Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ZĂPĂCIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 63 pentru ZĂPĂCIT.

Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt

Ştefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt de Ștefan Octavian Iosif Ștefan-voievod, Slăvit de norod, S-a sculat în zori, Pe la cântători, Și s-a mânecat, Măre, și-a plecat, C-un pâlc de curteni, Falnici moldoveni, Și s-a dus, s-a dus Prin Țara-de-Sus, Și-a ajuns voios În Țara-de-Jos. Iar dacă-a ajuns, I-a venit răspuns, Că dușmanii Țării, Cât nisipul mării, Năvălesc grămadă, Pustiesc și pradă... Ștefan-voievod, Slăvit de norod, Nu s-a-nspăimântat De câte-a aflat, Ci din bucium sună, Și gloate-și adună, Iar în Cel-de-Sus Nâdejdea și-a pus, Unde e nădejde La ceas de primejde... Domnul s-a-ndurat Și l-a bucurat, Și-a trimis o ceață Către dimineață... Ștefan, când văzu Ceața ce căzu, Repede-a-nțeles Repede-a ales Pe câțiva viteji, S-aștepte prilej În crâng nepătruns, De ceață ascuns, Dincolo de ...

 

Alexei Mateevici - Spre lumină!

Alexei Mateevici - Spre lumină! Spre lumină! de Alexei Mateevici Spre lumină! Aceste două cuvinte trebuie să fie scrise și întipărite în inimile acelor moldoveni care au fost mai fericiți decât frații lor necăjiți și întunecați. Care au primit învățătură și și-au luminat mintea. Care din pricina asta se bucură de o stare în viața lor mult mai bună decât a țăranului nostru întunecat. Aceste două cuvinte alcătuiesc în sine datoria moldovenilor mai deștepți către neamul lor. Și datoria asta nu trebuie să se uite, căci ea este pusă asupra lor de starea lucrurilor de-acum și de vremea noastră. Iar vremea nu așteaptă. În mersul ei ea pune tot întrebări și cereri noi. Viața merge repede, neluând în seamă lucrurile noastre. Și ca să ajungem la ținta noastră, ca să ne îndeplinim măcar cât de puțin dorințele noastre, — trebuie să mergem odată cu viața, odată cu vremea și să nu rămânem în urmă. Să răspundem cu toată grăbnicia la întrebările ce ni le pune vremea, și să îndeplinim cererile ei. Vedem că ne aflam într-o stare nespus de grea în fața alegerilor. Vedem, de asemenea, că este destul de greu de scăpat din starea ...

 

Alexei Mateevici - Vorbă lungă

Alexei Mateevici - Vorbă lungă Vorbă lungă de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Septembrie 1906 La strană stă dascălul Oltukavin și ține cu degetele întinse, grase un condei ros de pană de gâscă. Fruntea lui cea mică e-ncrețită, nasul își schimbă culorile de tot felul, de la cea trandafirie până la cea vânătă-închisă. Înaintea lui pe scoarța roșie-gălbuie a Triodei de Flori se află două hârtiuțe. Pe una e scris ,,pentru sănătate", pe cealaltă — ,,pentru odihnă", și sub amândouă titlurile câte un rând de nume. Lângă strană stă o bătrânică mititică cu fața îngrijorată și cu o straistă în spinare. Ea stă la gânduri. — Ei, acu pe cine? o întreabă dascălul, scărpinându-se leneș pe după ureche. - Mai iute gândește-te, săraco, că n-am când. Acuși am să citesc ceasurile. — Acuși, dragă... Ei, scrie... Pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrii și Daria cu copiii ... Dumitru, iarăși Andrii, Antim, Mărioara... — Stai, mai încet... Nu gonești iepuri, vei ajunge la capăt... — Ai scris-o pe Mărioara? Ei, acu pe Chirilă, pe Gordei, pe pruncul nou-răposat Gherasim, Pintilii. L-ai scris pe răposatul Pintilii? — Stai... Pintilii a ...

 

Anton Cehov - Vorbă lungă

Anton Cehov - Vorbă lungă Vorbă lungă de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Septembrie 1906 La strană stă dascălul Oltukavin și ține cu degetele întinse, grase un condei ros de pană de gâscă. Fruntea lui cea mică e-ncrețită, nasul își schimbă culorile de tot felul, de la cea trandafirie până la cea vânătă-închisă. Înaintea lui pe scoarța roșie-gălbuie a Triodei de Flori se află două hârtiuțe. Pe una e scris ,,pentru sănătate", pe cealaltă — ,,pentru odihnă", și sub amândouă titlurile câte un rând de nume. Lângă strană stă o bătrânică mititică cu fața îngrijorată și cu o straistă în spinare. Ea stă la gânduri. — Ei, acu pe cine? o întreabă dascălul, scărpinându-se leneș pe după ureche. - Mai iute gândește-te, săraco, că n-am când. Acuși am să citesc ceasurile. — Acuși, dragă... Ei, scrie... Pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrii și Daria cu copiii ... Dumitru, iarăși Andrii, Antim, Mărioara... — Stai, mai încet... Nu gonești iepuri, vei ajunge la capăt... — Ai scris-o pe Mărioara? Ei, acu pe Chirilă, pe Gordei, pe pruncul nou-răposat Gherasim, Pintilii. L-ai scris pe răposatul Pintilii? — Stai... Pintilii a ...

 

Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!

Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe ...

 

George Coșbuc - Calul dracului (George Coșbuc)

George Coşbuc - Calul dracului (George Coşbuc) Calul dracului de George Coșbuc     Iarăși ea! Îi văd ochii și gurița — A deschis încet portița Și ivită stă de-abia, Zăpăcind cărarea mea. Nu știu ce-o fi vrănd portița, Ei, dar fata știu ce vrea!          Dinspre drum Stă deschisă larg fereasta, Și-n ea baba! Ce-i și asta? N-adormi, babo, nicidecum? Parcă-mi vine-acum-acum Să mă duc să sparg fereasta Și pe babă s-o sugrum!     Eu mă fac, Că pornesc în jos pe stradă, Să-nșel baba, să mă creadă; Plec și fluier, stau și tac — Dar de unde! Baba-i drac! Și chiar dracul-gol să creadă Unui biet de om sărac?     Sat pustiu! Pentr-o babă-ncârligată Pierzi o zi și scapi o fată! Baba-i o momâie-n grâu - Las' că-i puiu eu mâna-n brâu Când o prind pe punte-odată O iau sus și-o dau în

 

George Coșbuc - Nunta Zamfirei

George Coşbuc - Nunta Zamfirei Nunta Zamfirei de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1889, nr. 108 (12/24 mai) E lung pământul, ba e lat, Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Și-avea o fată, fata lui Icoană-ntr-un altar s-o pui     La închinat. Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles, Dar dintr-al prinților șirag, Câți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag     A fost ales. El, cel mai drag! El a venit Dintr-un afund de Răsărit, Un prinț frumos și tinerel, Și fata s-a-ndrăgit de el. Că doară tocmai Viorel     I-a fost menit. Și s-a pornit apoi cuvânt! Și patru margini de pământ Ce strimte-au fost în largul lor, Când a pornit s-alerge-n zbor Acest cuvânt mai călător     Decât un vânt! Ca ieri, cuvântul din vecini S-a dus ca astăzi prin străini, Lăsând pe toți, din cât afund O mie de crăimi ascund, Toți craii multului rotund     De veste plini. Și-atunci din tron s- ...

 

George Coșbuc - Rada

George Coşbuc - Rada Rada de George Coșbuc Are Dochia mult cât are, Nu e mult o fată mare? Că-ntre domni, dar orișiunde, Dacă-ți știe ea răspunde Grai ales și lin ca apa, Apoi las că Rada știe Și-n ce fel să poarte sapa. A fost și ea-n școli o toamnă, Dar găsești ca ea vro doamnă? Cu cosiță gălbioară, Ea e naltă și ușoară S-o vezi numai și să tremuri! Și de-abia pe la Sân-Petru Umple optsprezece vremuri. Sunt și-n sat destule fete, Cari de n-au cu ce să-mbete Ochii omului, au pieptul ele Alb de taleri și mărgele. Rada, când o vezi, te fură Cu necontenitul zâmbet Și cu-a vorbelor căldură. Harnică, din zorii zilei Nu stau mâinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. La izvor vezi pe Rodica Până-n zori, când pe sub streșini Încă doarme rândunica. Pe izlaz nu-i multă hrana, Dar vezi albă ce-i Joiana! Și-n amurg copila-n tindă Foc în vatră vrea s-aprindă, Dar mu-mu, Joiana muge Radă, fă, s-alergi degrabă, Că-n șopron vițelul suge. ...

 

George Coșbuc - Roata morii

George Coşbuc - Roata morii Roata morii de George Coșbuc Stăteam pe gânduri, eu și gloata. La roata morii ne uitam Și de-n zadar ne frământam, Că de-adevăr noi tot nu dam: De ce să-nvârte roata? —"Păi, nu-nțelegi tu românește? —Vezi scocul?"—"Văd."—"Și ce-i pe scoc?" —"E apă." —"Bun! Stă apa-n loc?" —"Ba vine." —"Ei, acum cioc-poc Și roata să-nvârtește!" Moraru-și scutură luleaua Râzând. Avea el azi ce-avea Căci alte-dăți când ne vedea În jurul morii ne făcea Primire cu nuiaua. Eram voioși că sta s-asculte Și ne spunea ce e, ce nu-i. Dar cum era puțin năprui Făcea ca din cioc-pocul lui Să nu-nțelegem multe. —"Da’ roata carului ce face? Se-nvârte?" —"Da." —"Ba cum, ehei! Se-nvîrte ea de capul ei?" —"Ba, când o-mpingi."—"Eu ce spusei? Se-nvârte-așa, și pace. Iar-roata ici... o-mpinge apa." Acum noi toți am hohotit. Morarul ăsta e smintit: Când vrea să doarmă pe-odihnit, El pat își face grapa! Că de-ar împinge-o, ea nebuna S-ar năpusti, ...

 

George Coșbuc - Voichița lui Ștefan

George Coşbuc - Voichiţa lui Ştefan Voichița lui Ștefan de George Coșbuc Doamna lângă Ștefan vine, Blândă-n vorbe și-n purtat: Doamne, iar ești supărat! Sunt, Voichiță, pentru tine! Zăpăcită doamna sta Și-nflorită de rușine: Ce-am făcut, măria-ta? Tu?... Nimic! Și vodă strânge Mâna doamnei, gânditor. Șerpii-și au culcușul lor... Ah, Voichițo, cum aș plânge! Rău ca Radu nimeni nu-i: Uite-n pumni așa aș frânge Gât de lup cum e al lui! Doamna i-a pătruns cuvântul, Până-n suflet i-a pătruns. El tăcea, ea n-a răspuns. Noapte e, și bate vântul, Și prin noapte, cu vreo doi Tari să bați cu ei pământul. Pleacă Ștefan la război. Dintr-același ceas Voichița Nu s-a mai oprit din plâns. Brâu pe trup ea n-a mai strâns. Nu și-a mai gătit cosița. În genunchi, c-un dor păgân Ea sărută iconița Maicii Domnului, din sân, Unu-i soț, iar altu-i tată, Pentru care se ruga? Zile-ntregi ea se lupta De fiori cutremurată; Când avea pe soț în gând Ea se pomenea deodată Pe părinte blestemând. Ah, ...

 

George Topîrceanu - Octombrie

George Topîrceanu - Octombrie Octombrie de George Topîrceanu Octombrie-a lăsat pe dealuri Covoare galbene și roșii. Trec nouri de argint în valuri Și cântă-a dragoste cocoșii. Mă uit mereu la barometru Și mă-nfior când scade-un pic, Căci soarele e tot mai mic În diametru. Dar pe sub cerul cald ca-n mai Trec zile albe după zile, Mai nestatornice și mai Subtile... Întârziată fără vreme Se plimbă Toamna prin grădini Cu faldurii hlamidei plini De crizanteme. Și cum abia plutește-n mers Ca o marchiză, De parcă-ntregul univers Privește-n urmă-i cu surpriză, — Un liliac nedumerit De-alura ei de domnișoară S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit Și de emoție-a-nflorit A doua

 

   Următoarele >>>