Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STINGHERIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 16 pentru STINGHERIT.

George Topîrceanu - George Coșbuc: Țiganii

George Topîrceanu - George Coşbuc: Ţiganii George Coșbuc: Țiganii de George Topîrceanu Dorm câmpiile-n lumină. Peste pacea lor senină Cade soarele-n apus. Un convoi s-arată-n zare... Crește-ncet pe drumul mare Și cum vine tot mai tare Pulberea se-nalță-n sus. Vin țiganii!... Fără veste Pe la porți răsar neveste, Satul se deșteapt-acum — Când prin văl de praf subțire Începură să se-nșire Cară mici cu coviltire Scârțâind încet pe drum. Trec flăcăi cu urși în lanțuri. Câinii, deșteptați din șanțuri, Latră fără să-i asmuți Și orbiș s-aruncă-n cete, — Dar flăcăii largi în spete, Cu ochi mari, cu negre plete, Calcă mândri și tăcuți... Vine-apoi pestrița gloată Cu gospodăria toată. Caii slobozi, fără frâu, Duc merindele-n spinare Și se țin pe lângă care, Iar vătavul stă călare Cu harapnicul la brâu. Sar copiii goi și strigă, Cer la poartă mămăligă, Babe frânte din mijloc, Iar țigăncile cu gura Întețesc harababura Când îți umplu bătătura Să-ți ghicească din ghioc. Vin mișcând din șold alene Cu privirile viclene Și cu sânii arși de vânt, De la sudul tainic, unde Soarele-ndelung pătrunde Bronzul formelor rotunde Stingherite de veșmânt... ...

 

Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia

Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia Scrisoare către Zulnia de Costache Conachi Informații despre această ediție     Din toți muritorii lumii cel mai în nenorocire     Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osîndire     Este omul care-ți scrie, mai pomenești-l tu oare ?     Ah, de nu l-îi mai cunoaște după slovă și scrisoare,     Cunoaște-l di pi durere cu care plîngînd îți scrie,     Cunoaște-l di pi-a lui lacrămi ce l-i găsîi pe hîrtie     Cu ele odinioară udam a tale picioare,     Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare,     De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire     Ți-am adeverit amoriul cu credință și iubire.     Iar acum, ah, vai de mine, într-acest pustiu de jele,     Unde nu am alt tovarăș decît durerile mele,     Le vărs numai pentr-un suflet și o tristă inimioară,     Ce pătrunsă de-a iubirii, și de-a dorului tău pară     N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot avea mîngîiere.     Decît numai în suspinuri, în lacrămi și în durere.     Amar mie, în ce valuri norocul mă aruncară,     Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară !      ...

 

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeţ Ochiul lui Turculeț de Emil Gârleanu Prietenul mă dojeni: — Pentru ce stai de o bucată de vreme atât de posomorât? Nu mă simțeam tocmai bine; i-am răspuns: — Sunt cam bolnav. — Mofturi! Ți-a intrat în cap, ca la babe, că ești bolnav, și-o ții morțiș. Privește frumusețea dimprejurul tău și-o să vezi cum te însănătoșezi. Ești doar poet! Intram cu trăsura printre lanuri de rapiță; un vânt ușor legăna floarea galbenă, aurită în revărsarea celor dintâi raze ale soarelui. Pe margini, în zări, pădurile rămâneau în urmă, albăstrii, păreau că lunecă una după alta, pe fața cerului, ca niște nori. Câte un ciocârlan se ridica deodată, din fața calului, și zbura pe o parte, ciripind ascuțit. Priveliștea îmi întări puțin sufletul. — Ei, și ce ai? mă întrebă batjocoritor prietenul. — Mă cam doare capul. Prietenul ridică puțin sprâncenele, zâmbi în colțul buzelor și suspină prelung. — Ei, dragul meu, zise dânsul, ce păcat că nu se poate înlocui și capul, ca ochiul lui Gavrilă Turculeț! Îi cunoșteam de mult meșteșugul de povestitor. Întâmplarea cu ochiul lui Turculeț trebuie să aibă hazul ei, mi-am zis, ...

 

Emil Gârleanu - Demisia

Emil Gârleanu - Demisia Demisia de Emil Gârleanu Ba cu gluma, ba cu un pahar de vin, nici nu știi când fuge vremea: odată te trezești că se luminează de ziuă! Ion Șerbescu se plecă, dădu perdeaua la o parte, apoi spuse tovarășului său, Gheorghe Mincu: — Mă, se face ziuă. Mincu se-ndoi, făcu ochii mici, să pătrundă întunericul sur de afară, apoi bătu cu inelul în marmura mesei: — Încă un rând! Dintr-un colț se înălță o umbră, merse, clătinându-se, până la butoiul de lângă tejghea, dădu drumul canelei și se îndreptă apoi spre masă, cu două halbe cu bere. Pe urmă, fără nici un cuvânt, se duse și se topi iarăși în colțul de unde răsărise adineoare. Mincu dădu din cap: — Numai chelner să nu fii! Șerbescu răspunse cu îngâmfarea lui de glas, veșnic batjocoritoare: — Chelner... și cântăreț de operetă. — Prea ne terfelești și tu breasla. — Ba nu. De câte ori, ca și ăsta, pentru un cuplet nerod, care a plăcut publicului, nu ți-ai deschis gâtlejul de cinci-șase ori pe rând? — Nu-i totuna. — Haide... Prosit! — Prosit! Șerbescu își aprinse o țigară. Prietenii tac ...

 

Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială

Garabet Ibrăileanu - Evoluţia literară şi structura socială Evoluția literară și structura socială de Garabet Ibrăileanu Într-un articol din năurmăî-rul trecut, am încercat să arăt dependența strânsă a literaturii române de realitățile naționale. Această dependență am ilustrat-o prin diferite considerații asupra naturii influențelor străine, care au fecundat spiritul național și au înlesnit apariția și dezvoltarea literaturii române. Dar această teză se poate dovedi și prin alte fapte din istoria literaturii noastre. Să ne oprim asupra unuia din cele mai concludente: evoluția deosebită a literaturii naționale în Moldova, Muntenia și Ardeal. I Mai întâi, deosebirea dintre Ardeal și cele două "Principate". În prima epocă a literaturii noastre beletristice, Moldova și Muntenia au o literatură scrisă de boieri (Conachi, Văcăreștii, Momuleanu, om de casă boierească; pe atunci, numai boierii se puteau cultiva), o poezie lirică influențată de literatura franceză și de cea grecească nouă. În Ardeal însă, în același timp, apare o literatură epică și didactică, cu caracter popular, scrisă de intelectuali ieșiți din popor (acolo poporul a avut putința să se cultive mai devreme), rămași legați de popor, căci în Ardeal nu existau clase superioare naționale, care să absoarbă și ...

 

Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta

Calistrat Hogaş - Cucoana Marieta Cucoana Marieta de Calistrat Hogaș Alți oameni, alte timpuri!..: Iată pentru ce nu găsi nimeni nici prea mojic, nici prea necuviincios pe Andrei, nepotul căpitanului Enache, când, într-o sară, sosind de pe coclauri la moșul său, căpitanul, umplu așa, fără de veste și cum se afla de pe drum ușa salonului plin de lume, cu persoana sa bărboasă, colbăită, nepeptănată, cu umbra neagră a imensei sale pălării, cu cele două opinci de la picioare nu mai puțin imense și cu înfățișarea de broaște strivite, iar, peste tot și peste toate, cu vestita sa manta, care ar fi putut sta cu cinste și pe umerii de stâncă ai Panaghiei... Cine nu cunoștea pe Andrei, nepotul căpitanului Enache!... Cucoanele, mai cu samă, își dădeau ghionturi pe ascuns și vorbeau pe șoptite înde ele, când îl vedeau. — Doamne, dragă, mai văzut-ai tu, de când ești, un om așa de sucit și hursuz ca nepotul ista al căpitanului? Eu, una, drept să-ți spun, nu-l pot suferi... Și, legănându-se în cumpănă pe scaun, își făcea vânt alene cu evantaliul, uitându-se nehotărât înainte și cam pe sus... — Eu, Lențo, dacă m- ...

 

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea Boierul Iorgu Buhtea de Emil Gârleanu Boierul Iorgu Buhtea și Toader Buhtea, nepotul lui, înfățișau cea mai aleasă spiță a boierimii moldovenești. Neamul Buhteștilor, nu prea numeros, coborâtor mai mult în partea bărbătească, fusese alcătuit din oameni isteți la minte și tari la trup; unii dintre dânșii încheiaseră cu bine suta de ani. Mihai Buhtea, tatăl boierului Iorgu, murise în vârstă de o sută cinci ani. Pe un molitvenic, rămas din moși strămoși în neamul Buhteștilor, boierul Iorgu găsi însemnat, de mâna părintelui său, postelnicul Mihai, următoarele: Azi în 23 dechemvrie, în anul de la Hristos 1821, am trecut patru ani peste sută. În decembrie 1822 postelnicul muri. Boierul Iorgu își amintea bine chipul măreț, încununat de părul alb ca omătul, al părintelui său. Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se încercase să-și facă spița neamului. Cel mai vechi, un Gheorghe Buhtea, căzuse bănuia postelnicul în lupta de la Valea Albă, purtată de Ștefan-Vodă împotriva turcilor: cam de la acea luptă, spunea însemnarea, numele lui Gheorghe Buhtea nu se mai pominește, numai doar al frățâne-său Radul. Acesta, Radul, avu și dânsul un băiat și o fată, Ruxanda, cel mai vechi ...

 

Vasile Alecsandri - Rusaliile

Vasile Alecsandri - Rusaliile Rusaliile de Vasile Alecsandri Vodevil într-un act Cuprins 1 PERSONAJELE 2 SCENA I 3 SCENA II 4 SCENA III 5 SCENA IV 6 SCENA V 7 SCENA VI 8 SCENA VII 9 SCENA VIII 10 SCENA IX 11 SCENA X 12 SCENA XI 13 SCENA XII 14 SCENA XIII 15 SCENA XIV 16 SCENA XV 17 SCENA XVI 18 SCENA XVII 19 SCENA XVIII 20 SCENA XIX 21 SCENA XX PERSONAJELE Scena se petrece în Moldova, în satul lui Cremene, la anul 1860. DOMNUL IONUS CALUSCUS, vechilul moșiei și profesorul școalei din sat TACHI RĂZVRĂTESCU, subprefect TOADER BUIMĂCILĂ, vornic de sat SUZANA, nevasta lui Toader VASILE VEVERIȚĂ, fruntaș GHEORGHE A ȘAFTEI, țăran UN JANDARM CATRINA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE Teatrul reprezintă piața satului. În stânga, casa lui Toader, cu ușă, fereastră și prispă pe scenă. În dreapta, zăplazul casei boierești, cu portiță. În mijlocul scenei, o fântână între copaci. În fund, crâșma; deasupra ușii este scris: Otel pentru nobili. Această crâșmă a fost zidită în anul mântuirii 1858 de boierul Paharnic Cremene. SCENA I SUZANA (torcând pe prispă) Toarce, leleo, toarce, toarce Pân’ ce badea s-a întoarce. Vai! fuiorul mi ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

Constantin Stamati-Ciurea - Carpaţii, Basarabia şi un rezumat istoric asupra cetăţilor ei Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei de Constantin Stamati-Ciurea În Basarabia, ținutul Hotinului, 8 kilometri departe de Prut, se află pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile geografice acești munți sunt izolați de Basarabia, eu am ferma opinie, că ramurile lor, cu un capăt dinspre sud sub gradul al 14-lea al înclinațiunii acului mag­netic, trec de-a curmezișul Basarabia în două lanțuri, unul de­spre sud-est de la Ungheni până la Orhei și Nistru, iar alt lanț spre nord-est din Bucovina spre Hotin, înșirându-se de-a lungul Nistrului până la Soroca și alcătuind cele mai pitorești stânci, ce ca și niște ziduri colosale stau între Basarabia și Podolia. Carpații sunt ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov Sofia Karpov de Constantin Stamati-Ciurea (fragment din romanul Insula Sahalin. Țara misterioasă a exilaților ) La force brute de tout temps Oppresse la faiblesse, Dans les airs, Sur la terre, Partout la mĂȘme dĂ©tresse Partout malheur, Partout douleur, Rien nĂ©chappe aux souffrances Dans cette lutte Ă  outrance... 1 Ingeniosul turist francez Henri MĂ©rimĂ©e în opul său intitulat Un an în Rusia între altele scrie: „Rusia umilită, subjugată, mută, neștiută mai de nime, suferă jugul și lanțul sclaviei. Și abia noi începusem a o cunoaște mai de aproape, când ea se ridică ca o puternică suverană, purtând pe frunte strălucita coroană de gheață a Nordului și scăldându-și picioarele în mările calde ale Sudului. Cu prietenie ea întinde o mână spre surorile sale din Europa, iar alta înarmată și îngrozitoare până la frontierele Chi­nei. Și umbra acestei mâini, așternându-se pe nemărginitele pus­tiuri, ține în respect hoardele războinice ale sălbaticilor...“ Aceeași comparație poetică o face și marchizul de Chiustin, însă cu totul în alt sens. Iată ce zice el: „... Și acest uriaș cu pi­cioarele de lut își ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau necon­tenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprin­dea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la Mos­cova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul mi se învârtea înaintea ochilor, așa că-mi părea că sunt beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând să spun birjarului la ce ...

 

   Următoarele >>>