Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru ȚARĂ

 Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 519 pentru ȚARĂ.

Ioel Capitol 3

Ioel Capitol 3 Ioel 2 Ioel Capitol 3 1 Căci iată că în zilele acelea și în vremile acelea, cînd voi aduce înapoi pe prinșii de război ai lui Iuda și ai Ierusalimului, 2 voi strînge pe toate neamurile, și le voi pogorî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moștenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărțind între ele țara Mea. 3 Au tras la sorț pentru poporul Meu; au dat un flăcău pe o curvă, și au vîndut fata pe vin, și l-au băut. 4 Ce vreți voi cu Mine, Tirule și Sidonule, și toate ținuturile Filistenilor? Vreți să-Mi răsplătiți vreo faptă, sau să faceți ceva împotriva Mea? Iute, fără zăbavă, voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru. 5 Mi-ați luat argintul și aurul, și cele mai bune odoare ale Mele, și le-ați dus în templele voastre. 6 Ați vîndut pe copiii lui Iuda și ai Ierusalimului copiilor Grecilor, ca să -i depărtați din țara lor. 7 Iată că îi scol în locul în care i-ați vîndut, și voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru. 8 Voi vinde copiilor lui Iuda pe ...

 

Amos Capitol 3

Amos Capitol 3 Amos 2 Amos Capitol 3 1 Ascultați cuvîntul acesta, pe care -l rostește Domnul împotriva voastră, copii ai lui Israel, împotriva întregei familii pe care am scos -o din țara Egiptului! 2 ,,Eu v`am ales numai pe voi dintre toate familiile pămîntului: de aceea vă voi și pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre. 3 Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiți? 4 Răcnește leul în pădure, dacă n`are pradă? Sbiară puiul de leu din fundul vizuinei lui, dacă n`a prins nimic? 5 Cade pasărea în lațul de pe pămînt, dacă nu i s`a întins o cursă? Se ridică lațul dela pămînt, fără să se fi prins ceva în el? 6 Sau sună cineva cu trîmbița într`o cetate, fără să se spăimînte poporul? Sau se întîmplă o nenorocire într`o cetate, fără s`o fi făcut Domnul? 7 Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Și descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci. 8 Leul răcnește: cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbește: cine nu va prooroci?`` 9 Strigați de pe acoperișul palatelor Asdodului și de pe palatele țării Egiptului, și spuneți: ,,Strîngeți-vă pe munții ...

 

Amos Capitol 9

Amos Capitol 9 Amos 8 Amos Capitol 9 1 Am văzut pe Domnul stînd pe altar. Și a zis: ,,Lovește pragul de sus al porții, ca să se cutremure ușiorii, și sfărîmă -i peste capetele lor ale tuturora. Rămășița lor însă o voi pierde cu sabia, așa că niciunul din ei nu va putea să scape fugind, și niciunul din cei ce vor scăpa, nu va scăpa. 2 De ar pătrunde chiar pînă în locuința morților, și de acolo îi va smulge mîna Mea; de s`ar sui chiar în ceruri, și de acolo îi voi pogorî. 3 De s`ar ascunde chiar pe vîrful Carmelului, și acolo îi voi căuta și -i voi lua; de s`ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, și acolo voi porunci șarpelui să -i muște. 4 De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmașilor lor, și acolo voi porunci săbiei să -i peardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine. 5 Domnul, Dumnezeul oștirilor, atinge pămîntul, și se topește, și toți locuitorii lui jălesc. Se înalță ca rîul Nil, și se pogoară ca rîul Egiptului. 6 El Și -a zidit ...

 

Mica Capitol 7

... nu mai este niciun strugure de mîncare, nici cea dintîi smochină, dorită de sufletul meu! 2 S`a dus omul de bine din țară, și nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toți stau la pîndă ca să verse sînge, fiecare întinde o cursă fratelui său. 3 Mînile ...

 

Tefania Capitol 2

... vine peste voi mînia aprinsă a Domnului, pînă nu vine peste voi ziua mîniei Domnului! 3 Căutați pe Domnul, toți cei smeriți din țară, cari împliniți poruncile Lui! Căutați dreptatea, căutați smerenia! Poate că veți fi cruțați în ziua mîniei Domnului.`` 4 ,,Căci Gaza va fi părăsită, Ascalonul va ...

 

Zaharia Capitol 5

Zaharia Capitol 5 Zaharia 4 Zaharia Capitol 5 1 Am ridicat din nou ochii, și m`am uitat, și iată că era un sul de carte, care sbura. 2 El m`a întrebat: ,,Ce vezi?`` Eu am răspuns: ,,Văd un sul de carte sburînd; are o lungime de douăzeci de coți, și o lățime de zece coți``. 3 Și el mi -a zis: ,,Acesta este blestemul care este peste toată țara; căci, după cum este scris pe el, orice hoț, și oricine jură strîmb va fi nimicit cu desăvîrșire de aici. 4 Îl trimet-zice Domnul oștirilor, -ca să intre în casa hoțului și a celui ce jură strîmb în Numele Meu, ca să rămînă în casa aceea, și s`o mistuie împreună cu lemnele și pietrele ei.`` 5 Îngerul, care vorbea cu mine, a înaintat, și mi -a zis: ,,Ridică ochii, și privește ce iese de acolo.`` 6 Eu am răspuns: ,,Ce este aceasta?`` Și el a zis: ,,Iese efa.`` Și a adăugat: ,,Aceasta este nelegiuirea lor în toată țara.`` 7 Și iată că se ridica un talant de plumb, și în mijlocul efei, ...

 

Zaharia Capitol 7

... cunoșteau; țara a fost pustiită în urma lor, așa că nimeni nu mai venea și nu mai pleca din ea; și dintr -o țară

 

Zaharia Capitol 10

Zaharia Capitol 10 Zaharia 9 Zaharia Capitol 10 1 Cereți dela Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerile, și vă trimete o ploaie îmbelșugată, pentru toată verdeața de pe cîmp. 2 Căci terafimii vorbesc nimicuri, ghicitorii proorocesc minciuni, visurile mint și mîngîie cu deșertăciuni. Deaceea, ei rătăcesc ca o turmă, sînt nenorociți, pentrucă n`au păstor. 3 Mînia Mea s`a aprins împotriva păstorilor, și voi pedepsi pe țapi. Căci Domnul oștirilor Își cercetează turma, casa lui Iuda, și o va face ca pe calul Său de slavă în luptă. 4 Din el va ieși Piatra din capul unghiului, din el va ieși țărușul, din el va ieși arcul de război; din el vor ieși toate căpeteniile laolaltă. 5 Ei vor fi ca niște viteji cari calcă în picioare noroiul de pe ulițe; în luptă, se vor lupta, pentrucă Domnul va fi cu ei; iar călăreții vor fi acoperiți de rușine. 6 Voi întări casa lui Iuda, și voi izbăvi casa lui Iosif; îi voi aduce înapoi, căci Mi-este milă de ei, și vor fi ca și cînd niciodată nu i-aș fi lepădat; căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul lor, și -i voi asculta. 7 ...

 

Zaharia Capitol 11

... frăția dintre Iuda și Israel. 15 Domnul mi -a zis: ...Ia și uneltele unui păstor nebun! 16 Căci iată că voi ridica în țară un păstor, căruia nu -i va păsa de oile cari pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe ...

 

Zaharia Capitol 13

... se va deschide casei lui David și locuitorilor Ierusalimului un izvor, pentru păcat și necurăție. 2 În ziua aceea-zice Domnul oștirilor-voi stîrpi din țară numele idolilor, ca nimeni să nu-și mai aducă aminte de ei; voi scoate de asemenea din țară pe proorocii mincinoși și duhul necurat. 3 Și dacă va mai prooroci cineva, atunci, tatăl său și mama sa, înșiși părinții lui, îi vor zice ...

 

Luca Capitol 15

... a împărțit averea. 13 Nu după multe zile, fiul cel mai tînăr a strîns totul, și a plecat într`o țară depărtată, unde și -a risipit averea, ducînd o viață destrăbălată. 14 După ce a cheltuit totul, a venit o ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>