Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNSERARE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 20 pentru ÎNSERARE.

Ștefan Octavian Iosif - Înserare

... Ştefan Octavian Iosif - Înserare Înserare de Ștefan Octavian Iosif S-a înserat. Ușor se-nalță fumul De prin ogeaguri către bolta vastă, Domol coboară turma de pe coastă ...

 

Vasile Cârlova - Înserarea

Vasile Cârlova - Înserarea Înserarea de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Publicată în Curierul românesc (29 iunie 1830) de Ion Heliade Rădulescu Pe cînd abia se vede a soarelui lumină În vîrful unui munte, pe fruntea unui nor, Și zefirul mai rece începe de suspină Pîn frunze, pe cîmpie cevași mai tărișor ; P-acea plăcută vreme în astă tristă vale, De zgomot mai de laturi eu totdauna viu, Pe muchea cea mai naltă de mă așăz cu jale, Singurătății încă petrecere de țiu. Întorc a mea vedere în urmă, înainte, În dreapta sau în stînga, cînd sus, cînd iarăși jos, Ș-oriunde priviri multe a desfăta fierbinte Și inimă și suflet găsesc mai cu prisos. Cînd o cîmpie plină de iarbă mi s-arată, Pe care ostenește vederea alergînd, Ș-a căria văzută de flori împestrițată Se-ntunecă cu noaptea pe caru-i-naintînd, Cînd o dumbravă deasă, cu frunte prea măreață Încorunează cîmpul, s-arate mai frumos Și nencetat din sînu-i răvarsă cu dulceață Pă-ntinderea cîmpiii un vînt mai răcoros. Pe de o parte iarăși o gîrlă șărpuiește, Întocmai ca o pînză se vede albă-n jos Și ...

 

Iulia Hasdeu - Înserare (Iulia Hasdeu)

... Iulia Hasdeu - Înserare (Iulia Hasdeu) Înserare de Iulia Hasdeu Nox erat et coelo fulgebal luna sereno... (Horațiu) E noapte... doarme totul, Zefirul însă-i domn; Căci vrînd s-atingă roza, Învins ...

 

George Topîrceanu - Înserarea (Fragment dintr-un poem)

George Topîrceanu - Înserarea (Fragment dintr-un poem) Înserarea (Fragment dintr-un poem) de George Topîrceanu După culmi de piatră sură când își pleacă-ncet mărirea, Soarele sărută codrii unde doarme mânăstirea. Între brazi feriți de vânturi, lângă zid de stâncă drept, A durat-o-n vremuri grele domn viteaz și înțelept. Sus, la turla care-apasă boltă grea de cărămidă, Pe o lespede umbrită în privazul de firidă, Slova veche, ocrotită de al vremii sfânt Visternic, Spune leatul și domnia voievodului cucernic. Umbra lui veghează parcă din bătrânele chilii Prin despicătura neagră a ferestrelor pustii... Dar acum încremenită poarta schitului rămâne, Când coboară seara, nimeni n-o mai mișcă din țâțâne. Vremea-i macină cu-ncetul putregaiul sub zăbrele, Pe veriga ruginită nu mai cad lacăte grele, — Ci prielnic duhul păcii stăpânește-aici de veacuri... Iar pe stâlpi cu zugrăveală, din înaltele cerdacuri, Ca un semn de biruință râde veselă-n culori Minunata strălucire a belșugului de flori. Și-n amurgul serii calde munții Coziei s-arată Cum își zugrăvesc pe ceruri muchea neagră și crestată, — Tot mai roșii scad în zare luminoasele văpăi, Vălul nopții se coboară tot mai negru ...

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

Ion Grămadă - O noapte de groază O noapte de groază de Ion Grămadă Călindarul poporului Bucovinean (1911), apud Cartea sângelui , editura Mușatinii, Suceava, 2002, pp. 118-124. Amândoi pășeam domol, braț la braț, privind cum se lungesc, împrejurul nostru, umbrele înserării peste ogoarele dogorâte ale toamnei, și vorbeam despre toate, despre știință, despre literatură, dar, mai ales, despre ce puteau vorbi doi studenți la vârsta noastră: despre dragoste. Poate era și taina înserării de vină, căci glasurile ne tremurau. Prin văzduh treceau cârduri de rațe sălbatice spre iazurile din apropiere, ca să se culce în păpurișul ce foșnea în bătaia vântului de seară, iar dinspre Suceava se auzea tocând și trăgând clopotele. Dar gândurile noastre luară alt curs, căci, deodată, răsări înainte-ne, de după sprânceana dealului, o turlă de biserică, a cărei cruce scânteia în focul asfințitului: era mănăstirea Hagigadar, ce se ridică stingheră în mijlocul câmpului, drept în vârful unei uriașe movile de pământ. Am hotărât să o vizităm, cu toate că era cam târziu, și, de aceea, am intrat în ogradă, unde nu ne-a ieșit nimeni înainte, deși ușa de la una din cele două chilii era deschisă larg și un ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de august

Alexandru Macedonski - Noaptea de august Noaptea de august de Alexandru Macedonski Atâta știu, că era noapte, dar nu și veacul când era... Terasa de granit înaltă părea-n lumină că plutește Și pe un cântec de teorbă că urcă și se-nsuflețește, Pe când mai jos nedeslușirea unui oraș se resfira -- Treptat mai ștearsă și mai stinsă, pe când, în sus,     fără-ncetare Curgea o-ntreagă adâncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gând cu tot, Sub înserarea viorie și înstelarea-nfloritoare, Când spre-o planetă, când spre alta, și dintr-un soare     spre alt soare... Ș-atâta știu: că era noapte, și ca să știu mai mult nu pot, Decât c-acea terasă albă și largul cântec de teorbă Erau și zbor nebun de aripi, erau și zbor de-naltă vorbă, Dar spre-a cuprinde clipa de-aur n-a fost Parnas și nici Olimp, Și de-a fost ieri, sau cine știe în ce trecut de loc și timp, Se desprindeau din armonia ce depărta de ea pământul, Priceperi ce-n eternitate își împingeau mereu avântul, Și ce spirale nesfârșite, nălțimea nu-și ...

 

Dimitrie Anghel - Fantome, 2

Dimitrie Anghel - Fantome, 2 Fantome de Dimitrie Anghel Publicată în Cumpăna , I, 11, 5 februarie 1910, p. 171—173 E un amurg de toamnă tîrzie. Soarele scăpătat, cu discul pe jumătate după dealuri, aruncă razele pieziș, depărtările se estompează și o negură albăstrie îndepărtează colinele. În tăcerea aceasta divină care te-mpresoară, nu poți ști ce clipă anume arată ceasul în curgerea vremii. Un sentiment de veșnicie te cuprinde. Pe tăpșanul întins al Copoului, nu e nimeni la această oră. Purpura însîngerează frunza viilor și a copacilor. În vale, ca într-o albie, cetatea veche a lașului, cu albele turnuri și turle de biserici, cu clădirile lui vechi, cu grădinile pline de flori, stă pitit și abia își trimite murmurul pînă aci. Departe, dealurile Cetățuii și Galatei adună ultimele raze de soare pe coperișurile cetăților bătrîne. Și în singurătatea asta a înserării, deodată o umbră de om ieșit ca din pămînt, ca o arătare, a început să plîngă un cîntec trist de vioară. Cu hainele vechi în bătaia vîntului, zgribulit, cu o bărbie violetă înțepenită de coșul uscat al vioarei, cu pletele în neorînduială peste ochi, cu un umăr mai ridicat ...

 

Gelu Vlașin - Părul

Gelu Vlaşin - Părul Părul de Gelu Vlașin părul lung cu buzele mele peste buzele mele peste ochii mei peste unghiile ascuțite ale înserării părul tău ca o fantasmă ca o aghiasmă ca o pasăre de pradă despicându-mă îndragostindu-mă făcându-mă să-mi pierd capul părul tău ca o cruce neagră îmi veghează la

 

George Topîrceanu - Acceleratul

George Topîrceanu - Acceleratul Acceleratul de George Topîrceanu Peste fagi cu vârfuri sure A căzut amurgul rece. Înserarea mută trece Furișată prin pădure. Spre apus abia s-arată Printre crengi, întunecată, O văpaie de rubin... Din frunzișurile grele De-nnoptare, tot mai vin Glasuri mici de păsărele... Reci și palide-n senin Se ivesc deasupra stele. Și deodată, dintre dealuri Se desprinde larg un zvon Depărtat și monoton, Ca un murmur lung de ape Revărsate peste maluri... Crește-n luncă, mai aproape, Umple văile vecine De răsunet mare... Vine!... Fulger negru... trăsnet lung Dus pe aripi de furtună, Zguduind pământul tună, Zările de-abia-i ajung... Parcă zboară, Parcă-noată. Scuipă foc, înghite drum, Și-ntr-un valvârtej de fum Taie-n lung pădurea toată... A trecut... Dinspre câmpie, Vuiet greu de fierărie Se destramă în tăcere... Scade-n depărtare... Piere... Iar în urmă-i, din tufișuri, De prin tainice-ascunzișuri, Se ivesc pe jumătate Păsărele ciufulite, Alarmate Și-ngrozite: Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici?... Ciripesc cu glasuri mici Cinteze și pitulici. Doar un pui de pițigoi, Într-un vârf de fag pitic, Stă cu penele vulvoi Și făcând pe ...

 

George Topîrceanu - Balada morții

George Topîrceanu - Balada morţii Balada morții de George Topîrceanu Cobora pe Topolog Dintre munți, la vale... Și la umbra unui stog A căzut din cale. În ce vară? În ce an? Anii trec ca apa... El era drumeț sărman Muncitor cu sapa. Oamenii l-au îngropat Într-un loc aiurea, Unde drumul către sat Taie-n lung pădurea. Și de-atunci, lângă mormânt, Plopi cu frunză rară S-au zbătut ușor în vânt, Zile lungi de vară. Soarele spre asfințit Și-a urmat cărarea. Zi cu zi l-au troienit Vremea și uitarea. Dimineața ca un fum Urcă pe coline, Zvon de glasuri dinspre drum Până-n preajmă-i vine. Peste vârfuri lunecând În argint, condurii Înfioară când și când Liniștea pădurii... Numai colo-ntr-un frunzar Galben în lumină, Stă pe-o creangă de arțar Pasăre străină. Stă și-așteaptă fără glas Parcă — să măsoare Cum se mută, ceas cu ceas, Umbra după soare... Astfel, tot mai neștiut Spre adânc îl fură Și-l îngroapă-n sânu-i mut Veșnica Natură. Vara trece; pe cărări Frunza-n codru sună. Trec cernite înserări, Nopți adânci cu lună. Iar când norii-nvăluiesc Alba nopții Doamnă, ...

 

George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Ariciul

George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Ariciul Otilia Cazimir: Ariciul de George Topîrceanu Aseară, prin grădina amorțită, Din tufe de pelin cu frunze mici A apărut în taină un arici, — O mică vietate ghemuită. Copiii l-au zărit de pe cerdac Cum se mișca domol pe sub gutui, Și toți au alergat în jurul lui. Iar el a-ncremenit pe loc, posac, Cum îl prinsese vremea pe cărare, — Ca o perniță sferică în care O fată rea, ca să se joace, A-nfipt o sumedenie de ace. Băteau copiii din vătrai și clește, Dar el tăcea, săracul, ca un pește, Și doar fiori de groază, când și când, Treceau pe trupușorul lui plăpând... Am alungat copiii să se culce Și-n înserarea limpede și dulce Ce se lăsa din cer încetinel, Am stat acolo, singură cu el. Și mă-ntrebam pe gânduri: Oare, cum A fost făptura-i la-nceput de lume? Din care veacuri înecate-n fum Porni el oare, ca un scai, la drum, Să se oprească-n dreptul meu anume? Ce vânt vrăjmaș și mohorât Ca pe-un măcieș pitic l-a scuturat, De- ...

 

   Următoarele >>>