Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ZURGĂLĂU

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 16 pentru ZURGĂLĂU.

Alecu Donici - Măgarul

... Și pentru că-mprejur era tot codri mari, Apoi ca nu cumva, păscând, să rătăcească Măgarul lăudat, Și totodată vrând ca să-l împodobească, Un zurgălău la gât țăranul i-au legat; Măgarul s-au făcut măreț și îngâmfat. (De decorații el pesemne auzise, Că prea se fudulise.) Dar rangul nou ... și la noi această întâmplare.) Eu însă mai întâi dator sunt să vă spun, Că în purtări era măgarul nu prea bun; Iar pân' la zurgălău el bine petrecea. Prin țarini, prin grădini, prin curături umbla, Păștea, se-ndestula; Ș-apoi cam pe furiș acasă se-ntorcea. Acum însă mai rău ... măgar, Stâlcit și osândit, rămase mai să moară. Și oamenii acei la rang înaintați Pățesc asemene, când sunt interesați; Pentru că rangul nou, Lor este zurgălău

 

Dimitrie Anghel - Garda imperială

Dimitrie Anghel - Garda imperială Garda imperială de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 9 oct. 1910, p. 134—136 Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama. Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborît și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu. Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sînge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lîngă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pîlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și noi stăm cuminți și tăcuți, cu micile noastre suflete călătoare ...

 

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Goana

Ştefan Octavian Iosif - Goana Goana de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Pornește-n zvon de zurgălăi Vuind caleasca boierească, Dănciugii goi s-alungă droaie, Boierul strigă din calească :       â€” Hei! cine vrea această pungă ?       Voinicul ăla s-o ajungă ! O goană de ogari nebună, Toți se răped, că toți o vor. Dînd chiot, surugiul mînă, Clăbuci fac armăsarii-n zbor ;       Și urlă haita țigănească       Prin nori de praf, după calească. S-apuce-ntîi toți vor o dată, Se zbuciumă, se îmbrîncesc ; Se-ncinge-o luptă desperată, Și cad, și se rostogolesc :       Naintea lor caleasca zboară...       Ei sar ; s-aștern pe goană iară... Tîrziu, sătui de alergare, S-abat pierzînd orice speranță... Caleasca după deal dispare. Departe flutură o treanță...       E unul dintre puradei, Tot se mai ține-n urma ei. Un pas mai e pîn-la calească, Dar simte că rămâne-n urmă... Ar vrea să strige, s-o oprească, Dar răsuflarea i se curmă :       Un gest în sus, un vaiet stins,       Și cade mort, cu brațu-

 

Dimitrie Anghel - Călătorii

Dimitrie Anghel - Călătorii Călătorii de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 20 apr. 1907 Tăcere-i și mergem cu fața spre lună... S-aud zurgălăii în noapte cum sună, Merg spornic rotașii și-o clipă mă sperii, Văzînd pe de lături cum fug prăștierii De umbra lor însăși goniți în buiastru... Pe-alocurea drumul se face albastru Cînd scapă subt dealuri și luna s-ascunde, Un miros de floare de cine știe unde Ne-ajunge pe cale și-n urmă rămîne... — "E-o vrajă trimeasă de-o fată, stăpîne, E-o vrajă", îngînă zîmbind vezeteul, Și murgii acum pășesc mai cu greul, Și vorbele noastre, prietene bune, Se fac tot mai rare, mai triste, de-ai spune Că fieștecare din noi își dă seamă Că-n urma trăsurei ceva se distramă, Și-aceea nu-i drumul, ci-i biata viață; Că dulcea mireasmă, prin noapte drumeață, Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul Ce-l ia pretutindeni cu el călătorul, Oriunde s-ar duce și-ar vrea ca să scape, Subt naltele ceruri pe vastele

 

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă Vasul-fantomă de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Ultimul naufragiu" în Minerva , III, 1030, 29 oct. 1911, p. 3. Mergeam cu un prieten într-un scăpătat de soare. Zurgălăii sunau încet și, cum o melancolie fără de voie ne cuprinsese pe amîndoi, nu mai spuneam un cuvînt. Vezeteul singur, îndemnîndu-și caii, scotea din cînd în cînd sunete guturale, fluierături semnificative, cuvinte alături de graiul nostru, pe care le sublinia cînd cu o lovitură de bici, cînd cu o plesnitură de hăț, cînd cu o invectivă plină de virilitate. Caii fluturau din cap, ciuleau urechile, schimbau trapul în galop ori își încetineau mersul pe nesimțite, revenind la pasul uniform, după cum erau și îndemnurile celui ce le înțelegea graiul și le știa puterile. Alături pe drum, cînd pe dreapta, cînd pe stînga, umbra lor ca alți cai imaginari se înhăma și ea în umbre de hamuri și, bătute de umbra biciului, ne întovărășea pretutindeni. Deasupra cîmpului gol, trecînd peste miriști și arături, stolurile de grauri ori de corbi luau toate aceeași direcție, zorind din aripi către un hambar ciudat ce sta răznit în mijlocul cîmpului. — Acolo mi-am strîns grîul, fiind mai aproape de ...

 

Dorin Ștef - Maramureș brand cultural

Dorin Ştef - Maramureş brand cultural Maramureș brand cultural de Dorin Ștef Argument → Editura Cornelius / Asociația Glasul Culturii Baia Mare, sub egida Anului European al Dialogului Intercultural, ediție bilingvă (româno-engleză), traducere în limba engleză de prof. Ana Olos, (2008) ISBN 978-973-8396-01-2 . Cuprins 1 Argument 2 I. Categoria Cultura tradițională etnografică 3 II. Categoria Cultura tradițională imaterial 4 III. Categoria Cultura modernă 5 IV. Categoria Obiective cu valoare culturală sau istorică 6 Bibliografie selectivă 7 Nota autorului 8 Legături externe (pentru versiunea în limba engleză) Argument I. Categoria Cultura tradițională etnografică A. Sisteme constructive arhitectonice 1. Complexul patrimonial (UNESCO) al bisericilor de lemn medievale din Maramureș 2. Rezervațiile de gospodării tradiționale din satele maramureșene 3. Instalațiile tehnice riverane din satele de pe Valea Cosăului, Mara, Iza, Vișeu și Chiuzbaia B. Elemente reprezentative de artă populară maramureșeană 4. Poarta maramureșeană 5. Troița maramureșeană 6. Fusul cu zurgălăi 7. Pecetarul 8. Arta vestimentară tradițională. Portul 9. Ceramica de Săcel 10. Arta culinară tradițională. Bucătăria maramureșeană C. Complexe muzeale etnografice 11. Muzeul etnografic Sighetu Marmației. Muzeul Satului Maramureșean 12. Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare II. Categoria Cultura tradițională imaterial A. Folclor ...

 

Gheorghe Asachi - Acii doi catâri

... îngâmfat Că-i de aur încărcat, Chiar de șelile-i apasă, Nu vra sarcina s-o lasă. Mândru calcă, parcă-i leu, Și suna un zurgălău. Când deodată, din tufari, Iesă o ceată de tâlhari. Toți la cel catâr dau bustă Ce ducea de aur soamă, De urechi îl prind, de ...

 

Vasile Alecsandri - Iarna (Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Iarna (Alecsandri) Iarna de Vasile Alecsandri Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă; Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară! Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară; Soarele rotund și palid se prevede pintre nori Ca un vis de tinerețe pintre anii trecători. Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare, Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare, Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum. Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare Strălucește și dismiardă oceanul de ninsoare. Iată-o sanie ușoară care trece peste văi... În văzduh voios răsună clinchete de

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu) Dumnezeu de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. VII, nr. 3, decembrie 1894. Avez-vous entendu, quand la nuit est sans voiles La vaste mer chanter sa chanson aux ètoiles? Quelle musique, amis! Dieu parle en cette voix. Sublime crĂ©ateur de l’infini — son monde — Dieu prĂȘte Ă  l’ocĂ©an cette basse-profonde Et l’ocĂ©an chante ses lois. Bonsoir, amis! Ce Dieu, par qui le flot murmure, Par qui tout prend naissance, et vit dans la nature Qui fit ce qu’on ne peut ni comprendre ni voir, Comme les flots des mers, comme les choeurs des anges, BĂ©nissez-le sans cesse et chantez ses louanges. Au clair de lune, amis, bonsoir! Iulia Hasdeu , Au bord de la mer Aș vrea să smulg din mine un cântec, numai unul, Un singur de pe urmă: copil întârziat Ce nu se naște încă, dar, totuși, plin de viață, Duioasa mumă-l simte sub inimă zvâcnind. Un cântec, numai unul, acum la căruntețe, Ca Făt-Frumos din basmul cu "fost-au fost un moș". E gârbovit bătrânul, dar fiul cât un munte Miratei lumi va zice: dintr-însul m- ...

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă un crâmpei de lemn ce-l găsi la-ndemână și lovi în frunte pe tovarășul său, care căzu amețit și plin de sânge la pământ. Băiatul, văzând sălbătăcia, dete un țipăt de alarmă, dar mizerabilul se repezi să iasă din ogradă și, trecând pe ...

 

   Următoarele >>>