Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Cuvânt
Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:RUȘINOS, SFIALĂ, SFIEȚ, SFIELNIC, SFIICIOS, SFIICIUNE, TIMID ... Mai multe din DEX...

SFIOS - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

SFIÓS, -OÁSĂ, sfioși, -oase, adj. Lipsit de îndrăzneală; timid, rușinos, rezervat, sfielnic, sfiicios; (despre manifestări, gesturi) care denotă timiditate, lipsă de îndrăzneală, nesiguranță, jenă. [Pr.: sfi-os] - Sfii + suf. -os.

Sursa : DEX '98

 

Sfiosdezghețat

Sursa : antonime

 

SFIÓS adj. 1. rușinos, sfiicios, timid, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pâșin, (înv.) sfieț. (Ce copil \~!) 2. decent, pudic, rușinos. (Cu gesturi \~oase.)

Sursa : sinonime

 

sfiós adj. m., pl. sfióși; f. sg. sfioásă, pl. sfioáse

Sursa : ortografic

 

SFIÓS^1 adv. Cu sfială; fără îndrăzneală; timid. /a (se) sfii + suf. \~os

Sursa : NODEX

 

SFI//ÓS^2 \~oásă (\~óși, \~oáse) 1) (despre persoane) Care se sfieşte; lipsit de îndrăzneală; rușinos; timid. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care denotă lipsă de îndrăzneală; cuprins de jenă; timid; rușinos. Privire \~oasă. /a (se) sfii + suf. \~os

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2012 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate dinLiteratură pentruSFIOS

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 115 pentruSFIOS.

Dimitrie Anghel - Sonata lunii

Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...

 

Dimitrie Anghel - În grădină

Dimitrie Anghel - În grădină În grădină de Dimitrie Anghel Publicată în Adevărul , 20 iunie 1894 Miresme dulci de flori mă-mbată și mă alintă gânduri blânde ... Ce iertător și bun ți-e gândul, în preajma florilor plăpânde! Râd în grămadă: flori de nalbă și albe flori de mărgărint, De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint, Sfioase-s bolțile spre sară, și mai sfioasă-i iasomia: Pe fața ei neprihănită se-ngână-n veci melancolia Seninului de zare strânsă, și-n trandafiri cu foi de ceară Trăiesc mâhnirile și plânge norocul zilelor de vară. Atâtea amintiri uitate cad abăute de-o mireasmă: Parcă-mi arunc-o floare roșă o mână albă de fantasmă, Ș-un chip bălan lâng-o fereastră răsare-n fulger și se strânge ... De-atuncea mi-a rămas garoafa pe suflet ca un strop de sânge. Ca nalba de curat odată eram, și visuri de argint Îmi surâdeau cu drag, cum râde lumina-n foi de mărgărint, Și dulci treceau zilele toate, și-arar dureri dădeau ocoale ... Ah, amintirile-s ca fulgii rămași uitați în cuiburi

 

Dimitrie Anghel - Puteri ascunse

Dimitrie Anghel - Puteri ascunse Puteri ascunse de Dimitrie Anghel Publicată în Românul , [Arad], I, 1, [14] ian. 1911, p. 1—2. Ce lucru fragil e o femeie ! Cea mai mică oboseală îi înclină fruntea, cel mai ascuns fior îi zugrăvește cearcăne viorii sub ochi, o veste bună sau rea e de ajuns ca să-i ofilească rozele din obraji și să-i facă mînele palide. Și totuși, ce putere de rezistență au ele, cînd viața lor urmează o stea ce le arată calea. De cîte nebunii nu sînt în stare cînd iubesc, ce jertfe n-ar face pentru o ființă scumpă. Legănări de valuri au în mersul lor și mlădieri de creangă înflorită. Dar aceste nu-s decît o părere, o cochetărie poale, căci cînd bate furtuna, asemenea valului, ele undoiază ca să se ridice, deopotrivă ramului se înmlădiază ca să nu se frîngă. Liniștitul val ce cîntă cît e cerul senin talaz se preface în mînie, și vai de cel ce se joacă cu astfel de talazuri ; înflorita creangă ce presară flori cînd o mîngîie zefirul arc se poate preface sub încordarea durerii. Un singur cuvînt o rănește și o face potrivnică, o lacrimă numai și e de ...

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

Dimitrie Anghel - Hipparc şi Didona Hipparc și Didona de Dimitrie Anghel Publicată în "Almanahul Societății scriitorilor români pe 1912", p. 14—20. Fragment Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc. În port, lîngă cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din nou încercatele pînze și să plece în căutarea norocului. Ciocane grăbite loveau ritmînd cîntecele, flamure înălțate zugrăveau frînturi de ...

 

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare Culegătorul de stele căzătoare de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 3, 5 nov. 1911. p. 22. De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptînd să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avîntat se umplea de o melancolie fără de margini, vrînd să scape și el și să se amestece mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdînd tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cârlova

... fermecat o clipă din ruine Tîrgoviștea cu vechile-i palate. Cu el venea o-ntreagă primăvară De cîntece, dar fu ursit să piară... Trist sol sfios

 

Ștefan Octavian Iosif - Cavalerul Olaf

... sîn: Ei joacă la lumina torții — E danțul morții... Călăul stă la ușă. Cum sună viorile viu și voios ! Cum șuieră flautul trist și sfios ! Privind pe-amîndoi jucătorii, Te prind fiorii... Călăul stă la ușă. Și Olaf, în vuiet, îngînă nebun: - Mi-ești dragă, mi-ești dragă                 Cît nu ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Nimfele

... să-ți fiu iubită, Drag făt-frumos din altă lume ! A cincea mîinile-i dezmiardă ! A șasea parcă nu se-ndură, Sfios s-apleacă și-l sărută Întîi pe ochi, apoi pe gură... Șiret, el nu deschide ochii, Se simte-așa nespus de bine: Sub farmecul tăcut ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Visează codrul

Ştefan Octavian Iosif - Visează codrul Visază codrul — Un simbol — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfiorat din vreme-n vreme       De-o aurire de furtună, Bătrînul codru-n miez de noapte       Visază sub argint de lună Și, socotindu-și, parcă, frunza       Nenumărată-n vis, răsună, Însuflețit de mii de șoapte. Sub vraja mîndrei nopți de vară,       În ceasul tainei, cine știe Ce năluciri nu-i trec prin minte !       Ce fermecată feerie, Eresuri și minuni păgîne       Din sfînta lui copilărie De care-abia-și aduce-aminte... De palidul păstor lunatic       Din ceața nopților tăcute Îi sună-n vis ca o poveste...       Deodată-n urma unei ciute Răsare-n luminiș Diana,       Și-n adîncimi necunoscute Se prăpădește fără veste... Suspină apele sfioase       În fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore...       La pîndă, răzemați pe coate, Stau satirii și zic din naiuri ;       Pe-alocuri, unde luna bate, Ușoare nimfe saltă-n hore... Convoi de umbre diafane       Plutind măreț se risipește Departe-n liniștea de mituri...       Dar ce blestem divin voiește Să rumpă farmecul visării ?...       Ce vuiet surd se-nalță, crește, Amenințînd din răsărituri ?... Deodată-și zguduie bătrînul       Din somn puternica-i coroană ! De plîns amar, de ...

 

Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F

... și fierbinți, L-așteptai, sfârșit să puie dulcii tale suferinți, Și mureai pân să se stingă razele în asfințit. Mai curând să vie sara, când, sfios, al tău iubit     În poghiaz fără rost, rătăcind în voie. Se rupea din întuneric...    Ah, cât de încet mai vine, Îți ziceai zărindu-i umbra ...

 

Charles Baudelaire - Albatrosul

Charles Baudelaire - Albatrosul Albatrosul de Charles Baudelaire Traducere de Panait Cerna Adesea marinarii, voind să se desfete, Atrag pe punți în cursă gigantici albatrozi Ce însoțesc corăbii, în legănate cete, Pe-abisuri îmblănzite prin jertfe de matrozi. Dar cum se văd pe scînduri, stăpînitorii slăvii Devin ne-ndemînatici și înduioșător Își poartă vastele-aripi tîrîș pe puntea năvii Ca vîsle ostenite pe laturile lor. Fochistu-i necăjește și, șchiopătînd, dă zorul Să imiteze mersul sfioșilor captivi - Ridicol, slab și trîndav s-arată zburătorul Intimidat de rîsul matrozilor naivi. Poetul e asemeni monarhului furtunii Ce vizitează norii rîzîndu-și de arcași - Proscris pe sol, în prada prigoanei și-a minciunii, De aripile-i vaste se-mpiedică în

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinLiteratură...

Rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române pentruSFIOS

 Rezultatele 1 - 8 din aproximativ 8 pentruSFIOS.

RUȘINOS

... RUȘINÓS , - OÁSĂ , rușinoși , - oase , adj . 1. Care se rușinează ușor ; sfios

 

SFIALĂ

SFIÁLĂ , sfieli , s . f . Atitudine și purtare sfioasă , lipsă de încredere în sine , timiditate , lipsă de îndrăzneală ; sentiment de rușine , de jenă față de cineva sau de ceva , teamă , sfiiciune . [ Pr . : sfi - a - . - Var . : ( reg . ) sâiálă s . f . ] - Sfii + suf . -

 

SFIEȚ

... SFIÉȚ , SFIÁȚĂ , sfieți , - e , adj . ( Înv . ) Sfios

 

SFIELNIC

... SFIÉLNIC , - Ă , sfielnici , - ce , adj . Sfios

 

SFIICIOS

... SFIICIÓS , - OÁSĂ , sfiicioși , - oase , adj . Sfios

 

SFIICIUNE

... SFIICIÚNE , sfiiciuni , s . f . Caracter , fel de a fi timid , rușinos , sfios

 

TIMID

... TIMÍD , - Ă , timizi , - de , adj . ( Despre oameni ; adesea substantivat ) Lipsit de îndrăzneală , de încredere în sine ; sfios