Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

STIHIE - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

STIHÍE, stihii, s.f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă, distrugătoare. ** Fiecare dintre elementele considerate în concepțiile din trecut ar sta la baza fenomenelor și corpurilor din natură. 2. (În superstiții) Duh rău personificând o forță oarbă a naturii. ** Fig. Himeră, nălucă. 3. (Poetic) Pustietate, singurătate, sălbăticie. - Din sl. stihija.

Sursa : DEX '98

 

STIHÍE s. v. elemente.

Sursa : sinonime

 

stihíe s. f., art. stihía, g.-d. art. stihíei; pl. stihíi, art. stihíile

Sursa : ortografic

 

STIHÍ//E \~i f. 1) Fenomen natural care se manifestă cu o forță distrugătoare. 2) (în filozofia antică) Fiecare dintre elementele de bază ale naturii (foc, apă, aer, pământ). 3) (în superstiții) Duh rău care personifică forța oarbă a naturii. 4) fig. Forță oarbă care acționează în mediul social. 5) rar Loc pustiu; pustietate. [G.-D. stihiei] /stihéion, sl. stihija

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Publicitate:

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru STIHIE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 28 pentru STIHIE.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie

... Deci stihiia cea dintâi și mai de treabă iaste vântul, că fără de răsuflare nu poate trăi omul nici un ceas. A dooa stihie și mai înaltă iaste focul, nu numai acest ce vedem cu ochii și ne slujim cu dânsul, ce și focul cel din văzduh. A ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului şi a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir de Antim Ivireanul Și iată cutremur mare se făcu în mare, cât să acoperiia corabiia de valuri. Precum un tată din cești pământești, fiind din sine bun și drept, are firească dragoste a iubi pre toț feciorii lui, tot într-o potrivă și a-i cinsti tot întocma și a le împărți avĂ©ria și bunătățile lui, tot într-un chip, nedând unuia mai mult și altuia mai puțin, sau să iubească pre cel dintâi mai vârtos decât pre cel de pre urmă, fără numai când însuș feciorul să va face mai ascultătoriu, sau mai neascultătoriu poruncilor tătâne-său; și așa cu acest mijloc, poate fi el pricina a înmulți dragostea tătâne-său asupra lui, sau a o împuțina, precum pentru ascultarea aceasta și neascultarea ni-o însemnează în pildă Mathei evanghelistul, zicând, cum că un om avea doi feciori și ...

 

Antim Ivireanul - Dedicația Psaltirei românești, tipărită la București, în anul 1694

Antim Ivireanul - Dedicaţia Psaltirei româneşti, tipărită la Bucureşti, în anul 1694 Dedicația Psaltirei românești, tipărită la București, în anul 1694 de Antim Ivireanul Blagocestivului, prealuminatului și preaslăvitului domn și oblăduitoriu a toată provoslavnica Țara Rumânească, bunului și creștinului Ioan Costandin Băsărabă voevod și al mieu de bine făcătoriu și milostiv stăpân, cu plecăciune metanie făcând, de la Dumnezeu toată buna fericire poftesc. Toată zidirea văzută și nevăzută, cuvântătoare și necuvântătoare, câtă s-au făcut de cea adâncă a lui Dumnezău înțelepciune, înălțate și luminate doamne, carĂ©și după firea sa, silĂ©ște de-și arată slujba și lucrarea ei, după cum i s-au poruncit. Stihiile ca niște întâe pricini îndeamnă pre toate chipurile neamurilor, de-și dau roada sa la vrĂ©mea lor. Iară mai vârtos de toate, fericita și mai aleasa și cuvântătoarea zidire, omul, silĂ©ște de aduce nu numai un fĂ©liu de roadă, ce foarte multe câte trupești, iară mai multe sufletești, de vrĂ©me ce și el de doao s-au zidit, adecă den suflet și den trup. Și toate pentru el s-au făcut și i s-au dat aciastă simțitoare lume cu toată frumusĂ©țea ei, ca ...

 

George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară

George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară Rapsodii de primăvară de George Topîrceanu I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Șiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngerași Cu alai De toporași. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le lași? II Se-nalță abur moale din grădină. Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperișuri veștede-n lumină Întind spre cer ogeacuri fără fum. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul Și ies gândacii-Domnului pe zid. Ferestre amorțite se deschid Să intre-n casă soarele și vântul. De prin balcoane Și coridoare Albe tulpane Fâlfâie-n soare. Ies gospodinele Iuți ca albinele, Părul le flutură, Toate dau zor. Unele mătură, Altele scutură Colbul din pătură Și din covor. Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii, Și-a răsfirat crenguțele ca spinii De frică să nu-i cadă la picioare, Din creștet, vălul subțirel de floare. Că s-a trezit așa de dimineață Cu ramuri albe — și se poate spune Că-i pentru-ntâia oară în viață Când i se-ntâmplă-asemenea minune. Un nor sihastru Și-adună-n poală Argintul tot. Cerul e- ...

 

George Topîrceanu - Tudor Arghezi: Blesteme

George Topîrceanu - Tudor Arghezi: Blesteme Tudor Arghezi: Blesteme de George Topîrceanu Ușure, prin leșia dimineții, La ceasul când se iscă precupeții Am fost lovit din trecere o babă Ce se ivise-n calea lumii, slabă. Gândul, rămas în urma mea, O a ghicit zicând pre ea: În două surcele de vreasc să se facă Picerele tale, făptură buimacă. Plesni-ți-ar timpanul, Să n-auzi când trece traivanul. Să uiți la cetanii tipicul Și psalmii în zi de Crăciun. Să n-ai după masă tutun. Să-ți pută buricul. Vedea-te-aș în vreo fițuică Pus cu litere de-o șchioapă. Curge-ți-ar pe-o nară țuică, Pe cealaltă numai apă. Lăuda-te-ar Bogdan-Duică Și pupa-te-ar Popa Iapă! Răstoarne-se cerul, să-ți cadă-mprejur Tăria sfărmată în cioburi de-azur. Pornească-se vântul, când somnul începe, La cap să-ți necheze o mie de iepe. Stihia, deasupra, să macine-n gușe Ninsori de funingini și ploi de cenușe. Să latre la tine, căzut în noroi, Zăvozii furtunii cu coada vulvoi. La urmă și munții, sculați în picioare, Cu labele-n șolduri pornind fiecare, Pe creștet să-ți calce, făcându-te turtă, ...

 

Gheorghe Peșacov - Jălirea necuviincioasei morți a heroului României

Gheorghe Peşacov - Jălirea necuviincioasei morţi a heroului României Jălirea necuviincioasei morți a heroului României de Gheorghe Peșacov 1821, august 15     Ceriule ! Cum nu ți-e milă.     De lasă să piară cu silă     Un luciafăr luminos,     Ce pînă să nu răsară,     Spre apus îl mînă iară     Un nor prea întunecos !     Și d-erea ca să apuie     Norilor să se supuie,     Pentru ce, dar, s-a ivit ?     Pentru ce iar să se-ntingă     Spre apus, și să se stingă     Plîngînd totul c-a perit ?     Pentru ce, spre scăpătare     Să alerge așa tare,     La răsărit fiind ajuns ?     De ce numai să lucească     Și îndată să lipsească,     Să rămîie-n veci ascuns ?     De ce raze luminoase,     Cu ziori prea mult frumoase,     Orizontului a-ntins ?     Cînd era să nu rămîie,     Ci apusului să-l mîie     Un nour negru, ce l-a atins ?     Mai pe urmă, cu ce vorbă     Ast pahar, vai, el să-l soarbă,     Și să fie hotărît     Așa-n vreme prea puțină,     Să lipseasc-a lui lumină     Și să piară amărît ?     Ah, stihiilor în fire !     Ce prea rea nenorocire     Ce teatru prea ciudat !     Văz ca zioă-n miaza ...

 

Vasile Alecsandri - Baba Cloanța

Vasile Alecsandri - Baba Cloanţa Baba Cloanța de Vasile Alecsandri Baba-i calul dracului (Vorbă veche) Șede baba pe călcaie În tufarul cel uscat, Și tot cată nencetat Când la luna cea balaie, Când la focul cel din sat. Și tot toarce, cloanța toarce, Din măsele clănțănind Și din degite plesnind. Fusu-i răpide se-ntoarce, Iute-n aer sfârâind. „Fugi, Urâte! baba zice, Peste codrul cel frunzos, În pustiu întunecos! Fugi, s-alerge-acum aice Dragul mândrei, Făt-Frumos. De-a veni el după mine Să-l iubesc eu, numai eu, Dare-ar Domnul-Dumnezeu Să-i se-ntoarcă tot în bine, Cum se-ntoarce fusul meu! Iar de n-a vrea ca să vie, Dare-ar Duhul necurat! Să fie-n veci fărmecat Și de-a Iadului urgie Vecinic să fie-alungat! În cap ochii să-i se-ntoarcă Și să-i fie graiul prins, Iar Satan, c-un fier aprins, Din pept inima să-i stoarcă Și s-o ardă-n foc nestins! Fiară-Verde să-l gonească Cât va fi câmp de gonit Și lumină de zărit. Noaptea încă să-l muncească Sânge-Roș și Hraconit!â€� [1] Toarce ...

 

Vasile Pogor - Poezie

Vasile Pogor - Poezie Poezie de Vasile Pogor Informații despre această ediție     Neam vine și neam să trece, iar pămîntul în veci stă,     Din visul zădărniciei aceasta mă deșteptă     Muritoriu că este omul, toți o știu și o simțesc     Dar puțini la adevărul vremelniciei gîndesc.     Iubirea acea de sine ce în lume mișcă tot     Din cuvîntătoriu îl face dobitoc pe om nitot.     Cu nadă înșălătoare îl zmulge din adevăr     Și-n prăpastia pierzării îl tîrîește de păr.     Decît toți a fi mai mare, în patria mea dorem     Și pentru pogorîtorii cei din mine o gătem.     Aceasta cum se lucrează ? Să lucrează prin păcat.     Ca să calc în așa treaptă, trebuie să fiu bogat,     Ca să adun bogăție urmeaz-a fi răpitoriu,     Crud, nemilostiv, sălbatec, mincinos și-nșălătoriu.     Dar bogați mai sînt și alții ; trebuie sau să-i zatresc,     Sau cu chipuri oarecare viclene să-i sărăcesc,     Și pe toți cei deopotrivă cu mine să-i împilesc     Și un drit cu osibire oarecare să-mi păstresc.     Sufletul să-l dau uitării, cugetul neascultat     Cu a sale mustrări toate să-l înnăduș prin păcat.     Sîngele celui deaproape să-l privesc neoțărît     Cum gîlgîiește cu spumă de ...

 

Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia

Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia Scrisoare către Zulnia de Costache Conachi Informații despre această ediție     Din toți muritorii lumii cel mai în nenorocire     Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osîndire     Este omul care-ți scrie, mai pomenești-l tu oare ?     Ah, de nu l-îi mai cunoaște după slovă și scrisoare,     Cunoaște-l di pi durere cu care plîngînd îți scrie,     Cunoaște-l di pi-a lui lacrămi ce l-i găsîi pe hîrtie     Cu ele odinioară udam a tale picioare,     Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare,     De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire     Ți-am adeverit amoriul cu credință și iubire.     Iar acum, ah, vai de mine, într-acest pustiu de jele,     Unde nu am alt tovarăș decît durerile mele,     Le vărs numai pentr-un suflet și o tristă inimioară,     Ce pătrunsă de-a iubirii, și de-a dorului tău pară     N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot avea mîngîiere.     Decît numai în suspinuri, în lacrămi și în durere.     Amar mie, în ce valuri norocul mă aruncară,     Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară !      ...

 

Mihai Eminescu - Satira I

Mihai Eminescu - Satira I Satira I de Mihai Eminescu Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de isvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea I

Mihai Eminescu - Scrisoarea I Scrisoarea I de Mihai Eminescu Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții, Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...