Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:ÎNCOVOIAT, ÎNCOVOIERE, ÎNCOVOIETURĂ, CÂRLIG, GHEBOȘA, ÎNCÂRLIGA, ÎNCÂRLIGAT, ÎNCLINAT, ÎNCOVOIALĂ, ÎNCUJBA, ÎNCUJBAT ... Mai multe din DEX...

ÎNCOVOIA - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor apăsări exterioare. ** Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] - Cf. sl. %kovati% "a făuri".

Sursa : DEX '98

 

A (se) încovoiaa (se) îndrepta

Sursa : antonime

 

A încovoiaa descovoia, a dezdoi

Sursa : antonime

 

A se încovoiaa se dezdoi

Sursa : antonime

 

ÎNCOVOIÁ vb. 1. a (se) arcui, a (se) curba, a (se) îndoi, (livr.) a (se) cambra, (rar) a (se) recurba, (înv. și reg.) a (se) încujba, a (se) scovârda. (A \~ o bară metalică.) 2. v. apleca. 3. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) îndoi, a (se) strâmba. (I s-a \~ de tot spinarea sub povară.) 4. v. gârbovi. 5. a se coroia. (I s-a \~ de tot nasul.) 6. v. încovriga.

Sursa : sinonime

 

încovoiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 sg. și pl. încovoáie, 1 pl. încovoiém; ger. încovoínd

Sursa : ortografic

 

A ÎNCOVOIÁ încovói tranz. A face se încovoaie; a coroia; a arcui; a cambra; a curba. Vântul încovoaie copacii. /cf. sl. kovati

Sursa : NODEX

 

A SE ÎNCOVOIÁ încovói intranz. A căpăta formă de arc; a se arcui; a se îndoi; a se curba. * A i \~ spinarea a se gârbovi. /cf. sl. kovati

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Publicitate:

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNCOVOIA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 50 pentru ÎNCOVOIA.

Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)

Dimitrie Anghel - Tata (Anghel) Tata de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 759, 28 ian. 1911, p. 1. Ca un miraj nălucitor te-a chemat pe tine strălucirea aurului, și tu cel dezbrăcat de toate patimele ai alergat după el pînă ce ai căzut. Negrul neant la tine a fost mărginit de un zid de aur și zidul s-a prăbușit peste tine, îngropîndu-te sub el. Ce urmăreai tu, de ce te-ai zbuciumat, de ce flacăra vie a minții tale a ars fără preget, ca vîlvătăile de foc ce le aprindeau și le hrăneau necurmat întîii oameni în vremuri obscure, ca să se apere de dușmănia fiarelor ? După perdeaua de foc a minții tale, ai stat tu ascuns toată viața, apărîndu-te. Vie, puternică, fantastică, se consuma inteligența ta. Mari, flăcările jucau zvîrlind scîntei orbitoare. Vînturile întîmplărilor o înălțau și o coborau și ghearele lacome așteptau cu răbdare să te sfîșie ; sclipitorii ochi pîndeau din umbră stingerea marelui incendiu, ca să poată prin drumul de cenușă să ajungă pînă la tine. Ce te împingea pe tine, căci din înfrîngeri și dureri, ca la mulți ...

 

George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale

George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale de George Topîrceanu Dl M. Sadoveanu, directorul Teatrului Național, deschide stagiunea, în sara de 18 octombrie, printr-o cuvântare festivă despre Caragiale ... D-sa evocă în câteva cuvinte calde figura și opera marelui dispărut și mulțumește publicului ieșan, care întotdeauna a iubit și a prețuit pe Caragiale, că a venit și de astă dată în număr mare ca să sărbătorească niște piese atât de cunoscute. Publicul acopere cu aplauze entuziaste cuvântarea dlui Sadoveanu, căruia i se fac ovații de simpatie, ca director și ca scriitor — și pânza se ridică asupra primului act din Scrisoarea pierdută . Pristanda și cu Tipătescu vorbesc. Avem în fața noastră două personagii foarte deosebite între ele mai ales prin modul cum le-a zugrăvit Caragiale. Prefectul Tipătescu e un om modern. Lustrul manierelor îi acopere fondul de necinste și-i dă aproape aparența unui occidental. El e mai cult și mai inteligent decât toți oamenii din Scrisoarea pierdută . S-a mai spus că el singur dintre toți e în stare să-și dea samă de situație. El e acela care într-un moment se ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Mănușa (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Mănuşa (Iosif) Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Ștefan Octavian Iosif În fața grădinii sale cu lei, Când gata-i să-nceapă lupta de fiare, Stă regele Francisc pe tron. În preajmă-i stâlpii coroanei, Și de jur împrejur, pe înaltul balcon, Cunună de mândre femei. Și la un semn s-a deschis colivia, Și grav, în arenă, un leu Își poartă mândria Și caută mut, de jur împrejur, Căscând fioros. Își scutură coama-ncurcată Și se încovoaie o dată, Apoi se culcă jos. Și regele dă un semn iară, Și prin poarta cealaltă Un tigru sălbatic saltă. Cum vede pe leu, răcnește Și în cerc, fricos, îl înconjoară Cu limba-ncordată-n afară, Cu coada vâlvoi Și sforăie turbat, furios Și mârăie dârz, apoi Se culcă alăturea, jos. Și craiul mai dă un semnal, Și pe două guri colivia Stupește doi leoparzi deodată. Ei cad furtunatici, cu lăcomia De luptă-ndrăzneață, Pe tigru năval, Acesta turbat îi înhață Cu laba-ncruntată, Dar leul în sus Se-nalță urlând, și toți s-au supus. Și tac îmbufnate, În cerc întinse, De setea sângelui aprinse Felinele înfricoșate. Atunci, din balcon Cade-o mănușă din mâini ...

 

Alexandru Vlahuță - 1907

Alexandru Vlahuţă - 1907 1907 de Alexandru Vlahuță Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multișor poveste: De când sunt regi, de când minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă. O, sunt atâtea de făcut, vezi bine, De-atâtea griji e-mpresurat un rege! Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege, Scutarul lui nu poate fi oricine.    Ce țară fericită, maiestate!... Se lăfăiește gureșa Minciună. Că numai Dumnezeu te-a pus cunună De-nțelepciune și de bunătate Păstor acestui neam ce sta să piară, Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul, De nu-și afla sub schiptrul tău limanul, De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară. Că tu sălbatici ai găsit aice, Sălbatici, și mișei, și proști de-a rândul, Ș-o sărăcie cum nu-ți dai cu gândul... Dar faci un semn, și-ncep să se ridice Oștiri, cetăți, palate lume nouă, Izvoarele vieții se desfundă; De pretutindeni bogății inundă; Și tu le-mparți cu mâinile-amândouă. Azi la cuprinsul tău râvnește-o lume. E-o veselie ș-un belșug în țară, Că vin și guri flămânde de pe-afară. Tot crugul ...

 

Anton Pann - Cîinile

Anton Pann - Cîinile Cîinile de Anton Pann Cîînile pe gerul tare, Cînd ningea zăpada mare, Să-ncovrigase cu totul, Vîrîndu-și sub ooadă botul, Ș-într-a lui tremurătură, Clănțănindu-i dinții-n gură Zicea : O, cît e de bine vara! Că doarme omul afară Și de nici un frig nu-i pasă, Fuge de purici din casă. Dar acum ca-să-i e dragă, Aleargă-ntr-însa să bagă, Și pe mine-n vînt mă scoate, Să-i păzesc din curte toate. Dar vezi cap sec și la mine! C-astă-vara fuse bine, Și era destule oase Prin curte de mine roase. N-am strîns sa le fac grămadă, Ci au rămas sup zăpadă. Numai -cu te-mi da din masă Puteam să-mi zidesc o casă, Că după cum mi să pare Nu trebuie așa mare, Uite-mi capul, uite-mi coada, Mai sa-mpreună cu noada. Dar lasă, d-acu nainte Patima mă-nvață minte, Cum va sosi vara-ndată, Precum a mai fost odată, S-apuc să strîng oase goale, Țot ciolane de rasoale. Și cînd le roz, să-mi zic mie: Mă! vezi, fă iconomie, Nu roade peste măsură, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi Două lacrîmi de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Toată noaptea auzii Oltul. Ce mînie de apă ! Și toată noaptea am visat... o jale dăpărtată... un popor revoltat... Cine mă ținea legat? Nu puteam să mă mișc. Să nu fii liber cînd alții se bat... Grele sînt lanțurile... Oh ! libertate, nimic nu e mai scump ca tine ! A doua zi sării în picioare. Lanțurile căzură răsunînd sinistru. Eram liber ! Ce fericit e omul liber... A, nu, mă dășteptasem... Oltul vuia, vecinic în mînie. Trebuia să-l văz, prea semăna cu un popor revoltat. Ce măreață jale în imensitatea tăcută ! Plecai. Șoseaua se încovoaie, între Olt și dealurile cari se ridică unele peste altele, pînă se perd în înălțimi fumurii și albastre. Aerul e limpede, tremurător și viu; roua se întinde, ca un rizil presărat de diamante, pe dasupra pajeștilor. Cicorile, ca niște ochi mari și albaștri, veghează în valurile de fîneață nemărginită. Oltul se înfurie izbindu-se de stînci; spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns subțire, înghițit de un gemăt; o șoaptă ...

 

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...

 

Dimitrie Anghel - Oscar Wilde

... și să-i fi întunecat cu desăvîrșire licăritoarea lui minte. Dar îngerul căzut se strecura în mulțime și pornea iarăși singur, înalta lui statură se încovoia ca de greutatea aripelor ce le purtase odată și se pierdea ca o umbră rătăcită. Și apoi, ce preț are viața față cu atîta strălucire ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Daniel Sihastru

Dimitrie Bolintineanu - Daniel Sihastru Daniel Sihastru de Dimitrie Bolintineanu Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume, Unde un sihastru a fugit de lume, Cu vărsarea serii un străin sosi. — ,,Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!" — ,,Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune, Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune." — ,,Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins; Însăși a mea mumă astăzi m-a respins! Viu sa-ți cer povața dacă nu-i mai bine Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?" Daniel Sihastru domnului a zis — ,,Ma înșeală-auzul ori eu am un vis? Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie, Dar cu umilință lanțu-l încovoaie! Ce e oare traiul, dacă e robit? Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit? Viața și robia nu pot sta-mpreună, Nu e totd-odată pace și furtună. Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi Pentru neatârnare, oameni și pământuri; Dar nu ai p-acela ca să-i umilești! Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești! Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă, Altuia mai harnic locul tău ...

 

Friedrich Schiller - Mănușa (Iosif)

Friedrich Schiller - Mănuşa (Iosif) Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Ștefan Octavian Iosif În fața grădinii sale cu lei, Când gata-i să-nceapă lupta de fiare, Stă regele Francisc pe tron. În preajmă-i stâlpii coroanei, Și de jur împrejur, pe înaltul balcon, Cunună de mândre femei. Și la un semn s-a deschis colivia, Și grav, în arenă, un leu Își poartă mândria Și caută mut, de jur împrejur, Căscând fioros. Își scutură coama-ncurcată Și se încovoaie o dată, Apoi se culcă jos. Și regele dă un semn iară, Și prin poarta cealaltă Un tigru sălbatic saltă. Cum vede pe leu, răcnește Și în cerc, fricos, îl înconjoară Cu limba-ncordată-n afară, Cu coada vâlvoi Și sforăie turbat, furios Și mârăie dârz, apoi Se culcă alăturea, jos. Și craiul mai dă un semnal, Și pe două guri colivia Stupește doi leoparzi deodată. Ei cad furtunatici, cu lăcomia De luptă-ndrăzneață, Pe tigru năval, Acesta turbat îi înhață Cu laba-ncruntată, Dar leul în sus Se-nalță urlând, și toți s-au supus. Și tac îmbufnate, În cerc întinse, De setea sângelui aprinse Felinele înfricoșate. Atunci, din balcon Cade-o mănușă din mâini delicate ...

 

George Topîrceanu - Singur (Topîrceanu)

George Topîrceanu - Singur (Topîrceanu) Singur de George Topîrceanu 1914 Cu cea din urmă rază ce tremură-n amurg, Se-ntunecă palatul bătrânului Habsburg. E noapte. Vântul toamnei aduce de departe Un freamăt de suspine prin sălile deșarte, Căci a pornit monarhul încovoiat și chel Oștiri din șapte neamuri să moară pentru el ! Făclia luminează fantastice vitraiuri Și-n umbra colorată ca umbra din seraiuri, În liniștea capelei pe-o treaptă-ngenuncheat, Cu fruntea-n mâini se roagă bătrânul împărat: — "Stăpâne, codrii urlă și râurile gem, Din fiece colibă se-nalță un blestem Și-n inima mea scurmă părerile de rău ! Stăpâne, slobozește de-acum pe robul tău..." Dar vântul geme-n noapte: "E prea târziu, bătrâne ! Pe țarinile noastre de-a pururi va rămâne Sinistră, ca o pânză de doliu, umbra ta. O, dacă El te iartă, noi nu te vom ierta !..." Tresare împăratul. Mișcând încet din buze, Încearcă să-și adune gândirile confuze... Dar două diamante strălucitoare curg Încet-încet pe nasul bătrânului Habsburg, Și-n liniștea solemnă, cum pică pe parchet, Par două lacrămi grele și mari — de

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ÎNCOVOIA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 72 pentru ÎNCOVOIA.

ÎNCOVOIAT

... ÎNCOVOIÁT , - Ă , încovoiați , - te , adj . Îndoit , curbat , arcuit . V. încovoia

 

ÎNCOVOIERE

... ÎNCOVOIÉRE , încovoieri , s . f . Faptul de a ( se ) încovoia . - V. încovoia

 

ÎNCOVOIETURĂ

... ÎNCOVOIETÚRĂ , încovoieturi , s . f . Partea încovoiată a unui obiect ; curbură , sinuozitate , încovoială . - Încovoia

 

CÂRLIG

CÂRLÍG , cârlige , s . n . 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit , de care se atârnă , se prinde etc . un obiect . 2. Prăjină cu un capăt ( metalic ) încovoiat . care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână . 3. Partea metalică a undiței , de forma unui ac îndoit , în care se prinde peștele . 4. Încuietoare la o ușă , la o poartă etc . , în formă de bară metalică subțire sau de cui lung , încovoiat la un capăt , care se prinde într - un belciug , într - un ochi de metal etc . 5. Andrea . 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie . 7. ( Rar ) Mlădiță sau cârcel de viță de

 

GHEBOȘA

... GHEBOȘÁ , gheboșez , vb . I . Refl . ( Despre oameni ) A se apleca ( temporar ) de spate , a se încovoia ( din cauza greutății , a unei dureri etc . ) ; a deveni cu spatele arcuit , încovoiat , gârbovit ( din cauza bătrâneții , a unei ...

 

ÎNCÂRLIGA

... ÎNCÂRLIGÁ , încârlíg , vb . I . Tranz . și refl . A ( se ) face ca un cârlig , a ( se ) îndoi , a ( se ) încovoia

 

ÎNCÂRLIGAT

ÎNCÂRLIGÁT , - Ă , încârligați , - te , adj . Îndoit , încovoiat , strâmbat ( ca un cârlig ) . - V.

 

ÎNCLINAT

ÎNCLINÁT , - Ă , înclinați , - te , adj . 1. Aplecat în jos sau într - o parte ; oblic ; încovoiat . 2. Fig . Care are vocație , atracție spre

 

ÎNCOVOIALĂ

... ÎNCOVOIÁLĂ , încovoieli , s . f . Încovoietură . - Încovoia

 

ÎNCUJBA

... ÎNCUJBÁ , încujbez , vb . I . Tranz . și refl . ( Înv . și reg . ) A ( se ) încovoia

 

ÎNCUJBAT

ÎNCUJBÁT , - Ă , încujbați , - te , adj . ( Înv . și reg . ) Încovoiat ; strâmb , cocoșat . - V.

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...