Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:SCĂPĂRĂTOR, SCĂPĂRARE, SCĂPĂRAT ... Mai multe din DEX...

Forme cu și fără diacritice ale cuvântului SCĂPĂRA: SCĂPARĂ.

 

SCĂPĂRA - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

SCĂPĂRÁ, scápăr, vb. I. Intranz. 1. A produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul; p. gener. (despre pietre sau corpuri dure) a scoate scântei prin ciocnire. * Expr. Cât ai scăpăra din amnar = extrem de repede. A-i scăpăra (cuiva) picioarele (sau călcâiele) = a fugi foarte repede; a-i sfârâi călcâiele. A scăpăra din picioare = a bate din picioare; a fi nerăbdător. A-i scăpăra cuiva buza (sau buzele, măseaua) de... = a avea mare nevoie de... ** Tranz. A aprinde un chibrit. ** Tranz. și intranz. (Despre foc și flăcări) A arunca, a împrăștia scântei. ** (Despre fulgere) A se ivi, a izbucni. ** Fig. A apărea, a se ivi deodată, fulgerător. * Expr. A-i scăpăra (cuiva) prin minte (sau prin cap etc.) = a i se ivi (cuiva) brusc în minte, a-i trece (cuiva) repede prin minte. 2. A scânteia, a sclipi. ** (Despre ochi) A arunca priviri vii, scânteietoare. * Expr. A-i scăpăra (cuiva) ochii = a) a fi foarte flămând; b) a fi foarte furios; c) a simți o durere foarte puternică. - Et. nec.

Sursa : DEX '98

 

SCĂPĂRÁ vb. 1. v. sclipi. 2. v. străluci. 3. a împrăștia. (Focul \~ mii de scântei.)

Sursa : sinonime

 

SCĂPĂRÁ vb. v. clipi, fulgera.

Sursa : sinonime

 

scăpărá vb., ind. prez. 1 sg. scápăr, 3 sg. și pl. scápără; conj. prez. 3 sg. și pl. scápere

Sursa : ortografic

 

A SCĂPĂRÁ scápăr 1. intranz 1) A produce scântei (prin lovirea cremenii cu amnarul, prin ciocnirea a două corpuri tari). * Cât ai \~ din amnar într-o clipă. A-i \~ cuiva călcâiele a fugi foarte repede. 2) A se produce fulgere; a fulgera. 3) (despre lumini) A luci ca un fulger; a străfulgera. 4) (despre ochi) A arunca priviri scânteietoare. * A-i \~ cuiva ochii de foame a fi foarte flămând. A-i \~ cuiva ochii de furie a fi foarte furios. 5) (despre gânduri,idei etc.) A se ivi fulgerător. * A-i \~ (cuiva) prin minte (sau prin cap) a-i veni brusc în minte. 2. tranz. 1) A face ardă; a aprinde. \~ un chibrit. 2) (scântei) A face se împrăștie. Flăcările scapără scântei. /Orig. nec.

Sursa : NODEX

 

scăpărá, pers. 3 sg. scápără, vb. I (reg.; despre must) a fierbe (pentru a deveni vin); a căpăra.

Sursa : arhaisme

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru SCĂPĂRA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 101 pentru SCĂPĂRA.

Cincinat Pavelescu - Necunoscutei

Cincinat Pavelescu - Necunoscutei Necunoscutei de Cincinat Pavelescu Blondă, palidă, înaltă, Când trecu pe lângă mine, mlădioasă,  Statuie abia ieșită de sub daltă Avea-n ochi privirea caldă, voluptoasă, Și visa niște imagini depărtate... Scene dulci din vremi de mult înmormântate, Iar cu degetele albe și subțiri Scutura dintr-un buchet de trandafiri O risipă de petale parfumate, Ce, plutind în juru-i albe și ușoare, Păreau fluturi ce se țin după o floare! Urmăream prin cugetare al ei vis, Când privirea-i, de lumină rătăcită, Mă-nveli cu-o mângâiere infinită. Ceru-albastru cu seninu-i depărtat Parcă tot în al meu suflet a intrat, Când din ochii ei adânci, de peruzea, Două raze scăpărară-n noaptea mea. ... Ani trecură; toamne lungi și ierne grele. Peste frunte-mi perii albi au înflorit, Și, spre zările pierdute, rândunele S-au tot dus și s-au întors din pribegit. Primăvara, liliacul și sulfina Așteptară, în grădină și pe lunci, Să mai scapere asupră-le lumina Din privirile Necunoscutei de atunci... Dar, de când cărarea serii a-nghițit-o Și amurgu-n păru-i galben a apus, Că e moartă pentru mine am simțit-o, Și- ...

 

Vasile Alecsandri - Mihu copilul

... mic Prin mezul nopții, Prin codrul Herții. [3] Mult e frunza deasă, Noaptea-ntunecoasă, Și calea pietroasă! Dar când se urca Și murgul călca Piatra scăpăra, Noaptea lumina, Noaptea ca ziua. Merge, mări, merge, Ș-urma li se șterge Printre frunzi căzute Pe cărări pierdute. Merge tot mereu Voinicelul meu, Din ... La harță pornește [10] Și se învârtește, Toți îi risipește. Apoi iar purcede Prin cel codru verde. Murgul se urca, Și când el călca, Piatra scăpăra, Noaptea lumina, Noaptea ca ziua. Ianuș cum îl vede, Din loc se repede: ,,Voi, vitejilor, Haraminilor! Dați cu lăncile, Dați cu flintele." ,,Lăsați flintele, Lăsați ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Doi voinici

Ştefan Octavian Iosif - Doi voinici Doi voinici de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Turci, tătari, război și ciumă Bîntuie în țara toată, E o vreme blestemată. Trece un voinic călare, Înnoptat pe drumul mare... Morți de spaimă, arși de sete, Zboară cal și luptător. Puțurile-s otrăvite, Peste țarini pustiite Pasări mari de pradă, cete, Trec și țipă speriete Și s-abat departe-n zbor... Munții se scufundă-n zare, Drumul nu se mai zărește... Calul, pas cu pas, slăbește, Pas cu pas se poticnește       Și tresare. Iar singurătatea crește. Tot mai înspăimîntătoare. Ah, și-n liniștea de moarte Se aude-un glas, pierdut, Parcă vine de departe... Cine ar putea să fie La o vreme-așa tîrzie? Poate i s-o fi părut... Stă, ascultă, vrea să vază... Calul sforăie... o groază Fără margini încleștează       Pe voinic... Nu mai vrea acum să știe Nici de drum, nici de nimic... Aiurit, întoarce calul, Scapără schintei și sar       Sub copite... Peste rîpe și ponoare, Cal și călăreț dispar...       Neagra zare       Îi înghite... Glasul însă crește, rar, Se aude tot mai bine...       Vine... — Aolică, ce păcate ! Turci au dat, tătari au dat, S-au închis crîșmele-n sat; ...

 

Ștefan Octavian Iosif - După o citire din Eminescu...

Ştefan Octavian Iosif - După o citire din Eminescu... După o citire din Eminescu... de Ștefan Octavian Iosif Citesc... De sub pleoapă nu o dată Îmi scapără în jos, pe obrazul meu, O lacrimă... și te citesc mereu Și parcă te-aș citi întâia dată! Ce orizonturi nouă-mi luminezi Cu raza genială-a minții tale! O lume ideală tu-mi creezi Și peste toate-arunci un giulgi de jale Ce fâlfâie întunecat în aer... Și strunele pe care ning petale Suspină-amar, ca-n vis, abia atinse De degetele-ți palide și reci, De degetele-ți reci și-atât de pale... Scoțând sub mâna ta măiastră-un vaier... Și fruntea ta cu lauri o-ncununi, Cu crini, cu nuferi, ferigi din genuni, Cu trandafiri ce din grădini i-aduni... Plutind spre culmi cu aripile-ntinse, Învăluit în nouri, tu petreci În sfânta-apoteoză-a morții reci... O, numele tău sfânt poți să ți-l treci În cartea nemuririi necuprinse... Cât va mai izvodi glas omenesc, Un viers în dulcea limbă-armonioasă Din cea mai scundă și-umilită casă A preamăritului grai

 

Ștefan Octavian Iosif - Legendă

Ştefan Octavian Iosif - Legendă Legendă de George Coșbuc A fost un tânăr împărat — De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat.    Dar patru inși vorbind în șoapte L-au dus în giulgiuri învălit Și-n codru cel mai tăinuit L-au îngropat târziu în noapte. Cei tari au zis: «A fost mișel! Ne-a prigonit prea multă vreme.» Iar popii fulgerau blesteme In cei ce mai vorbeau de el:    Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut Și niciodată n-au știut În ce pământ le doarme mortul. Și nu vor ști! Căci groapa lui În blestemat pământ s-ascunde, Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui.    Jurat-a Iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nu-i clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare uneori Când e furtună-n depărtare La margini de-orizont răsare Un fulger alb, târziu spre zori,    Și-ntr-una spre păduri arată Și scapără spre ea mereu; ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Vesele semnale

Ştefan Octavian Iosif - Vesele semnale Vesele semnale de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Nu plouă, norii, nici nu vor să treacă... Stau în halat, privind mahmur afară ; Mi-e lene rău ; urîtul mă omoară ; Deschid fereastra : pîcla mă îneacă. Mă culc s-adorm, dar somnul mi-e povară; O dimineață umedă, posacă, Pătrunde în odaia mea săracă... O, de s-ar face-odată primăvară ! Dar... fulger alb a scăpărat în zare : Se mișcă norii, izbucnește ploaie : Prelung și surd un tunet vuie, crește, Răzbubuind voios în depărtare ! Eu joc de bucurie prin odaie, Și-n pod o rîndunică-mi

 

Alecu Donici - Lupul la pieire

Alecu Donici - Lupul la pieire Lupul la pieire de Alecu Donici Un lup noaptea, vrând să intre tiptil la vro oierie, Nimeri din întâmplare tocmai într-o câinărie. Simțindu-l pe sur aproape, câinii toți s-au întărtat. Lătret, urlet, hreamăt mare, ca în iad au ridicat. Înarmați cu puști, ciomege, Vânătorii se grăbesc care dincotro s-alerge. Câinii în a lor iuțeală Dau pe unde pot năvală. — Nu lăsați, băieți! le strigă un vânător mai bătrân. Dați lumină! Dați lumină! Să-l prindem viu pe păgân!" Un alt scăpără îndată Și, când la gard: ce să vadă! Lupul cinchit într-un colț, Cu ochi crunți, cu păr pe dos, clănțăia din dinți la toți. Dar văzând că nu-i de șagă, că pieirea-i s-au ales: — Oameni buni! le zise. Stați! Și voi, câini, ce-mi sunteți frați! Eu aice sunt trimes Sol de la neamul lupesc Pace să statornicesc. (Sigură ca la războaie: vecinică, nestrămutată, Până la întâi gâlceavă cu care pacea-i curmată.) Prigonirile pornite între noi să le lăsăm Și prieteșug, credință, unii altor să jurăm. Vitele fără de grijă vor petrece despre noi Și chiar înșiși noi de alții ...

 

Alecu Donici - Teiul și stejarii

Alecu Donici - Teiul şi stejarii Teiul și stejarii de Alecu Donici Un teișor crescut sub deal, în depărtare, Odată blestema norocul de uitare, Așa zicând: — Ce fericiți stejarii sânt! Din fire înzestrați, Puternici ei și nalți, Văd lumea cea frumoasă, Aproape stau de soare; Iar eu, o! soartă ticăloasă! Aici în depărtare Viața-mi am urât. El bine n-au sfârșit Și s-au stârnit furtună, vânt Și cerul s-au întunecat Și fulgerul au scăpărat. Prin nouri tunetul se răsturna, trăsnind, Și risipind Acei mai mari Stejari! Iar teiul de sub deal era nevătămat. Atunci el s-au trezit că este vinovat Și mulțumind, au zis așa către noroc: — Apărătorul meu! Eu de acum te rog Ca parte liniștii să dăruiești tu mie Și traiul depărtat, drept pravilă să-mi fie, Pentru că am văzut prea bine Că cei ce stau la înălțime, Măcar de sunt și mari Și tari, Dar pică la pământ De

 

Alexandru Vlahuță - Delendum

... bâlciuri și gușați de Câmpulung? O, bâiguitori de fleacuri, lăutari nerușinați, Ce dați buzna pe la chefuri și părăzi, ca să cântați, De v-ar scăpăra

 

Alexandru Vlahuță - Eternul cântec

Alexandru Vlahuţă - Eternul cântec Eternul cântec de Alexandru Vlahuță E vechi de când lumea, dar celui de-l cântă Ce nou i se pare!... S-ascultă uimit. În el i-o legendă frumoasă și sfântă, Și vorbele-o sfarmă cu zgomotul lor: E cântecul inimii care-a murit, Ș-al primului nostru amor. E noapte, sunt singur, și iar mi-aud gândul Cum, notă cu notă, mi-l cântă în taină. Ce dulce-i... Îmi vine să plâng ascultându-l... De ce nu se poate o dată s-aștern Săraca și aspra cuvântului haină Pe-al gândului cântec etern! Ah, iată grădina... văd urmele mele Pe prundul aleii. Pământul miroase, Ș-albasrtu-i de cele dintăi micșunele. Curg valuri de raze din cerul deschis; E liniște-n aer, și toate-s frumoase, Și toate le văd ca-ntr-un vis. Și crăngile-atârnă-ncărcate de floare S-atingă pământul ai crede că-s ninse Sub alba podoabă ce tremură-n soare; Iar tu, ca din basme, deodată mi-apari, Înaltă și zveltă, cu brațele-ntinse, Cu ochii tăi limpezi și mari... Și ce-a fost pe urmă? Zadarnic! Cuvintele-s tulburi și grele. Se-ntunecă- ...

 

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul Ierusalim, Vederi deschide minunate: Frumoasele lui clădituri În felurite lăsături Se văd pe coastă revărsate... Colo — Gheval și Garizim, Spre răsărit albastre ape Ale Iordanului. Pe-aproape, Tot văi adânci, ce dorm în ceață... A mării moarte frumusață În ceruri ca prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i liniștit, adânc, curat. Dar somnul lumii tulburat: ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru SCĂPĂRA

 Rezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru SCĂPĂRA.

SCĂPĂRĂTOR

SCĂPĂRĂTÓR , - OÁRE , scăpărători , - oare , adj . , s . f . 1. Adj . Care scapără ; scânteietor , sclipitor . 2. S . f . Obiect ( cremene , amnar , iască etc . ) cu care se scapără pentru a produce

 

SCĂPĂRARE

... SCĂPĂRÁRE , scăpărări , s . f . Acțiunea de a scăpăra și rezultatul ei ; scapăr . - V. scăpăra

 

SCĂPĂRAT

... SCĂPĂRÁT s . n . Faptul de a scăpăra . - V. scăpăra