Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Cuvânt
Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:ÎNĂDUȘEALĂ, NĂDUȘI, NĂDUȘIRE, SUDOARE ... Mai multe din DEX...

NĂDUȘEALĂ - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

NĂDUȘEÁLĂ, nădușeli, s.f. 1. Faptul de a năduși (1) nădușire; (concr.) substanță lichidă secretată de glandele sudoripare; sudoare, transpirație. * Expr. A-l trece pe cineva (toate) nădușelile = a) a munci din greu (transpirând din abundență); b) a fi cuprins de spaimă, de emoție. 2. (Pop.) Căldură mare, înăbușitoare; arșiță, zăpușeală, caniculă. - Năduși + suf. -eală.

Sursa : DEX '98

 

NĂDUȘEÁLĂ s. 1. v. transpirație. 2. v. caniculă.

Sursa : sinonime

 

NĂDUȘEÁLĂ s. v. astmă.

Sursa : sinonime

 

nădușeálă s. f. (sil. -șea-), g.-d. art. nădușélii; pl. nădușéli

Sursa : ortografic

 

NĂDUȘ//EÁLĂ \~éli f. 1) Stare atmosferică ce se caracterizează prin temperatura înaltă și sufocantă a aerului; căldură înăbușitoare; năduf; zăduf; zăpușeală. 2) pop. Lichid secretat de glandele sudoripare și eliminat prin porii pielii; sudoare; transpirație. * A avea \~eli (sau a-l trece pe cineva toate \~elile) a) a transpira abundent; b) a fi cuprins de emoție sau de spaimă. A-l trece pe cineva mii de \~eli a munci din răsputeri. [G.-D. nădușelii] /a năduși + suf. \~eală

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2012 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate dinLiteratură pentruNĂDUȘEALĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 23 pentruNĂDUȘEALĂ.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului

... muierea: — Nimic în ștergar? — Nimic. — Copaia goală... — N-am noroc, femeie. — Nu e minte, omule. Omul își șterse fruntea de nădușeală cu mâneca cămășii. Ea se uită la el, el se uită la ea. Ea dete din cap, el dete din cap, apoi se duse după ...

 

Alexandru Vlahuță - No. 5

Alexandru Vlahuţă - No. 5 No. 5 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 57, 20 august 1891 Ramzes suflă-n lumînare Și se culcă liniștit, Bucuros, zicînd în sineși: „Încă unul a murit !â€� Dar ce visuri peste noapte: Se făcea-ntr-un loc urît; Era gol, mînjit de sînge, Și strîngea copii de gît; Și-nviau din nou copiii, Tot mai mulți parcă veneau Și, ca niște draci în juru-i, Chicoteau și țupăiau... Asudat, se scoală-n ziuă Ca de-o luptă ostenit, Și-și aduce-ndat-aminte Cu ce gînd a adormit... Ia jurnalul, recitește, Ș-admirînd din nou ce-a scris, Zice, încîntat de sineși: „Bre, dar strașnic l-am ucis !â€� Cred c-ați înțeles că Ramzes E un critic asasin... O întreagă hecatombă Sub condeiul lui hain ! Ia priviți ce mîndru trece, Cum se uită de-ncruntat ! E convins că toată lumea L-a citit, l-a admirat... Dar ce vede? Viu și teafăr, Îl salută surîzînd Chiar poetul cu pricina, Îngropatul de curînd. Ramzes își întoarce capul: „Ce strigoi nerușinat, Mai cutează să salute După ce l- ...

 

Cincinat Pavelescu - Muzică de cameră

Cincinat Pavelescu - Muzică de cameră Muzică de cameră de Cincinat Pavelescu Într-un salon. E ora zece seara. Suspină ghetele de lac. Văd sânuri albe, mâini ca ceara, Rochi decoltate, domni în frac. Tăcere! Ora este gravă, Căci într-un colț a răsunat Un pian pe care stă o tavă, Și trei viori s-au acordat. Arcușul a-nceput domol, Atacă forte un andante Dintr-o sonată-n mi bemol De Beethoven ori Mercadante. Un bravo! stăruie mereu; Îl scoate sincer o duducă Ce-și poartă-al sânilor trofeu Spre domnul matur, cu perucă. Unii timizi abia suspină; Din nădușeala unui chel Minune! crește o verbină Pe-o coardă de violoncel. O văduvă în demi-doliu, Nu suferă violoncelu, Și, ghemuită p-un fotoliu, E tristă c-a pierdut cățelu,. Când contrabasul mizerabil Trimite-n sală câte-un la, S-aude-ncet un Admirabil! Rostit c-un glas de mahala.  Cum ți se pare, scumpă doamnă? Întreabă grav, adânc și rar Un domn în păr cu flori de toamnă Și cinci proteste-n buzunar.  Îți place muzica, maestre? Unui poet îi zice trist, Privind distrată spre ferestre, O virgină genre artist. Maestrul dă ...

 

Emil Gârleanu - Voinicul!

Emil Gârleanu - Voinicul! Voinicul! de Emil Gârleanu L-a adus ciobanul de urechi, ca pe-un biet măgar ce era. I-a pus o pocladă, pe pocladă — șaua de lemn, și i-a strâns chinga bine, căci aveau să meargă la târg. Apoi a-nceput să-i grămădească pe spate: o sarică — a ciobanului; două lăvicere — ale stăpânului; patru tivgi cu lapte, câte două de fiecare parte, să se cumpănească; opt sedile cu brânză — patru și patru; iar deasupra, moț, cei doi băieți ai stăpânului, veniți la stână din ajun, spate la spate, să nu-și scoată ochii. Dar pe când ciobanul, ștergându-și sudoarea cu dosul mâinii, de pe frunte, aducea poclada s-o puie pe sărmanul dobitoc, un purice sări de pe mâna ciobanului pe spinarea măgarului și-și făcu un locușor sub o încrețitură a poclăzii, tocmai cât îi trebuia să fie la largul lui. „O să stau la umbrăâ€�, gândea puricele, iar ciobanul încărca mereu. Cât era de mic puricele, ce loc prindea? Iar greutatea care îndoia genunchii măgarului cum putea să-l apese? Și-au pornit la ...

 

Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult

... urmă, mama o lua în brațe, o săruta și o strângea tare, mai tare, foarte tare, mai tare decât putea. * ...Cald. Căldură mare. Cuptor. Zăbușeală, nădușeală, toropeală, topeală. ...Drăgan!... un gâligan de țigan! Un balaur cât un taur... Și purcar și murdar!... leneș, puturos... Măgar! Găsește un baboi în noroi. â ... nu vei hi hingrat, hai să te emancipez! L-a emancipat... I-a redat-o... — libertatea. * ...Cald. Căldură. Cuptor. Zăbușeală. Nădușeală. Piroteală. Toropeală. Topeală. Tâmpeală. ...Femeile... iar ele! Tot ele!... Femeile... — Vreau să mă scald, mamă. — Scaldă-te, mamă. La iaz. Bâldâbâc! O dată ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Lene Lene de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Eram mai mulți în drumul-de-fer. Calea lungă, zăpușeala nesuferită și uruiala monotonă ne aromniseră pe toți; pe unul cu capul pe spate, pe altul cu capul între mâni și cu coatele pe genunchi. Al treilea moțâia; al patrulea sforăia; ș-altul se încerca să doarmă iepurește, cu ochii deșchiși. La scăpătatul soarelui un vânt răcorel începuse a sufla. Căldura se micșorase, zăpușeala încetase; aerul nu mai semăna cu o apă încropită. Îndată ce nădușeala de pe tîmplele celor somnoroși și adormiți se răcise, mânile lor începuse a se mișca, pleoapele trăgeau una în sus si cealaltă în jos, capetele se învârteau în osia gâtului, picioarele hârâjâiau tocurile pe mușamaoa tocită a vagonului. Viața să deștepta încetul cu încetul. Când soarele apusese desăvârșit, întinzând pe cer fășii lungi și roșii, prietenii să deșteptaseră întremați și cu poftă de vorbă Anecdotele, amintirile din liceau, ștrengăriile din facultate, dragostele și politica să amestecau fără nici un șir, fără nici o ordine. De multe ori vorbeau doi și trei dodată. În sfârșit, spuseră tot ce puteau să spuie, învălmășit, până ce ajunseră la patimile lor. Aci ...

 

Cincinat Pavelescu - Două epigrame

Cincinat Pavelescu - Două epigrame Două epigrame de Cincinat Pavelescu Se zvonise prin Brăila că va sosi în curând noul judecător de pace. Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente. Lemnele umede nu voiau să ardă. Era o toamnă ploioasă și tristă. Avocații intrau și ieșeau, care cu afaceri, care cu amabilități profesionale, toți interesându-se de sosirea noului-numit. Pe când mă pregăteam să intru eu în ședință, aprodul, un băiat slăbuț și palid, dar cu o voce de bas, mă anunță că un prieten voiește să-mi vorbească. - Să intre! Ca să-mi dau aer de magistrat ocupat, și pe care vizitele matinale nu-l prea încântă, țineam ochii pe hârtie. Un glas mai puțin simpatic, dar necunoscut, izbucnește: - Hei, ce faci, Cincinat? Ridic ochii spre noul-venit. Nu-l cunoșteam. Îi răspund totuși văzându-l așa familiar, fiindcă se și așezase la celălalt birou și începuse să răsfoiască niște dosare: - Mulțumesc, amice, dar ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Milogul Milogul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Vântul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului. În albia sa încovoiată, Dâmbovița își mână liniștit apa tulbure, galbenă și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Domnul Vucea de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e. Două lucruri aflasem: că e "domnească", iar nu cum era a noastră din curtea bisericii, și că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuță". De ...

 

Emil Gârleanu - Punga

Emil Gârleanu - Punga Punga de Emil Gârleanu Când se treziră, în zorii zilei, amândoi, la han, și după ce plătiră un franc și douăzeci pentru că dormiseră acolo, femeia Safta, nevasta lui Neculai Lăptuc, se căută prin buzunarele fustei. După ce și le întoarse pe dos, căzu dintr-unul cinci parale. Atâta; nu mai aveau nimic. Veniseră cu o zi înainte, vânduseră două perechi de gâște, și în loc să se întoarcă acasă, în Popriceni, ici, o palmă de loc, rămăseseră în târg să beie la han. Femeia se uită la cel de cinci parale, îl întoarse pe față, pe dos, apoi îl arătă lui bărbatu-său: — Merge? Neculai Lăptuc îl învârti și el, îl puse în zare, să se uite de departe, ca și când ar fi vrut să-l vadă dacă-i străveziu, apoi își trecu degetul pe sub nas și răspunse: — Pe dracu! Femeia i-l smunci, răstindu-se la el: — Tu l-ai luat, prostule! — Ba tu! — Așa să trăiești!... Haidem! Și porniră. Afară începuse iar să fulguie. Nevasta își trase bine barizul peste urechi; era o femeie înaltă, ciolănoasă, largă în spate; și cum vântul îi flutura fustele, i ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose Hagi-Tudose de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Dincolo de "Crucea de peatră", d-a stânga Șoselei Vitanului, se ridică biserica "Sfânta Troița". Mândrețe de biserică. Ce zugrăveli, pe dinăuntru și pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculți la troițeni, mai cu seamă la cei bătrâni, te apucă amețelile când încep ei să-și ridice biserica în slava cerului. Mă rog, nu au atâtea degete la amândouă mânele câte minuni se află în sfântul locaș. Și când se încurcă, se fac foc bătrânii troițeni; ba își mușcă degetele la numărătoare, căci iată, cum au apucat ei să numere minunile: ridică amândouă mânele în dreptul ochilor, ți le vâră sub nas cu degetele răsfirate, apoi la fiece laudă zice "una la mână" și moaie câte un deget în gură. La înfierbânțeală, uită că degetele sunt ale lor, și le mușcă, și vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gâlceavă. Cum să cază ei la învoială?... Fiecare vrea să laude și să numere numai cum vrea el, iar nu cum ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinLiteratură...

Rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române pentruNĂDUȘEALĂ

 Rezultatele 1 - 5 din aproximativ 5 pentruNĂDUȘEALĂ.

ÎNĂDUȘEALĂ

... ÎNĂDUȘEÁLĂ , înădușeli , s . f . ( Reg . ) Nădușeală

 

NĂDUȘI

... NĂDUȘÍ , nădușesc , vb . IV . 1. Intranz . A secreta nădușeală

 

NĂDUȘIRE

... NĂDUȘÍRE , nădușiri , s . f . ( Rar ) Faptul de a năduși ( 1 ) ; nădușeală

 

SUDOARE

... SUDOÁRE , sudori , s . f . Secreție a glandelor sudoripare prin care se elimină o parte a substanțelor rezultate din metabolismul organismului ; transpirație , nădușeală