot nu-l sfarmă. Astfel lîncezesc și eu, Cu tot focul tinereții, Iară alții luptă greu În războiul mare-al

 

Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan

... de sânge, Pân-la coame-or să înoate... Peste noi atunci pluti-va Duhul lui Ștefan cel Mare — Și vom rumpe orice lanțuri, Vom sfărma

 

   Următoarele >>>