Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru UȘURAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 84 pentru UȘURAT.

Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre

Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre Elegie II. Dragele mele umbre de Ion Heliade Rădulescu Vederea voastră mă-nsuflețește, Umbre mult scumpe ce mă cătați, Și al meu suflet se liniștește Când înainte-i vă arătați. Cât e de dulce a voastr-ivire La cel ce-așteaptă în amăgire L-al nădejdii viclean zâmbit! Faceți adesea să se strecoare A voastre chipuri și mă-nfășoare Cu vălul nopții cel liniștit. Mi-ați dat ființa și-ntreaga fire, Părinți, ce-n miezul zilei-ați apus; D-atâtea chinuri, lungă mâhnire, Al meu trist suflet jăli supus. Voi ușurați-l, umbre-ndrăgite, Voi din lăcașuri nelocuite Pe fericire o îndemnați; P-astă streină faceți să vie Necunoscută mult mai mult mie; Vă rog d-acolo o îndreptați. Lina ta mână mă ușurează, Tânără maică, și-nsuflețesc, Sărutătura-ți mă înviază Și din odihnă-ți mă-mpărtășesc. Asupră-mi ochii tăi ațintează, Plini de iubire nu lăcrimează; Peste durere tu ai sărit! Blând ei revarsă rază cerească; Ah! p-a mea inimă ei citească, Focul ei vază cel înmulțit. Zâmbire plină de mângăiere, Cât e de dulce când te ivești! A fi ...

 

Constantin Negruzzi - Princesei Catinca Conaki Vogoride

Constantin Negruzzi - Princesei Catinca Conaki Vogoride Princesei Catinca Conaki Vogoride de Constantin Negruzzi 24 ianuarie 1856 Afară este vicol, austrul vâjâiește Și zguduie coliba sărmanului lipsit, El tremură și geme, suspină și hulește Palatul de alături ce-l vede strălucit. “Acolo — el gândește — bogatu-n desfătare Petrece, d-ale lumei plăceri încungiurat! Nu vede pre săracul ce pâine macar n-are, El lipsei și nevoiei de ceri e condemnat!â€� Așa nenorocitul cârtea, și-n desperare Pleca în jos privirea cu jale și cu dor, Când iată i s-arată un înger de-ndurare Ce vine cu grăbire să-i deie ajutor. O! multe ai șters lacrimi și multă mângăiere A dat nenorocirei frumosul tău îndemn! Fii veselă, o doamnă! căci poți s-alini durere, Și poți de îndurare să dai un mare semn. Bogatul și săracul te binecuvântează; Bogatul, căci ia pildă de nobile simțiri, Săracul, căci prin tine de chin se ușurează, Și scapă de a lipsei cumplite

 

Constantin Stamati - Prieteșugul cânesc

Constantin Stamati - Prieteşugul cânesc Prieteșugul cânesc de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Sub fereastră la bucătărie, Roșca și cu Tarca la soare se culcase, Măcar că după datorie Ei nu trebuia să lase Poarta făr’ de păzitor. Dar fiindcă atuncea se săturase, Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede măcar numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� ...

 

Garabet Ibrăileanu - Originalitatea formei

... am face o mare greșeală, am cădea în metafizică. Deosebirea între formă și fond e mai mult o deosebire logică, menită a ne ușura analiza în chestiile de estetică. Din punct de vedere obiectiv, ea nu există, căci o bucată literară, o poezie, de pildă, nu-i altceva decât ...

 

Gelu Vlașin - Ogoh ogoh

Gelu Vlaşin - Ogoh ogoh Ogoh ogoh de Gelu Vlașin mamă de mamă țară cum se pierd stagiunile printre stațiile de bus și fripturi de vacănebună — păi nu mai sta la cozile altora mai cornute fugi iute iute fă trotuarul scuipă-ți plămânii la loto dă cu sictir pe la poște cară și tu vreo tipă nasoală la școală fii bodyguard fii crescător de bovine sapă groapa lu' șefu dăi cu tifla dăi cu naftalină cu nitroglicerină dăi foc arză-l-ar focu' fii patriot fii mare sculă fii gunter grassul nostru ușurat fii

 

Gheorghe Asachi - Cânele orbului

Gheorghe Asachi - Cânele orbului Cânele orbului de Gheorghe Asachi Din amara und-a mărei iesă-o rază scânteioasă Ce-n coloruri vii lucit-au preste muntele înalt. Steaua zilei se renaște și lumina-i amoroasă Orizonului dă viață, florilor plăcutul smalț; Raza ei pătrunde codrii, prin bordeiuri se coboară. Face templu să serbeză cultul sfânt religios; Vulturul, cel pe sub nouri, preste turnuri sumeț zboară, Țintind soarele, urează fața discului focos! Dar la ușa-acelui templu un orb singur se găsește, Ascultând vuietul zilei ș-orice pas de trecători; Gura-i murmură o rugă ce adânc te umilește, Și-ntr-o noapte nesfârșită pășind e rătăcitori. Dar, vai, cesta nu-i tuneric-unei nopți posomorâte Ce în inimă dișteaptă misticoasele plăceri, Care tristele deșerturi de a lunei raze-umbrite Le-umple de-a melancoliei suvenire și dureri. Asta-i noaptea eternităței, un adânc nepriceput, Unde-amorului privire niciodată au străbătut. Tu ce nașterea-ți răpiră ochii, triste osândite, Razele dulci a luminei pentru tine nu-s urzite, Nici plăceri... strein e ție acel foc fermecători Ce în loc de fericire însoțesc pre muritori, Nici, aleu, pre lângă tine lațul lor nu ...

 

Gheorghe Asachi - Turnul lui But

Gheorghe Asachi - Turnul lui But Turnul lui But de Gheorghe Asachi Pe muntele Pion Imitație Între toată românime, Mai frumos și milian, Mai puternic n-a fost nime Decât Butul moldovan, Că, oștean și vânător, Fericit fu și-n amor. Iacă buciumul d-aramă, Ce-n Suceav-a răsunat, La resbel pe junii cheamă Cătră țărmul departat, C-Alexandru domnitor Dă Poloniei agiutor. Dar cu Butu-i logodită Fiia a lui domnitor, De el Ana despărțită Suspina-va de amor; Butu-i dă parola sa C-a veni ș-o va lua. Doamna, plină d-umilință, Giuruirea i-au păstrat, Dar amantul o credință Pentru alta au uitat. Cine calcă-al său cuvânt N-are pace în mormânt. Oastea de la țări streine De un an s-au înturnat, Însă Butu nu mai vine; Aleu, poate-au răposat! Doamno,-i timp de măritat, De giunia ta-i pacat! Vai de har, de sănătate, Ca stele ochii sănini, De-a lor lacrimi neuscate Turbure-s amu fântâni, Că un altu pețitor Mâna-i cere și amor. Toți boierii vin din țară Și un prinț cu svita sa; Ana plânge în ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Epitafe

Ion Heliade Rădulescu - Epitafe Epitafe de Ion Heliade Rădulescu I Când soarele apune, luceafărul lucește Puțin, și steaua serii pe loc și ea sfințește. În zi de sărbătoare, un soare luminos A strălucit odată slăvitul al meu taică, Sfințit-a domnul zilei, și-n orizon noptos Luceafăr de nădejde luceam la a mea maică. Dar noapte e acuma în sânu-i tânguios. II În dimineața vieții un nor de tânguire S-a pus pe al meu leagăn plouat de lăcrimare O purpură cernită a fost a mea-nfășare, Și hrana, amar lapte la sân de văduvire. Nădejdea maicii mele în mine mai zâmbea -- Aci zace nădejdea, și stinsă e în ea. III Din cer milostivirea pe muritor când vede, A lui inimă caldă pe alta ușurează Și, binele făcându-l, pe sine se jertfește. Aci milostivirea, bolnavi, vă-mbrățișează, Intrați ș-aveți nădejdea la Domnul ce viază. Prin lacrimi de căință ce sufletul sfințește Al vostru trup prea șubred curând se întărește; Iar doctorul e mila, și ea din cer purcede.

 

Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)

Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terţa rima) Sânta cetate (Terța rima) de Ion Heliade Rădulescu Crist-popolul, lumina și puterea, Errând, sudând, străin într-ale sale, Producând singur viața și averea, Nici selbă-aflând, nici munte, nici vale Unde-ori căminul, ori capul a pune (Lungă laboare! foarte lungă cale!), Străbate lumea, lumea să radune, Secoli și famea suferă și gerul, Derâderi și bătăi, de spini cunune, Crucea, roata, focul, plumbul și fierul, Sclavie, glebă, clacă și uzură; Custodul punge, punge cavalerul, Cazacul punge, flagelă și fură; Magnat, idalg, ciocoi despoaie, bate; Pontefice, instructor minte, jură. Crist-popolul suspină și străbate Și secoli, și tărâmuri, tot pământul, Asudă, geme, suferă păcate, Iartă, le șterge; seamănă cuvântul: Când prunc orfan, plângând, mendicând viață, Când muribund ce n-are nici mormântul, Când june discolor cu moartea-n față, Fără mâine și azi, și fără lumină, Iarnă și vară,-n seară, dimineață; Ori ca om, ori sub forma sa divină, Tot proletar la câmp și la cetate, De la altar și până la salină, Cu-același dor, cu-aceeași greutate. Schimbe-se timpii, fie domn cezarul, Patriciu sau baron, prinț sau abate, Forță ori lege, Brama, papa ori țarul, El ...

 

Ion Luca Caragiale - O ședință la "Junimea" în ajunul Anului Nou

Ion Luca Caragiale - O şedinţă la "Junimea" în ajunul Anului Nou O ședință la "Junimea" în ajunul Anului Nou de Ion Luca Caragiale Berbantul Ghermani , cel dintâi sosit, se plimbă agitat prin salon și învârtind bastonul cântă: Ființa-mi jună duios te cere, Scoțând suspinuri neîncetat, Iar tu, iubito, vreo mângâiere Nu-i dai să fie mai ușurat. Jak Negruzzi , intrând, cu vocea stinsă [1]: La jocuri cu Lucsița ades mă întâlneam, Când ea era copilă și eu copil eram, Aveam în tot momentul certări și împăcare, Eu mă certam prin semne și ea cu vorbă tare. Menelaos , după ce a ascultat uimit, dus, transportat cu gândul în Câmpina-Wagon: Aferim, bre, Jak, Ce craidon, ce drac, Mare șarlatan, Îh! Aman, Aman! Jak Negruzzi: Un fruct este puterea, ce-nșeală la privit, Frumoasă-i este coaja, dar miezu-i putrezit [2]. Menelaos , exclamând cu regret: Putere!... oh! puterea, Ioc, puterința mea. Marghiloman , copilul Eyolf al lui Titu, intră călare pe băț: Frunză verde de susai, Oh! vai! Ca mâni vine luna mai Și-alergările de cai, Hi, hai! Tache Laurian apare cântând: Nevastă, bărbatul tău Prăpădi-l-ar Dumnezeu, Căci p-acasă nu-l mai ții, Și ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc

Ivan Andreievici Krâlov - Prieteşugul cânesc Prieteșugul cânesc de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Sub fereastră la bucătărie, Roșca și cu Tarca la soare se culcase, Măcar că după datorie Ei nu trebuia să lase Poarta făr’ de păzitor. Dar fiindcă atuncea se săturase, Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede măcar numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste... ...

 

   Următoarele >>>