Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru UIMIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 255 pentru UIMIT.

Mihai Eminescu - Când crivățul cu iarna...

Mihai Eminescu - Când crivăţul cu iarna... Când crivățul cu iarna... de Mihai Eminescu Când crivățul cu iarna din nord vine în spate Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late, Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern, Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern... Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră, S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră, Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești, Să cuget basme mândre, poetice povești. Pe jos să șadă fete pe țolul așternut, Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume, Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume, Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud. Orlogiul să sune ­ un greier amorțit ­ Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse, Să văd roze de aur și sărutări aprinse În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit, Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă. Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă. Din el o aud astfel cum voi să o aud Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit. Și mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă, O-nșiră apoi iarăși cum dânsa ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor

Ion Heliade Rădulescu - Coada momiţelor În Simium, a momițelor capitală, Printr-o moarte repede și fatală, Bufonii curții cinci muriră dodată. Bufon între momițe, în neamul somifier, Era un post prea mare, sarcină însemnată, Un fel de minister, Pe care trei partituri briga care de care Să-l poată însuși. Căci era post c-acelea! Poporul în mișcare Sta chestia să vază cum, ce fel va ieși. Pagonii și loricii, maroții și gibonii Pe capăt se-ntrecea, Cinci candidați scotea, De care să se mire din lume toți bufonii; Și-și da mai dinainte Păreri și mari cuvinte Că au și isteciune, Și mare-nțelepciune, Și darurile toate, un soi tot de la noadă. Și știți pentru ce oare? Pentru că n-avea coadă. Și limbuțea prea tare că-aceast-adăugire De păr, de zgârci, de nerve, această prelungire Absurdă a spinării e proba cea mai mare D-o minte mărginită, d-o scurtă cugetare; Și da cuvânt prea tare Că mintea se tocește Cu cât coada mai crește. Ieșir-atunci la lume genonii, sapajucii, Talapii și malbrucii, Momițe lungi în coadă, și susțineau mai tare Că minte ca să aibă și gust, talent, știință, ...

 

Mihai Eminescu - Din Halima

Mihai Eminescu - Din Halima Din Halima de Mihai Eminescu Harun-al-Rașid prin Bagdad adese Tiptil pe uliți cu vizirul iese, Pe când prin frunza verde de platane Seninul nopții luminos se țese. Prin umbra neagră-n strâmte ulicioare Ei pe ferești se uită, prin pridvoare, Colo aud râzând cu veselie, Dincolo suspinând vreun om ce moare. Și-astfel sultanul singur cercetează Orașul lui, pe când în somn visează. Durerea toat, adâncu-ntreg al vieții Va s-o pătrunz-a minții sale rază. Giafer vizirul l-asfințitul serii I-arată ale vieții vii mizerii. Nu de războaie, chin și crudă moarte ­ De-adâncul gol al inimei te sperii. Deci într-o seară-ajung mergând departe, Pe uliți strâmte și prin pieți deșarte, Sub zidul unei case vechi și negre, Cu trepte scunde și cu ușe sparte. Aud din întru țipăt și suspine, Aud cum unul bate pe-oarecine, Iar cel bătut țipa strigând mai tare: ,,­ Te rog, bătrâne, dă, mai dă în mine." Ei stau uimiți. Giafer pe scări se suie, Încet cu mâna ușa o descuie, Se uită-nluntru și-o minune vede, Cum ca să vadă n-a fost dat altuie. ...

 

Mihai Eminescu - Un roman

Mihai Eminescu - Un roman Un roman de Mihai Eminescu În van oglinzi frumoase și florile-împlu sala C-un aer plin de miros, molatec, de argint În sufletu- unui tânăr e noapte și răceală Lumini până în gându-i cel negru nu se-ntind. În van tineri d-o vârstă ciocnesc vesel păhare Și l-ale lor petreceri pre dânsul îl invit Ei nu vor să-nțeleagă zimbirile-i amare. Dup-o perdea s-ascunde în versuri adâncit. Unde petrece-n gându-i?... În valea lui natală În codrii plini de umbră, pin râpe ce s-afund Unde izvoarele-albe murmure dulci esală Și scapăr argintoase lovindu-se de prund. Ar vrea ca să revadă colibele de paie Dormind cuiburi de vultur pe stânci, ce se prăval Când luna pintre nouri, regina cea bălaie, Se ridica pin codrii din fruntea unui deal ­ Să aib-ar vrea colibă de trestii mititică În ea un pat de scânduri, mușchi verde drept covor Din pragu-i să se uite la munte cum s-ardică Cu fruntea lui cea stearpă vârându-se în nori. Ar vrea să rătăcească câmpii înfloritoare Unde ale lui zile din raze le-a țesut. Unde- ...

 

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute... În vremi demult trecute... de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră-mpărăție Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea, Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările-nflorite și-ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ...

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier ­ Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară: ­ Arată-te-n haina de albă mătasă, ...

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio) Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier ­ Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară: ­ Arată-te-n haina de albă ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cavalerul

Ştefan Octavian Iosif - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și brațele-amândouă el le-ntindea cu dor, Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară. La miezul nopții însă creștea un freamăt lin Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin, Și cineva la ușă ușor de tot îi bate... Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor Într-un veșmânt de spumă de valuri zgomotoase, Aprinsă și-nflorită ca un aprins bujor; Strălucitor e vălu-i ușor ca de mătase. Blond chipul ei răsare din buclele-aurii, Surâd albaștri ochii scânteietori de vii — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Lui Grigorescu

Ştefan Octavian Iosif - Lui Grigorescu Lui Grigorescu de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Se leagănă în pas agale Un mândru car purtat de boi: Te duc pe ne-nturnata cale Și-s albi ca neaua amândoi. Iar carul tău, cât e de mare, E-acoperit de-un lăvicer Și munții-nalți privesc din zare Și drumul parcă urcă-n cer Pe unde treci un vânt dă viață Și-mbină felurimi de flori, Precum ți se schimba la față Paleta-n sute de culori. Uimit de farmec o clipită De sus, păstorul legendar Își lasă turma risipită Privind cum trece mândrul car Și-acum, când carul se oprește Și plâng talăngile-n ecou, Natura parcă retrăiește Cel de pe urmă-al tău

 

Ștefan Octavian Iosif - Reînviere

Ştefan Octavian Iosif - Reînviere Reînviere de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Plutesc în aer glasuri fermecate, Vestindu-mi pretutindeni primăvara ! Văzduhul scînteiază sub povara Mărgăritarelor din cer picate... Fugiți departe, griji întunecate ! Vreau să trăiesc din zori și pînă seara, Și vreau să cînt ! Vreau să mă-mbăt de para Eternă a iubirii nesecate. Ca ciocîrlia ce-n văzduh s-avîntă, Și-acolo-n cer se leagănă și cîntă Pîn' ce-amețește iar, căzînd pe lanuri ; Așa,-n pornirea sfintelor elanuri Se-nalță sufletu-mi spre tine, Soare ! Și cade iar din slăvi amețitoare... II Iubesc, și-mi pare că-i întîia oară ! Un tainic dor de viață mă îmbie. Simt inima bătîndu-mi tot mai vie Atunci cînd eu credeam că vrea să moară. Uimit, dezgrop din suflet o comoară Ce-ar fi pierit cu mine-n veșnicie ; Natura-ntreagă astăzi reînvie, Mai falnică decît odinioară... Veghează în noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată Din depărtate-ascunse-adînci izvoare... De-acum pot chiar să mor... Nu-mi fuse oare Cea mai înaltă fericire dată ?... Puteri dumnezeiești, osana

 

Ștefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 2)

Ştefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 2) Toamnă de Ștefan Octavian Iosif Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli De vânt pe la ferești, Tu, suflet plin de griji și de-ndoieli, Te-nfiorezi de tristele-i povești... El povestește despre moarte foi Pe care le gonește ca pe-un roi, Ca pe-un convoi De fluturi morți, și ți le-aruncă-n geamuri, El stinge crini, și roze, și zambile, El frânge ramuri, Și plânge, și se tânguiește zile Întregi și nopți întregi, necontenit. Acuma stins și parcă ostenit Abia suspină, Ca plânsul violinei în surdină, Apoi își schimbă fără veste tonul Și-uimit l-auzi cum suie Din nou diapazonul Și șuieră, și fluieră, și vuie, Și vâjâie, și hohotă, și geme Într-un amestec înfiorător De bocet, și de vaiet, și blesteme! Ah, ce frumos, ce potolită vreme, Ce veac senin fusese până ieri! Ai fi crezut că firea amăgită De visul cald al somnoroasei veri, Așa bogată-n fermecate vise, Dormea, dar s-a trezit... Văzând fugită Vicleana vară care-o amăgise, Acum, când înțelege adevărul, Se zbate ca o mamă părăsită Și-n deznădejdea ei își smulge

 

   Următoarele >>>