Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru ȚINE

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 319 pentru ȚINE.

Exodul Capitol 31

Exodul Capitol 31 Exodul 30 Exodul Capitol 31 1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2 ,,Să știi că am ales pe Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda. 3 Lam umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înțelepciune, pricepere, și știință pentru tot felul de lucrări, 4 i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meșteșugite, să lucreze în aur, în argint și în aramă, 5 să sape în pietre și să le lege, să lucreze în lemn, și să facă tot felul de lucrări. 6 Și iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sînt iscusiți, ca să facă tot ce ți-am poruncit: 7 cortul întîlnirii, chivotul mărturiei, capacul ispășirii care va fi deasupra lui, și toate uneltele cortului; 8 masa cu uneltele ei, sfeșnicul de aur curat cu toate uneltele lui, altarul tămîierii; 9 altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui; 10 veșmintele pentru slujbă, veșmintele sfinte ale preotului Aaron, veșmintele fiilor lui pentru slujbele preoțești; 11 untdelemnul ...

 

Leviticul Capitol 15

Leviticul Capitol 15 Leviticul 14 Leviticul Capitol 15 1 Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron, și a zis: 2 ,,Vorbiți copiilor lui Israel, și spuneți-le: ,Orice om care are o scurgere din trupul lui, prin chiar faptul acesta este necurat. 3 Din pricina scurgerii lui este necurat: fie că trupul lui lasă să se facă scurgerea, fie că o oprește, este necurat. 4 Orice pat în care se va culca, va fi necurat; și orice lucru pe care va ședea, va fi necurat. 5 Cine se va atinge de patul lui, să-și spele hainele, să se scalde în apă, și va fi necurat pînă seara. 6 Cine va ședea pe lucrul pe care a șezut el, să-și spele hainele, să se scalde în apă, și să fie necurat pînă seara. 7 Cine se va atinge de trupul lui, să-și spele hainele, să se scalde în apă, și va fi necurat pînă seara. 8 Dacă omul acela scuipă pe un om curat, acesta să-și spele hainele, să se scalde în apă, și va fi necurat pînă seara. 9 Ori ce șea pe care va călări el, va ...

 

Leviticul Capitol 24

Leviticul Capitol 24 Leviticul 23 Leviticul Capitol 24 1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2 ,,Poruncește copiilor lui Israel să-ți aducă pentru sfeșnic untdelemn curat de măsline tescuite, ca să țină candelele aprinse neîncetat. 3 Aaron să -l pregătească dincoace de perdeaua dinlăuntru, care este înaintea mărturiei, în cortul întîlnirii, pentruca să ardă neîncetat de seara pînă dimineața în fața Domnului. Aceasta este o lege vecinică pentru urmașii voștri. 4 Să așeze candelele în sfeșnicul de aur curat, ca să ardă neîncetat înaintea Domnului. 5 Să iei floare de făină, și să faci din ea douăsprezece turte; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de efă. 6 Să le pui în două șiruri, cîte șase în fiecare șir, pe masa de aur curat, înaintea Domnului. 7 Peste fiecare șir să pui tămîie curată, care să fie pe pîne ca aducere aminte, ca un dar de mîncare mistuit de foc înaintea Domnului. 8 În fiecare zi de Sabat să se pună aceste pîni înaintea Domnului, neîncetat: acesta este un legămînt vecinic pe care -l vor ținea copiii lui Israel. 9 Pînile acestea să fie ale lui Aaron și ale fiilor lui, ...

 

Numeri Capitol 3

... lui Uziel. 31 În grija lor au dat chivotul, masa, sfeșnicul, altarele, uneltele sfîntului locaș, cu cari își făceau slujba, perdeaua dinlăuntru, și tot ce ține de ea. 32 Căpetenia căpeteniilor Leviților era Eleazar, fiul preotului Aaron; el avea privigherea asupra celor însărcinați să îngrijească de sfîntul locaș. 33 Din Merari ... a cortului. 36 În paza și grija fiilor lui Merari au dat: scîndurile cortului, drugii, stîlpii și picioarele lor, toate uneltele și tot ce ține de ele; 37 apoi stîlpii curții de jur împrejur, picioarele lor, țărușii lor și funiile lor. 38 Moise, Aaron și fiii lui tăbărau înaintea cortului ...

 

Numeri Capitol 21

Numeri Capitol 21 Numeri 20 Numeri Capitol 21 1 Împăratul Aradului, un Cananit, care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s`a luptat împotriva lui Israel și a luat mai mulți prinși de război. 2 Atunci Israel a făcut Domnului o juruință, și a zis: ,,Dacă vei da pe poporul acesta în mînile mele, îi voi nimici cu desăvîrșire cetățile.`` 3 Domnul a auzit glasul lui Israel, și a dat pe Cananiți în mînile lui. Israeliții i-au nimicit cu desăvîrșire, pe ei și cetățile lor; și locul acela l-au numit Horma (Nimicire deplină). 4 Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roșie, ca să ocolească țara Edomului. Poporul și -a perdut răbdarea pe drum 5 și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: ,,Pentru ce ne-ați scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pîne, nici apă, și ni s`a scîrbit sufletul de această hrană proastă.`` 6 Atunci Domnul a trimes împotriva poporului niște șerpi înfocați, ...

 

Numeri Capitol 27

Numeri Capitol 27 Numeri 26 Numeri Capitol 27 1 Fetele lui Țelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile lui Manase, fiul lui Iosif, și ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța, 2 s`au apropiat și s`au înfățișat înaintea lui Moise, înaintea preotului Eleazar, înaintea mai marilor și înaintea întregei adunări, la ușa cortului întîlnirii. Ele au zis: 3 ,,Tatăl nostru a murit în pustie; el nu era în mijlocul cetei celor ce s`au răsvrătit împotriva Domnului, în mijlocul cetei lui Core, ci a murit pentru păcatul lui, și n`a avut fii. 4 Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui, pentrucă n`a avut fii? Dă-ne și nouă deci o moștenire între frații tatălui nostru.`` 5 Moise a adus pricina lor înaintea Domnului. 6 Și Domnul a zis lui Moise: 7 ,,Fetele lui Țelofhad au dreptate. Să le dai de moștenire o moșie între frații tatălui lor, și să treci asupra lor moștenirea tatălui lor. 8 Iar copiilor lui Israel, să le vorbești și să le spui: ,, ...

 

Numeri Capitol 34

Numeri Capitol 34 Numeri 33 Numeri Capitol 34 1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2 ,,Dă porunca aceasta copiilor lui Israel, și spune-le: ,Cînd veți intra în țara Canaanului, țara aceasta va fi moștenirea voastră, țara Canaanului, ale cărei hotare iată-le: 3 Hotarul din partea de miazăzi va începe din pustia Țin, lîngă Edom. Astfel, hotarul vostru de miază zi va începe dela marginea mării Sărate, spre răsărit; 4 se va întoarce la miază zi de înălțimea Acrabim, va trece prin Țin, și se va întinde pînă la miazăzi de Cades-Barnea; va urma mai departe prin Hațar-Adar, și va trece spre Ațmon: 5 dela Ațmon, se va întoarce pînă la pîrîul Egiptului, și va ieși la mare. 6 Hotarul vostru dinspre apus va fi Marea cea Mare (Mediterana): aceasta va fi hotarul vostru la apus. 7 Iată care va fi hotarul vostru spre miază-noapte: începînd dela Marea cea Mare să trageți hotarul pînă la muntele Hor; 8 dela muntele Hor, să -l trageți prin Hamat, și să ajungă pînă la Țedad; 9 să urmeze mai departe prin Zifron, ca să ajungă la Hațar-Enan: acesta să vă ...

 

Numeri Capitol 35

... unealtă de fer, și acesta moare, este un ucigaș: ucigașul să fie pedepsit cu moartea. 17 Dacă -l lovește cu o piatră pe care o ține în mînă, de care poate muri, și moare, este un ucigaș: ucigașul să fie pedepsit cu moartea. 18 Dacă -l lovește cu vreo unealtă de ...

 

Numeri Capitol 36

Numeri Capitol 36 Numeri 35 Numeri Capitol 36 1 Căpeteniile familiei lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, dintre familiile fiilor lui Iosif, s`au apropiat și au vorbit înaintea lui Moise și înaintea mai marilor peste casele părintești ale copiilor lui Israel. 2 Ei au zis: ,,Domnule, ție ți -a poruncit Domnul să dai copiilor lui Israel țara ca moștenire prin sorți. Tu, domnule, ai primit deasemenea poruncă de la Domnul ca moștenirea fratelui nostru Țelofhad, s`o dai fetelor lui. 3 Dar dacă ele se mărită după unul din fiii altei seminții a copiilor lui Israel, moștenirea lor va fi ștearsă din moștenirea părinților noștri, și adăugată la a seminției din care vor face parte; și astfel moștenirea care ne -a căzut nouă la sorți se va micșora. 4 Și cînd va veni anul de veselie pentru copiii lui Israel, moștenirea lor va rămînea adăugată la a seminției din care vor face parte, și va fi ștearsă astfel din moștenirea seminției părinților noștri.`` 5 Moise a poruncit copiilor lui Israel din partea Domnului, și a zis: ,,Seminția fiilor lui Iosif are dreptate. ...

 

Deuteronomul Capitol 2

Deuteronomul Capitol 2 Deuteronomul 1 Deuteronomul Capitol 2 1 Ne-am întors, și am plecat în pustie, pe drumul care duce la marea Roșie, cum îmi poruncise Domnul; și am ocolit multă vreme munte Seir. 2 Domnul mi -a zis: 3 ,,Vă ajunge de cînd ocoliți muntele acesta. Întoarceți-vă spre miazănoapte. 4 Dă următoarea poruncă poporului: ,,Acum aveți să treceți prin hotarele fraților voștri, copiii lui Esau, cari locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi; dar să vă păziți bine. 5 Să nu vă încăierați cu ei; căci nu vă voi da în țara lor nici măcar o palmă de loc: muntele Seir l-am dat în stăpînire lui Esau. 6 Să cumpărați de la ei cu preț de argint, hrana pe care o veți mînca, și să cumpărați dela ei cu preț de argint, chiar și apa pe care o veți bea. 7 Căci Domnul, Dumnezeul tău, te -a binecuvîntat în tot lucrul mîinilor tale și ți -a cunoscut călătoria în această mare pustie. Iată, de patruzeci de ani de cînd Domnul Dumnezeul tău este cu tine, și n`ai dus lipsă de nimic.`` 8 Am trecut pe departe ...

 

Deuteronomul Capitol 5

... Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui. 12 Ține ziua de odihnă, ca s`o sfințești, cum ți -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău. 13 Șase zile să lucrezi, și să-ți faci ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>