Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru URUIALĂ

 Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru URUIALĂ.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Lene Lene de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Eram mai mulți în drumul-de-fer. Calea lungă, zăpușeala nesuferită și uruiala monotonă ne aromniseră pe toți; pe unul cu capul pe spate, pe altul cu capul între mâni și cu coatele pe genunchi. Al treilea moțâia; al patrulea sforăia; ș-altul se încerca să doarmă iepurește, cu ochii deșchiși. La scăpătatul soarelui un vânt răcorel începuse a sufla. Căldura se micșorase, zăpușeala încetase; aerul nu mai semăna cu o apă încropită. Îndată ce nădușeala de pe tîmplele celor somnoroși și adormiți se răcise, mânile lor începuse a se mișca, pleoapele trăgeau una în sus si cealaltă în jos, capetele se învârteau în osia gâtului, picioarele hârâjâiau tocurile pe mușamaoa tocită a vagonului. Viața să deștepta încetul cu încetul. Când soarele apusese desăvârșit, întinzând pe cer fășii lungi și roșii, prietenii să deșteptaseră întremați și cu poftă de vorbă Anecdotele, amintirile din liceau, ștrengăriile din facultate, dragostele și politica să amestecau fără nici un șir, fără nici o ordine. De multe ori vorbeau doi și trei dodată. În sfârșit, spuseră tot ce puteau să spuie, învălmășit, până ce ajunseră la patimile lor. Aci ...

 

Ion Luca Caragiale - O invenție mare

Ion Luca Caragiale - O invenţie mare O invenție mare de Ion Luca Caragiale A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice: - Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?... Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip, dar i-ai greșit la cap, să nu fie cu supărare sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... ...

 

Ion Luca Caragiale - La Moși

Ion Luca Caragiale - La Moşi La Moși de Ion Luca Caragiale 1900 Vagoane de tramvai galbene și albastre, tramcare, trăsuri boierești, căruțe mitocănești și biciclete și lume multă pe jos... De pe atâtea strade și căi, ca de pe atâtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă ca-ntr-o mare zgomotoasă, pe bariera de la capul podului Târgului de Afară, valuri peste valuri de omenire. Precum este greu să se mai întâlnească două picături de apă o dată ce au apucat să intre fiecare după soarta ei în largul mării, așa ar fi și pentru două persoane să se mai găsească, rătăcite o dată în învălmășeala Moșilor, dacă n-ar fi cuminți să-și hotărască mai dinainte locul și momentul de întâlnire. De aceea, foarte cuminte au făcut madam Georgescu a lui d. Mitică ceaprazarul și madam Petrescu a lui d. Guță de la minister și cu tanti Lucsița, moașa diplomată, de și-au dat rendez-vous: la trei ceasuri fix în pavilionul central la berărie - cine vine întâi așteaptă pe ceilalți. În interiorul unui vagon închis al tramvaiului vechi, stau înghesuite, pe banchete și-n picioare, treizeci și patru de persoane suferind foarte ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului Din memoriile Trubadurului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea S-a dus greutatea întunericului care învăluia toată încăperea lumii. Parcă vântul a desfundat ș-a risipit negura din rețeaua copacilor. Soarele și-a deschis la răsărit apărătoarea sa năprasnică, roșie ca para focului, aurie, violetă, albastră și, pe la mijlocul cerului, ca o jumătate de roată verzurie. Desfășurați pe cer, cu închipuirea, o coadă de păun, înfiptă cu rădăcina în pământ, și prelungiți-i penele cu lumini metalice până la înălțimea amiezii, și totuși n-o să simțiți acea frumusețe fără de pereche a unui răsărit de soare. Nu vă rămâne decât să vă scuturați trupul de trândăvia încropită a patului, să crăpați ochii voștri cârpiți de somn și, deșteptându-vă simțurile greoaie cu apă proaspătă și rece, să priviți fără a vă sătura ceea ce omul nu poate nici descrie, nici zugrăvi cu fețe mincinoase pe o pânză moartă. Arta împuținează natura. Arta e născocită pentru cei ce aud și văd pe sfert din câte natura le desfășură înaintea lor. Tot ce creează omul e o sărăcie vicleană ...