Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Cuvânt
Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:MĂTĂNĂI, METANIE, ROZARIU ... Mai multe din DEX...

MĂTANIE - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

MĂTÁNIE, mătănii, s.f. (În unele practici religioase) 1. Îngenunchere și înclinare a corpului până la pământ, în semn de venerație și de pocăință. ** P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni socotesc rugăciunile rostite. 3. (Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [Var.: métanie s.f.] - Din sl. metanija.

Sursa : DEX '98

 

MĂTÁNIE s. v. reverență.

Sursa : sinonime

 

mătánie s. f. (sil. -ni-e), art. mătánia (sil. -ni-a), g.-d. art. mătániei; pl. mătănii, art. mătăniile (sil. -ni-i-)

Sursa : ortografic

 

MĂT//ÁNIE \~ănii f. rel. 1) mai ales la pl. Îngenunchere și înclinare a corpului înainte până la atingerea pământului cu capul (în semn de venerație sau de pocăință). A bate (sau a face) \~ănii. 2) la pl. Șirag de mărgele pe care credincioşii (mai ales călugării) numără rugăciunile ce le rostesc. [G.-D. mătaniei; Sil. -ni-e] /metanija

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2012 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate dinLiteratură pentruMĂTANIE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 39 pentruMĂTANIE.

Dimitrie Anghel - Floarea de aloes

Dimitrie Anghel - Floarea de aloes Floarea de aloes de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Întîiul pas pe care îl faci într-o casă străină, te înfioară. Neprietenos răspunde ecoul și umbra ta se zugrăvește stranie pe pereții albi. Viața statornicită are tainele ei, îmbătrînitul disc al soarelui, ce apare și dăinuiește anumite ceasuri la ferești, luminînd tot altfel lucrurile, le dă o șlefuire, un lustru, cu care ochii tăi se deprind și fără de care nu pot fi veseli. În pridvorul tăcut, știi că în cutare anotimp, ca să lumineze perdelele verzi de frunze, albastrul va înflori strugurii de glicină ; treptele scării de piatră, de le vei coborî, presimți ce mireasmă o să te întîmpine ; de vei ridica ochii peste marginea verde a stratului, ți se va părea firesc că în aer joacă pulberea de aur a stînjeneilor ; de te vei întoarce spre răsărit, floarea soarelui ce poartă un nimb în jurul ei, nu te va mira că o biată floare îți arată imaginea soarelui pe pămînt... Dar eu, nu le puteam ști acestea la vîrsta mea și intrînd în casa ...

 

Dimitrie Anghel - A patra Parcă

Dimitrie Anghel - A patra Parcă A patra Parcă de Dimitrie Anghel Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul. O vorbă nu-și spun, căci ce-ar putea sa-și spună ? Un zîmbet nu schimbă, căci gurile lor nu-s făcute să zîmbească ; o înduioșare nu trece în ochii lor, căci ele n-au vreme să se înduioșeze. În albul lor veștmînt, pe care joacă lumina albastrului opaiț ca pe niște giulgiuri, cele ce n-au cunoscut divinul farmec al tinereții, nici bucuria ce-o resimte frumusețea în fața oglinzii, nici reveriile dulci ce le dă amorul, torc înainte nesfîrșita lînă ce-o scapătă caierul înfrățind firul de lumină și firul de întuneric pe care așteaptă să-l taie recele fier al foarfecei... Sinistră toarce ...

 

George Coșbuc - Fulger

George Coşbuc - Fulger Fulger de George Coșbuc Poveste în versuri Feciorul lui Crai-Negru cu drag ascultă sfatul Tătâne-său și pleacă la Volbură-mpăratul, Să ceară de soție pe Salba. Dragul meu Blând Volbură vorbește cunosc în tine eu Pe omul bun și vrednic! Ci-ți dau trei lucruri ție, Pe cari de le vei face, tu vei primi soție Pe Salba și, ca zestre, deplină țara mea! Te cugetă dar, Fulger, și, dacă-ți va plăce Copila, dă-mi cuvântul că stai la toate gata! La fată merge Fulger în turn; și-i place fata, Căci n-a văzut pe lume nimica mai frumos Ca Salba. Ea roșește și pleacă ochii-n jos, Când Fulger îi dă vorba, că dânsul o pețește; Și tot mai mult obrazul copilei se-nroșește, Pre când zicea: Tot pasul, p-al casei noastre prag, Să-ți fie pas de aur! Tu-mi ești atât de drag Și-a ta voi fi eu, Fulger, căci mult de tine-mi place! Tu mergi acum la tata și-i spune, că vei face Trei lucruri, vitejește, precum le va dori Să nu te temi de vorba lui Volbură: vor fi ...

 

Alexandru Vlahuță - Mamei

Alexandru Vlahuţă - Mamei Mamei de Alexandru Vlahuță Din vremile apuse ș-atât de fericite, Aducerile-aminte adesea mă-mpresoară. Ce de viață-n urmă!... Ca un potop mă-nghite Comoara mea de visuri, pierduta mea comoară Din vremile apuse ș-atât de fericite! Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Și ca din cărți, trecutul fantastic mi s-așterne; Atâtea dulci vedenii îmi picură în minte, Cu durerosul farmec al pierderei eterne!... Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Figura ta cuminte, duioasă și senină, Răsare, scumpă mamă, din vremile acele, Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină. Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele Figura ta cuminte, duioasă și senină! O lene grea se lasă din cerul cald de vară. De soare-i plină casa. Tu-ncet, pășind pe scânduri, Lași storurile groase și dai muștele-afară. Apoi, prostii de-a mele asculți și cazi pe gânduri. O lene grea se lasă din cerul cald de vară. Curg valuri mari de umbră și se-mpânzesc pe vale. Din șes, privim spre codru, cum soarele se-neacă. În mirosul de iarbă, tăcuți pășim agale, Și bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă, Curg ...

 

Alexandru Vlahuță - No. 1

Alexandru Vlahuţă - No. 1 No. 1 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 45, 4 august 1891 Daniil, bătrînul stariț, Șade-n jețu-i, răsturnat; Chipul lui îmbracă umbra Gîndurilor ce-l străbat, Și cum stă, în rasa-i lungă, Cuvios și neclintit, În tăcerea asta sfîntă, Ai jura că-i zugrăvit... Numai dreapta lui, alene Rezemată pe spătar, Cum ar bate tactul vremii, Se clintește-ncet și rar: Printre degetele-i slabe, Țăcănind, cad somnoros, Din șiragul de mătănii, Boabele de chiparos, Și, în ritmul lor, trec umbre — Amintiri din vremuri vechi — Glasuri, vuiete de clopot Îi răsună în urechi. Și ce haos, ce amestec De videnii și-ntîmplări ! Se frămînt-o lume-n minte-i, Ca-n adîncul unei mări: Chiote de veselie, Țupăieli de oameni beți — Stricăciunea și desfrîul Unei lacome vieți; Înhăitări de crai bezmetici, Trupuri goale de femei, Ce-au hulit pe Născătoarea Ș-au scuipat în fața ei; Gemete și chipuri slabe De călugări chinuiți; Aur stors din suferința Celor proști și umiliți ! Răfuieli cu iconomul: "Gherasime, rău te porți ! Unde-i partea mea din mese Și din leafa celor morți? Mie nu-mi plac hrăpitorii... Ce-ți ...

 

Constantin Alexandru Rosetti - Fracul meu

Constantin Alexandru Rosetti - Fracul meu Fracul meu de Constantin Alexandru Rosetti Informații despre această ediție 1843 Așa de gol în toate cum m-am născut în lume Trăiesc și pînă astăzi ; muncesc, dar n-am putut Să-mi fac trăsură, haine, parale și un nume ; Dar îns-am pus eu minte și-un frac azi mi-am făcut ! Și azi ca-n toată vremea datornicii veniră, Obraznici cît se poate ; boieri, i-ați cunoscut ! Dar însă cu ocară, cu brînci mai toți ieșiră, Fiind c-am pus eu minte și-un frac azi mi-am făcut. Acum să fac mătănii, la piept eu a mă strînge, Să-mi plec și ochi și capu, și mîna să sărut, Să mușc, să vînz pe unu, pe altu iar a linge Le-am învățat pe toate, și-un frac azi mi-am făcut. Rang, slujbă, bogăție, acuma vin grămadă, Acea idee proastă de cinste am perdut ; La un boier prea mare mă duc acum îndată Și mîine și poimîine, și-un frac azi mi-am făcut. Plecai să merg, dar însă împins de îngînfare, Pe la a mea Elenă, să trec puțin am vrut ; Dar ea- ...

 

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum" "Sunt lacrimae rerum" de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , II, 536, 11 iul. 1911, p. 1 Ce dulce intimitate se desprinde dintr-o gospodărie veche... Sunt unele în care lucrurile fac parcă un singur trup cu odaia. Ele stau nemișcate, și vremea trece peste ele, nimic nu le schimbă, soarele poate pătrunde ici-colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o floare pe un covor se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga armonie să dispară. Apoi, cine trăiește mult într-o casă îi place să păstreze orînduială. Ochii s-au deprins cu liniile, și ființa ta intimă sufere dacă-ți clintește cineva un vas de pe o consolă, un portret de pe o etajeră, ori cel mai mic lucru, care ocupa un loc bine definit pentru tine în spațiul odăiei tale. Mătușa Elencu, însă, era inamica oricărei stabilități. Nemișcarea pentru dînsa era moartea, și lucrurile i se păreau că devin rigide și îngheață dacă stăteau încremenite două ...

 

Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii

Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii Ceasornicul bunicii de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Fantoma amintirii", în Revista democrației române , I, 29, 26 sept. 1910. p. 1140—1142. Urmez o stradă cunoscută, pe care am străbătut-o atîția ani de zile, și fără să mă gîndesc la năvala anilor care au curs peste mine, de cînd trăiesc departe, mi se pare ciudat că prin grădini nu văd aceiași pomi, la geamuri aceleași figuri cunoscute. Aci își apleca ramurile un cais, și dincolo, noaptea, nălucea un arțar alb ca o fantomă. Oprit lîngă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți, și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd nici o trăsură la scară, nici o siluetă de misit, nici o umbră de cerșetor. Și totuși, stînd afară, mă strecor, cu gîndul înlăuntru urc scările, trec ușurel prin ganguri și intru în odaia unde am copilărit. Cu puterea amintirii așez lucrurile la loc, covoarele vechi cu flori șterse, iconostasul în firida din părete, rînduiesc icoanele îmbrăcate în argint, aprind candela, apoi, făcîndu-mă copil, îngenunchi o clipă ...

 

George Coșbuc - Cântecul redutei

George Coşbuc - Cântecul redutei Cântecul redutei de George Coșbuc Publicată în Albina , 1898, nr. 10 (6 dec.) În redută numai lei; Uite-i, mă, bașibuzucii, Eu de-aici le-aud papucii ! Dar mai mare peste ei Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne? Cică și mai și, pesemne, Unul, Ciaca-Paca-Bei. Câte cinci pe-un ban să-i vinzi, Că sunt tot oșteni pe-alesul, De viteji le saltă fesul, Pitulați pe după grinzi. Se-ntind, nene, de căldură De le-ajung genunchii-n gură Mașală, cu ei te prinzi? Ce te uiți tu, că sunt goi? Așa-i turcu-n vitejie, Zvârle haina ca să fie Sprinten-foc, când e-n război. Dârdâiesc din dinți, mă, vere Lasă-i, mă, că-și fac putere Dinților, să muște-n noi. Și-ntr-o zi — să vezi acu — Dete-Osman porunci să-i puie Tălpilor la cizme cuie, Și-apoi, ce-o fi fost, ce nu, Că sări pe băț călare Și-alergând în fuga mare Drept la Vadin s-abătu. Strig-Osman: — "Păsat vă fac ! Încurcați pe-aicea treaba, Și-mi mâncați pilaf degeaba — Vă tai ciorba, vă dezbrac! Ahmet, Mahmet, cum te cheamă, Tu ...

 

George Coșbuc - Iarna pe uliță

George Coşbuc - Iarna pe uliţă Iarna pe uliță de George Coșbuc Publicată în Vatra , 1896, nr. 16 A-nceput de ieri să cadă Câte-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. Nu e soare, dar e bine, Și pe râu e numai fum. Vântu-i liniștit acum, Dar năvalnic vuiet vine De pe drum. Sunt copii. Cu multe sănii, De pe coastă vin țipând Și se-mping și sar râzând; Prin zăpadă fac mătănii; Vrând-nevrând. Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gâlcevesc Vrăbii gureșe, când norii Ploi vestesc. Cei mai mari acum, din sfadă, Stau pe-ncăierate puși; Cei mai mici, de foame-aduși, Se scâncesc și plâng grămadă Pe la uși. Colo-n colț acum răsare Un copil, al nu știu cui, Largi de-un cot sunt pașii lui, Iar el mic, căci pe cărare Parcă nu-i. Haina-i măturând pământul Și-o târăște-abia, abia: Cinci ca el încap în ea, Să mai bată, soro, vântul Dac-o vrea! El e sol precum se vede, Mă-sa l- ...

 

George Coșbuc - Numai una!

George Coşbuc - Numai una! Numai una! de George Coșbuc Pe umeri pletele-i curg râu Mlădie, ca un spic de grâu, Cu șorțul negru prins în brâu, O pierd din ochi de dragă. Și când o văd, îngălbenesc; Și când n-o văd, mă-mbolnăvesc, Iar când merg alții de-o pețesc, Vin popi de mă dezleagă. La vorbă-n drum, trei ceasuri trec Ea pleacă, eu mă fac că plec, Dar stau acolo și-o petrec Cu ochii cât e zarea. Așa cum e săracă ea, Aș vrea s-o știu nevasta mea, Dar oameni răi din lume rea Îmi tot închid cărarea. Și câte vorbe-mi aud eu! Toți frații mă vorbesc de rău, Și tata-i supărat mereu, Iar mama, la icoane, Mătănii bate, ține post; Mă blestemă: De n-ai fi fost! Ești un netot! Ți-e capul prost Și-ți faci de cap, Ioane! Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac! Cu traiul eu am să mă-mpac Și eu am să trăiesc sărac, Muncind bătut de rele! La frați eu nu cer ajutor, Că n-am ajuns la mila lor Și fac ce vreau! Și n-am să mor De grija ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate dinLiteratură...

Rezultate dinDicționarul explicativ al limbii române pentruMĂTANIE

 Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentruMĂTANIE.

MĂTĂNĂI

MĂTĂNĂÍ , mătănăiesc , vb . IV . Intranz . ( Reg . ) 1. A face mătănii ; a se înclina . 2. A se clătina , a se

 

METANIE

... METÁNIE s . f . vezi mătanie

 

ROZARIU

... etc . , aranjate într - o anumită ordine și având la unul dintre capete o cruciuliță , folosit de credincioși pentru a număra rugăciunile rostite . V. mătanie