Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:ÎNFIORARE, ÎNCRÂNCENA, ÎNCRÂNCENAT, ÎNCREȚI, ÎNFIORĂTOR, ÎNFIORAT, CUTREMURĂTOR, CUTREMURA, FREMĂTA, ZGUDUI ... Mai multe din DEX...

ÎNFIORA - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-. - Prez. ind. și: înfioréz] - În + fior.

Sursa : DEX '98

 

ÎNFIORÁ vb. 1. îngrozi. 2. tremura. 3. v. tresălta. 4. a fremăta, a palpita, a tremura. (Nările îi zvâcneau și i se \~.)

Sursa : sinonime

 

înfiorá vb. (sil. -fi-o-), ind. prez. 1 sg. înfioréz/înfiór, 3 sg. și pl. înfioáră

Sursa : ortografic

 

A SE ÎNFIORÁ înfiór intranz. 1) A fi cuprins de fiori; a se speria tare; a se înspăimânta. 2) (despre corp sau părți ale lui) A se contracta involuntar sub acțiunea unei tensiuni nervoase; a se încrâncena; a se încreți. 3) fig. (despre frunze, iarbă, apă) A tremura ușor. /în + fior

Sursa : NODEX

 

A ÎNFIORÁ înfiór tranz. A face se înfioare; a umple de fiori; a înspăimânta. [Sil. -fi-o-] /în + fior

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Publicitate:

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNFIORA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 129 pentru ÎNFIORA.

Dimitrie Anghel - Floarea de aloes

Dimitrie Anghel - Floarea de aloes Floarea de aloes de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Întîiul pas pe care îl faci într-o casă străină, te înfioară. Neprietenos răspunde ecoul și umbra ta se zugrăvește stranie pe pereții albi. Viața statornicită are tainele ei, îmbătrînitul disc al soarelui, ce apare și dăinuiește anumite ceasuri la ferești, luminînd tot altfel lucrurile, le dă o șlefuire, un lustru, cu care ochii tăi se deprind și fără de care nu pot fi veseli. În pridvorul tăcut, știi că în cutare anotimp, ca să lumineze perdelele verzi de frunze, albastrul va înflori strugurii de glicină ; treptele scării de piatră, de le vei coborî, presimți ce mireasmă o să te întîmpine ; de vei ridica ochii peste marginea verde a stratului, ți se va părea firesc că în aer joacă pulberea de aur a stînjeneilor ; de te vei întoarce spre răsărit, floarea soarelui ce poartă un nimb în jurul ei, nu te va mira că o biată floare îți arată imaginea soarelui pe pămînt... Dar eu, nu le puteam ști acestea la vîrsta mea și intrînd în casa ...

 

Alexandru Vlahuță - În fericire

Alexandru Vlahuţă - În fericire În fericire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție I A fost să mi te-arăți în cale,       Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci, În farmecul privirii tale,       Durerile să mi le 'nneci Ș'in trista mea singurătate       A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate       Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine,       Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine,       Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte       În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte,       De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate,       Fără să știm, s'au cunoscut, Căci prea ne-am înțeles în toate,       Din clipa 'n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune       Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune       Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire       Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire       Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine,       Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine,       Cum mă ...

 

Artur Stavri - În fericire

Artur Stavri - În fericire În fericire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție I A fost să mi te-arăți în cale,       Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci, În farmecul privirii tale,       Durerile să mi le 'nneci Ș'in trista mea singurătate       A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate       Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine,       Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine,       Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte       În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte,       De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate,       Fără să știm, s'au cunoscut, Căci prea ne-am înțeles în toate,       Din clipa 'n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune       Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune       Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire       Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire       Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine,       Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine,       Cum mă ...

 

Dimitrie Anghel - Fata din dafin

... plin de sînge trebuia să poarte la piept și un galben trandafir în mină. Dar dafinul rămînea neclintit, murmura cînd bătea vîntul și arar se înfiora de un suspin ca din adîncurile lui venit, căruia în zadar căutam să-i dăm o tălmăcire... De Fata din Dafin ne era dor nouă ...

 

Alexandru Vlahuță - Iubire

Alexandru Vlahuţă - Iubire Iubire de Alexandru Vlahuță Iubire, sete de viață, Tu ești puterea creatoare, Sub care inimile noastre Renasc ca florile în soare, Și, îmbătate de-al tău farmec, Ce peste lume se așterne, În tremurarea lor de-o clipă Visează fericiri eterne. Din haos și din întuneric Te-ai smuls, fecundă și senină: Al tău surâs de alma parens Fu prima rază de lumină. Și, de căldura ta, planeții Treptat se dezmorțesc, învie... Pe toți ca într-o mreajă-i leagă Universala simpatie. Tu faci să circule în lume Puterea ta de zămislire. Și miliardele de forme De-a lungul vremii să se-nșire. Viețile, ascunse-n germeni, Din somn cât le atingi tresar, Și toate-n raza ta învie, Și toate mai frumoase par. Prin tine, valuri de vibrații, Din depărtatele planete, Trezesc în sufletele noastre Dureri și bucurii secrete; Ș-acele nostalgii ce-adesea Ne vin fără să știm de unde, Or fi ecouri ostenite, Chemări din regiuni profunde. E greu să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Blestemul bardului

Ştefan Octavian Iosif - Blestemul bardului Blestemul bardului de Ludwig Uhland , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și cîntă viers deplin. Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el, Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel. Sub bolți străvechi, în sala măreață ei intrau ; Și craiul și crăiasa pe tron acolo stau : El — fioros ca zarea din noduri sîngerată. Ea — gingașă ca luna, la dreapta lui s-arată. ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Grădina morții

Ştefan Octavian Iosif - Grădina morţii Grădina morții de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Ți-aduci aminte de grădina morții ? Era-n amurg, cînd ziua se îngînă Cu noaptea, și, ținîndu-ne de mînă, Lăsasem pașii noștri-n voia sorții. Mergeam domol, vorbind în taină, pînă Ne-am pomenit deodată-n fața porții, Și-ntrarăm în lăcașul unde morții Dorm înfrățiți de veșnica stăpînă. Amețitor plutea-n răcoarea serii Mireasma florilor de pe morminte, Și pătrundea ființa noastră-ntreagă. Înfiorați de farmecul tăcerii, Tăceam și noi... Mai ții tu încă minte Întîia noastră sărutare,

 

Ștefan Octavian Iosif - Visează codrul

Ştefan Octavian Iosif - Visează codrul Visază codrul — Un simbol — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfiorat din vreme-n vreme       De-o aurire de furtună, Bătrînul codru-n miez de noapte       Visază sub argint de lună Și, socotindu-și, parcă, frunza       Nenumărată-n vis, răsună, Însuflețit de mii de șoapte. Sub vraja mîndrei nopți de vară,       În ceasul tainei, cine știe Ce năluciri nu-i trec prin minte !       Ce fermecată feerie, Eresuri și minuni păgîne       Din sfînta lui copilărie De care-abia-și aduce-aminte... De palidul păstor lunatic       Din ceața nopților tăcute Îi sună-n vis ca o poveste...       Deodată-n urma unei ciute Răsare-n luminiș Diana,       Și-n adîncimi necunoscute Se prăpădește fără veste... Suspină apele sfioase       În fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore...       La pîndă, răzemați pe coate, Stau satirii și zic din naiuri ;       Pe-alocuri, unde luna bate, Ușoare nimfe saltă-n hore... Convoi de umbre diafane       Plutind măreț se risipește Departe-n liniștea de mituri...       Dar ce blestem divin voiește Să rumpă farmecul visării ?...       Ce vuiet surd se-nalță, crește, Amenințînd din răsărituri ?... Deodată-și zguduie bătrînul       Din somn puternica-i coroană ! De plîns amar, de ...

 

Ștefan Petică - La poalele crângului

Ştefan Petică - La poalele crângului La poalele crângului de Ștefan Petică 1900   Pe iarbă verde, cu capul în mâni, pe gânduri. Visez. Dinaintea mea un cosaș zbârnâie un cântec monoton și un toporaș galben întinde petalele lui lacome de sărutări spre mine. E lumină în aer, lumină multă și toate celea sclipesc, desfășoară o bogăție orbitoare de culori. Soarele trimite raze fierbinți cari-ți amintesc momente de profundă senzualitate... Ridic capul. Un nor cenușiu s-a înfipt în albastrul clasic, adânc al cerului, precum se înfige un cuget rău într-o inimă nevinovată. Sunt fericit. Senzații dulci mă năvălesc și pare că mă doboară, atât sunt de multe și atât sunt de intense. Sufletul meu zboară lin spre Dumnezeu, marele Pan, care pe toate le cuprinde și pe toate le simte. De pe mugurii plini de sevă se desprind sărutări sub îmbrățișarea caldă a razelor de soare, și sărutările zboară prin văzduhul clar și trezesc în minte-mi icoane de dragosti apuse. Iubirea veche, mare, puternică reînvie în sufletul meu pribeag. În noaptea accea, ah, cât n-am simțit eu în noaptea aceea! Sunt fiorii omorâtor de dulci ai iubirii senzuale – iubirea mea era ...

 

Alexandru Vlahuță - Ce dor...

Alexandru Vlahuţă - Ce dor... Ce dor... de Alexandru Vlahuță Publicată în Lupta , an III, nr. 117, 23 noiembrie 1886 Ce dor trebui să te cuprindă De dragostile din povești Cînd te privești toată-n oglindă Și vezi cît de frumoasă ești !... Cînd singură parcă te sperii De patima ochilor tăi, Ce ard de farmecul durerii, În spasmul visului dintîi. Căci ești în vîrsta cînd fioruri Te-apuc-așa, ca din senin, Cînd te frămîntă mii de doruri, Și nici nu știi de unde-ți vin... Iată că prinzi să cazi pe gînduri, Ți se lungesc ochii a drum Cîte-ți plăceau în alte rînduri Încep să-ți facă rău acum. Te simți străină-ntre ai tăi, Și stai, tînjind, într-un ungher, Biet suflet fără căpătîi, Atît de trist și de stingher ! Ți-e greu de lume și de tine; O jale-adîncă te pătrunde. Parc-ai iubi, și n-ai pe cine, Parc-ai pleca, și nu știi unde. Iar noaptea, cînd te culci în pat, Ca-n friguri, te cuprind călduri. Și piept și tîmple ți se bat De-a gîndurilor dulci torturi. Cu fața-n sus, în întuneric, Încremenești ceasuri întregi, Robită ...

 

Alexandru Vlahuță - Ce fericiți am fi-mpreună!

Alexandru Vlahuţă - Ce fericiţi am fi-mpreună! Ce fericiți am fi-mpreună! de Alexandru Vlahuță Românul, an XXXI, nr 26, 27 iunie 1887 Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine Că ne iubim; și ochii tăi De mult așteaptă de la mine Să spun cuvântul greu dintâi. Când ne-ntâlnim, e-o fericire, Ce-am fost dorit-o amândoi; Nu-i limba-n stare să înșire Din ochi câte ne spunem noi! ... Se sorb, adânci și însetate, A noastre lacome priviri, Același gând și dor ne-abate, Aceleași tainice porniri. Ș-atâta ți-i de înțeleasă Cerșirea ochilor mei triști, Că te roșești, ca o mireasă, Clipești, nervos buzele-ți miști... Și dulce-mi cați o dezmierdare, Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeți: În noi, întunecat, tresare Misterul veșnicei vieți. O, ne-nțelegem de minune, Cu cât ne întâlnim mai des, Și, totuși ne sfiim a spune Ce fiecare-am înțeles. De rămânem singuri vrodată, Stăm muți, cu ochii în pământ. Tu parc-aștepți înfiorată, Eu în deșert mintea-mi frământ... De ce nu vrei? ... Mai lesne-ți vine Să-mi faci tu cale la-nceput: Apropie-te blând de mine Și-ntinde- ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ÎNFIORA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru ÎNFIORA.

ÎNFIORARE

... ÎNFIORÁRE , înfiorări , s . f . Faptul de a ( se ) înfiora ; frică , spaimă ; neliniște , tulburare , emoție . [ Pr . : - fi - o - ] - V. înfiora

 

ÎNCRÂNCENA

... ÎNCRÂNCENÁ , încr ? ncen , vb . I . Refl . A se înfiora , a se îngrozi , a i se încreți cuiva carnea de frică , de scârbă , de mânie ; a se crâncena . [ Prez ...

 

ÎNCRÂNCENAT

ÎNCRÂNCENÁT , - Ă , încrâncenați , - te , adj . Înspăimântat , înfiorat ( de frică , de scârbă , de mânie etc . ) . V.

 

ÎNCREȚI

... refl . A face crețuri . 2. Refl . Fig . ( Despre pielea , carnea cuiva , p . ext . despre oameni ) A se încrâncena , a se înfiora

 

ÎNFIORĂTOR

... ÎNFIORĂTÓR , - OÁRE , înfiorători , - oare , adj . Care produce fiori ( de spaimă ) ; fioros , înspăimântător , îngrozitor . [ Pr . : - fi - o - ] - Înfiora

 

ÎNFIORAT

ÎNFIORÁT , - Ă , înfiorați , - te , adj . 1. Cuprins de fiori ; speriat , înfricoșat . 2. Emoționat , tulburat . [ Pr . : - fi -

 

CUTREMURĂTOR

CUTREMURĂTÓR , - OÁRE , cutremurători , - oare , adj . Care zguduie , înfioară , impresionează profund ; îngrozitor , groaznic . - Cutremura + suf . -

 

CUTREMURA

... vb . I . 1. Refl . ( Despre pământ ) A se zgudui din cauza unui cutremur ( 1 ) . 2. Refl . și tranz . Fig . A ( se ) înfiora

 

FREMĂTA

... frunze ; p . ext . despre copaci și păduri , despre valurile mării ; la pers . 3 ) A produce freamăt . 2. ( Despre oameni ) A se înfiora

 

ZGUDUI

... clatine ; a ( se ) scutura cu putere , a ( se ) zdruncina ( 1 ) . 2. Tranz . Fig . A emoționa puternic , a înfiora