Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SĂDIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 77 pentru SĂDIT.

Dimitrie Anghel - Fata din dafin

Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne drumul pe unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul cerului. Umbrarele se întunecau și minunatele flori înviorate de rouă îmbălsămau mai tare, ca și sufletele noastre după un plîns tăcut. Fîntîna cînta, și pe apa havuzului împresurat de teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ...

 

George Coșbuc - Zâna pădurii

George Coşbuc - Zâna pădurii Zâna pădurii de George Coșbuc —"Iar mura-ntr-adins o făcu pe pământ Sălbatica Zân-a pădurii, Căci ochii ei negri asemenea sunt Cu negrele boabe-ale murii. Iar unde e mura, sădită de ea, Pot merge neveste și fete, Flăcăilor însă vederea le-o ia Și junghiuri prin cap le trimete! Și zmeura-anume-o făcu pe pâmânt Sălbatica Zân-a pădurii — Obrajii ei rumeni ca zmeura sunt, Obrajii și rumenul gurii. Iar pe-unde sădește ea zmeură-n văi Pot merge femeile-n pace, Dar floarea din față le-o ia la flăcăi Și galbeni ca faguru-i face. Iar mușchiu sub brazi într-adins l-a lăsat Sălbatica Zân-a pădurii, Ca mușchiul de moale e caldul ei pat, Acolo sub umbra răsurii, Iar pe-unde e mușchi, e pe-acolo și ea: Pot merge să șează copile, Flăcăilor însă odihna le-o ia De pier și se-ngroapă cu zile!" —"Ei, parcă pe Zână eu nu știu s-o-nșel! Neveste și mură să fie! Eu stau pe potecă și-ațin frumușel Cărarea la fete-n câmpie, Iar când o ...

 

Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei

... samarul Eu mi-l încarc, cu-a lui gândiri ­ gândirea. Eu pasu-ndrept, colo înspre cărunții, Gigantici muri ce-n câmpi îi sădi firea. Din codri-adânci, ce înmormântă munții, Ce-abia și-arăt al lor cap în ninsoare, Urcând în negre stânci diadema frunții, Prin șir de ...

 

Panait Cerna - Floare și genune

Panait Cerna - Floare şi genune Floare și genune de Panait Cerna Alături de genuni răsai, o, floare, Și pari a fericirilor icoană... Ce mână te-a sădit, încrezătoare, Pe margini de prăpastie dușmană? Din adâncime, Ielele-ți cântară Chemări ispititoare, ca-n povești... Și râd fermecător – și cântă iară... Tu le asculți, senino, și-nflorești. Asupra ta, prin neguri și furtună Al morții duh adese a trecut Ce farmece te-au ocrotit, ce scut, De n-a putut nici el să te răpună? Ca un răspuns al lumii pământesti La zâmbetul de stele al tăriei, Tu te ridici din lumea vijeliei, Privești văzduhul, cerul – și-nflorești... O, floarea mea! Cu tremur și uimire Salut avântul tău spre fericire. De unde l-ai desprins, din ce lumină, Surâsul dulce, plutitor în vânt? Cum ai putut rămâne tu senină, Nesocotind prăpastia vecină, Ce pentru muritori ar fi mormânt? Noi, de la rob la purtătorul stemei, Trăim mânați în veci de dor aprins; Dar cea mai slabă fâlfâire-a vremei Ne zbate facla vieții pân’la stins... ...Noi alergăm, zburăm spre-o rază sfântă, Pe care-am vrea s-o ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cătră tinerii poeți

Ştefan Octavian Iosif - Cătră tinerii poeţi Cătră tinerii poeți — 1901 — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Întunecată-i steaua țării noastre... Înstrăinați trăim în zile grele, Și viitorul — plin de semne rele — Vestește lacrămi numai — și dezastre... Spre voi se-ndreaptă glasul rugii mele, Frați cîntăreți ! Sus inimele voastre, Poeți pierduți prin nori și-n zări albastre Ce nu visați decît la flori și stele... Nu osteniți, ca-n asfințit de seară, Ci — treji la mîndrul sunet de fanfară — Veniți cu suflet și cu voie bună Spre soarele ce-i gata să răsară, Să înălțăm iar flamura străbună A dragostei de lege și de țară ! II Cîntați umbriți de-a flamurei aripă Sub care uriași bătrîni luptară ! Au n-auziți pe-ntinsele hotare Ce jalnic paseri mari de pradă țipă ? Și nu vedeți ce nouri se-nălțară ?... Grea vijelie-n fiecare clipă Ne spulberă comorile-n risipă — Chiar sfînta noastră doină stă să piară ! Copii răzleți ai mîndrei noastre nații ! De mai trăiește-n voi simțire vie, Veniți atunci și vă cunoașteți frații ! Sădiți în inimi vechea bărbăție, Avînturi mari, eterne aspirații... Și numele ...

 

Ștefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie

Ştefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie La o ciocîrlie de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXIV, nr. 5, 15 mai 1900. După Shelley Salut, zeiță a cîntării ! Căci pasere nu poți să fii Tu, care, plină de simțire Prin viersu-ți măiestrit din fire, Reverși din bolțile tăriei așa voioase melodii. Întocmai unui nor de pară mai sus și tot mai sus te-avînți: Și-n adîncimile albastre Răsuni dasupra lumei noastre, Și tot cîntînd te urci într-una, precum urcînd într-una cînți. În slava soarelui ce-apune scăldat în valuri aurii, Te legeni tu, fermecătoare, Bătînd cu drag din aripioare, Asemeni unei ideale, nețărmurite bucurii. Plutind prin purpura-nserării, te pierzi și nu te mai zărim ; Cum piere steaua cînd o-nghite Lumina zilei strălucite, Dar eu ți-aud, ca și-nainte, recitativul tău sublim ; Precum în amijit de ziuă luceafărul ne-apare șters. Și-ndepărtata-i scânteiere. Deși se stinge din vedere, Ne urmărește mai departe, urmîndu-și calea-n univers, Tot astfel cântecele tale triumfă pe pămînt și-n cer, Precum din norul ce-o ascunde, Lumina lunei blînd pătrunde Și-nseninează firmamentul în noaptea plină de mister. Cu ce- ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Stropi de nectar

... i Prometeu, din cer i-aduse De nectar o cupă plină, Spre a-și ferici pe oameni Și spre-a le sădi în suflet Simțul artelor frumoase; Sprintenă-și zori ea pasul, Nu cumva să prindă veste Jupiter; și cupa de-aur Șovăi și pe pământul Verde ...

 

Alecu Russo - Mihai Cuciureanu

Alecu Russo - Mihai Cuciureanu Mihai Cuciureanu de Alecu Russo România literară la deschiderea ei a început cu o notiță tristă despre o pierdere mare ce a făcut neamul românesc cu Neculai Bălcescu, nu numai ca un cercetător de istoria neamului, dar ca o inimă aprinsă de râvna neamului. Astăzi mai trecem încă o pierdere, și România își va face o datorie sfântă a deschide coloanele sale la toate biografiile oamenilor și tinerilor, ce au lucit ca stele luminoase cu fapta sau cu nădejdea pe cerul ist întunecat încă al deșteptării și al falei românești. Fără a schimba nimică, dăm publicului notița lui Mihai Cuciureanu, ce ni s-a împărtășit de familia lui în următorul chip: "Mihail Cuciureanu — născut în 5 noiembrie 1819 în Botoșani. Părinții săi, boieri cinstiți și prețuiți în opinia publică, au sădit cu înlesnire în primitoarea inimă a pruncului și a junelui principiile religiei creștine și iubirea de neatârnare de care el însuși era cu preferință stăpânit. După ce primise pe bazele acestor principii, în casa părintească, pregătirea elementară, asupra căreia răposatul acum padagog Ch. de Du-chet , bărbat pre iubitor ...

 

Alexandru Macedonski - Avânt

Alexandru Macedonski - Avânt Avânt de Alexandru Macedonski Precum în largul mării corabia s-oprește Când vântul nu mai suflă și pânza pe catart Atârnă nenstrunată sub luna ce-i zâmbește Cu razele ce-asupră-i zadarnic se împart; Precum vioara tace când coarda se destinde Ș-abia auzi în suflet cântând ca printr-un vis Răsunete suave, voioase sau murinde, Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris; Așa-n restriștea vieții, poetul, și el tace, Cu inima rănită în pieptul sângerat, Nimica nu-l mai mișcă, nimica nu-i mai place Și-l află-orice simțire cu sufletu-nghețat. Ca el e și matrozul corabiei oprite... Avântul și-l legase de-al vasului înot, Iar apa oglindește priviri nensuflețite, Și mută se întinde oglindă pestetot. Sunt triste, oh! sunt triste momentele acele, Căci inima rănită a bietului poet Adoarme ca și marea sub cerul plin de stele Și nu mai cântă-ntr-însul speranță, nici regret. Precum însă deodată la-ntâia adiere Corabia tresare pe-al undei sân amar Și pânzele se umflă ș-o-mpinge cu putere, Jucând-o în buiestru ca falnic armăsar; Tot astfel inspirarea deodată se ridică, Și aripi nevăzute îl schimbă- ...

 

Alexandru Macedonski - Odă la condeiul meu

... lumina, A-nfrăți pe orișicare, Orice frunți a-nsenina; A plivi din piepturi ura Și în inime-a sădi Tot ce are bun natura, Om cu om spre-a se-ngrădi!... Înainte!... Și putere Aibi, tovarășe unic,... Tu mi-ești singura avere ...

 

Alexandru Macedonski - Rondelul lui Saadi ieșind dintre roze

Alexandru Macedonski - Rondelul lui Saadi ieşind dintre roze Rondelul lui Saadi ieșind dintre roze de Alexandru Macedonski Saadi, dintre roze ieșind, Uită să-și blesteme amanul... Sădise pe veci Gulistanul Și sufletu-și dete zâmbind. Aflai ca și el talismanul Tot raiul să pot să-l cuprind. Saadi, dintre roze ieșind, Uită să-și blesteme amanul. Turbat-a în voie dușmanul. -- El cupa de fiere golind S-a dus în amurg șovăind, Ș-a fost mai slăvit ca sultanul Saadi, dintre roze

 

   Următoarele >>>