A r c h e u s . r o

Sursa : NODEX

Sursa : etimologic

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Rezultate suplimentare

Rezultate din Literatură pentru GHEENĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 14 pentru GHEENĂ.

Alexandru Vlahuță - No. 1

Alexandru Vlahuţă - No. 1 No. 1 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 45, 4 august 1891 Daniil, bătrînul stariț, Șade-n jețu-i, răsturnat; Chipul lui îmbracă umbra Gîndurilor ce-l străbat, Și cum stă, în rasa-i lungă, Cuvios și neclintit, În tăcerea asta sfîntă, Ai jura că-i zugrăvit... Numai dreapta lui, alene Rezemată pe spătar, Cum ar bate tactul vremii, Se clintește-ncet și rar: Printre degetele-i slabe, Țăcănind, cad somnoros, Din șiragul de mătănii, Boabele de chiparos, Și, în ritmul lor, trec umbre — Amintiri din vremuri vechi — Glasuri, vuiete de clopot Îi răsună în urechi. Și ce haos, ce amestec De videnii și-ntîmplări ! Se frămînt-o lume-n minte-i, Ca-n adîncul unei mări: Chiote de veselie, Țupăieli de oameni beți — Stricăciunea și desfrîul Unei lacome vieți; Înhăitări de crai bezmetici, Trupuri goale de femei, Ce-au hulit pe Născătoarea Ș-au scuipat în fața ei; Gemete și chipuri slabe De călugări chinuiți; Aur stors din suferința Celor proști și umiliți ! Răfuieli cu iconomul: "Gherasime, rău te porți ! Unde-i partea mea din mese Și din leafa celor morți? Mie nu-mi plac hrăpitorii... Ce-ți ...

Alexandru Vlahuță - Scrisoare cătră un bătrân

Alexandru Vlahuţă - Scrisoare cătră un bătrân Scrisoare cătră un bătrân de Alexandru Vlahuță Părul alb e lucru mare pentru cine vrea să știe, Și a ști să-l porți e poate cea mai grea filozofie. Vremea, ce zbârcește fața, netezește judecata. Pentru orice-ncrețitură, mintea trebui să-și ia plata. Și pleoapă de pleoapă când s-apropie-n afară, Atunci ochiul cel lăuntric vede lumea mult mai clară. Ah, și mari lucruri grăiește gura pregătitei groape, Și-nțelept trebui să fie cine stă de ea aproape! Iată ce gândesc când trece un bătrân pe lângă mine, Și când văd pe fața-i blândă ieroglifele divine, Ce-a săpat, în treacăt vremea, ca pe-o obeliscă vie! Mi se pare că într-însul văd un zeu:     Ah, cine știe Ce-o fi clocotind în lumea strânsă în bătrânu-i creier, Și ce-o fi târând cu sine furtunosul lui cutrier! Câte visuri izbândite! Câte visuri sfărămate! Grămădire colosală ici ruine de palate; Dincolo în codru-n doliu, și sub el un vraf de scrum. Într-un colț trântit se vaită dorul, abătut din drum. Câte cuiburi goale! Câte, câte falnice porniri Și iluzii aurite, prefăcute-n ...

Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829

Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Note I Veacurile și anii se nasc, trec, se strecoară, Se duc cu-acele zile ce s-au aflat privind A lumii încroire și au văzut, fecioară, Din mâna celui vecinic natur-abia ieșind; Dar tu, zi augustă, născuși întru mărire, Stătuși cu mare slavă, și-n slav-a ta sfințire Lumii celei uimite zâmbind îi arătă Că treci, dar pomenirea-ți în veci nu se va șterge. Și va umplea pământul, și ne-ncetat va merge Din om, din loc, din veacuri așa cum răsună. II Stăpânul veciniciei, în fapta sa cea mare, Când soarta din voință-i pe univers a pus, D-atunci tu hotărâtă ai fost întru păstrare În sânul acel tainic vecilor făr'apus, Ca să răsari odată cinste la omenire Și a creștinătății prescrisa împlinire, Drepturi de ani pierdute noroadelor a da. A ta ivire fuse la cer îndestulare ...

Mihai Eminescu - Mitologicale

Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture. ­ Groaznic s-a îmbătat bătrânul ­ soarele zice; Nu-i minune ­ a ...

Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)

Constantin Stamati - Dragoş (Stamati) Dragoș de Constantin Stamati (Baladă) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ochii minții mele îndărăt se uită, Răzbătând prin pâcla trecutelor seculi; Deci ridic voalul vechimei bătrâne Și Dragoș s-arată pe cal de minune. Pe al lui coif luciu s-învăluiesc pene, Și săgeți călite răsună în tulbă-i, El zboară călare pe șes ca un vifor, În zale porumbe, cu de oțel paloș. Soarele apune după înalt munte, Sara se ridică din adânci prăpăstii, Eroul ajunge în pustiii codri Și printr-a lor vârfuri abia vede cerul. Furtună grozavă pe aripi negrite, Dinspre apus vine vâjiind în aer, Văile suspină, codrul clocotește Stejari de ani sute scârșnesc să se rumpă. De ploaie și vifor nu-i adăpostire, Și nici că se vede de om locuință, Ci prin întuneric printre crengi departe Când și când clipește o de foc lumină, Cu speranță mare și îndrăzneț suflet, Eroul prin codru drept către foc merge; La un râu ajunge ce spumegat curge, Și pe țărmuri vede o veche cetate. Vânătă văpaie dintr-însa clipește, Care se prevede în apa ce curge, Iar prin ferești umbre când și când s-arată ...

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a IX Boierii necredința-și arată; Sultanul pe-un alt vodĂ£ numește; Țiganii la nuntă sĂ£ desfată, Unde Parpangel le povestește Cum el prin o tâmplare nespusĂ£, Trecând prin iad, păn la raiu să dusă. Deacă Vestea-în Târgovești ajunsă De-a lui Vlad înaltă biruință, Cum el oastea păgânească frânsă, Boierii cei fără de credință Ce cu turci avusă mestecare, Făcură-între sine divan mare, Sfătuindu-să pentru domnie Și cum ș-ar drege treburile bine, Ca de-a lui Vlad să scape mănie, Nice să-încapă la mâni străine, Mulți în multe chipuri, socotele Arătându-și și bune și rele. [1] Atunci Dănescul rostu-și ațâță, [2] Râvna dându-i vorbă și priință: Și fiind bogat, de naltă viță, Auz la toți află și credință. Iar' după ce la divan să-așază, În chipul următoriu cuvântează: ,,Măcar cum cinstiți boieri! vă pare De-această biruință frumoasă, Dar' eu socotesc făr' apărare Cum că ne-așteaptă soarte jeloasă Ș-amar în urmă!... Mila cerească Deie, ce zic să nu să plinească!... Am învins adecă!... Turcul fuge, Vodă triumfă, muntenii saltă Și gătesc păgânilor lănțuge, Adevărat! biruința-e ...

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale Păgânul cu fiicele sale de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Partea I (Dar amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată,     Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată     Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă,     Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă,     În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă,     Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai dat crucea și creștinătatea,     Și trai osândit, Iar altora aur și cinstele toate     Câte au poftit? N-am adăpost de hălăduință     Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință,     Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă,     Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă.     Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată,     Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă,     Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic     Al său băț ciotos, Iar el cremenește ...

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale Păgânul cu fiicele sale de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Partea I (Dar amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată,     Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată     Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă,     Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă,     În văi și pe deal. Pe-a cerului boltă negreață adincă,     Prin munți geme vânt, Pădurea vuiește; iar lupul în luncă     Tremura urlând. Deci ridicând capul, Păgânul strigară     Cu răcnet turbat: „O, soartă cumplită, soartă mult amară!     Noroc ne-ndurat, De ce mi-ai dat crucea și creștinătatea,     Și trai osândit, Iar altora aur și cinstele toate     Câte au poftit? N-am adăpost de hălăduință     Și în zadar plâng... Destul! deci la tine cei ajutorință,     Nistrule adânc.â€� Gata să s-arunce de sus de pe stâncă,     Dar iată văzu Ca o arătare izbucnind din luncă.     Lângă el șezu Un bătrân cu barba țapoșă, ciudată,     Cu ochi scânteieți, Grebănos de spate, având căngi și coadă,     Coarne și un băț. Și scrâșnind, ridică la Păgânul strașnic     Al său băț ciotos, Iar el ...

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul şi forţele Anatolida sau Omul și forțele de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I. Empireul și Tohu-Bohu 2 II. Imnul creațiunii 2.1 I. Lumina 2.2 II. Firmamentul 2.3 III. Apele 2.4 IV. Astrele 2.5 V. Peștii și păsările 2.6 VI. Animalele pământului 2.7 VII 3 III. Viața sau androginul 3.1 I 3.2 II 3.3 III 3.4 IV 3.5 V 3.6 VI 4 IV. Arborul științei 4.1 I 4.2 II 4.3 III 4.4 IV 4.5 VIII 4.6 IX 4.7 X 5 V. Moartea sau frații 5.1 I 5.2 II 5.3 III 5.4 IV I. Empireul și Tohu-Bohu Înalt, mai sus de ceruri, la locul nemuririi, În sfânta atmosferă luminii celei vii, De unde-emană viața; și râul fericirii Adapă, răcorește cereștile câmpii, Și spiritul agapei burează ambrozie Și-nmărgărită câmpii eternei beatituți, Spre-a crește-haritatea, angelica tărie Din care purced pacea, divinele virtuți; Pe muntele de aur, în stânci de adamante, Cu pulbere de stele, verzit de imortali, Umbrit de cedri-eterii, florat de amarante ...

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

Mihai Eminescu - Geniu pustiu Geniu pustiu de Mihai Eminescu Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieții. Priviți reversul aurit al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din asteăaî poezia ce poate exista în ele și iată romanul. Printr-o claie prăfuită de cărți vechi (am o predilecțiune pentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: Novele cu șase gravuri. Deschid și dau de istoria unui rege al Scoției care era să devină prada morții din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare pe fața pământului, îmi zisei zâmbind prin visarea mea. Putea-s-ar oare întâmpla unui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?... Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putință în mintea noastră ...

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale Cuprins 1 Întâmpinarea crailor 2 Cele trei hagialâcuri 3 Spovedanii 4 Asfințitul crailor Întâmpinarea crailor "...au tapis-franc nous Ă©tions reunis" L. Protat Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi. Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace. Ațipii iarăși, dar pentru scurtă vreme. Sărăcia de epistolă se înființă din nou, însoțită de cruda lumină a unei lămpi. Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem ...

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru GHEENĂ

 Rezultatele 1 - 2 din aproximativ 2 pentru GHEENĂ.

IAD

... IAD , iaduri , s . n . ( În credința creștină ) Loc în care sufletele păcătoșilor ar fi supuse la chinuri veșnice ; infern , gheenă

INFERN

... INFÉRN s . n . 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși , după moarte , supuse la chinuri veșnice ; iad , gheenă , tartar ; hades , orc . 2. Fig . Loc de dezordine și de confuzie ; viață plină de chinuri , mizerabilă ; situație chinuitoare , greu de suportat , tortură sufletească . [ Pl . și ...