Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎMPĂMÂNTENI

 Rezultatele 1 - 8 din aproximativ 8 pentru ÎMPĂMÂNTENI.

Ion Luca Caragiale - Cele trei zeițe

Ion Luca Caragiale - Cele trei zeiţe Cele trei zeițe de Ion Luca Caragiale Poemă pedagogică Junele Mișu Guvidi dă examenul de clasa VII... Trei profesori infami îl persecută. Mișu cade la trei obiecte: la Matematice, la Istorie și la Morală. Junele Mișu declară mamiții că e hotărât a se sinucide. Dar Mișu are trei zeițe protectoare: una mai mult decât acheii, două mai mult decât troienii. Trei zeițe: pe Juno, pe Minerva și pe Venus. * Juno e mamița lui; Minerva, sora mai mare a mamiții, și Venus, sora ei mai mică. Și câtetrele zeitele țin sfat. Și mândra Juno zice: — Cunosc pe Popescu, profesorul de istorie: el are un frate, care nu-i împământenit și care dorește a fi; eu am un bărbat care e deputat, orator, Jupiter Tunătorul. Mă însărcinez cu d-l Popescu! Și a plecat mândra zeiță; și l-a găsit pe Popescu, și scurt: Popescu a schimbat pe 5 în 6. E așa de ușor a face pe șase din cinci! * Minerva cea cu socoteală a zis: — Știu bine că Vladimirescu, profesorul de Matematice, a ...

 

Alexei Mateevici - Cumătriile

Alexei Mateevici - Cumătriile Cumătriile de Alexei Mateevici În zorile vieții, ca și la apusul ei, sunt la românii țărani o seamă de obiceiuri și credințe, vrednice de luat aminte. În ceasul nașterii niște ființe nevăzute, numite ursitoarele, sunt de față și menesc copilului soarta vieții lui. De aceea, în cursul vieții, când sosește cineva la o primejdie de boală, îi fac bătrânele satului de ursită pe o frigare nouă; tot asemenea mai fac și fetelor de măritat, ca să le sosească ceasul mai curând. Când intră tatăl în casă, baba (moașa), pe a carei zbârcită față, deprinsă cu posomorât, se vede o rază de senin, îi sare înainte sprintenă, ca o copilă, și-i spune voioasă veste că are un băiețel sau o fetiță. Dacă noul-născut îi băiat, atunci baba se repede și-i smulge căciula din cap, vestindu-i prin aceasta, înainte de a-i spune vreo vorbă, că are un fecior, căruia-i trebuie astfel de lucruri. Tot asemenea face și cu alți bărbați ce se ivesc în casă. După ce s-au vestit în sat de naștere, încep a veni, una câte una, megieșele și prietenele lehuzei, aducându-i, ...

 

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă şi cum se face%3F Ce este o epigramă și cum se face? de Cincinat Pavelescu Țiu de la început să-mi exprim gratitudinea cea mai caldă scumpului nostru președinte care, reluând firul vechilor șezători ale Societății Scriitorilor Români, s-a gândit și la mine și m-a smuls o clipă din arhivele prăfuite ale magistraturii[...] unde guverne neocrotitoare mă țin departe și de publicul elegant, înțelegător și simpatic al capitalei, și de viața intelectuală a Bucureștiului. Parcă, totuși, în satisfacția mea de a mă afla în fața dv. se amestecă și o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice și în conștiința sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinței care mi s-a impus? Mă întreb cu nedumerire, cum prietenul meu Rebreanu, cu tot tactul și aleasa lui curtoazie, nu s-a gândit că poate fi o scădere pentru cineva care se crezuse o viață întreagă numai poet liric, să se vadă trecut deodată, fie și în primul rând al scriitorilor umoriști și satirici? O ...

 

Ion Luca Caragiale - Țal!...

Ion Luca Caragiale - Ţal!... Țal!... de Ion Luca Caragiale Țal... Ce este țal? Este un substantiv român împământenit; înainte de-mpământenire, era verb german; însemna a plăti — se scria zahlen si se citea țal’n. Foarte des se-ntrebuințează acest verb în lumea noastră, unde, cumpărându-se toate, trebuiesc toate plătite. Când s-au înființat și la noi în țară berăriile, în secolul trecut, fiindcă la-nceput toți berarii și chelneni erau nemți, s-a introdus și acest verb țal’n, dar numai în formă de infinitiv imperativ, cu însemnarea: să plătesc! să plătim! În multe limbi europene, între cari și franceza și germana, infinitivul se întrebuințează ca imperativ impersonal, și la pozitiv și la negativ; dar, în limba noastră, forma infinitivului, și numai prescurtată, se-ntrebuința, mai-nainte, ca imperativ, numai la persoana a doua singulară și numai cu negațiune. Exemple: “ Taci, dumnule! Nu țipa, cocoană!" â€�Plătește, nene! Nu plăti, țațo!" Ce se-ntîmplă însă? De la o vreme, grație dezvoltării necontenit crescânde a agriculturii, industriei și comerțului României (pentru care totuși, trebuie să mărturisim, rămâne încă destul de făcut), luând căile noastre de comunicațiune un ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri) Constantin Negruzzi. Introducere la scrierile lui de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 Note I Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români. A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o ...

 

Alecu Russo - Cugetări (Russo)

Alecu Russo - Cugetări (Russo) Cugetări de Alecu Russo Cuprins 1 Partea întâi 1.1 I 1.2 II 1.3 III 1.4 IV 1.5 V 1.6 VI 1.7 VII 1.8 VIII 1.9 IX 1.10 X 1.11 XI 1.12 XII 1.13 XIII 2 Partea a doua 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 2.5 V 2.6 XIII 2.7 XIV 2.8 XV Partea întâi I Oamenii care au ieșit la rând astăzi, literați, oameni politici, artiști și alții, în țara Moldovei, sunt acei tineri care cu vro douăzecide ani mai înainte era cunoscuți sub nume de nemți, sau capetestropșite, și cu denumirea de franțuzi, introdusă mai târziu. Nici olimbă în lume nu are un cuvânt destul de puternic, ca să exprimedisprețuitoarea semnificare a numelui de franțuz, cu care uniibătrâni din Moldova porecliseră tinerii de pe la 1835, oamenii deastăzi. Acei bătrâni, ce se născuseră în giubele și caftane, încet câte încet au părăsit lumea, și câmpul a rămas nemților și franțuzilor. Curioasă nălucire omenească!... Deși un pătrar de veac aproape a trecut de atuncea, ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

Constantin Negruzzi - Negru pe alb Negru pe alb de Constantin Negruzzi Scrisori la un prieten Cuprins 1 Scrisoarea I 2 Scrisoarea II 3 Scrisoarea III 4 Scrisoarea IV 5 Scrisoarea V 6 Scrisoarea VI 7 Scrisoarea VII 8 Scrisoarea VIII 9 Scrisoarea IX 10 Scrisoarea X 11 Scrisoarea XI 12 Scrisoarea XII 13 Scrisoarea XIII 14 Scrisoarea XIV 15 Scrisoarea XV 16 Scrisoarea XVI 17 Scrisoarea XVII 18 Scrisoarea XVIII 19 Scrisoarea XIX 20 Scrisoarea XX 21 Scrisoarea XXI 22 Scrisoarea XXII 23 Scrisoarea XXIII 24 Scrisoarea XXIV 25 Scrisoarea XXV 26 Scrisoarea XXVI 27 Scrisoarea XXVII 28 Scrisoarea XXVIII 29 Scrisoarea XXIX 30 Scrisoarea XXX 31 Scrisoarea XXXI 32 Scrisoarea XXXII Scrisoarea I (Primblare) Mai 1837 După ce trece Podul Iloaei — mișeniță de judani stremțoși și puturoși — călătorul respiră mai ușor mergând prin bogate fânațe și mănoase semănături, întovărășit de melodioasa cântare a crestoasei ciocârlii și a fricoasei prepelițe, pre care o precurmă din când în când cristeiul cu răgușitul glas. El s-ar lasa bucuros la o dulce reverie, dacă pocnetele biciușcei postilionului și prozaicele lui răcnete nu l-ar turbura. Dar iacă te apropii de Târgul-Frumos! Să nu te ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

Anton Holban - O moarte care nu dovedeşte nimic O moarte care nu dovedește nimic de Anton Holban Fericirea a fost mare când mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: “Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spusâ€�. Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzând-o indiferentă? În orice caz, ...