Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Cuvânt
Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:DEZGUSTAT, BLAZA, BLAZAT, DEZGUSTĂTOR, LEHĂMETI, LEHĂMETIT, SĂTUL, SĂTURA, SĂTURAT, SCÂRBI ... Mai multe din DEX...

DEZGUSTA - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva -și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ** Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. - Dez- + gusta (după fr. dégoûter).

Sursa : DEX '98

 

A dezgustaa ademeni, a atrage, a captiva, a ispiti, a plăcea, a seduce, a tenta

Sursa : antonime

 

DEZGUSTÁ vb. tr., refl. a-și pierde, a face -și piardă gustul, pofta (pentru ceva), a (se) scârbi. (după fr. dégoûter)

Sursa : neoficial

 

DEZGUSTÁ vb. a (se) îngrețoșa, a (se) sătura, a (se) scârbi, (reg.) a (se) scârboli, (Mold. și Bucov.) a (se) lehămeti, a (se) lehămetisi, a (se) lehămetui, (înv.) a (se) îngreța, a (se) îngrețălui, (fam. fig.) a i se acri. (S-a \~ de tot ce-a văzut acolo.)

Sursa : sinonime

 

dezgustá vb., ind. prez. 1 sg. dezgúst, 3 sg. și pl. dezgústă; conj. prez. 3 sg. și pl. dezgúste

Sursa : ortografic

 

A SE DEZGUSTÁ dezgúst intranz. A avea dezgust (față de ceva sau de cineva). /dez- + a gusta

Sursa : NODEX

 

A DEZGUSTÁ dezgúst tranz. A face se dezguste. /dez- + a gusta

Sursa : NODEX

 

DEZGUSTÁ vb. I. tr., refl. A-și pierde sau a face -și piardă gustul, pofta de ceva, a (se) scârbi. [P.i. dezgúst. / < des- + gusta, după fr. dégoûter].

Sursa : neologisme

 

Copyright © 2004-2012 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate dinLiteratură pentruDEZGUSTA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 36 pentruDEZGUSTA.

Alecu Donici - Furnica (Donici)

Alecu Donici - Furnica (Donici) Furnica de Alecu Donici O furnică De soi mică, Iar de inimă prea mare, Adusese furnicarul într-o nespusă mirare, Căci, precum al ei istoric lumea au încredințat, Ea purta grăunțe întregi de orzul cel mai mășcat. Era înc-acea furnică Și la războaie voinică: Unde viermișor vedea, Se repezea și-l prindea. Chiar paingul cu atâtea săbii, coase, înarmat, Al ei ac de biruință într-o vreme au cercat. Dar furnica, ca și omul, cu dorinți nesățioase, De-a furnicarului slavă prea curând se dezgustase. — La târg — zise ea odată -- Mă duc lumea să mă vadă Și oamenii să se miere De vestita mea putere. Și așa, prea îngâmfată, Într-un mare car de fân ea s-au cățărat îndată; Au ajuns la târg, dar ah! ce cumplită lovitură Mândriei sale văzură. Căci nici unul dintre oameni la furnică nu căta, Când puterea să-și arăte, ea minunt nu înceta Și, cu toată-a ei silință, bețișori de fân trăgea Sau vreo muscă nătăraucă prinzând, iute împungea. Dar în sfârșit obosită de zadarnice cercări, Câinelui de lângă car, au zis: "Dragă, nu te mieri De-a ...

 

Constantin Negruzzi - Strofe (Negruzzi)

Constantin Negruzzi - Strofe (Negruzzi) Strofe (dedicate d-nei Smaranda Docan) de Constantin Negruzzi Patriotismul, doamnă, e bun câteodată Precum e bun la foame și borșul cu păsat, Iar când el vrea să fie bucată neschimbată, Îmi vine să-mpung fuga flămând și desperat. Și eu am ajuns, doamnă, în astă tristă stare! Nu pot s-aud nici vorba cea de patriotism, Căci văd că el nu este decât o faimă mare în vorbe, Iar în fapte e chiar șarlatanism. De-aceea orice treabă de patrioți cântată, Oricât de bună fie, eu n-o pot suferi Când văd că de ei înșii e și aplaudată Și când a lor țintire eu n-o pot nimeri. Îmi iau dar îndrăzneală să vă trimet cu bine Pe ștefan acel Mare și pe Mihai cel Brav, Acei ce pe turci, unguri și litfele străine A-i bate —în vremea veche aveau un rău nărav. La dumneata sunt sigur, mai bine vor petrece Decât la mine, care cu totul i-am uitat, Căci, zău! patriotismul îmi pare-o dusă rece De când de-a lui brașoave atât m-a

 

Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel)

Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel) Preludiu de Dimitrie Anghel Publicată în Înfrățirea , I, 15, 12 mai 1913, p. 1 Sunt departe, în mijlocul naturei, unde clevetirile și vorbele rele nu ajung. Liniștea prielnică visurilor și gîndurilor bune mă împresoară, așa că pot să văd limpede în adîncul sufletului meu, să-mi domolesc pornirile, să-mi pun în cumpănă dreaptă simpatiile, să arunc ca un ciurar destoinic bobul ales pentru sămînța rodnică deoparte și netrebnica pleavă nerodnicilor vînturi. Și fiind așa, cînd un apel vine spre mine încrezător că eu, un visător ce nu a urmărit în viața lui decît frumosul, un poet trist ce dezgustat de viața de toate zilele a căutat să-și creeze o lume imaginară, un fantezist ce s-a îndoit totdeauna de el însuși, fascinat de toate mirajurile, un revoltat ce și-a ironizat singur pornirile-i sentimentale, nu am crezut că pot refuza slabul meu ajutor unei cauze drepte. Încă din anul trecut mi s-a cerut părerea asupra acestei mișcări și nu am stat în cumpănă a mi-o da cu toată sinceritatea și cu tot cugetul curat. În acel articol explicam ...

 

Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)

Dimitrie Anghel - Tata (Anghel) Tata de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 759, 28 ian. 1911, p. 1. Ca un miraj nălucitor te-a chemat pe tine strălucirea aurului, și tu cel dezbrăcat de toate patimele ai alergat după el pînă ce ai căzut. Negrul neant la tine a fost mărginit de un zid de aur și zidul s-a prăbușit peste tine, îngropîndu-te sub el. Ce urmăreai tu, de ce te-ai zbuciumat, de ce flacăra vie a minții tale a ars fără preget, ca vîlvătăile de foc ce le aprindeau și le hrăneau necurmat întîii oameni în vremuri obscure, ca să se apere de dușmănia fiarelor ? După perdeaua de foc a minții tale, ai stat tu ascuns toată viața, apărîndu-te. Vie, puternică, fantastică, se consuma inteligența ta. Mari, flăcările jucau zvîrlind scîntei orbitoare. Vînturile întîmplărilor o înălțau și o coborau și ghearele lacome așteptau cu răbdare să te sfîșie ; sclipitorii ochi pîndeau din umbră stingerea marelui incendiu, ca să poată prin drumul de cenușă să ajungă pînă la tine. Ce te împingea pe tine, căci din înfrîngeri și dureri, ca la mulți ...

 

Emil Gârleanu - Călătoare! ...

Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, ...

 

Grigore Alexandrescu - Elefantul

Grigore Alexandrescu - Elefantul Elefantul de Grigore Alexandrescu    În vremea de demult, dobitoacele toate, De împăratul Leu sătule, dezgustate,         Își aleseră lor         Un alt stăpînitor, Pe domnul Elefant, cu nasul învîrtit, Puternic îndestul, dar însă necioplit, Și de cap tare, gros, cît vreți să socotiți. Însă ca să puteți să vi-l închipuiți,            Mă grăbesc să vă spui            O judecată-a lui.            Noul stăpînitor,            Cît s-a orînduit,            Puse-n slujbă pe boi,            Iar lupu mîncător            Se făcu favorit            Și ministru la oi.            Vă las să judecați,            Cîți miei fură mîncați,            Și cîte oi slutite            De fiarele cumplite!            În zadar fac strigare            Oile-mpovărate,            Chip nu e de scăpare,            Și plîngeri necurmate            Ce vin de pe la turme            Răul nu pot să-l curme.            Lupul dar își urmează            A sa nelegiuire,            Căci de ce se lucrează            Craiul n-are de știre;            Ba cîte lupul spune            Le ia toate de bune.            A! cînd o să ne vie            O zi de bucurie,            Zi foarte așteptată            Și scumpă în nevoi,            Ca să vedem odată            Pe lupi mîncați de oi?            „O! asta nu se poate“,            Zic unii-alți în lume.            Domnii mei, se pot ...

 

Grigore Alexandrescu - Eliza

Grigore Alexandrescu - Eliza Eliza de Grigore Alexandrescu Spune-mi, scumpă Elizo, ce este fericirea? Pe ce țărmuri răsare, ce loc îi e plăcut? E veche ca pământul, împodobește firea, De mult, sau deodată cu tine s-a născut? Am cătat-o-n pustiuri, am cătat-o în lume, Am cătat-o pe dealuri, pe munți și pe câmpii; Am cătat-o-n deșertul eho al unui nume, Pe valurile mării, în titluri, bogății. Zadarnică silință! Fericirea s-ascunde; Fără folos pe urmă-i vedeam că ostenesc; O chemam cu-nfocare, dar nu vrea a-mi răspunde: Te întâlnii, iubită, și-n ochii-ți o găsesc! Vedeți aceste locuri, aceste stânci râpoase? Vedeți pământu-acesta detot nelocuit? Ei bine, aici toate mie îmi par frumoase! Mai mult decât oriunde aici sunt fericit. Eliza e viața ce toate-nsuflețește; Zâmbirea-i e cerească, privirea ei Amor; A ei dulce suflare ăst aer bălsămește, Și grațiile-ntr-însa văd o tânără sor. Dacă ar fi pământul în vechea simplitate, Când cea dintâi femeie în rai s-a pomenit, Frumoasă,-mpodobită cu darurile toate, Și nobila-i icoană în unde și-a privit: ...

 

Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn

Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn de Grigore Alexandrescu Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal. Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri. Cu vreo treizeci ani înainte de a se zidi biserica, un cioban își avea stâna în locul acela pe coasta dealului. Într-o noapte i se înfățișă în vis Maica Mântuitorului, poruncindu- ...

 

Urmuz - Plecarea în străinătate

Urmuz - Plecarea în străinătate Plecarea în străinătate de Urmuz Din toate preparativele voiajului, cea mai mare parte erau îndeplinite; în cele din urmă, reuși să plătească și chiria, ajutat fiind de cele două bătrîne rațe ale sale, și care nici de astă dată nu-l lăsară să alerge la mila vecinilor. Singurul lucru ce îi cereau în schimb era să fie și ele primite, cel puțin o oră pe zi, în camera sa de lucru, care exala un așa de dulce și îmbătător miros de ciurciuvele. Se sui în corabie. Sentimentul puternic și neînvins de tată îl trase însă înapoi la țărm, unde, cu o mișcare distrată și nervoasă și în mijlocul poporului iubit, își cusu două tampoane de sugătoare pe căptușala mucegăită a smokingului său, și imediat după aceasta, fără a mai pierde timpul, se furișă, neobservat de nimeni, în camera scundă din fundul curții, trecînd la religiunea mozaică. Nu mai avea nici un moment de pierdut. Intrase în al șaptezecelea an al existenței sale, lăsînd în urmă un trecut glorios, și acuma zilele îi erau numărate. Singura dorință ce mai avea era să-și serbeze nunta de argint. În acest scop chemă pe ...

 

Ion Luca Caragiale - O blană rară

Ion Luca Caragiale - O blană rară O blană rară de Ion Luca Caragiale E ger și ceață... ceață-nghețată... o vreme, să nu scoți un câine afară. Lumina fanarelor, roșie, e îmbrobodită într-o stranie aureolă irizată. În gangul palatului d-lui Psaridi, mare proprietar, arde, clipind arare, o mare lampă electrică cu arc, e ca un vis albastru și rece de poet dezgustat. Pe ferestrele mari, mate de abureală, ale palatului — ce cald trebuie să fie înăuntru! — ies, rupând pâcla groasă în bande largi și drepte, lumină și sunete armonioase și alegre. E un bal sus! Un ceas despre ziuă, și încă intră trăsuri închise pe gang. Aha! iată doamna Cuțopolu! iată cea mai splendidă, cea mai infatigabilă dintre elegantele bucureștene! E o arătare ca din povești... O rochie de catifea vânetă-deschis ca opalul... Pe cap, pe umeri, pe gât, pe brațe, în degete, în urechi, o avere, o avere întreagă în pietre scumpe! De unde vine această scânteietoare apariție? De la Capșa... A fost la Teatrul Național. A luat apoi la patisierul Ă  la mode, en petite chambrĂ©, un pahar de șampanie... și acum vine la amica sa madam Psaridi ...

 

Paul Zarifopol - Popi

Paul Zarifopol - Popi Popi [1] de Paul Zarifopol 42 de grade la umbră cer de sticlă sinilie lumină cruntă pe ziduri și pe ulițe albe obraze și brațe măslinii și ochi atât de negri încât irisul se confundă cu pupila cu priviri continuu intense ce obosesc ca spectacolul unui braț dureros de încordat praf de marmură peste tot dar peste toate: politică. Politica e mai tare chiar decât flirtul cu romanțe, ce formează, cum s-ar fi zis altădată, subiectul povestirii domnului Teodor Scorțescu. Popi amuzant nume, de copil sau de păpușă. În perfectă armonie cu bisilabul acesta infantil, este nasul lui Popi nas naiv, puțin ridicat; nas pueril, de nevinovată ștrengărie. Popi s-ar rezuma, pare că, în desenul acestui nas simpatic de nespus, dacă n-am ști-o întreagă, în toată drăgălășenia de baby încântător. Priveam picioarele mici ale lui Popi, refugiate lânga peretele vagonului, se vede cu scopul de a demonstra atenienilor lipsa oricărei intimități cu vecinul lor. Piciorul, ușor cambrat, se termina printr-un genunchi rotund ca un măr domnesc, dezgolit de rochia scurtă. Coapsele ample, arcuite cu grații de liră, contrastau cu umerii mici care dădeau o impresie neașteptată de fragilitate. Ajunge ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinLiteratură...

Rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române pentruDEZGUSTA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 12 pentruDEZGUSTA.

DEZGUSTAT

... DEZGUSTÁT , - Ă , dezgustați , - te , adj . Cuprins de dezgust ( pentru cineva sau ceva ) ; scârbit . - V. dezgusta

 

BLAZA

... și ) toci , a ( - și ) pierde sau a face să piardă intensitatea simțurilor și a emoțiilor ; a ( se ) dezgusta

 

BLAZAT

BLAZÁT , - Ă , blazați , - te , adj . Dezgustat , incapabil de emoții și de sentimente , indiferent . - V.

 

DEZGUSTĂTOR

... DEZGUSTĂTÓR , - OÁRE , dezgustători , - oare , adj . Care trezește dezgust ; respingător , scârbos . - Dezgusta

 

LEHĂMETI

... LEHĂMETÍ , lehămetesc , vb . IV . Refl . ( Reg . ) A se sătura , a se plictisi , a se dezgusta , a se scârbi total ( de ceva sau de cineva ) ; a se lehămetisi , a se lehămetui . [ Var . : lehămețí vb . IV ...

 

LEHĂMETIT

LEHĂMETÍT , - Ă , lehămetiți , - te , adj . ( Reg . ) Plictisit , scârbit , dezgustat , lehămetuit . - V.

 

SĂTUL

SĂTÚL , - Ă , sătui , - le , adj . 1. Care și - a potolit pe deplin foamea sau setea , care s - a săturat ; săturat . 2. Fig . Satisfăcut de ceva , mulțumit . 3. Fig . Care a ajuns la saturație , care nu mai poate suporta ; dezgustat ,

 

SĂTURA

SĂTURÁ , sátur , vb . I . Refl . și tranz . 1. A ( - și ) potoli pe deplin foamea sau setea , a ( se ) îndestula cu mâncare sau cu băutură . 2. Fig . A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit , satisfăcut ( de sau cu ceva ) . 3. Fig . A fi sau a face să fie sătul , plictisit , dezgustat , scârbit de ceva sau de

 

SĂTURAT

SĂTURÁT , - Ă , săturați , - te , adj . 1. Care și - a potolit pe deplin foamea sau setea ; sătul . 2. Fig . Ajuns la saturație , dezgustat , scârbit , plictisit de cineva sau de

 

SCÂRBI

... IV . 1. Refl . și tranz . A simți sau a produce scârbă ( 1 ) ; a ( se ) îngrețoșa , a ( se ) dezgusta . 2. Refl . și tranz . ( Reg . ) A ( se ) întrista , a ( se ) supăra . 3. Refl . ( Înv . ) A se înfuria , a ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române...