Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:CURCĂ, CURCĂNAȘ, CURCĂNIE, MĂRGEA, MOȚ ... Mai multe din DEX...

CURCAN - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

CURCÁN, curcani, s.m. 1. Pasăre domestică mare, originară din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai (Meleagris gallopavo); p. rest. masculul curcii. * Expr. A se umfla în pene ca un curcan = a se îngâmfa, a-și da aere. ** (Depr.; în trecut) Sergent de stradă; vardist. 2. Fig. Poreclă dată dorobanților români din războiul de la 1877 - 1878. - Curcă + suf. -an.

Sursa : DEX '98

 

CURCÁN s. 1. (ORNIT.; Meleagris gallopavo) (Transilv.) corcodan, (prin Transilv.) puicoi, (Ban.) tutcan. 2. (MIL., IST.) v. dorobanț.

Sursa : sinonime

 

curcán s. m., pl. curcáni

Sursa : ortografic

 

CURCÁN \~i m. Pasăre domestică, de talie mare, cu coada lată care se desface în evantai, crescută pentru carnea ce posedă valoroase calități dietetice. * A se umfla în pene ca un \~ a-și da aere. /curcă + suf. \~an

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru CURCAN

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 48 pentru CURCAN.

Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul

... sânge; Nici unul însă, dragi copii,   Nici unul nu se plânge. Atunci viteazul căpitan,   Cu-o largă brazdă-n frunte, Strigă voios: „Cine-i Curcan,   Să fie șoim de munte!“ Cu steagu-n mâini, el sprintenel   Viu suie-o scară-naltă. Eu cu sergentul după el   Sărim delaolaltă ...

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... la picioare, cu mantaua cea lungă încinsă la mijloc cu curea, și mai ales cu căciula cea îndoită pe ureche și împodobită cu pene de curcan. Când mă roteam așa prin sat pe dinaintea fetelor, care nu se prea fereau din calea mea, îmi venea în adevăr, vorba ceea, să mă ...

 

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare Zi de sărbătoare de Dimitrie Anghel Publicată în România ilustrată , IX, 3—4 dec. 1912 — ian. 1913. Apărută și în Minerva , IV, 1225, 16 mai 1912, p. 2. sub titlul "Kermessa". Eu credeam că numai pe mine mă întristează nourii și că numai eu sunt trist cînd nu se arată soarele, și nu bănuiam că cele ce mă încunjurau, lucruri ori dihănii, sunt aplecate șl ele spre un pesimism ciudat, cînd cerul se întunecă și e vreme de ploaie. Găini și rațe, îngîmfați cocoși și claponi cu arcuite pene, pestrițe picherițe, precum și emfatici și irascibili curcani trăiau într-o deplină frăție în curtea mea, în afară de puținii imaculați porci și alte multe lighioane. Pe streșeni, lumea celor mai sus cu o treaptă, porumbeii de-a pururi amorezați și în neastîmpăr, schimbînd după plac orizontul cu o bătaie de aripă, nu m-au făcut să cred niciodată că au melancoliile lor, și singurul, poate, care-mi da de bănuit în această republică, al cărei președinte eram de drept, era numai păunul văduv, care, neavînd cui să-și arate strălucirile și podoabele, tînjea și protesta în graiul lui strident de cîte ...

 

Emil Gârleanu - Sărăcuțul! ...

... žAm scăpat!â€� gândi cu bucurie cărăbușul, și se întoarse să privească după cocoș. Atunci încremeni de spaimă. Din celălalt capăt al drumului sosea un curcan. Cărăbușul se făcu mai mic decât era, ținându-și sufletul: „Acuma chiar c-am pățit-o!â€� Când ajunse curcanul în dreptul cocoșului, se ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor

... Compus, ca niciodată, D-un urs cu brânca lată, D-un bucefal-pardos, D-un zripțor și cocoș; Era ș-un 'rangutan, Era și un curcan: Toți judeci ca aceia, înalt areopagiu, De bestii arbitragiu. Petiția pornise pan lupul, sa se plângă, Și-n dreapta-și luă locul, iar vulpea â ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... lor LULUȚA, orfană SAFTA, sora lui Bârzoi Dnul ȘARL, profesor francez LEONAȘ, tânăr ieșean ION, fecior boieresc TREI ȚĂRANI ȚĂRANI, JANDARMI, POFTIȚI LA MASĂ, UN CURCAN Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul dlui Millo, la 1852. ACTUL I Teatrul reprezintă o ogradă de curte boierească la țară. În stânga ...

 

Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică

... nașul la fin. Aveam să te 'ntreb ceva... Uite ce e... Zice, că a pierit ieri-noapte dela Țâca văduva lui Oancea un curcan... și ... - Nu mai spune ! - Și vreo patru găini... - Aoleu ! și patru găini ? - Da; și zice, că tu l-ei fi știind de urmă... Ce zici ... Se prea poate, că așa e pasărea... sburătoare și blestemată, nu ține la casă. - Cum să sboare, mă ? - Păi, dacă-i pasăre ? - Pasăre, pasăre; dĂ¡ curcan și găină ai văzut tu să sboare așa departe ? - Ba, n-am prea văzut... DĂ¡ bine, că-mi aduseși aminte; că de când mă tot ...

 

Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona

Dimitrie Anghel - În expoziţia lui Verona În expoziția lui Verona de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul VI. 47. 18 nov. 1907, p. 961—963. Nu țin să precizez o formulă de artă. Sînt destui critici savanți cari, din două linii și trei culori, vor zidi un sistem, vor înjgheba o problemă, opunînd asemănări sau stabilind comparații. Da, sînt destui cari se vor tăvăli prin cobalt sau indigo, etalîndu-se pe paleta bietului pictor, ca, în sfîrșit, să-și afirme personalitatea lor multiplă de oameni cari au colindat toate muzeele și pinacotecile din lume și, prin urmare, pot decreta. Ceea ce vreau să însemn aci sînt numai impresiile primite direct, bucuria sufletească ce mi-a dat-o o oră trăită în expoziția deschisă de curînd la Ateneu. Las la o parte pentru astăzi delicatele acuarele ale d-lui Grant, care expune alături, și trec în sala unde domnește Verona. Pe vremea asta tristă și ploioasă, în care negurile stăpînesc și toate s-arată sub formă de pată și umbră, este o adevărată mulțumire să te izolezi în lumea asta minunată de culori. Aci Moldova noastră toată se dezvăluiește ochiului, și amintirile obscure păstrate de demult se redeșteaptă și ...

 

Emil Gârleanu - În curtea mea

Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...

 

Emil Gârleanu - Cocoșul

Emil Gârleanu - Cocoşul Cocoșul de Emil Gârleanu În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoțate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăștiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac și le-a venit mai la socoteală. La o parte, așa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoșul — pașa, cum îi zic toți ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ștrengărește, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă cețoși de somn, privește. E poet. Sufletul lui, deși războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par niște burdufuri, când sunt seci ca niște gogoși; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă și fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al rățoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; și chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumusețile firii, și, fără părere ...

 

George Coșbuc - În șanțuri

George Coşbuc - În şanţuri În șanțuri de George Coșbuc Burcel în șanț muri strivind O tigvă păgânească, Șoimu-n rădan căzu răcnind: Moldova să trăiască! Curcanul cel voinic și bun, El, Peneș, spune-acestea, Dar n-a spus tot. Eu vreau să spun Deplin acum povestea. Burcel era oltean, un pui, Ajuns din întâmplare Între flăcăii din Vaslui, Viteaz minune-mare. Iar când muri, strivind în șanț O tigvă păgânească, Strigat-a bietul dorobanț: Muntenia să trăiască! Burcel și Șoim, trăsniți în zbor Căzură-n șanț deodată; Strigând deodată țara lor Cea-n două despicată. Alăturea de ei gemea Căzut și căpitanul, Izbit de moarte se trudea Cu ochii-nchiși sărmanul. El auzise pe cei doi Ce spuseră-n cădere, Și jalnic se-nălță-n noroi, Privindu-i cu durere. Și zise-apoi: O țară e, Cum una ni-e-mânia! Muntenia, Moldova ce? Trăiască România! Atunci și Șoimu și Burcel Cu fața înseninată Priviră lung și-adânc la el, Și-au tresărit deodată. Spre-același loc, spre nord privind, Și sus apoi, tăria, Toți trei strigar-atunci murind: Trăiască

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru CURCAN

 Rezultatele 1 - 6 din aproximativ 6 pentru CURCAN.

CURCĂ

... CÚRCĂ , curci , s . f . Femela curcanului ; p . ext . curcan

 

CURCĂNAȘ

... CURCĂNÁȘ , curcănași , s . m . Diminutiv al lui curcan . - Curcan

 

CURCĂNIE

... CURCĂNÍE , curcănii , s . f . ( Fam . ) Furtișag , potlogărie . - Curcan

 

MĂRGEA

MĂRGEÁ , - ÍCĂ , mărgele , s . f . 1. Boabă ( mică ) de sticlă , de piatră etc . , de forme și culori diferite ( înșirată pe ață , cusută pe un veșmânt etc . ) , folosită ca podoabă ; ( la pl . ) șirag format din asemenea obiecte . 2. ( La pl . ) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului . 3. ( În forma mărgică ) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor , cu flori mici , dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (

 

MOȚ

MOȚ ^2 , MOÁȚĂ , moți , moațe , s . m . și f . Român din Munții Apuseni ; moțogan . MOȚ ^1 , moțuri , s . n . 1. Șuviță de păr ( mai lung și mai des ) din frunte sau din creștetul capului ( la oameni și la animale ) . 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări . 3. Panaș , ciucure confecționat din diferite materiale , care se atârnă la fes , scufie , căciuliță etc . 4. Pielea roșie - albăstruie de pe capul curcanului , care atârnă în jos ; creastă . 5. Nume dat unor inflorescențe . 6. ( Reg . ) Plantă acvatică cu flori verzui , unite în spic , care ies la suprafața apei ( Potamogeton perfoliatus ) . 7. Partea superioară , ascuțită , prelungită sau bulbucată , a unor lucruri ; vârf . [ Pl . și : moațe . ] - Et .