Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

Cuvântul VERVA nu a fost găsit. A fost afișată forma bază: VERVĂ

Forme cu și fără diacritice ale cuvântului VERVA: VERVĂ.

 

VERVA - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

VÉRVĂ s.f. Însuflețire, avânt, imaginație, fantezie care animă pe cineva (fiind exprimată prin cuvinte); bogăție verbală rezultată din această stare de spirit; volubilitate. * Expr. A fi în (sau in) vervă = a) a fi însuflețit, volubil, avântat; b) (despre sportivi, artiști etc.) a manifesta o formă deosebit de bună. - Din fr. verve.

Sursa : DEX '98

 

VÉRVĂ s. 1. vioiciune, volubilitate. (Vorbea cu o \~ inepuizabilă.) 2. v. patos.

Sursa : sinonime

 

vérvă s. f., g.-d. art. vérvei

Sursa : ortografic

 

VÉRVĂ f. Imaginație și fantezie în vorbire; bogăție de expresii. Orator cu \~. [G.-D. vervei] /verve

Sursa : NODEX

 

VÉRVĂ s.f. Însuflețire, bună dispoziție; aflux verbal, bogăție de idei care rezultă din această însuflețire. * A fi în vervă = a fi însuflețit, avântat, volubil. [< fr. verve].

Sursa : neologisme

 

VÉRVĂ s. f. însuflețire, bună dispoziție; aflux verbal. o a fi în ~ = a fi însuflețit, avântat, volubil. (< fr. verve)

Sursa : neoficial

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru VERVA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 34 pentru VERVA.

Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)

... nu avea încă nici un cadavru pe conștiință, nici un avort la pasivul lui, nici o epidemie rău combătută care să-i mustre cugetul. G vervă necurmată îl făcea în exuberanța lui tinerească să cugete la fiece pas cu bunăvoința despre oameni și despre lucruri. Saluturi respectuoase de moștenitori nu-l ... Ca o pacientă rău îngrijită ce nu mai are nici o nădejde de scăpare, gemea acum trăsura, pe arcurile ei obosite ; tăcut, îngîndurat și fără vervă, privea cel de pe perinile ce-și pierdea cîlții la paravanul viu ce-i acoperea orizontul de atîta vreme ; nepăsător și hursuz cel ce stăpînea ...

 

Ion Luca Caragiale - Mitică

Ion Luca Caragiale - Mitică Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1900 - Mitică... și mai cum? - E destul atâta: Mitică - de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni. Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian. El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv. Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieții găsește un cuvânt de spirit la moment, și pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat și plăcut în societate. Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască. Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare. ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

... Gorun, pianistul Dimitriu, bun prieten al lui Caragiale, profesorul Suchianu, Delavrancea și alții. Se fac grupuri-grupuri și discuția se animează. Caragiale era într-o vervă drăcească. Se juca cu cele mai fantastice paradoxe și susținea, azi pro și mâine contra, tezele cele mai subtile, cu o argumentare și o demonstrație ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Nuntă la țară

... ca-ntro-o plasă. Și ici un strugur, dincolo o floare Atârnă așezate de mireasă... E-un tărăboi amețitor de glasuri Și vinul vechi dă vervă tuturora Zvârlind pe grave și-ancestrale nasuri Reflexe purpure ca aurora. În fața casei cântă barosanii Încredințați de-nalta lor chemare; Își uită reumatismul veteranii ...

 

Alphonse de Lamartine - Poetul murind

Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...

 

Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F

... punând concluzia într-un vers lapidar, aruncă epigrama din umbră ca pe o racheta de lumină. Ca să reușești o epigramă, nu-ți trebuie numai vervă și talent, ci și obișnuința de a te exprima în mod original și concis. Deși trec și eu d-a fi ...

 

Cincinat Pavelescu - Patru epigrame

Cincinat Pavelescu - Patru epigrame Patru epigrame de Cincinat Pavelescu Pe când eram magistrat în Brăila, un prieten, judecător, mă roagă, la clubul Rally, să-l împrumut cu 25 lei, ca să ponteze la bacara. Neavând la mine această sumă, el m-a silit să fac câteva versuri unui simpatic bancher, pe care-l auzise cu câteva minute mai înainte lăudându-mă, și să-i cer, pe departe, douăzeci și cinci de lei. Îi trebuia numai atât ca să-și completeze suta de lei, hotărât s-o piardă. Șaptezeci și cinci se și duseseră. Bancherul îmi spusese că în țara asta e o crimă să aibă cineva talent și că ar trebui să mă duc în străinătate, unde lucrurile de spirit sunt prețuite și răsplătite. Amicul meu să nu vă închipuiți că era Fabricius surprinsese această convorbire și voia să tragă câștig din entuziasmul bancherului pentru mine în interesul dulcilor sale patimi de jucător. Pe când bancherul da ceea ce se cheamă, în termeni de club, o chouete de Ă©cartĂ©, a primit din parte-mi, pe un petic de hârtie, aceste rânduri: În țara asta de nimic, Unde talentul e o crimă, Mai lesne-i ...

 

Cincinat Pavelescu - Unui bancher

Cincinat Pavelescu - Unui bancher Unui bancher de Cincinat Pavelescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I [căruia îi solicita, în acest fel, în timpul unui joc de bacara, un împrumut] În țara asta de nimic, Unde talentul e o crimă, Mai lesne-i de găsit o rimă Decât cinci lei la un amic! II Post scriptum Am scris cinci lei pentru contrast, Dar eu fiind un spirit vast Și cu capriții de-mpărat...  Îmi trebui suma la pătrat. III Aceluiași Sunt fericit că ți-au plăcut Cele opt versuri ce-am făcut, Dar pentru mine, ce e drept Succesul lor a fost amar, Căci le-ai băgat în buzunar... Și eu aștept! IV Aceluiași Ești om de duh, dar ce folos Că pe poet apreciezi! Deși ești spirit luminos... Nu eclerezi! V Ultimatum Văzând că nu te mișcă-avântul, Nici verva mea prietenească, Eu tac și ție-ți dau cuvântul:  Vițelul de-aur să

 

Dimitrie Anghel - Nuntă la țară

... ca-ntro-o plasă. Și ici un strugur, dincolo o floare Atârnă așezate de mireasă... E-un tărăboi amețitor de glasuri Și vinul vechi dă vervă tuturora Zvârlind pe grave și-ancestrale nasuri Reflexe purpure ca aurora. În fața casei cântă barosanii Încredințați de-nalta lor chemare; Își uită reumatismul veteranii ...

 

Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine

Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine Omul care s-a pierdut pe sine de Dimitrie Anghel O perucă, o labă de iepure, un borcănaș cu cold-cream și altul de carmin, iar peste toate, un nor impalpabil de pudră erau de ajuns ca să-și facă o eternă tinerețe. Pe umeri, o mantă lungă, frumos aruncată, ciorapii bine trași pe pulpele artificiale de cauciuc, mîna elegant deprinsă să salute atingînd ușor pămîntul cu pana albă a tricornului sau a sombrerului de mușchetar, îl făceau netăgăduit de frumos și îi cîștigase faima de amorez irezistibil. Deprins însă să iubească față cu toată lumea, să-și declare înfocata dragoste în fiecare seară unei noi amante, să facă gesturi ce altfel nu sînt permise decît doară în cea mai strictă intimitate, să tragă spada fără a mai sta mult la gînd, cînd întîlnește un adversar cîntîndu-și romanța subt un balcon asupra căruia ar avea drepturile primului ocupant, el nu se mai simțea la largul lui între oamenii adevărați și nu mai putea să înțeleagă viața în afară de teatru... Succese și aventuri avusese, bineînțeles, dar cel ce știa ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind

Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...