Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

Vezi și forma bază: APUCA

  Vezi și:APUCA, APUCĂTOR, APUCĂTURĂ, ANGAJA, APUCARE, CIUPI, PRINDE, ÎNȘFĂCA, ÎNFIGE, ÎNHĂȚA ... Mai multe din DEX...

APUCAT - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

APUCÁT^2, -Ă, apucați, -te, adj. (În superstiții; adesea substantivat) (Om) chinuit de diavol; p. ext. (persoană) care se enervează repede, care se manifestă cu violență. ** (Pop.; despre copii) Bolnav de colici. - V. apuca.

Sursa : DEX '98

 

APUCÁT^1 s.n. Faptul de a (se) apuca. - V. apuca.

Sursa : DEX '98

 

APUCÁT s. v. colică, crampă, epilepsie, spasm.

Sursa : sinonime

 

APUCÁT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

Sursa : sinonime

 

apucát s. n. (pl. apucáte în loc. pe \~)

Sursa : ortografic

 

APUCÁ//T \~tă (\~ți, \~te) 1) v. A APUCA și A SE APUCA. * Pe \~te în fugă; în grabă. 3) și substantival (în superstiții) Care este muncit de diavol. 3) Care nu este în toate mințile; smintit. /v. a (se) apuca

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru APUCAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 692 pentru APUCAT.

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată După această întâmplare minunată de Mihai Eminescu ........................................ ...După această întâmplare minunată, Cavalerul meu își grăbi calul spre măgura unui deal depărtat, ca să treacă bălțile și mlaștinele periculoase ale Bugeagului. Dar abia isprăvise jumătatea drumului și drumuri multe veneau în cruce și ori încotro se-ntorcea nu vedea în zare decât ponor, ponor pustiu și sur îl înconjura și nici nu mai știa încotro s-o apuce. Îl apucă noaptea. Era una din acele nopți negre în care luna plutește ca o pată abia văzută pe cer. Numai din când în când ea reînvia deodată în toată puterea ei, pentru a lumina șesul sur și pustiu, pentru a dispărea iar pe ceasuri întregi. Îi era frică de hârtopuri și gropi, calul era obosit, lui însuși îi venea să cadă din șea. Se dădu jos de pe cal și-și puse urechea la pământ. Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de clopot... el tresări. Își întoarse ochii de unde i se păru c-auzise sunet și văzu o lumină turbure și pâlpâitoare parecă. Apucă atunci calul de frâu și-ncepu să meargă în pas ...

 

Ion Luca Caragiale - Bubico

Ion Luca Caragiale - Bubico Bubico de Ion Luca Caragiale 1901 Nouă ceasuri și nouă minute... Peste șase minute pleacă trenul. Un minut încă și se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon... Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment aș găsi un loc mai comod... Aci. O damă singură, și-fumează, atât mai bine! Intru și salut, când auz o mârâitură și văz apărând dintr-un paneraș de lângă cocoana capul unui cățel lățos, plin de funde de panglici roșii și albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânii-si. - Bubico! zice cocoana... șezi mumos, mamă! "Norocul meu, gândesc eu, să trăiesc bine!... Lua-te-ar dracul de javră!" Bubico se liniștește puțin; nu mai latră; își retrage capul în paneraș, unde i-l acopere iar cocoana cu un tărtănaș de lână roșie; dar tot mârâie înfundat... Eu, foarte plictisit, mă lungesc pe canapeaua din fața cocoanii și-nchiz ochii. Trenul a pornit... Prin coridor umblă pasajeri și vorbesc. Bubico mârâie arțăgos. - Biletele, domnilor! zice conductorul, intrând cu zgomot în compartimentul nostru. Acum Bubico scoate ...

 

Vasile Alecsandri - Mihu copilul

Vasile Alecsandri - Mihu copilul I La dealul Bărbat, Pe drumul săpat, Merge hăulind, Merge chiuind Mihu copilaș, Mândru Păunaș, Păunaș de frunte, Copilaș de munte. [1] Merge el cântând, Din cobuz sunând, [2] Codrii dezmierdând Din cobuz de os Ce sună frumos. Merge cel voinic Pe-un murgușor mic Prin mezul nopții, Prin codrul Herții. [3] Mult e frunza deasă, Noaptea-ntunecoasă, Și calea pietroasă! Dar când se urca Și murgul călca Piatra scăpăra, Noaptea lumina, Noaptea ca ziua. Merge, mări, merge, Ș-urma li se șterge Printre frunzi căzute Pe cărări pierdute. Merge tot mereu Voinicelul meu, Din frunze pocnind, Codrii vechi trezind Și mereu grăind: ,,Hai, murgule, hai, Pe coastă de plai, Ce lași tu drumul Ș-apuci colnicul? Ori zaua te-apasă, [4] Ori șaua te-ndeasă, Ori frâul cu fluturi, Ori scumpele rafturi, Ori armele mele Ce lucesc ca stele, De duci așa greu Trupușorul meu?" ,,Zaua nu mă-ndeasă, Șaua nu m-apasă, Frâul nu mă strânge, Chinga nu mă frânge, Dar ce mă apasă Și-n drum nu mă lasă, Că s-ațin pe-aici Patruzeci și cinci, Cincizeci fără cinci De haiduci levinți [5] Duși de la părinți De când erau mici ...

 

Alecu Donici - Știuca și motanul

... s-o tragă pân' la baltă. Motanul, credincios, A tras-o, dar îi zise: "Vecină! de-altă dată Păzește-ți rânduiala: Nu te-apuca

 

Anton Pann - Vînătorul

Anton Pann - Vînătorul Vînătorul de Anton Pann Un vînător în pădure Văzînd pe urs mîncînd mure, Pușca la dînsul întinse, Dar bine nu i să prinse; Așa făcu judecată Ca să vie altă dată, Fiindcă, cum trebuiește, Văzu unde lăcuiește. Asfel gîndind, aci-l lasă Și să duce trist acasă. Deci într-o zi să-ntîlnește C-un cojocar ce cîrpește Și fără nici o-ndoială Să apucă la tocmeală, Zicînd : -Frate cojocare ! Am o piele de vînzare Bună de tot, nestricată, Tocma prin șale-mpușcată. Cojocarul îi vorbește : -Dară, frate, trebuiește. De lup e, or de ce treabă ? -E de urs, răspunse-n grabă. -Aici o ai, or acasă ? -Ba, zise,-n pădurea deasă, Că-i știu vizuina bine; De vei, poți merge cu mine. -Ce ceri pe ea ? Este mare ? Îi făcu iar întrebare Este ca cea de berbece ? -Ba zice, d-un stînjin trece. Ursul în pădure șade, Ei să tocmesc cum să cade. După ce i-a dat arvună, Și bea-ldamașu-mpreună, Să apucă vînătorul. Vrînd să-și împlinească dorul, Umple pușca o gătește, Cu glonțuri o-nțepenește, Cînd pe umăr s-o ardice, Atunci cîrpaciului zice : -Ai frate, acum cu mine, ...

 

Emil Gârleanu - În curtea mea

Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...

 

Ion Luca Caragiale - Paradoxal

Ion Luca Caragiale - Paradoxal Paradoxal de Ion Luca Caragiale N-am înțeles niciodată paradoxele prietinului meu, domnul Teofil. D-sa judecă toate d-andoasele; pentru fiecare împrejurare, la care suntem obicinuiți să dăm o explicare găsită gata, fără să ne mai batem capul a umbla după invențiuni originale, Teofil găsește o explicare cu totul deosebită. În toate este extravagant — dar unde e chiar absurd, e în morală. Această știință așa de pozitivă a suferit de la d. Teofil o completă răsturnare. Ce e bine la toată lumea la d. Teofil e rău, și viceversa. De exemplu, alaltăseară l-am văzut făcând ceva, care m-a pus în mare mirare. Exprimându-mi acest sentiment al meu, d. Teofil s-a apucat să-mi facă o teorie ridiculă asupra datoriei ce are societatea față cu virtuțile și vițiile individului. Să vedeți modul lui paradoxal. El susține că virtuțile sunt pavezele și armele individului în lupta sa cu societatea, iar vițiurile îi sunt părțile descoperite și vulnerabile. De aci amicul meu conchide, cu spiritul lui sucit, că societatea n-are nici o nevoie să combată vițiurile indivizilor și să le încurajeze virtuțile — ...

 

Ion Luca Caragiale - Reacțiunea

Ion Luca Caragiale - Reacţiunea Reacțiunea de Ion Luca Caragiale De geaba - eu sunt nemulțumit. Încă o iluziune pierdută! încă o legendă, pe care mi-a distrus-o vremea și școala noastră modernă: Reacțiunea! Ce era Reacțiunea! Un monstru odios, eminamente anti-patriotic, anti-național, anti-liberal, - o Plevnă internă! Ea desprețuia, batjocorea, strivea, trăda, sugruma poporul, și apoi tot ea îl exploata sistematic. Vrăjmașă jurată a libertăților publice, a Constituțiunii și a tutulor instituțiunilor, ea înneca mai întâi și apoi scălda țara în sânge. Era neagră; avea sute de capete ca hidra și mii de ghiare de vampir; fugea de lumină și lucra la întuneric, fără să aibă vreodată curajul opiniilor sale, și complota cu străinii contra Românismului. Uneori, ea își înfigea adânc ghiarele în costele Națiunii și, odată călare pe pradă, sugea cu lăcomie sângele și sudoarea poporului-martir; alteori, înfigea în sânul României un cuțit până'n prăsele și cadavrul ei sângerând îl arunca la picioarele comitelui Andrassy! Era în fine oribilă și hidoasă. Dar, pe lângă atâtea grozăvii, avea și o mare calitate: închipuirea ei era sprijinul cel mai positiv al patriotismului și liberalismului meu. Când aceste sentimente, ...

 

Urmuz - După furtună (Urmuz)

Urmuz - După furtună (Urmuz) După furtună de Urmuz Ploaia încetase și ultimele rămășițe de nouri se împrăștiaseră cu totul… Cu vestmintele ude și părul în dezordine, rătăcea în întunericul nopții căutând un lăcaș de adăpost… Ajunse, fără să știe, lângă cripta învechită și roasă de vremuri a mînăstirii, de care, apropiindu-se mai cu atenție, o mirosi și o linse de vreo 56 ori în șir, fără să obțină nici un rezultat. Contrariat, își scoase atunci spada și năvăli în curtea mînăstirii… Fu însă repede înduioșat de privirea blîndă a unei găini ce îi ieșise întru întîmpinare și care, cu un gest timid, dar plin de caritate creștină, îl pofti să aștepte cîteva momente în cancelarie… Calmat puțin cîte puțin, apoi emoționat pînă la lacrimi și cuprins de fiorii pocăinței, renunță el pentru totdeauna la orice planuri de răzbunare și, după ce sărută găina pe frunte și o puse la păstrare în loc sigur, se apucă de mătură toate chiliile și le frecă scîndurile cu moloz. După aceea își numără gologanii și se sui într-un copac spre a aștepta sosirea dimineții. “Ce splendoare! Ce măreție!â€� exclama el în extaz în ...

 

Vasile Alecsandri - Ghemiș

... Se-ncorda și necheza, De la iesle se smucea, Peste zid ușor trecea, Și zburând voios venea, Iar Ghemis îl viclenea Pân' de coamă-l apuca, Apoi iute-ncăleca Și numai o fugă-i da Pân' la soră-sa Manda: ,,Bună ziua, surioară! De ești bună, bunișoară, Fii de inimă voioasă ... n somn greu se cufunda. Iar cumnatul cel hain, Tufecciul din Macin, [10] Pe Ghemis îl fereca, La seleafu-i se pleca, Pistoalele-i le-apuca, De iarbă le descărca, Cu cenusă le-ncărca. Apoi iute alerga Și la turci veste le da. Turcii casa-nconjurau Și-n casă buluc intrau ... se deștepta Și pe turci cât îi zărea În picioare drept sărea, Și pistoalele-ntindea, Dar nici unul s-aprindea! Dacă vedea și vedea, Iataganul apuca, Printre turci se arunca, Printre turci cale-și făcea Și la grajd el se ducea, Chiuind și nechezând Iataganul învârtind, Armăsaru-l auzea, Armăsarul necheza ...

 

Ion Luca Caragiale - La conac

Ion Luca Caragiale - La conac La conac de Ion Luca Caragiale Din Poenița vine domol la vale Silviu cel tânăr în buiestru țâcanit... N-are de ce să gonească; soarele nu s-a ridicat nici de două sulițe; înainte de nămiezi, are să ajungă la conac, la Sălcuța, dincolo de jumătatea drumului... Acolo stă un ceas, să dea grăunțe calului; până la toacă, e-n oraș la boierul. Gândindu-se la boierul, se pipăie-n sân - legătura cu banii stă bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru APUCAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 44 pentru APUCAT.

APUCA

APUCÁ , apúc , vb . I . I. 1. Tranz . A prinde , a lua , a înșfăca , a înhăța ( cu mâna ) . 2. Refl . A se prinde , a se agăța , a se ține ( cu mâinile ) de ceva sau de cineva . 3. Tranz . Fig . ( Despre stări fizice sau sufletești ) A - l cuprinde ; a - l copleși . II. 1. Tranz . A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva sau ceva care este gata să plece . Voia s - apuce trenul . 2. Tranz . A trăi atâta , încât să poată cunoaște pe cineva sau să fie martor la ceva . 3. Tranz . și refl . A începe să facă ceva ; a fi pe punctul de a face ceva ; a întreprinde ceva . Se apucă de lucru . III. Tranz . și intranz . A se îndrepta , a se deplasa într - o anumită

 

APUCĂTOR

... n . ( Parte a unui ) aparat cu care se apucă o greutate pentru a o ridica sau a o transporta . - Apuca

 

APUCĂTURĂ

... APUCĂTÚRĂ , apucături , s . f . 1. Prindere cu mâna . Smuls dintr - o singură apucătură . 2. Fig . Deprindere , comportare ( urâtă ) a cuiva . - Apuca

 

ANGAJA

... obliga la ceva , a - și lua un angajament . 3. Tranz . și refl . A ( se ) antrena într - o acțiune ; a apuca sau a face să apuce într - o anumită direcție . 4. Tranz . ( La hochei sau la baschet ) A pune pucul sau mingea ...

 

APUCARE

... APUCÁRE , apucări , s . f . Acțiunea de a ( se ) apuca . - V. apuca

 

CIUPI

... CIUPÍ , ciupesc , vb . IV . 1. Tranz . A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile de pielea sau de carnea cuiva , strângând - o și provocând durere ; a pișca . 2. Tranz . A ...

 

PRINDE

... PRÍNDE , prind , vb . III . I. 1. Tranz . A apuca ceva sau pe cineva cu mâna , cu ajutorul unui instrument etc . 2. Tranz . Fig . A lua cunoștință de ceva ( cu ochii , cu urechea ... a - i prii cuiva , a se asimila . V. 1. Tranz . A începe să . . . 2. Refl . ( Pop . ) A se apuca de o treabă , a se porni la lucru . VI. 1. Tranz . A obține , a căpăta , a dobândi ...

 

ÎNȘFĂCA

... ÎNȘFĂCÁ , înșfác , vb . I . Tranz . A apuca

 

ÎNFIGE

... obiect cu vârf ascuțit să intre adânc În ceva ; a împlânta , a vârî . 2. Refl . Fig . ( Fam . ) A se apuca de ceva ( fără dreptul sau priceperea necesară ) , a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie . [ Prez . s . înfipsei , part . înfipt ...

 

ÎNHĂȚA

... ÎNHĂȚÁ , înháț , vb . I . Tranz . A apuca

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...