Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru FI

 Rezultatele 951 - 960 din aproximativ 1173 pentru FI.

2 Corinteni Capitol 4

2 Corinteni Capitol 4 2 Corinteni 3 2 Corinteni Capitol 4 1 Deaceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat -o, noi nu cădem de oboseală. 2 Ca unii, cari am lepădat meșteșugirile rușinoase și ascunse, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu. 3 Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sînt pe calea pierzării, 4 a căror minte necredincioasă a orbit -o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. 5 Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi sîntem robii voștri, pentru Isus. 6 Căci Dumnezeu, care a zis: ,,Să lumineze lumina din întunerec``, ne -a luminat inimile, pentruca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos. 7 Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentruca această putere nemai pomenită să fie dela Dumnezeu și nu dela noi. 8 Sîntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strîmtoare; ...

 

3 Ioan Capitol 1

3 Ioan Capitol 1 2 Ioan 1 3 Ioan Capitol 1 1 Presbiterul (Sau: bătrînul.) către prea iubitul Gaiu, pe care -l iubesc în adevăr. 2 Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ți meargă bine, și sănătatea ta să sporească tot așa cum sporește sufletul tău. 3 A fost o mare bucurie pentru mine, cînd au venit frații și au mărturisit că ești credincios adevărului și că umbli în adevăr. 4 Eu n`am bucurie mai mare decît să aud despre copiii mei că umblă în adevăr. 5 Prea iubitule, tu lucrezi cu credincioșie în tot ce faci pentru frați; și pentru străini totodată. 6 Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea Bisericii. Vei face bine să îngrijești de călătoria lor, într`un chip vrednic de Dumnezeu; 7 căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva dela Neamuri. 8 Este datoria noastră dar, să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul. 9 Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întîietatea între ei, nu vrea să știe de noi. 10 De aceea, cînd voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe cari le ...

 

Deuteronomul Capitol 1

... va intra în ea; întărește -l, căci el va pune pe Israel în stăpînirea țării aceleia. 39 Și pruncii voștri, despre cari ați zis: ,,Vor fi de jaf!`` și fiii voștri, cari nu cunosc azi nici binele nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le -o voi da, și ...

 

Exodul Capitol 5

... dau paie ca mai înainte, și totuș ni se spune: ,Faceți cărămizi!` Ba încă, robii tăi sînt și bătuți, ca și cînd poporul tău ar fi vinovat.`` 17 Faraon a răspuns: ,,Sînteți niște leneși și niște trîntori! De aceea ziceți: ,Haidem să aducem jertfe Domnului!` 18 Acum, duceți-vă ...

 

Exodul Capitol 17

Exodul Capitol 17 Exodul 16 Exodul Capitol 17 1 Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice, pe cari poruncise Domnul să le facă; și au tăbărît la Refidim. Acolo poporul n`a găsit apă de băut. 2 Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: ,,Dă-ne apă să bem!`` Moise le -a răspuns: ,,Pentruce căutați ceartă cu mine? Pentruce ispitiți pe Domnul?`` 3 Poporul stătea acolo, chinuit de sete, și cîrtea împotriva lui Moise. El zicea: ,,Pentruce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii și turmele noastre?`` 4 Moise a strigat către Domnul, și a zis: ,,Ce să fac cu poporul acesta? Încă puțin, și au să mă ucidă cu pietre.`` 5 Domnul a zis lui Moise: ,,Treci înaintea poporului, și ia cu tine vreo cîțiva din bătrînii lui Israel; ia-ți în mînă și toiagul cu care ai lovit rîul, și pornește! 6 Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stînca Horebului; vei lovi stînca, și va țîșni apă din ea, și poporul va bea.`` ...

 

Exodul Capitol 20

Exodul Capitol 20 Exodul 19 Exodul Capitol 20 1 Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, și a zis: 2 ,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te -a scos din țara Egiptului, din casa robiei. 3 Să nu ai alți dumnezei afară de Mine. 4 Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos de cît pămîntul. 5 Să nu te închini înaintea lor, și să nu le slujești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii pînă la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, 6 și Mă îndur pînă la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele. 7 Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui. 8 Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s`o sfințești. 9 Să lucrezi șase zile, și să-ți faci lucrul tău. 10 Dar ziua a șaptea este ziua de ...

 

Exodul Capitol 40

... Să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi cu el cortul și tot ce cuprinde el, și să -l sfințești, cu toate uneltele lui; și va fi sfînt. 10 Să ungi altarul pentru arderile de tot și toate uneltele lui, și să sfințești altarul; și altarul va fi prea sfînt. 11 Să ungi ligheanul cu piciorul lui, și să -l sfințești. 12 Apoi să aduci pe Aaron și pe fiii lui la ușa ...

 

Leviticul Capitol 8

Leviticul Capitol 8 Leviticul 7 Leviticul Capitol 8 1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2 ,,Ia pe Aaron și pe fiii lui împreună cu el, veșmintele, untdelemnul pentru ungere, vițelul pentru jertfa de ispășire, cei doi berbeci și coșul cu azimile, 3 și cheamă toată adunarea la ușa cortului întîlnirii.`` 4 Moise a făcut cum îi poruncise Domnul; și adunarea s`a strîns la ușa cortului întîlnirii. 5 Moise a zis adunării: ,,Iată ce a poruncit Domnul să se facă.`` 6 Moise a adus pe Aaron și pe fiii lui, și i -a spălat cu apă. 7 A pus tunica pe Aaron, l -a încins cu brîul, l -a îmbrăcat cu mantia, și a pus pe el efodul, pe care l -a strîns cu brîul efodului cu care l -a îmbrăcat. 8 I -a pus pieptarul, și a pus în pieptar Urim și Tumim. 9 I -a pus mitra pe cap, iar pe partea dinainte a mitrei a ...

 

Numeri Capitol 17

... lor, după casele părinților lor. Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui; 3 și să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi; căci va fi cîte un toiag de fiecare căpetenie a caselor părinților lor. 4 Să le pui în cortul întîlnirii, înaintea mărturiei, unde Mă întîlnesc cu ...

 

Numeri Capitol 25

... am nimicit, în mînia Mea, pe copiii lui Israel. 12 De aceea să spui că închei cu el un legămînt de pace. 13 Acesta va fi pentru el și pentru sămînța lui după el legămîntul unei preoții vecinice, pentrucă a fost plin de rîvnă pentru Dumnezeul lui și a ...

 

Deuteronomul Capitol 30

... va avea milă de tine, te va strînge iarăș din mijlocul tuturor popoarelor la cari te va împrăștia Domnul, Dumnezeul tău. 4 Chiar dacă ai fi risipit pînă la cealaltă margine a cerului, chiar și de acolo te va strînge Domnul, Dumnezeul tău, și acolo Se va duce să ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>