Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:OHABNIC, VEAC, VIAȚĂ ... Mai multe din DEX...

VECE - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

VÉCE, veci, s.f. 1. Organ suprem al puterii în unele orașe rusești în sec. X-XV. 2. Nume dat mai multor organe reprezentative ale puterii de stat din fosta Iugoslavie. - Din scr. ve?e.

Sursa : DEX '98

 

VECÉ s. v. closet.

Sursa : sinonime

 

véce s. f., g.-d. art. vécii; pl. veci

Sursa : ortografic

 

VECÉ^2, veceuri, s.n. Closet. [Var.: vecéu s.n.] - Din pronunțarea românească a inițialelor w[ater] c[loset].

Sursa : DEX-S '88

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Publicitate:

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru VECE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 505 pentru VECE.

Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)

Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade) Visul de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XIX 19 XX I O altă auroră în sufletu-mi lucește, Rază necunoscută d-a altor lumi ziori; Ochii mi se deschide, și-n ochii mei zâmbește Ziua zilelor noastre, vecii netrecători. Veacurile, viața-mi ca nopți se strecurară, Și-ncovoiat pe groapa-mi o văz că s-a deschis Și-mi face loc printr-însa să trec preste hotară -- E poarta veciniciei!... și mă deștept din vis! Fruntea-mi albită toată către pământ se lasă, Brațele-mi rezemate toiagul meu apasă; Iar sufletu-mi se-ntoarce și cată înapoi... O, zile! sau ce nume vouă vi se cuvine?... Dar ați trecut! ce trece mai mult el nu mai vine. Era mai dinainte să vă întreb pe voi. II Ce noapte variată! ce groaznică vedere! Stai! Îmi aduc aminte: în vis eu mă făceam C-aș fi fost prunc, îmi pare, și fără griji, durere, În casa părintească cu ...

 

Mihai Eminescu - Zadarnic șterge vremea...

Mihai Eminescu - Zadarnic şterge vremea... Zadarnic șterge vremea... de Mihai Eminescu Zadarnic șterge vremea a gândurilor urme! În minte-mi ești săpată ca-n marmura cea rece, Uitarea mână-n noapte a visurilor turme Și toate trec ca vântul ­ dar chipul tău nu trece. În veci noaptea și ziua șoptesc în gând un nume, În veci la pieptul bolnav eu brațele îmi strâng, Te caut pretutindeni și nu te aflu-n lume, Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng. Astfel în veci în minte-mi încremeniși frumoasă Și văd în veci aievea divinul tău profil. O, cum nu pot în brațe să te omor plângând, Tu, blond al vieții mele ș-al dragostei copil! Zadarnic cat repaos pe perina cea moale, Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus Și noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă Și mintea mea în noaptea de veci va fi apus. Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge, În inimă cât fibra din urmă va trăi, Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge, Cu dânsa împreună și ele vor muri! O, rai al tinereți- ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18

Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălţatului nostru domn Alexandru D. Ghica 1835 aug. 30 Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 1835 aug. 30 de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 Persoane 2 TIMPUL 3 ISTORIA 4 POEZIA Persoane TIMPUL ISTORIA POEZIA PACEA LIBERTATEA persoane tăcute COMERCIUL TIMPUL Mai vechi și decât lumea, am fost de față la zidirea ei; am văzut pe rând neamurile în zgomotul slavei și al bucuriei, în vârful strălucirii lor, și m-am uitat pe urmă și la a lor țărână zăcând în tăcerea morții, și mușchiul veacurilor înverzea dasupra faptelor mâinilor lor. Peste monumente și generații am trecut, și am văzut în urmă-mi grămădindu-se a lor cenușă și vijeliile veacurilor spulberându-o în văile uitării. În zborul meu cel repede las în urmele mele veacuri, vă aduc timpii anului, icoana vârstei voastre, fac să răsaie soarele și să apuie întru a sa slavă; și m-am uitat înapoi și am văzut veacurile de la zidirea lumii ca ziua de ieri !!? Universul întreg, pământ, stele și toate planetele se văd supuse la a mea dărăpănare, și însăși lumina acestui soare ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de august

Alexandru Macedonski - Noaptea de august Noaptea de august de Alexandru Macedonski Atâta știu, că era noapte, dar nu și veacul când era... Terasa de granit înaltă părea-n lumină că plutește Și pe un cântec de teorbă că urcă și se-nsuflețește, Pe când mai jos nedeslușirea unui oraș se resfira -- Treptat mai ștearsă și mai stinsă, pe când, în sus,     fără-ncetare Curgea o-ntreagă adâncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gând cu tot, Sub înserarea viorie și înstelarea-nfloritoare, Când spre-o planetă, când spre alta, și dintr-un soare     spre alt soare... Ș-atâta știu: că era noapte, și ca să știu mai mult nu pot, Decât c-acea terasă albă și largul cântec de teorbă Erau și zbor nebun de aripi, erau și zbor de-naltă vorbă, Dar spre-a cuprinde clipa de-aur n-a fost Parnas și nici Olimp, Și de-a fost ieri, sau cine știe în ce trecut de loc și timp, Se desprindeau din armonia ce depărta de ea pământul, Priceperi ce-n eternitate își împingeau mereu avântul, Și ce spirale nesfârșite, nălțimea nu-și ...

 

Alexandru Macedonski - Rondelul ajungerii la cer

Alexandru Macedonski - Rondelul ajungerii la cer Rondelul ajungerii la cer de Alexandru Macedonski În cer s-ajunge dintr-un salt, Sau nu s-ajunge-n veci de veci... Te-aruncă-n el un cântec-nalt, În care-al vieții plâns îneci. Spărgând fluidicul său smalt, Ca o săgeată de-aur treci. -- În cer s-ajunge dintr-un salt, Sau nu s-ajunge-n veci de veci. I se mai dă-n sfârșit asalt Sub jar de patimi când te pleci, În al tău suflet când n-ai alt Decât fiorii dulci și reci... -- În cer s-ajunge dintr-un

 

George Coșbuc - Din adâncimi

George Coşbuc - Din adâncimi Din adâncimi de George Coșbuc Din adâncimi fără de margini A răsărit pe cer o stea; Și triști, nemișcători de-a pururi Aprinșii sori priveau la ea. De la-nceput, de când e lumea, Izbită ea prin spațiuri reci Să duce-ntr-una, să tot duce Și să va duce-n- veci de veci. Să scuturau, gemând prin noapte, Din visuri deșteptații sori Ca să-și mai scuture urâtul, S-alunge-ai frigului fiori. Și să uitau cu jale-n drumul Pierdutului drumeț acum— O, de-ar putea și ei vreodată S-alerge-n veci pe-același drum. Căci ei de la-nceputul lumii Stau solitari în gol așa, Și-n lungul cel de veci al vremii Ei tot pe-același loc vor sta. Dar nu știau că steaua-n treacăt Își plânge-amarul ei noroc, Că, de-obosită, pizmuiește Pe cei ce stau etern în

 

Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)

Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI     Nimic nu e nou,     Nimica neștiut     Din cîte arăt vouă :     Lumina nouă nu e,     Dar ea desființează     Grămada-ntunecimei.     Cercarea am pornit-o,     V-am dat făgăduială ;     Dar n-alerg să vă-mbăt.     Precum fac demagoghii,     Ce, îmbătați de fumul     Atotputerniciei,     Umblă ș-înșală lumea     Cu jertfe, mîglisire     Sub fățăria     Blîndeței, omeniei     Și facerii de bine,     Cît izbutesc d-ajunge     Aleși să stăpînească ;     Îndată dau de față     Cumplita tiranie,     Cheamă pre înțeleșii     Ministri să slujească.     A lor deșertăciune.     Adun, ascund comori     Din biruri înfocate,     În sfaturi tot greșite,     Mii izvodiri fac nouă ;     Vor să dezgroape morții,     Cînd nu le mai ajunge     A viilor avere.     În lupta desfrînării     Iubirii de domnire,     Se-nșală între dînșii,     Se rod în vicleșuguri,     Se luptă să apese     Strigarea pătimirii !     Stau pînă cînd vîlvoarea     Odată-i prididește ;     Atunci tiranul vina     Descarcă pre ministri,     Ministrii pe tiran ;     Cuvinte de-ndreptare     De joc, de rîsul lumei !     Întărîtînd norodul     Pînă cînd se deșteaptă,     Și cere socoteală,     Și răzbunare cere,     Groaznică-n sfîrșit vine,     Nu de la cer pedeapsa,     Ci de la harnici oameni :     Oameni ce s-înțeleg     Ca dumnezeii vieții !     Vrednici de închinare,     Dar prea ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea

Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea Destăinuirea de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Inima-mi obosită — și nu de ani, nu încă, -- Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc; Valuri, crivețe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc. Pe la-nceputul verii vifore prea geroase Asupră-i se răscoală s-o-nghețe-aci pe loc, Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc! Un foc! și ca acela ce arde-ntr-o câmpie Albită de troiene și toată-n vijelie, Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat, Arsura e într-însul, care îl mistuiește, Și nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzește; Lumina-i face groază și celui înghețat. II S-o face el cenușă? vreun pârjol v-aduce? Nu știu... Dar a lui urmă neștearsă-n veci va fi Și oricând călătorul pasul p-aci-și va duce, Oprindu-s-o să zică: "Odat-a ars aci." Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume, Străin și rece fie oricând aicea ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829

Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Note I Veacurile și anii se nasc, trec, se strecoară, Se duc cu-acele zile ce s-au aflat privind A lumii încroire și au văzut, fecioară, Din mâna celui vecinic natur-abia ieșind; Dar tu, zi augustă, născuși întru mărire, Stătuși cu mare slavă, și-n slav-a ta sfințire Lumii celei uimite zâmbind îi arătă Că treci, dar pomenirea-ți în veci nu se va șterge. Și va umplea pământul, și ne-ncetat va merge Din om, din loc, din veacuri așa cum răsună. II Stăpânul veciniciei, în fapta sa cea mare, Când soarta din voință-i pe univers a pus, D-atunci tu hotărâtă ai fost întru păstrare În sânul acel tainic vecilor făr'apus, Ca să răsari odată cinste la omenire Și a creștinătății prescrisa împlinire, Drepturi de ani pierdute noroadelor a da. A ta ivire fuse la cer îndestulare ...

 

Mihai Eminescu - Iubitei

Mihai Eminescu - Iubitei Iubitei de Mihai Eminescu O, îndulcește-ți ochii tăi, iubită, O, însenină fața ta de nea. Nu știi că-n piept inima mea rănită Tresare-adânc la întristarea ta? Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită ­ Oh, în zadar mi-ncreți tu fruntea ta. Durerea chiar de-o simulezi ­ eu simt Fiori adânci în pieptul meu trezind. Ah! cât ești tu de mândră și frumoasă Când râzi, când plângi, când mă săruți, când ­ ah! Cuprind în mâni eu capul tău ­ geloasă! Și sărut ochii-ți plini de lacrimi, ah! Ei strălucesc ca stelele focoase Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina! Și te iubesc, și te sărut, te-ador, Amorul meu, nespusul meu amor! O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită, C-atunci în veci prin noapte-aș rătăci ­ Mi-aș sfărma viața-n jalea cea cumplită Și de durere n-aș putea muri. Aș purta-n timp inima-ncremenită, Cu ochii stinși, și gura-ar amuți. Durerea ta m-ar face să trăiesc, Ca să trăiesc, ca să înnebunesc. Așteaptă dar cu moartea ta, iubită, Pân-ce de fericire-oi muri eu. Cu roze să-ncununi fruntea-mi ...

 

Miron Costin - Viața lumii

Miron Costin - Viaţa lumii Viața lumii de Miron Costin Sueta seustv, vsa vseaceska sueta Eclisiastis, glava I (Deșertarea deșertărilor și toate sunt deșarte) A lumii cântu cu jale cumplită viiața, Cu griji și primejdii cum iaste și ața: Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare. O, lume hicleană, lume înșelătoare! Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară, Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară. Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată. Fug vremile ca umbra și nici o poartă A le opri nu poate. Trec toate prăvălite Lucrurile lumii, și mai mult cumplite. Și ca apa în cursul său cum nu să oprește. Așa cursul al lumii nu să contenește. Fum și umbră sântu toate, visuri și părere. Ce nu petrece lumea și în ce nu-i cădere? Spuma mării și nor suptu cer trecătoriu, Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu? Zice David prorocul: "Viața iaste floara, Nu trăiaște, ce îndată iaste trecătoarea". "Viiarme sântu eu și nu om", tot acela strigă O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă Toate câte-s, pre tine? Ce hălăduiaște Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaște Spre cădere de tine? ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru VECE

 Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru VECE.

OHABNIC

OHÁBNIC , - Ă , ohabnici , - ce , adj . ( Înv . și pop . ; despre proprietate ) 1. Care nu poate fi înstrăinat ; inalienabil , de veci ; scutit de impozite și de prestații . 2. ( Despre proprietari ) Care stăpânește o moșie ohabnică ( 1 ) . ( Despre robi , slugi etc . ) Legat pe viață de ohabă ( 1 ) . [ Var . : ohávnic , - ă

 

VEAC

VEAC , veacuri , s . n . 1. Interval de timp de o sută de ani ( socotit de obicei de la unitate până la completara unei sute ) ; secol . 2. Interval lung de timp ; interval de timp socotit , în mod subiectiv , drept mare . 3. ( La pl . ; în forma veci ) Veșnicie , eternitate . 4. ( Pop . și fam . ) Viață , existență ,

 

VIAȚĂ

VIÁȚĂ , vieți , s . f . 1. Sinteză a proceselor biologice , fizice , chimice , mecanice care caracterizează organismele ; faptul de a fi viu ; stare a ceea ce este viu . 2. ( În credințele religioase ; determinat prin " de apoi " , " de veci " etc . ) Existență de dincolo de moarte . 3. Mod , fel , ansamblu de condiții materiale și morale ori mediu în care se desfășoară existența unei ființe sau a unei colectivități ; totalitatea actelor săvârșite de cineva în timpul existenței sale . 4. Timp cuprins între nașterea și moartea cuiva ; șirul evenimentelor întâmplate în acest