COTRUȚĂ - Definiția din dicționar

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

COTRÚȚĂ, cotruțe, s.f. (Reg.) Vatră mică; parte sau colț din vatră; loc gol între cuptor și perete; adâncitură sub vatră. - Din magh. katrocz.

Sursa : DEX '98

cotrúță s. f. (sil. -tru-), g.-d. art. cotrúței; pl. cotrúțe

Sursa : ortografic

COTRÚȚ//Ă \~e f. 1) Vatră mică. 2) Adâncitură special făcută în pereții caselor țărănești care serveşte ca loc de păstrare a obiectelor de uz casnic; ocniță; nișă; cotlon. /<ung. kotrocz

Sursa : NODEX

cotrúță, cotrúțe, s.f. (reg.) 1. vatră mică; parte sau colț din vatră; loc gol între cuptor și perete; adâncitură sub vatră; ungher, groapă, cotlon, cotrov, cenușar, firidă, ocniță, căpătâi, fundoaie. 2. grătarul de la sobă, gratia, roșteiul. 3. policioara de lângă cuptor. 4. cujba ce ține căldarea pe foc. 5. (fig.) om leneș. 6. (fig.) femeie intrigantă.

Sursa : arhaisme

cotrúță (-țe), s.f. - 1. Vatră, partea din față a cuptorului sau a sobei. - 2. Apărătoare la horn. - 3. Lanț pentru ceaun. - 4. Coteț pentru pisică, pentru cîini sau găini. - Var. cotreț, cătreț. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katr? "colibă"; mag. katroc, katrócz, kötröc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). DAR consideră că sensul 4 reprezintă un cuvînt diferit, și îl derivă pe cel anterior din bg. kótor "groapă", fiind însă puțin probabil să fie așa. Pentru a explica semantismul, trebuie să avem în vedere vechiul obicei popular de a face o nișă sub vatră pentru animalele mici, cum sînt pisicile, cățeii, puii, pentru a folosi astfel căldura sobei. Cf. coteț, ca și legătura semantică a lui cotar, cu cotîrlău.

Sursa : etimologic

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Rezultate suplimentare

Rezultate din Literatură pentru COTRUȚĂ

Rezultatele 1 - 1 din aproximativ 1 pentru COTRUȚĂ.

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

Ion Creangă - Amintiri din copilărie Amintiri din Copilărie de Ion Creangă 1880 - 1881 Dedicație d-șoarei L.M. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, ...

A r c h e u s . r o