Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:ÎNCĂPĂTOR, CĂPUI, ÎNCĂPERE, ÎNCĂPUȘA, ÎNCĂPUIT, ÎNDESA, ÎNMUGURI, CIOACLĂ, CONȚINUT, DACĂ ... Mai multe din DEX...

ÎNCĂPEA - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II. Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. * Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ** Tranz. A (putea) cuprinde ceva. * Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros. 2. (Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. "de") A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva. 3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva. 4. (În expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. Lat. *incapere.

Sursa : DEX '98

 

ÎNCĂPEÁ vb. v. ajunge, deveni.

Sursa : sinonime

 

ÎNCĂPEÁ vb. 1. v. intra. 2. a(-l) cuprinde. (Haina nu-l mai \~.) 3. v. ajunge.

Sursa : sinonime

 

încăpeá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 sg. și pl. încápă; part. încăpút

Sursa : ortografic

 

A ÎNCĂPEÁ încáp 1. intranz. 1) A fi cuprins în anumite limite; a putea intra într-un spațiu; a intra. * A nu-și (mai) \~ în piele de gras a fi foarte gras. A nu-și (mai) \~ în piele de bucurie (de mândrie) a fi foarte bucuros (mândru). Nu (mai) încape (nici o) îndoială (vorbă, discuție) se spune pentru a exprima o certitudine. A nu (mai) \~ de cineva (sau ceva) a fi nemulțumit de prezența unei persoane sau a unui lucru. 2) fig. A ajunge pe neașteptate (într-o situație grea); a nimeri; a se pomeni; a cădea; a pica; a se trezi. \~ la nevoie. * \~ pe (sau în) mâna (sau mâinile) cuiva a ajunge la discreția cuiva. 3) A intra cu greu. 2. tranz. A fi în stare cuprindă. Hainele nu-l mai încap. /<lat. incapere

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Publicitate:

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNCĂPEA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 193 pentru ÎNCĂPEA.

Ion Luca Caragiale - Ironie

... o probă mai mult că devenise iar cuminte, era cam rușinos, avînd conștiința deplină de tot ce i se întâmplase. Acum încalte, nu mai poate încăpea vorbă, era în completă mizerie. Iată ce scria el către un amic — scriptura este excesiv de îngrijită, pare că s-ar fi temut ca ...

 

Mihai Eminescu - Satira I

Mihai Eminescu - Satira I Satira I de Mihai Eminescu Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de isvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea I

Mihai Eminescu - Scrisoarea I Scrisoarea I de Mihai Eminescu Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții, Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Novăceștii

Ştefan Octavian Iosif - Novăceştii Novăceștii de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție La orînda-mpărătească    De la marginea pieții Vezi lumină printre loduri    Pînă-n faptul dimineții ; Venetici din lumea toată    Fac popas acolo sara... Dairaua se mărită    Cu cimpoiul și ghitara... Trei voinici ficiori de lele    Tăbărît-au pe-nserate ; Dairaua cu cimpoiul    Și ghitara tac speriate... Țarigradul mi s-ascunde    Îngrozit, iar împăratul Dă poruncă să-ntărească    Straja peste tot palatul... Forfotesc iscoade multe    Ca să afle, să scornească : Cine-s preaciudații oaspeți    De la crîșma-mpărătească ? Pasămite să-i întrebe    Nu cutează nici un crainic... Gîfăind se-ntoarce-n goană    La palat trimisul tainic : — Înălțate împărate !    La Agnița crîșmăreasa, Trei străini descălicară    Și de-abia-i încape casa, Ca-ntr-un fund dogit de clopot    Tună-n gura lor cuvîntul, Și pe unde calcă dînșii Se cutremură pămîntul ! După mese s-așezară    Cîteșitrei și, largi în spete, Între umeri fiecare    A cuprins cîte-un părete. Nouă buți de vin goliră,    Și-ncă tot mai cer să beie, Iar Agnița crîșmărița    N-are vin să le mai deie ! — Duce-vă-ți pe loc de-i spuneți    Să le-aducă băutură Și-i ...

 

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă Palatul lui Duca-vodă de Alecu Russo mai 1842 Amice, îți scriu dintr-o ruină care odinioară a fost palat domnesc: de pe o înălțime unde odinioară vegheau cete de ostași viteji, ținând ochii în calea tătarilor, și unde astăzi se îngrașă dormind câțiva călugări în compania buhnelor. Am venit să vizitez palatul lui Duca-vodă în Cetățuie, și iată ce-am găsit: Acest fost palat, ridicat spre partea zidului din față cu Iașii, este întreg de piatră, cu bolți de cărămidă. El nu întrunește proporțiile arhitecturale care dau unei clădiri aspectul de monument, dar posedă un ce misterios, care spune multe imaginației. Ferestrele, prea mici, sunt împrăștiate fără nici o simetrie pe fațada lui, însă pe timpul luptelor, atunci când românul era totdeauna cu zilele în mână, locuințele aveau nevoie mai mult de metereze decât de ferestre largi. Înălțimea lui e ca de două rânduri, dar numai unul, adică cel de sus, apare ochilor, căci partea mijlocie cuprinde tainițe întunecoase, iar sub acestea vin beciuri săpate în pământ. O scară de vreo 12 lespezi, strâmtă și lipită de peretele dinafară al palatului, duce pe un balcon mic, sub care se ...

 

Alexandru Macedonski - Templul bogăției

Alexandru Macedonski - Templul bogăţiei Templul bogăției de Alexandru Macedonski Colos enorm de piatră, maiestuos, splendid, Cu zece porți înalte, ce-n fața-i se deschid, Ai crede că încape printr-însele oricine, Și-n grabă ca să intre o-ntreagă lume vine, Dar când ajungi la scara palatului de morți, În găuri se preschimbă înaltele lui porți, Și intră numai omul ce-ndoaie-a sa spinare, Având să se târască mai multă-

 

Alexandru Vlahuță - Delendum

Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...

 

Alexandru Vlahuță - La icoană

Alexandru Vlahuţă - La icoană La icoană de Alexandru Vlahuță Noaptea s-a lăsat pe vale, și cătunu-i adormit. În bordei sărac, la vatră, suflet trist și chinuit, Fără somn, tânăra mamă copilașu-și ține-n poală, Și plângând îl netezește pe obrajii arși de boală. De cu sară mititelul încetase să mai țipe: Se ducea, văzând cu ochii, viața-i fărâmită-n clipe. Peste ochii mari și tulburi cad pleoapele-obosite, Somnu-l biruie adoarme. Suflări repezi, ca gonite De al morții frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate... Ea tresare; cum le-ascultă, șir de fulgeri îi străbate Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece, Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece. Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită, Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas. De trei nopți și două zile bate drum făr de popas; Ș-ar fi ocolit pământul făr-a se simți trudită: Ea credea profund, orbește... Mare și nenchipuită E credința ce-ntr-un suflet înnoptat și trist încape! Nu se poate făcătoarea de minuni să nu mi-l scape, Își zicea ...

 

Alexandru Vlahuță - No. 7

Alexandru Vlahuţă - No. 7 No. 7 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 22, 7 iulie 1891 Damian, poetul liric, Trubadurul pesimist, Își lungește-a drum privirea Și pe gînduri cade trist. Căci în lumea asta crudă Și avară pentru el, A-nceput să i se-nfunde Cu viața de tembel. "Ah, bătrînă năzuroasă, Pentru ce atîta fard, Dacă nu-nțelegi durerea Și iubirea unui bard?" Damian vorbește singur. "Luni întregi te-am urmărit; Nopți de iarnă sub fereastră-ți, Tremurînd și zgrebulit, Așteptam să-ți pleci privirea Și un semn să-mi faci, oftînd; Am răbdat și frig și foame Și tot îmi ziceam în gînd: Tu, bătrînă și bogată, Eu sunt tînăr și sărac... Ce nu-mi cumperi tinerețea ! Cum ți-aș mai veni de hac ! Dar atîta chin și versuri Fără de folos mi-au fost: A plecat la băi ingrata... Grea-i viața fără rost ! Și-acum tot ce-mi mai rămîne E să plec iar la «vînat»: La revista mea Progresul Să mai fac un abonat !..." Fluierînd, își șterge haina Și se piaptănă frumos. Ghetele îi sunt cam rupte, Pantalonii roși pe jos; Dar la ...

 

Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti

Alexandru Vlahuţă - Nunquam ridenti Nunquam ridenti de Alexandru Vlahuță Ciuli urechile și, fluturând din cap, Se depărtă bodogănind:    Că multe lighioane, Doamne, mai încap Și-n lumea asta!... Însă eu mă prind Că nu e alta mai netrebnică sub soare Ca secătura asta de privighetoare...    Stai, frate, zice calul. Ce ți s-a-ntâmplat De ești așa de supărat?    Tu n-o auzi?... Eu aș turba să stau mai mult Aici. Ce naiba? Nu ca să-i ascult Același și același țârlâit Cu-așa de lungi urechi am fost cinstit. Ș-apoi să-ți spun pe lângă că nu-mi place, Dar, înțelegi că... nici nu-i serios C-o astfel de dihanie s-avem de-a face, Eu, care lui Isus Hristos I-am înlesnit intrarea în Ierusalim, Și tu căci noi și la isprăvi ne potrivim Tu care duci la glorie-mpărați, Noi, în sfârșit, de-atâtea fapte mari legați...    Ci lasă-le păcatelor de fapte mari, Și vino s-ascultăm. Așa-s de rari Și scumpe clipele aceste, Când parcă zbori, Când uiți că ai să mori, Când ți se pare că trăiești într-o poveste... O, clipele aceste sunt așa de ...

 

Alexei Mateevici - Pe Varava ori pe Hristos%3F

... din ceruri, spoind cu aureală Zidirile înalte și verzile grădini, A căror cărturarii bogați erau stăpâni. Pe uliți prăfuite, arzând de asfințire, Nu încăpea norodul cel mult și zgomotos, Apusul roșiatic în marea de lucire Înfierbânta și drumul cel aspru și pietros. Era de nerăbdare mulțimea toată plină, Umplea ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ÎNCĂPEA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 15 pentru ÎNCĂPEA.

ÎNCĂPĂTOR

... ÎNCĂPĂTÓR , - OÁRE , încăpători , - oare , adj . Care are volum utilizabil mare ; în care încape mult ; larg , spațios . - Încăpea

 

CĂPUI

CĂPUÍ , căpuiesc , vb . IV . 1. Tranz . ( Înv . și reg . ) A pune mâna pe cineva ; a prinde , a încăpui . 2. Refl . A obține , a - și procura ; a

 

ÎNCĂPERE

... ÎNCĂPÉRE , încăperi , s . f . Cameră , odaie . V. încăpea

 

ÎNCĂPUȘA

ÎNCĂPUȘÁ vb . I . v .

 

ÎNCĂPUIT

ÎNCĂPUÍT , - Ă , încăpuiți , - te , adj . ( Reg . ) Care are de toate ; care are tot ce - i trebuie , căpuit . - V.

 

ÎNDESA

ÎNDESÁ , îndés , vb . I . 1. Tranz . A apăsa , a presa ca să încapă cât mai mult într - un spațiu restrâns , a vârî cu forța ( într - un spațiu limitat ) ; a înghesui , a bucși . 2. Tranz . A - și așeza pălăria , căciula , șapca , trăgând - o cât mai mult pe cap . 3. Refl . ( Despre o mulțime de persoane sau de lucruri în mișcare ) A se aduna , a se îngrămădi unul lângă altul , unul peste altul ; a se

 

ÎNMUGURI

ÎNMUGURÍ , pers . 3 înmugurește , vb . IV. Intranz . A face muguri ; a muguri , a

 

CIOACLĂ

CIOÁCLĂ , cioacle , s . f . ( Reg . ) Sanie mică ( folosită mai ales pentru căratul lemnelor din pădure ) ; încărcătură care încape pe o astfel de

 

CONȚINUT

CONȚINÚT , conținuturi , s . n . 1. Ceea ce încape într - un spațiu limitat , în special într - un recipient . 2. Totalitatea notelor esențiale ale unei noțiuni , determinată în raport cu sfera acesteia ; comprehensiune . 3. Fondul de idei și afectiv al unei opere literare sau artistice ; cuprins , temă , miez . 4. Listă ordonată a materialului pe care îl cuprinde o revistă , o carte ; tablă de materii ,

 

DACĂ

DÁCĂ conj . 1. ( Introduce o propoziție condițională ) În cazul că . . . , presupunând că . . . , de . . . Doar dacă . Numai dacă . 2. ( Introduce o propoziție optativă ) Numai de . . . Dacă nu m - ar vedea cineva . 3. ( Introduce o propoziție temporală , având uneori și o nuanță condițională sau cauzală ) Când , în ( sau din ) momentul când , de îndată ce , după ce . 4. ( Introduce o propoziție cauzală ) Fiindcă , pentru că , deoarece . Dacă nu știa să scrie , umbla de la unul la altul . 5. ( Introduce o propoziție concesivă ) Cu toate că , deși . 6. ( Introduce o propoziție interogativă indirectă ) Că , de . . . 7. ( Cu valoare adverbială ) Cu greu , abia . 8. ( În expr . ) Las ' dacă = a ) desigur că nu ; b ) ( în construcții negative ) nu mai încape îndoială că . . . - De ^4 +

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...