Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Cuvânt
Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:ADĂPOSTIRE, CUIB, ȘATRĂ, ȘURĂ, ȚĂRCUI, ȚARC, ACROPOLĂ, ADĂPOST, ADUMBRI, CRANIU ... Mai multe din DEX...

ADĂPOSTI - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

ADĂPOSTÍ, adăpostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a ține la adăpost. ** Refl. A se așeza, a se ascunde într-un loc ferit; a-și găsi refugiu, a se pripăși. - Din adăpost.

Sursa : DEX '98

 

ADĂPOSTÍ vb. 1. v. găzdui. 2. (pop.) a se sălășlui, (reg.) a se scuti. (S-a \~ de ploaie într-o colibă.)

Sursa : sinonime

 

adăpostí vb. (sil. -pos-ti), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adăpostésc, imperf. 3 sg. adăposteá; conj. prez. 3 sg. și pl. adăposteáscă

Sursa : ortografic

 

A SE ADĂPOST//Í \~ésc intranz. A-și găsi adăpost; a se aciua; a se oploși; a se pripăși. /Din adăpost

Sursa : NODEX

 

A ADĂPOST//Í \~ésc tranz. (ființe) A face se adăpostească; a pripăși; a oploși. /Din adăpost

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2012 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate dinLiteratură pentruADĂPOSTI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 88 pentruADĂPOSTI.

Alexandru Macedonski - Pădurea

Alexandru Macedonski - Pădurea Pădurea de Alexandru Macedonski Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă Un suflet ce iubește taina frunzișelor cu umbră dragă Și nicăieri nu poți mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi Decât pe-ngustele potece sub bolțile cu frunze verzi. Frumos e muntele ce-nalță spre ceruri fruntea lui semeață, Frumos e câmpul ce se-ntinde ca și o mare de verdeață, Frumoasă, marea liniștită sau cu talazul răzvrătit, Însă nimica cu pădurea nu poate fi asemuit. Ea n-are-n sânul ei castele, dar soarele când o izbește O populează cu fantasme, și cântu-o face de vorbește, Ș-aci zărești palate-nalte, ș-aci, când ele se desfac, Ridică vocea orice frunză și-n om se schimbă-orice copac. Și câte gânduri nu deșteaptă câte-un stejar mai vechi, ce știe A veacurilor dispărute povestea cea de bărbăție, El, ce sub umbra lui bătrână s-adăpostească a putut Câte-un Mihai al țării noastre, trăit și mort necunoscut. Pădure, cine nu iubește suava ta melancolie, Tu ce ridici spre ceruri brațe visându-ți dulcea poezie, Și care om venind în tine nu se pricepe înălțat, Cu ...

 

Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat

Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat Pelerinul pasionat de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 9 [18], 10 oct. 1910. p. 4—7. Teoria dezrădăcinaților lui Barrès nu e totdeauna adevărată. Cel tare, ori de unde ar pleca, fără a privi cu regret peste umăr casa părintească și orașul unde s-a născut, nu va pieri. Nu va pieri cînd ochii lui vor fi țintiți spre o stea călăuzitoare. În monstruosul oraș, adevărat Babilon modern, spre care aventurieri și trubaduri, speculanți și hetaire se îndreaptă ca să-și caute norocul, mulți cad striviți, alunecînd din ce în ce mai jos, cînd poate stînd în locul lor de baștină ar fi putut fi elemente utile și ar fi fost la adăpostul nevoilor zilnice. Mediocritatea însă e menită oriunde să piară, dar din grămada asta de halucinați și căutători de himere, unii totuși ajung, și atunci strălucirea lor devine mondială. Parisul consacrează și dă aureola aleșilor care au stăruit pentru un ideal și nu și-au întors o clipă ochii de la steaua care i-a călăuzit spre dînsul. Unul din acești fericiți a fost și Jean MorĂ©as. Și cine ar fi crezut ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif) Nucul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Același loc iubit umbrești Și-un colț de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din povești, Dasupra casei părintești       Aceleași crăngi întinzi... De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval — O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta și-acele vremi       De trai patriarhal ! Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abea, Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mîngăieri       Copilăria mea... O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni Și toamna făureau cununi       Din veștedele-ți foi ! Dar unde-s brudnicii [1] copii Și unde-s rîsetele lor ?... Potecile-au rămas pustii Și-i năpădit de bălării       Pustiul din pridvor... De mult s-au risipit și-acei Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut La sfaturi cu părinții mei, Și frunza ce-o călcară ei       Țărînă s-a făcut ! Străjer măreț, mai ți-amintești ?... Tu singur, încă neînfrînt, De-amar de ani adăpostești Ruina casei părintești       Pe care azi o

 

Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur

Alexandru Macedonski - Ospăţul lui Pentaur Ospățul lui Pentaur de Alexandru Macedonski Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată În inscripții hieratici răspândite cu belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese, Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși, Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese De Ramses și de curtenii cei avuți și generoși. Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă, Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor, Fundul templului se pierde sub un strat de umbră groasă, Ce pe zei adăpostește de-orice gând pângăritor. Robi frumoși cu piepturi goale și cu ochi șireți de vulpe Ies fantastic ici și colo din noptosul labirint, Au tunici ...

 

Alexandru Macedonski - Prietenie apusă

Alexandru Macedonski - Prietenie apusă Prietenie apusă de Alexandru Macedonski I Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi -- Pitorească o zărirăm printre plante urcătoare, Și era prietenie între noi, și zi cu soare, Zi de vară-apunătoare spre poeticele culmi. Într-o vale liniștită moara ta dormea în pace Și pârâul fără zgomot o scălda și se ducea, Nici o șoaptă omenească adierea n-aducea, Ci abia ieșea un freamăt de sub frunzele opace. Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi, -- Și era pârâul neted ca un luciu de oglindă; Însă soarele de vară își sfârșise-a lui colindă... Se-nnopta prietenia și poeticele culmi.     Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi. — II Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă... Avea dafini la intrare și năuntrul ei cânta Visul clar al poeziei, voce-n veci armonioasă, Când e-n taină-nsuflețită de-o simțire ca a ta. Luminoasă și voioasă ți-era casa părintească... La intrare verzii dafini o-nfloreau fermecători, Avea aer împrejuru-i, soare cald s-o poleiască Casa ta ce-adăpostise anii tăi surâzători. Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă ...

 

Cincinat Pavelescu - Corbii

Cincinat Pavelescu - Corbii Corbii de Cincinat Pavelescu Dlui C. Pariano O! corbi siniștri, vă iubesc; Voi, ce pe-al iernii alb lințoliu Cădeți în stoluri ce-ngrozesc Ca niște pete mari de doliu! În fracurile voastre negre De ciocli aveți ceva de gală, Și-n croncănitul vostru râde O ironie triumfală! Dușmani cetăților banale, Prin vechi ruini v-adăpostiți, Și sub disprețul vostru rece O lume-ntreagă-nvăluiți. Dacă vă mușcă foamea, -ntocmai Ca feudalii castelani, Vă năpustiți pe avuția Muncită-a bieților țărani. Și negrul vostru e simbolic; E doliul ce-ndurător Purtați victimelor căzute Sub ciocul vostru hrăpitor. Chiar Edgar Poe, în cinstea voastră, A scris balada-ntunecată Al cărei laitmotiv e tristul Și-ngrozitorul: niciodată! O, corb sinistru, al meu suflet Scârbit de lupte și de jale E-atras de doliul sarcastic Ce-l poartă aripile tale! Și-aș vrea pentru-a scăpa de viața Sugrumătoare a cetății Să deviu regele ruinei, Al păcii și-al

 

Constantin Stamati - Dorul de patrie

Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi, Ca pasăre cu aripi, Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș glonț N-ar putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă ...

 

Constantin Stamati - Răpitorul

Constantin Stamati - Răpitorul Răpitorul de Constantin Stamati Un oarecare răpitor foarte se înavuțise, Și cu jurământ la toți făr-a-l întreba spunea, Și sufletul își punea, Că el acea avuție nu că doar o grămădise, Dezbrăcând pe cineva fățiș, sau că o furase... Ce ca din cer îi picase, Și că el nu avea frică Cineva să-l oblicească c-au umblat cu oca mică, Adică că pe cineva au înșelat; Deci socotea cu ce chip să mulțumească Domnului de comoara ce i-au dat, Sau că poate el, sărmanul, gândea să se pocăiască. În sfârșit, el hotărăște pentru săraci să zidească O casă mare în care să-i adăpostească Și să-i hrănească. Deci răpitorul începe casa și mai o gătește, Și plimbându-se printr-însa, însuși cu sine grăiește: „Iată fapta minunată ce și Domnului îi place, Care de acum cu mine trebuie să se împace De câte pozne am făcut. Iar săracii pentru mine vor conteni a se plânge Și a mai zice Că eu sângele le-am supt. Căci ei în această casă vor trăi mai mulțumiți Decât în casele lor, pe care eu le-am luat, ...

 

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină.   Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: ...

 

Dimitrie Anghel - A. D. Holban

Dimitrie Anghel - A. D. Holban A. D. Holban de Dimitrie Anghel Publicată în Ordinea , II, 428, 17 mai 1909, p. 1. Sunt unii oameni senini și blînzi, cari împrăștie în jurul lor o atmosferă de bunătate ce te farmecă și te cîștigă cu fiecare vorbă, cu fiecare gest al lor ; iar alții care te resping de la început și față de cari nu știu ce sîmțămînt tainic îți dă de știre să te ferești. Unul dintre aceștia din urmă este și veteranul om politic A. D. Holban, o interesantă figură a Iașului din alte vremuri. Mi-am adus aminte de dînsul citind într-un ziar recent reflecțiile sale pline de răutate la adresa artiștilor noștri de astăzi. Îl cunosc de cînd eram copil; pot zice că m-am trezit cu el în casă, căci, cît timp a trăit tatăl meu, nelipsit a fost din casa și de la masa noastră. În anii din urmă însă, îl pierdusem din vedere aproape cu desăvîrșire ; glasul lui parcă amuțise în larma uriașă ce o fac luptele zilelor noastre, cu alte aspirații, cu alte idealuri, cu altă pornire de muncă. Arar ...

 

Dimitrie Anghel - Fantazie, 1

Dimitrie Anghel - Fantazie, 1 Fantazie de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , octombrie-noiembrie-decembrie 1903 La Elseneur e pace de mult și nu s-aude Decît un joc de apă cum liniștea o taie. În parcul vechi sub ramuri aleele sînt ude, Și aerul e dulce și clar, ca după ploaie. Un miros trist de roze, ce mor pe crengi uitate, Pătrunde pretutindeni parc-ar voi să spuie Că se petrece-o taină în vechile palate, Dar taina ce-o păstrează n-o spune nimănuie. Chemat de-a ior mireasmă, Hamlet în neagra-i mantă Coboară între ele, vrînd una să-și culeagă — Ce albă și frumoasă e blonda lui amantă — Și brațul lui tresare, simțind cît-îi de dragă. O roză, ah, o roză cit de ușor se frînge. Dar cînd să frîngă roza, învoaltele-i petale, Lucind o clipă-n umbră ca niște stropi de sînge, Căzură deodată pe mîinile lui pale.   Și tot mai mari, mai dese, porniră ca să cadă... Dar el fugea, și-n goană, cu poala lungei mante Și-adăpostea de sînge strălucitoarea spadă, Gîndind ce-o să răspundă nebunei lui

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinLiteratură...

Rezultate dinBiblie pentruADĂPOSTI

 Rezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentruADĂPOSTI.

Daniel Capitol 4

Daniel Capitol 4 Daniel 3 Daniel Capitol 4 1 ,,Nebucadnețar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, cari locuiesc pe tot pămîntul: Să aveți multă pace! 2 Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele și minunile, pe cari le -a făcut Dumnezeul cel Prea Înalt față de mine. 3 Cît de mari sînt semnele Lui și cît de puternice sînt minunile Lui! Împărăția Lui este o împărăție vecinică, și stăpînirea Lui dăinuiește din neam în neam! 4 Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea, și fericit în palatul meu. 5 Am visat un vis, care m`a înspăimîntat; gîndurile de cari eram urmărit în patul meu și vedeniile duhului meu mă umpleau de groază. 6 Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toți înțelepții Babilonului, ca să-mi tîlcuiască visul. 7 Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, Haldeii și ghicitorii. Le-am spus visul, și nu mi l-au putut tîlcui. 8 La urmă de tot, s`a înfățișat înaintea mea Daniel, numit Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți. I-am spus visul, și am zis: 9 -,,Beltșațare, căpetenia vrăjitorilor, ...

 

Rut Capitol 2

Rut Capitol 2 Rut 1 Rut Capitol 2 1 Naomi avea o rudă după bărbat. Acesta era un om foarte bogat, din familia lui Elimelec, și se numea Boaz. 2 Rut, Moabita, a zis către Naomi: ,,Lasă-mă, te rog, să mă duc să strîng spice de pe cîmpul aceluia înaintea căruia voi căpăta trecere.`` Ea i -a răspuns: ,,Du-te, fiica mea.`` 3 Ea s`a dus într`un ogor să strîngă spice pe urma secerătorilor. Și s`a întîmplat că ogorul acela era a lui Boaz, care era din familia lui Elimelec. 4 Și iată că Boaz a venit din Betleem, și a zis secerătorilor: ,,Domnul să fie cu voi!`` Ei i-au răspuns: ,,Domnul să te binecuvinteze!`` 5 Și Boaz a zis slujitorului însărcinat cu privegherea secerătorilor: ,,A cui este tînăra aceasta?`` 6 Slujitorul însărcinat cu privegherea secerătorilor a răspuns: ,,Este o tînără Moabită, care s`a întors cu Naomi din țara Moabului. 7 Ea a zis: ,Dă-mi voie să strîng și să culeg spice dintre snopi, rămase pe urma secerătorilor.` ...

 

Judecatorii Capitol 9

Judecatorii Capitol 9 Judecatorii 8 Judecatorii Capitol 9 1 Abimelec, fiul lui Ierubaal, s`a dus la Sihem la frații mamei lui, și iată cum le -a vorbit atît lor cît și la toată familia casei tatălui mamei sale: 2 ,,Spuneți, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem: ,Este mai bine pentru voi ca șaptezeci de oameni, toți fii ai lui Ierubaal, să stăpînească peste voi, sau un singur om să stăpînească peste voi?` Și aduceți-vă aminte că eu sînt os din oasele voastre și carne din carnea voastră.`` 3 Frații mamei lui au spus toate cuvintele acestea pentru el în auzul tuturor locuitorilor din Sihem, și inima lor s`a plecat spre Abimelec; căci își ziceau: ,,El este frate cu noi.`` 4 I-au dat șaptezeci de sicli de argint, pe cari i-au ridicat din casa lui Baal-Berit. Abimelec a cumpărat cu ei pe niște oameni fără căpătîi și neastîmpărați, cari au mers după el. 5 A venit în casa tatălui său la Ofra, și a ucis pe frații săi, fiii lui Ierubaal, șaptezeci de oameni, pe aceeaș peatră. N` ...

 

Rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române pentruADĂPOSTI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 36 pentruADĂPOSTI.

ADĂPOSTIRE

... ADĂPOSTÍRE s . f . Acțiunea de a ( se ) adăposti și rezultatul ei . - V. adăposti

 

CUIB

... CUIB , cuiburi , s . n . 1. Culcuș făcut de păsări , de unele mamifere etc . pentru a se adăposti , pentru a depune ouăle , a cloci și a scoate pui . 2. Fig . Locuință , sălaș ; reședință . 3. Fig . ( Peior . ; urmat ...

 

ȘATRĂ

ȘÁTRĂ , șatre , s . f . 1. Cort în care se adăpostesc țiganii nomazi ; p . ext . grup de corturi care alcătuiesc locuințele unei comunități țigănești nomade . 2. ( Înv . ) Cort de tabără . 3. ( Pop . ) Construcție rudimentară care servește ca adăpost pentru vite , pentru uneltele gospodăriei

 

ȘURĂ

ȘÚRĂ^2 s . f . v . șiră . ȘÚRĂ^1 , șure , s . f . Construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală , în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule , unelte agricole etc . [ Pl . și :

 

ȚĂRCUI

... ȚĂRCUÍ , țărcuiesc , vb . IV . Tranz . 1. A adăposti

 

ȚARC

ȚARC , țarcuri , s . n . 1. Loc îngrădit ( uneori acoperit ) , unde se adăpostesc sau se închid oile , vitele etc . ; ocol . 2. Îngrăditură , gard de nuiele , spini , de spini etc . în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de vite ; p . ext . suprafața împrejmuită de acest gard . 3. Mică îngrăditură făcută din stinghii , în care sunt ținuți copii mici când încep să umble , pentru a li se limita spațiul de deplasare . 4. Numele unui joc de

 

ACROPOLĂ

ACRÓPOLĂ , acropole , s . f . Citadelă în orașele din vechea Grecie , așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii

 

ADĂPOST

ADĂPÓST , adăposturi , s . n . Loc ferit ; construcție făcută ca să apere de intemperii , de primejdii etc . ; p . gener . orice loc unde se adăpostește

 

ADUMBRI

... A face , a ține umbră ( I 1 ) ; a umbri . 2. Refl . A se așeza , a se adăposti

 

CRANIU

CRÁNIU , cranii , s . n . Ansamblul oaselor scheletului capului care adăpostește creierul la vertebrate ;

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române...