Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TREIA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 255 pentru TREIA.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit

... cătră Nicodim: De nu să va naște neștine din apă și din duh nu va putea să între întru împărățiia ceriului. Iară a treia naștere, ce am zis că iaste mântuitoare, iaste aceasta ce zice dreptul Iov, cum că-i iaste tată moartea, pentru căci că precum la nașterea ... Dumnezeu, strălucindu-se și luminându-se din lumina cea cu trei străluciri a sfintei troițe, într-acestaș chip și la nașterea cea dea treia, carea iaste mântuitoare, să naște sufletul omului și iase dintru întunĂ©recul și tina trupului, ca dintr-o pușcărie întunecată și mĂ©rge să vază ... Așijderea și fericitul Pavel zicea: Pohtesc să mă sloboz din trupul acesta și să fiu împreună cu Hristos, Filipis, l. Această naștere, a treia iaste cu mult mai bună și mai de folos decât cĂ©lialalte, pentru căci nașterea cea trupească să numĂ©ște naștere întunecată, iar nașterea cea ... a sfântului botez, să numĂ©ște luminată. Și pentru aceasta sfântul botez să zice luminare și cei botezaț să numesc luminați. Iar a treia naștere, a morții, care iaste mântuitoarĂ©, iaste farde greșală și fărde primejdie la omul cel credincios și drept, căci nu poate să mai

 

Ștefan Octavian Iosif - Înșiră-te margăritare

... palatul cu o pită..." Dar el privi la ea cu nepăsare. Înșiră-te frumos, mărgăritare! --Și dintre spice-a zis a treia floare: ,,De m-ar lua pe mine, eu i-aș face Doi feți cu plete de-aur lucitoare..." Stă dus feciorul de-mpărat și tace ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Glontele

... prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un ... La raza unei mici lanterne, sub cort, văzut-am dup-aceea Pe fața-i două roze albe , — la piept îi sîngera a treia... Și-un vis acum mi-arată însă același glonte ucigaș Cum șuieră zburînd departe, se duce șuierînd în zbor, Străbate munți și văi, ajunge departe ...

 

Antim Ivireanul - Alte învățături trebuincioase

... și să însoară aici și pe la locurile lor au mueri, sau muerile au bărbați și lăsându-i au fugit, sau sunt a treia cununie și vin aici pentru ca să ia a patra muiare, sau muiarea să ia al patrulea bărbat, care lucru iaste curvie și ... luat una și au / murit, sau doao, atuncea îi veți cununa, au întâia nuntă va fi, au a doao, au a treia, precum vor mărturisi după jurământul ce le veți da; iară carii vor fi a patra nuntă nice cum să nu îndrăzniți a ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Obrezaniia lui Hristos

... cunoască cei crezuț întru Dumnezeu; a dooa, pentru ca să rămâie semenție lui Avraam slobodă de păcatul născutului celui dintâi; a treia, pentru ca să facă pre Avraam părinte a multe neamuri credincioase, pentru adevărata credință ce au arătat și el cătră Dumnezeu; a ... trimis. A dooa să chiamă mărire, că așa zice David: Sătura-mă-voiu când mi să va arăta mărirea ta. A treia să chiamă odihnă, că așa zice Hristos: Luaț jugul mieu spre voi și vă învățaț de la mine că sunt blând și smerit cu inima ...

 

Anton Pann - Împrumutul

... fără a-i răspunde, Intră pe loc oareunde. Acestalalt biet rămase, Dar tot n-a vrut să se lase. A treia zi merse iară, Stătu la ușă afară. Văzînd că sluga nu-l lasă, Îl așteptă ca să iasă. El ieșind plecă ca vîntul, Necăjit călcînd ... are, Dar mîine nădăjduește . Că de dînsul să plătește. A doua zi dacă merse, El d-acasă iar o șterse, A treia zi așa iară Îi fu cererea-n zadară. Zi după zi soroc puse Și acesta tot să duse. Pînă cînd îi zise : -Frate ! Asta este ...

 

Dimitrie Anghel - A patra Parcă

... luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul. O vorbă nu-și spun, căci ce-ar putea sa-și spună ? Un zîmbet nu schimbă, căci ... scapătă un fir de întuneric și altul de lumină, cealaltă fusul fatal pe care vine să se învîrtească firul, iar cea de-a treia

 

Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris

... Tânăr, blând și frumușel, Toate zânele jaluze Se ruga prin ochi și buze. Una minte-i giuruia, Alta averi i hărăzea, Iar a treia mult favor La frumuseță și l-amor. Abia Paris au ochit Pe-ntriita cea minune, Avere-au disprețuit, N-au voit înțelepciune, Ce frumuseței pom ... În asemene minut Cel mai drept giudecător Paragraf-ar fi pierdut. Chiar ș-al nostru matador, Pe când sta ca fermecat, Zân-a treia au intrat. Era asta grăsulie, De ani nu pre timpurie, Era-n rochie strălucită, Dar la față cam urâtă, Și în spate, ascuns de vel ...

 

Henry Wadsworth Longfellow - Glontele

... prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un ... La raza unei mici lanterne, sub cort, văzut-am dup-aceea Pe fața-i două roze albe , — la piept îi sîngera a treia... Și-un vis acum mi-arată însă același glonte ucigaș Cum șuieră zburînd departe, se duce șuierînd în zbor, Străbate munți și văi, ajunge departe ...

 

Mihai Eminescu - Ursitorile

... o spun acum în vis. Alta zise: ­ Vei fi tare Fără vro asămănare, Cum nu-i alt viteaz sub soare. Iar a treia-i zise: ­ Dragă, Ai să aibi o minte-ntreagă, Căci isteț vei fi cu duhul Ca și luna și văzduhul. Iară muma cum visează ... Dăruiți-i lui ceva Ce în lume nimenea N-a avut, nici n-o avea. Atunci danțul se oprește, Zâna-a treia trist privește, Către mumă zise-așa: ­ Știi tu ce-ai cerut ori ba? Nici o știi, nici o vei ști, Dară eu voi împlini ...

 

Ion Luca Caragiale - Începem

... Alexandrescu) după toate aparențele, nu poate fi caz de bănuială... (Alexandreasca, mutră.) Sper însă că doamna care a căscat acum a treia oară... D-na ALEXANDRESCU (înțepată) Ei ce? De trei ori... la fiecare jumătate de ceas o dată (către camarazi) ca doftoriile de insomnie... (râsete.) PROFESORUL ... le; dar afară de aceea mai am o piesă nouă. DIRECTORUL Încă una? TÂNĂRUL Da; o tragedie, și în curând sfârșesc pe a treia. DIRECTORUL A treia ? TÂNĂRUL O dramă socială. DIRECTORUL Și în câte acte, mă rog, este fiecare piesă a d-tale ? TÂNĂRUL Prima în 5, a ...

 

   Următoarele >>>