Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TÂNGUIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 80 pentru TÂNGUIT.

Antioh Cantemir - Cămila și vulpea

Antioh Cantemir - Cămila şi vulpea Cămila și vulpea de Antioh Cantemir , traducere de Alecu Donici Cămila mult geloasă văzând un țap odată Cu coarnele cum bate de câini înconjurat, A început în sine a blestema pre soartă Zicând: ce ticăloasă eu parte am luat! Un trup frumos și mare să fie fără coarne, Să nu aib eu o armă ca slava să-mi lățesc, Ca dușmanii mei lesne în praf să se răstoarne! (Geloșii felurite de pricini născocesc Când vor să tot cârtească). Așa se tânguiește Cămila mergând tristă cu capu-n jos plecat, Dar o vicleană vulpe ce-n drum o întâlnește, Împărtășire multă la soartă-i a luat. Cămila de-amăruntul își spune scârba toată. — Cunosc, răspunde vulpea, că mare ai cuvânt, Dar eu am mijloc sigur ca să te fac cornată. Colo-n pădurea ceea un loc e în pământ, De drum nu prea departe; îl vei afla sub zare; Se cheamă vizunie: la ea oricine-a mers Și capul său plecându-și a stat păzind răbdare, Fără de prelungire cu coarne s-a ales, Precum berbecii, boii și țapii dau dovadă. Această ...

 

Constantin Stamati - Însuși în singurătate

Constantin Stamati - Însuşi în singurătate Însuși în singurătate de Constantin Stamati Însuși în singurătate, Strig, mă vaiet, cine-aude? Inima mea, ticăloasa, Mii de dureri o cuprinde. Moarte, a mea mângâiere, Ce zăbovești de nu vii, Să mă mântui de durere, Să scap de nenorocire, De osândă-ngrozitoare, De-o jalnică chinuire, Nenorocire mai mare? Numănui nu pot să spui Duioasa mea întâmplare. Nu găsesc om cu simțire, N-am prieten credincios Să-i spui a mea chinuire, Să-i spui starea ce-am ajuns, Că sunt mort între cei vii Și trăiesc oftând pe-ascuns. Lacrimile-mi feresc, Ca să nu-nțeleagă nime Că plâng și mă tânguiesc. Aleargă, moarte, grăbești, Dă sfârșit unei vieți Ce cumplit se chinuiești. Mângâierea mi-i mormântul, Nesimțirea mi-i scăpare, Să m-ascunză dar

 

Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea

Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i de slabă, Încât nici o iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt iarna oaspe, Când fetele sara fac clacă de furcă, Căci atunci mă aflu pe-acolo pe-aproape. Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată Se dezmierda fraged și c-o sărutare M-au prins de-o aripă între buzișoare, Unde mă ținură ...

 

Gelu Vlașin - Moartea (Vlașin)

Gelu Vlaşin - Moartea (Vlaşin) Moartea de Gelu Vlașin moartea tânguiește ascuțindu-și colții în creierul meu ca niște soldați de plumb stau amintirile gata să-mi smulgă mintea și să mi-o arunce în groapa cu lei deștepta-mă-voi ca să ucid

 

George Coșbuc - Fragment epic

George Coşbuc - Fragment epic Fragment epic de George Coșbuc Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin, Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura văii Stau s-aștepte alte gloate câte se vedeau că vin. Unii șterg de iarba udă câte-o sabie-ncruntată, Din pulpana hainei, alții sângele dușman îl storc, Și se laudă cu toții și vorbesc cu toții-odată Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc. Când văzur-această gloată, toți acei ce-ndușmăniră Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră, Și din margini mai spre margini se topeau necontenit. Cu genunchii plini de tremur și cu gheața morții-n gură, Morți erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian Luptătorii din Mikene când îngălbeniți văzură Strălucind prin noapte coiful comandantului troian. Dar ai noștri morți de veacuri, câți pieriră prin războaie, Apărând a lor credință și pământul românesc, Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc: Văd români, și- ...

 

Gheorghe Asachi - Dafne

Gheorghe Asachi - Dafne Dafne de Gheorghe Asachi Învingând râul cursului oprele, Nu simte alt dor, ce-a se grăbi la mare, Nu-i sânt câmpii, nici reduri de-nfrânare, Macar că-s mândre aceste și acele. La toți copacii și nouă floricele În limba sa de-a zice adio, se pare, Și tânguind cu dulce murmurare, Sosind la unde tot se pierde-n ele. Eu care-n două a stelelor lumine Văd chiar minuni, ce-s mai presus de fire, Numai trecând privesc la alte zine. Spre Dafne zboară aprins-a me gândire, Și ajungând l-a ei lumini senine, Piere-n a lor noian de

 

Gheorghe Asachi - Patima (Asachi)

Gheorghe Asachi - Patima (Asachi) Patima de Gheorghe Asachi I La munceii din câmpie, la pădurea cea umbroasă, La cel râu care șerpează pintre înflorit ogor, L-adăpostul singuratic, lângă stânca-ntunecoasă, Întristat și plin de gânduri singur umblu cu Amor. Că în cuget și în sânu-mi port simțirea cea duioasă, Care n-a să stângă timpul, cel de toate stârpitor, Că rămâne suvenirul unei inimi credincioasă, Într-un eho ce-a să sune după ce eu voi să mor. Cele grații și frumsețe, ce-s a muzei mele teme, Le rezic la floricica ce se leagănă de vânt Și mă tânguiesc la frunza care-n freamătul ei geme. La ființele naturei, câte împregiuru-mi sânt, Spun a inimei dorință ce sperează și iar teme, Numai zânei cerc ascunde patima în care-mplânt. II Auzit-au Apeninul eho a durerei mele, Ce din sân Amor îmi stoarce în tăcut-a nopței clipă; Răsunat-au păn la istru patimile cele grele, Ce nu vindecă Igea, nici Fântâna Aganipă. Din a lor somn se treziră ațipite păserele, Mai duioase se făcură fiarile-n ascunsa ripă, Înalțară ...

 

Gheorghe Asachi - Umelită alăută

Gheorghe Asachi - Umelită alăută Umelită alăută de Gheorghe Asachi Umelită alăută, Alăută a lui Amor, Tu ce viața me trecută Ai cântat de multe ori, În zadar cu măgulie Și nădejde m-ai păscut; Cânt-acum cu duioșie Răpaosul ce-am pierdut! Îns-amorul în privire Silvii mele străluce Și credem c-a me sâmțire Tot de-acel foc să hrăne. A ei buzăle credință Ș-amor mie îmi jura, Însă văd c-a ei voință Au fost de-a mă înșăla. Îndulcita ei rostire Pune inima me-n giug; Până și a ei zâmbire Plin-au fost de vicleșug. Ea ca Vănără îi frumoasă, Dar aș vre, ah, mie amar, Ca să fie mai duioasă, Sau să n-aibă atâta har. Alăută umelită, Vino, mângâie al meu sin, Du la Silvia oțărâtă Înfocatul meu suspin! Tânguindu-te, îi spune De năcazul meu cumplit Ce viața acum răpune Care ei am fost

 

Grigore Alexandrescu - Nebunia și amorul

Grigore Alexandrescu - Nebunia şi amorul Nebunia și amorul de Grigore Alexandrescu În niște fabule un poet scrie Că Nebunia și pruncu-Amor Se jucau singuri pe o câmpie, În primăvara vieții lor. Știți că copiii cu înlesnire Găsesc sujeturi de neunire; Ei dar odată se gâlceviră Pentru o floare ce întâlniră. Striga Amorul în gura mare; Cealaltă, însă, minut cumplit! Îl izbi-ndată atât de tare, Cât de lumină ea l-a lipsit. Adânc copilul simți durere, Rămânând astfel fără vedere. Trista lui mumă jalbă pornește L-al său părinte, stăpân ceresc: Va răzbunare, se tânguiește; Cu ea toți zeii compătimesc. Mars și Apolon, mai c-osebire, Arată mumei a lor mâhnire. S-adună sfatul cel fără moarte Și hotărâră în obștea lor Ca Nebunia în veci să poarte, Să cârmuiască pe orbu-Amor. Această dreaptă, grea osândire. Din ziua aceea luă-mplinire; Din ziua aceea sunt împreună, Și Nebunia-l ține de

 

Heinrich Heine - Copii eram...

Heinrich Heine - Copii eram... Copii eram... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Surorei mele Copii eram pe-atunci, copilă, Copii drăguți, copii vioi; Ne cocoțam printre cotețe, Dormeam în paie amândoi... Iar oamenii veneau afară Când noi cucurigam drăcoși, Și ei credeau de bună seamă Că este cântec de cocoș... Cu lăzile din curtea noastră, Grămadă una peste altă, Întruchipasem noi o casă: Gospodăria laolaltă... De prin vecini bătrâna mâță Ne cerceta-n răstimpuri dese, O-ntâmpinam cu plecăciune, Rostind cuvinte ne-nțelese. Ba o-ntrebam de sănătate, Politicoși, care de care; De-atunci, la câte mâți bătrâne N-am pus aceeași întrebare! Ba stam adesea la taifasuri, Ca doi bătrâni din vremi uitate, Ne tânguiam că-n vremea noastră Erau așa frumoase toate; Că dragostea, credința, cinstea Pe zi ce merge, tot dispar, Și cât de scumpă e cafeaua, Și banul cât e azi de rar!... S-a dus copilăria noastră, Și toate-s de vârtej furate — Și bani, și vremuri, și credință, Și cinste, și iubire —

 

Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre

Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre Elegie II. Dragele mele umbre de Ion Heliade Rădulescu Vederea voastră mă-nsuflețește, Umbre mult scumpe ce mă cătați, Și al meu suflet se liniștește Când înainte-i vă arătați. Cât e de dulce a voastr-ivire La cel ce-așteaptă în amăgire L-al nădejdii viclean zâmbit! Faceți adesea să se strecoare A voastre chipuri și mă-nfășoare Cu vălul nopții cel liniștit. Mi-ați dat ființa și-ntreaga fire, Părinți, ce-n miezul zilei-ați apus; D-atâtea chinuri, lungă mâhnire, Al meu trist suflet jăli supus. Voi ușurați-l, umbre-ndrăgite, Voi din lăcașuri nelocuite Pe fericire o îndemnați; P-astă streină faceți să vie Necunoscută mult mai mult mie; Vă rog d-acolo o îndreptați. Lina ta mână mă ușurează, Tânără maică, și-nsuflețesc, Sărutătura-ți mă înviază Și din odihnă-ți mă-mpărtășesc. Asupră-mi ochii tăi ațintează, Plini de iubire nu lăcrimează; Peste durere tu ai sărit! Blând ei revarsă rază cerească; Ah! p-a mea inimă ei citească, Focul ei vază cel înmulțit. Zâmbire plină de mângăiere, Cât e de dulce când te ivești! A fi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>