Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:USUC, AMFIBIU, USCĂȚEL, USCARE, BRIZĂ, CEAI, SEMIUSCAT, SFRIJI, SIMINICHIE, USCĂȚIV ... Mai multe din DEX...

USCA - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

USCÁ, usúc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ** Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ** Refl. (Despre ochi) A înceta mai plângă; (despre lacrimi) a înceta mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face -și piardă vlaga, a slăbi sau a face devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ** Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A stoarce pe cineva de bani; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. - Lat. exsucare.

Sursa : DEX '98

 

A (se) uscaa (se) jilăvi, a (se) umezi

Sursa : antonime

 

A uscaa uda, a umezi

Sursa : antonime

 

USCÁ vb. v. atrofia, calici, degenera, ruina, sărăci, scăpăta, seca.

Sursa : sinonime

 

USCÁ vb. 1. a se zbici, a se zvânta, (înv. și reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.) 2. v. deshidrata. 3. v. ofili. 4. a se împietri, a se întări, a se învârtosa. (Pâinea veche s-a ~.)

Sursa : sinonime

 

uscá vb., ind. prez. 1 sg. usúc, 2 sg. usúci, 3 sg. și pl. usúcă, 1 pl. uscăm; conj. prez. 3 sg. și pl. usúce

Sursa : ortografic

 

A USCÁ usúc tranz. A face se usuce; a seca; a asana. * Bea de usucă face abuz de băuturi alcoolice. /<lat. exsucare

Sursa : NODEX

 

A SE USCÁ usúc intranz. 1) A rămâne fără apă sau umezeală. Pământul se usucă. Rufele s-au uscat. * A i \~ cuiva ochii (sau lacrimile) a nu mai plânge. A i \~ cuiva gura (sau limba, gâtul) a avea o senzație puternică de sete. 2) (despre vegetație) A-și pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a pieri. Iarba s-a uscat. 3) (despre ființe) A slăbi tare (din cauza unei suferințe fizice sau morale). \~ de jale. \~ de durere. 4) (despre țesuturi sau organe) A suferi o atrofie; a se degrada fizic; a se atrofia; a seca. /<lat. exsucare

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Publicitate:

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru USCA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 389 pentru USCA.

Constantin Stamati - Luntrea pe uscat

Constantin Stamati - Luntrea pe uscat Luntrea pe uscat de Thomas Moore Traducere de Constantin Stamati a melodiei irlandeze Privind de pe țărm În zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe,     Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite,     Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare     Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun, se pleacă, Și vor ca a lor grații numaidecât să-i placă,     Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită Se trase de la țărmuri, și luntrea părăsită,     Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate,     Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că toate sunt menite,     Pe om să amăgească, Spre a uita căitul, ca luntrea ...

 

Thomas Moore - Luntrea pe uscat

Thomas Moore - Luntrea pe uscat Luntrea pe uscat de Thomas Moore Traducere de Constantin Stamati a melodiei irlandeze Privind de pe țărm În zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe,     Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite,     Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare     Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun, se pleacă, Și vor ca a lor grații numaidecât să-i placă,     Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită Se trase de la țărmuri, și luntrea părăsită,     Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate,     Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că toate sunt menite,     Pe om să amăgească, Spre a uita căitul, ca luntrea ...

 

Mihai Eminescu - Auzi prin frunzi uscate

Mihai Eminescu - Auzi prin frunzi uscate Auzì prin frunzi uscate de Mihai Eminescu Auzi prin frunzi uscate Trecând un rece vânt, El duce viețile toate În mormânt, în adâncul mormânt. Auzi sub bolți de piatră Un trist, un rece cânt, El duce viețile noastre În mormânt, în adâncul mormânt. În gură port un singur Și dureros cuvânt, Cu el pe buze m-or duce În mormânt, în adâncul mormânt. Deasupra-mi să șoptească Iubitu-ți nume sfânt, Când m-or lăsa-n întuneric, În mormânt, în adâncul mormânt. Până nu te văzusem Nici nu simțeam că sunt Și-acum doresc să dorm somnul Adâncului mormânt. Ca frunzele uscate Căzând de-un rece vânt, S-au dus nădejdile toate În mormânt, în adâncul mormânt. Și parcă sub bolți de piatră Aud un rece cânt, Ce-atrage viețile noastre În mormânt, în rece

 

Mihai Eminescu - Auz%C3%AC prin frunzi uscate

Mihai Eminescu - Auz%C3%AC prin frunzi uscate Auzì prin frunzi uscate de Mihai Eminescu Auzi prin frunzi uscate Trecând un rece vânt, El duce viețile toate În mormânt, în adâncul mormânt. Auzi sub bolți de piatră Un trist, un rece cânt, El duce viețile noastre În mormânt, în adâncul mormânt. În gură port un singur Și dureros cuvânt, Cu el pe buze m-or duce În mormânt, în adâncul mormânt. Deasupra-mi să șoptească Iubitu-ți nume sfânt, Când m-or lăsa-n întuneric, În mormânt, în adâncul mormânt. Până nu te văzusem Nici nu simțeam că sunt Și-acum doresc să dorm somnul Adâncului mormânt. Ca frunzele uscate Căzând de-un rece vânt, S-au dus nădejdile toate În mormânt, în adâncul mormânt. Și parcă sub bolți de piatră Aud un rece cânt, Ce-atrage viețile noastre În mormânt, în rece

 

Dimitrie Bolintineanu - Mihnea și baba

Dimitrie Bolintineanu - Mihnea şi baba Mihnea și baba de Dimitrie Bolintineanu după o tradiție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI - Blestemul 7 VII 8 VIII 9 IX I Când lampa se stinge la negrul mormânt Atinsă de aripi, suflată de vânt; Când buha se plânge prin triste suspine; Când răii fac planuri cum au a reține În barbare lanțuri poporul gemând; Când demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună, Într-una din peșteri, în munte râpos, Un om oarecare intră curajos. II În peșterea Carpaților O oară și mai bine Vezi templul pacinaților Ce cade în ruine. Aci se fac misterele De babe blestemate, Ce scot la morți arterele Și hârcele uscate. Aci se fierb și oasele În vase aurite, Aci s-adun frumoasele Când nu mai sunt dorite. O flacără misterică Dă palidă lumină; Iar stâlpii în biserică Păreau că se înclină. Și liliecii nopților Ce au aicea locul, Ascunși în hârca morților, Umblau să stingă focul. O babă, ce oroarele Uscaseră în lume, Tot răscolea vulvoarele, Șoptind încet un nume. III S-aude un zgomot de pași pe aproape, ...

 

Ion Creangă - Inul și cămașa

Ion Creangă - Inul şi cămaşa Inul și cămașa de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Învățătorul copiilor... , ed. a III-a, Iași, 1874 Inul: — Știi tu, cămeșă dragă, ce erai odată? — Ce să fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeșă albă, cu care se îmbracă oamenii. — Nu-i așa! Ai fost o sămânță, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: așa naltă, supțirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea. Când ai fost crescut și copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pământ, te-au legat în fuioare, te-au pus copăcel și te-au lăsat la soare ca să te usuci. După aceea te-au culcat pe țol și te-au bătut cu bețe, ca să-ți scoată sămânța; apoi bătut și stâlcit cum erai, te-au dus la baltă și te-au pus în topitoare, unde-ai stat vro zece zile, ca să te topești, adecă să-ți putrezească hlujul. După asta, te-au scos și te-au pus iarăși la soare, ca să te usuci, răzămându-te de gardul pe care ești întinsă acum. Fiind uscat, te- ...

 

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum" "Sunt lacrimae rerum" de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , II, 536, 11 iul. 1911, p. 1 Ce dulce intimitate se desprinde dintr-o gospodărie veche... Sunt unele în care lucrurile fac parcă un singur trup cu odaia. Ele stau nemișcate, și vremea trece peste ele, nimic nu le schimbă, soarele poate pătrunde ici-colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o floare pe un covor se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga armonie să dispară. Apoi, cine trăiește mult într-o casă îi place să păstreze orînduială. Ochii s-au deprins cu liniile, și ființa ta intimă sufere dacă-ți clintește cineva un vas de pe o consolă, un portret de pe o etajeră, ori cel mai mic lucru, care ocupa un loc bine definit pentru tine în spațiul odăiei tale. Mătușa Elencu, însă, era inamica oricărei stabilități. Nemișcarea pentru dînsa era moartea, și lucrurile i se păreau că devin rigide și îngheață dacă stăteau încremenite două ...

 

Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște

Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgovişte Adio. La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere. Căci armele, vitejii și toate au tăcut. Așa orice mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult veselă zâmbire, Razele dimineții ce norii auresc; Aci stejari ...

 

Ion Heliade Rădulescu - În așteptarea lui 1848. Preziua. Psalm

Ion Heliade Rădulescu - În aşteptarea lui 1848. Preziua. Psalm În așteptarea lui 1848 de Ion Heliade Rădulescu PREZIUA Psalm Strigarea-mi ajungă până la tine Și-exauzi-mi, Doamne, ruga fierbinte! Amar mi-e plânsul; nu-ți întoarce fața, Auzi-mi chemarea-n ziua durerii Ș-al înfrântei inimi astupat geamăt. Repede m-ajută și mă susține, Căci zilele-mi, iată, pier ca și fumul, Ca lemnele în foc oasele-mi secară, Pălitu-m-am și m-am uscat ca iarba, Aridă inima îmi e ca piatra; De suspin, de geamăt mi-a rămas carnea Pe oase uscată; mi-am uitat pâinea Cum se mai mănâncă. Deșert mi-e sânul... Ca pelecanul mi-am sfâșiat pieptul, M-am asemănat corbului de noapte Și tuturor altor cobe nocturne; Întru veghere nopțile trecut-am Și m-asemănai păsării veghinde Ce stă nemișcată dasupra casei. Toată ziua mă culmau de ultrage Inemicii; și cei ce-odinioară Mă lăudau jură acum asupră-mi. Avut-am cenușă în loc de mâncare Și-n lacrimi mi-amestecai băutura Numai la vederea mâniei tale Și la înalta și dreapta-ți urgie. Înălțatu-m-am și m-ai surpat, Doamne, Ca umbra trecură zilele mele, ...

 

Vasile Aaron - Anul cel mănos

Vasile Aaron - Anul cel mănos Anul cel mănos de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment.     Drăgălașă primăvară         Te ivești veselă iară,         Ne dai semn de roadă bună         Ca să facem dinpreună     Cinste celui preaputernic         Mărindu-l cu cuget smernic,     Pe cît firea omenească         E în stare să-l mărească.     Gheața și neoa cumplită         În pripă fu risipită,     Iarba subt frunză uscată         Să ridică deodată     Arătîndu-și colțul verde,         Cum frigul puterea-și perde,     Iată codrul înverzește,         Firea toată să clătește,     Pomii ceia ce dau roadă         Unii de muguri să-nnoadă,     Alții după a sa fire,         Înfloriți mai cu pripire     Dau albinelor hrană         Și zburătoarelor mană.     Ciocîrlia deșteptată         Vrea cătră nori să răsbată,     Zburînd să-nvîrte carigă         Și veselă pe sus strigă.     Cucului, ce amorțise         îi vedem gura deschisă     Dintr-un loc într-altul zboară,         Să suie și să pogoară     Cîntînd după a sa fire         Prin a capului clătire.     Turturica și porumbul,         Ce tăcuse mult ca plumbul     Pe uscate rămurele         Dau glasul cel plin de jele,     Și dacă-și află soție         Îl schimbă în veselie.     Cearcă loc de cuib și unde         Îl află bun, se ascunde.     Rînduneaua învrîstată         Din căpriori deșteptată     Însă cînd ...

 

Mihai Eminescu - Rime alegorice

Mihai Eminescu - Rime alegorice Rime alegorice de Mihai Eminescu Corabia vieții-mi, grea de gânduri, De stânca morții risipită-n scânduri, A vremei valuri o lovesc și-o sfarmă Și se izbesc într-însa rânduri-rânduri. Iar eu pe-un țărm pustiu murii în pace. Deasupra frunții-mi luna-n nouri zace, Trecând încet pustiile Saharei Și luminând o lume care tace. La miezul nopții vezi pustia plană Născând de suptu-i mândră caravană De morți în văluri lungi și, trează, Mergând încet spre-un vis: Fata-morgana. Într-adevăr: adânca depărtare Arată un palat numai splendoare. Printre ferești pătrunde o lumină; Perdelele-i păreau muiate-n soare. De prin deșerturi lungi și depărtate, În șiruri vin scheletele uscate. Pustiu-atunci, cu caravane-sate, Dormea ca mort sub luna care bate. O caravană lângă mine trece, Naintea ei vine-o suflare rece. În șiruri lungi se strecur și se strecur: Eu număr unul, număr doisprezece. Un chip atuncea de pe cal coboară. La mine-ndreaptă-a lui privire-amară Și fața slabă, tristă, adâncită Ș-osoasa mână o întinde-avară. Dar să mă mișc nu am nicicum putere, Căci țapăn mort eram și fără vrere. ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru USCA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 178 pentru USCA.

USUC

USÚC , usucuri , s . n . Substanță unsuroasă , albă - gălbuie , secretată de glandele sebacee și sudoripare ale ovinelor , care protejează fibrele de lână , menținându - le rezistența și

 

AMFIBIU

AMFÍBIU , - IE , amfibii , adj . , s . n . I. Adj . 1. ( Despre ființe ) Care poate trăi și în apă și pe uscat sau care are o fază de dezvoltare în apă și una pe uscat . 2. Fig . Care are o natură sau un aspect dublu . II. S . n . , adj . ( Avion , automobil sau tanc ) care este special construit , spre a putea fi utilizat atât pe uscat , cât și pe

 

USCĂȚEL

USCĂȚÉL , - ÍCĂ , uscaței , - ele , adj . , s . f . 1. Adj . Diminutiv al lui uscat ^2 ( I ) . 2. S . f . pl . Crengi subțiri și uscate ; uscături ( 1 ) . 3. S . f . ( Mai ales la pl . ) Prăjitură făcută din bucățele de aluat prăjite în grăsime sau coapte la cuptor ; uscătură ( 2 ) . - Uscat ^2 + suf . - el , -

 

USCARE

... USCÁRE , uscări , s . f . Acțiunea de a ( se ) usca și rezultatul ei ; uscat ^1 . - V. usca

 

BRIZĂ

BRÍZĂ , brize , s . f . Vânt ușor care suflă regulat la țărmul mării , în timpul zilei de la mare spre uscat , iar în timpul nopții de la uscat spre mare ; p . ext . adiere ,

 

CEAI

CEAI , ( 1 ) s . m . , ( 2 , 3 , 4 ) ceaiuri , s . n . 1. S . m . Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care , uscate , sunt folosite pentru prepararea unei băuturi cu efect excitant ( Thea sinensis ) ; p . rest . frunzele ( uscate ale ) acestui arbust . 2. S . n . ( De obicei urmat de determinări care arată felul ) Băutură obținută prin macerația , infuzia sau decocția frunzelor de ceai ( 1 ) sau a unor plante medicinale . 3. S . m . Timpul , masa ( de dimineață ) la care se bea ceaiul ( 2 ) . 4. S . n . Reuniune între prieteni , în cursul după - amiezii , la care se servește ceai ( 2 ) sau diferite gustări și se

 

SEMIUSCAT

SEMIUSCÁT , - Ă , semiuscați , - te , adj . Parțial uscat . [ Pr . : - mi - us - ] - Semi - +

 

SFRIJI

... SFRIJÍ , sfrijésc , vb . IV . Refl . A - și pierde vlaga ; a deveni zbârcit , uscat ; a slăbi , a se usca

 

SIMINICHIE

SIMINICHÍE , siminichii , s . f . Numele a două specii de arbuști mici din familia leguminoaselor , cu flori galbene , ale căror frunze și fructe uscate se întrebuințează ca purgativ și ca diuretic ( Cassia acutifolia și angustifolia ) ; p . restr . ( colectiv ) frunzele ( sau fructele ) uscate ale acestei

 

USCĂȚIV

USCĂȚÍV , - Ă , uscățivi , - e , adj . ( Despre ființe sau părți ale corpului lor ) Slab , uscat , costeliv . - Uscat ^2 + suf . -

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...