Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:DIALECTICIAN, ANTITEZĂ, MĂSURĂ, OPOZIȚIE, TRIVIUM ... Mai multe din DEX...

DIALECTIC - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Teorie generală a principiilor devenirii realității, a dezvoltării naturii, societății și gândirii; teorie și metodă generală de cunoaștere a realității și de transformare revoluționară a acesteia. 2. Adj. Care este conform cu principiile dialecticii, care se bazează pe dialectică.

Sursa : DLRC

 

DIALÉCTIC, -Ă, dialectici, -ce, s.f., adj. I. S.f. 1. (În filozofia marxistă) Teorie generală și metodă filozofică constând în analiza și depășirea argumentelor contradictorii în scopul descoperirii adevărului. 2. (În filozofia antică) Artă de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr. 3. (În evul mediu) Logică formală. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care priveşte fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] - Din fr. dialectique, lat. dialecticus.

Sursa : DEX '98

 

Dialecticmetafizic

Sursa : antonime

 

DIALÉCTIC, -Ă I. adj. 1. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectică. 2. care priveşte fenomenele de pe pozițiile dialecticii. II. s. f. 1. (ant.) arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raționamentul adversarului. 2. (în evul mediu) arta deosebirii adevărului de neadevăr. 3. (în filozofia marxistă) teorie generală despre dezvoltarea naturii, a societății și gândirii, precum și metodă de cunoaștere și de transformare a lumii. 4. procesul mișcării și al dezvoltării fenomenelor. (< fr. dialectique, lat. dialecticus)

Sursa : neoficial

 

dialéctic adj. m. (sil. di-a-), pl. dialéctici; f. sg. dialéctică, pl. dialéctice

Sursa : ortografic

 

DIALÉCTI//C \~că (\~ci, \~ce) 1) Care ține de dialectică; propriu dialecticii. Metodă \~că. 2) (în filozofia antică) Care recurge la teze și antiteze pentru a demonstra un adevăr; bazat pe teze și antiteze. Discurs \~. [Sil. di-a-] /dialectique, lat. dialecticus

Sursa : NODEX

 

DIALÉCTIC, -Ă adj. 1. Conform principiilor dialecticii; bazat pe pozițiile dialecticii. 2. (În filozofia antică) Care foloseşte raționamente contradictorii. [Cf. fr. dialectique, lat. dialecticus].

Sursa : neologisme

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru DIALECTIC

 Rezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru DIALECTIC.

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale) Amintiri literare: Ion Luca Caragiale de Cincinat Pavelescu Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărțile lui sunt în toate mâinile și reputația marelui umorist, dramaturg și neîndurat tălmăcilor al numeroaselor noastre imperfecții fizice și sociale, a intrat de mult în conștiința publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversațiile lui zilnice și în discuțiile cu prietenii, unde își ...

 

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei româneşti Antologia epigramei românești de Cincinat Pavelescu Antologia dlor N. Crevedia și Calotescu-Neicu, apărută într-o îngrijită ținută editorială la Cartea românească din București, este incontestabil o carte de succes. Scriitorul și ziaristul Crevedia se bucură de simpatia admirativă a presei, a mai tuturor revistelor literare, de dreapta și de stânga. În plus, e și un fel de enfant gâtĂ© al unor oameni cu mare înrâurire în opinia publică și literară, ca Nichifor Crainic și Dragoș Protopopescu, care-l răsfață, considerându-l un liric nou, viguros în expresie și nu mai puțin un pamfletar incisiv și epigramist plin de savoare. Pe dl Calotescu-Neicu îl cunosc mai puțin, dar cred că nu merită ni cet exces dhonneur, ni cette indignitĂ© cu care l-a stigmatizat pana prea tinerească și, deci, implacabilă, a dlui Octav Suluțiu de la România literară. Oricâte lipsuri ar avea, antologia are și un mare merit. A trezit interesul publicului, al presei și al criticii pentru un gen literar căzut de mult în desuetudine în Franța și care dă literaturii noastre, cum prea bine a observat chiar filozoful Conte ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii şi literaturii Dl Panu asupra criticii și literaturii de Constantin Dobrogeanu-Gherea Cuprins 1 I - CRITICA MODERNĂ 2 II - EPOCI ȘI CURENTE LITERARE 3 III - EMINESCU ȘI CURENTUL EMINESCIAN 4 IV - REMEDIUL DLUI PANU 5 V - CE-I DE FĂCUT? I - CRITICA MODERNĂ În foaia săptămânală Epoca literară au apărut patru articole intitulate Critica și literatura, datorite penei distinsului nostru publicist și om politic dl G. Panu. Această excursie critică în câmpul literelor române trebuie neapărat să măgulească pe literații noștri: de când junimiștii au părăsit-o, nici un om politic mai însemnat nu s-a ocupat de biata literatură. Chestiunile de ordine literară ridicate de dl Panu sunt de mare importanță și de aceea îmi iau libertatea să spun câteva cuvinte și asupra articolelor d-sale și asupra chestiilor literare tratate în ele. Nu-i vorbă, în aceste articole sunt numai o serie de afirmații pe care — probabil din lipsă de timp — dl Panu nu le-a dovedit, dar afirmările sunt făcute de dl Panu și importanța unui articol de multe ori se judecă nu atâta după conținut, cât după iscălitură. Să vedem deci ce ...

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru DIALECTIC

 Rezultatele 1 - 6 din aproximativ 6 pentru DIALECTIC.

DIALECTICIAN

DIALECTICIÁN , - Ă , dialecticieni , - e , s . m . și f . Persoană care stăpânește dialectica , care gândește conform cu principiile

 

ANTITEZĂ

ANTITÉZĂ , antiteze , s . f . 1. Opoziție dialectică între două fenomene , idei , judecăți etc . 2. ( Fil . ) Momentul al doilea al triadei teză - antiteză - sinteză , care neagă

 

MĂSURĂ

MĂSÚRĂ , măsuri , s . f . I. 1. Valoare a unei mărimi , determinată prin raportarea la o unitate dată ; măsurare , determinare . 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor , cantităților , volumelor etc . ; vas , aparat etc . care reprezintă această unitate convențională . Instrument ( sau aparat ) de măsură = instrument ( sau aparat ) cu care se măsoară . 3. Cantitate determinată , întindere limitată . 4. Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratei sunetelor muzicale și care se notează printr - o fracție plasată la începutul primului portativ . 5. Unitate metrică compusă dintr - un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau ( în metrica antică ) dintr - un anumit număr de silabe lungi și scurte , care determină ritmul unui vers . 6. ( Fil . ) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate , cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui . II. Fig . 1. ( Mai ales la pl . ) Dispoziție , procedeu , mijloc întrebuințat pentru realizarea unui anumit scop ; hotărâre , prevedere . 2. Capacitate ; valoare , putere , grad . 3. Limită , punct extrem până la care se poate concepe , admite sau până la care este posibil ceva ; moderație , cumpătare ,

 

OPOZIȚIE

OPOZÍȚIE , opoziții , s . f . I. 1. Raportul dintre două lucruri sau două situații opuse , contradictorii ; deosebire izbitoare , contrast . 2. Împotrivire , opunere , rezistență . 3. ( Fil . ) Noțiune a dialecticii desemnând un stadiu mai înalt de dezvoltare a contradicției decât deosebirea , stadiu în care obiectul unitar de dedublează în contrarii ce se exclud . 4. Poziție a două corpuri cerești care , privite de pe pământ , se găsesc pe bolta cerească diametral opuse . 5. ( Jur . ) Manifestare de voință destinată să împiedice îndeplinirea unui act juridic sau să impună anumite condiții acestei îndepliniri . 6. ( Lingv . ) Diferență , de obicei fonetică , cu sau fără valoare funcțională , între două unități lingvistice . II. ( În țările cu regim parlamentar ) Totalitatea persoanelor care fac parte dintr - un grup politic potrivnic partidului aflat la putere ; politica pe care o duce acest grup față de partidul la putere . [ Var . : ( înv . ) opozițiúne s .

 

TRIVIUM

TRÍVIUM s . n . Parte a învățământului elementar medieval care cuprindea gramatica , retorica și dialectica . [ Pr . : - vi -