Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SUNARE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 15 pentru SUNARE.

Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile

Mihai Eminescu - Povestea Dochiei şi ursitorile Povestea Dochiei și ursitorile de Mihai Eminescu Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vro secure. Cât de naltu-i, cât de mare, Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși, Ci-i rariște de brazi Și un ochi voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată, Pe cărare aruncată. Iar pe prispă, singurea, Văduvioară tinerea, C-un picior îmi legăna Copilaș înfășățel, Ce îi râde frumușel. Și cum codrul se frământă, Ea își cântă, ea-și descântă, Legănând dintr-un picior Îi zicea încetișor: ­ Nani, nani, puișor, Nani, nani, copilaș, O poveste spune-ț-aș, O poveste drăgălașă, Ca să-mi crești voinic în fașă. Tată-meu era cioban, Câte clipe-s într-un an Tot atâția baci avea, Cu mii ...

 

Alexei Mateevici - Cântecul clopotului

... stăpâni și muncitori Ai lui Hristos închinători. Chemarea-ți porți prin munți și văi: Și vin închinătorii tăi. În cer ajunge-a ta sunare, Cu dânsa și a lor cântare, Un cântec sfânt, frumos nespus, Se suie, ca tămâia,-n sus, Ducându-se în cer... Ce dor ...

 

Mihai Eminescu - Ștefan cel Mare (schițe de imn)

... săgeată-ai pătruns ­ Și-a codrului cale se curmă. Răsună pământul de tropotul des, De-atâtea oștire de munte, de șes, Răspunde sunare

 

Mihai Eminescu - O, adevăr sublime...

Mihai Eminescu - O, adevăr sublime... O, adevăr sublime... de Mihai Eminescu O, adevăr sublime ­ o, tinichea și paie! O, poezie mândră ­ o, buiguit nerod! Istorie spirată ­ minciună și bătaie, Amor ceresc și dulce ­ a můcoșilor plod. O, om, oglind-a lumei cu capul șui și sec, Cu creierul ca ceața, cu coaste de berbec, Stăpân pe-a ta gândire ­ cum ești p-instinct stăpân ­ Se vede când femeia golește al ei sân. Când poala și-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne, Tu nu surâzi cu râsul cel lacom și murdar, Tu nu ești ca un taur și nu ești ca un câne, Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har. Nu ești gelos ­ ferit-a... cucoșii doar și vierii Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel. Tu nu ai patimi scumpe și lacrima muierii Nu mișcă al tău suflet, nu-ntunecă defel. Ești bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale. Tu îi iubești atâta încât îi strângi de gât... Și-i faci s-admire geniul ­ sunarea unei oale ­ Și limba ta de flacări ...

 

Mihai Eminescu - Ursitorile

... Teiul se va legăna, Florile și-a scutura, Iarăși te va deștepta Sub plutirea norilor, În căderea florilor, Pe-a izvoarelor sunare, Pe de-a pururi călătoare, La glas de privighitoare. Cum îngână și visează, Genele-i se-ngreuiază; Adormind astfel cum șade, Fusul din ...

 

Traian Demetrescu - Nostalgii de antichitate

... în zdrențe — Diogene! Iar Cinicul privindu-i, clipind ușor din gene, I-a risipit c-o vorbă, cum risipești gunoiul Cu o sunare, — 'n cale-i rostogolind butoiul, S-a dus grăbit s-asculte vorbind pe Antisithene. La un banchet, dăunăzi, ca de-obicei, femeea ...

 

Mihai Eminescu - Codru și salon

... semne și-a păsărilor spuse Și můrmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, În dulcele-nmiitul al paserilor grai, În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o mănăstire de ceară pentru trai, De spânzură prin ...

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier ­ Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară: ­ Arată-te-n haina de albă mătasă, ...

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio) Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier ­ Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară: ­ Arată-te-n haina de albă ...

 

Mihai Eminescu - Un roman

... tâlcuiască graiul ș-a păsărilor spuse Și murmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare În dulcile-nmiitul al păsărilor grai În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Își zidesc monâstire de ceară pentru trai. De spânzură pin ...

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I La slujba țării așezat Și proslăvit e Damaschin; Din toți slujbașii-n halifat El, cel mai mare, e creștin; Și cârmuirea din oraș El cu haliful o-mpărțește, Și-al stăpânirii lui părtaș În toate cele-l sfătuiește... Grădinile-i nemărginite 'I-mbracă curtea în verdeață Și veșnic verzi și înflorite Slobod mirosuri de dulceață; Lucesc într-a luminii raze Safirii mulți de pe pereți Și-n valuri roșii-sângeroase Rubinii stâlpilor măreți; De-a soarelui fierbinte-arsură Găsești odihnă ș-alinare Sub a mătasei țesătură, În umbra ei răcoritoare. Și pretutindeni, zi și noapte, Printre-a verdeții line șoapte Și printre flori, ce îți zâmbesc, Izvoare argintii țâșnesc... Dar fuge liniștea departe De Ioan căzut pe gânduri, Și pieptul lui ca-n foc îi arde... A nopții liniștite vânturi Îl duc încet pe altă cale: Ar vrea să fie în pustie, Să cânte Domnului cu jale, Uitând de-a curții bogăție, Sau într-un codru ...

 

   Următoarele >>>