Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:LIMBA, INDO-EUROPEAN, FINO-UGRIC, NEOGREC, LATINISM, LIMBAJ, LINGE, DICȚIONAR, ESPERANTO, INDO-IRANIAN ... Mai multe din DEX...

LIMBĂ - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

LÍMBĂ, limbi, s.f. I. Organ musculos mobil care se află în gură și care este pricipalul organ de percepere a gustului; servește la mestecarea și înghițirea alimentelor, iar pentru om este și organul principal de vorbire. II. 1. Principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități, alcătuit din sistemul gramatical și lexical. ** Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. ** Totalitatea altor mijloace și procedee (în afară de sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor ideile și sentimentele. Limba surdo-muților. 2. Vorbă, cuvânt; grai, glas. 3. (Înv. și arhaic) Informație (asupra intențiilor dușmanului), relație, veste, știre. ** Informator, spion, iscoadă. 4. (Înv. și arhaic) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă. (II, 1); popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1). Bară mobilă de metal, agațată în fundul clopotului, care prin mișcare, lovește în pereții lui, făcându-l sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ** Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ** Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. - Lat. lingua (sensul "popor" (II 4) după v.sl. jenzyk "grai", "popor").

Sursa : DLRM

 

LÍMBĂ, limbi, s.f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. * Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț obțină sau găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceştia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. * Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ** Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. * Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) -ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ** Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălcător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ** Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii - a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). - Lat. lingua.

Sursa : DEX '98

 

LÍMBĂ s. v. agavă, cambulă, cordar, cuvânt, glas, grai, gură, iscoadă, întinzător, națiune, neam, popor, spion, strună, tastieră, termen, voce, vorbă.

Sursa : sinonime

 

LÍMBĂ s. 1. (LINGV.) (livr.) idiom. (O ~ romanică.) 2. (LINGV.) limba neogreacă = limba romaică; limba romaică v. limba neogreacă; limba veche slavă v. paleoslavă; limbă ariană v. limbă indo-ariană, limbă indo-iraniană; limbă indo-ariană = limbă ariană, limbă indo-iraniană; limbă indo-iraniană = limbă ariană, limbă indo-ariană. 3. v. limbaj. 4. v. exprimare. 5. arătător, (Transilv.) manoș, (prin Transilv.) mutatău, (Ban.) țagăr. (~ la ceas.) 6. v. încălțător. 7. v. tăiș. 8. v. cuțit. 9. v. pisc. 10. (reg.) gârlici, pridvor, tindă. (~ la plasa de pescuit.) 11. v. bucată. 12. (BOT.; Phyllocactus ackermanni) (reg.) palmă. 13. (BOT.) limba-cerbului (Scolopendrium vulgare) = năvalnic, (rar) scolopendră, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei; limba-cucului (Botrychium lunaria) = (reg.) colan, dragoste, iarba-dragostei; limba-mării = a) (Iberis semperflorens) (reg.) lilicele (pl.); b) (Iberis umbellata) (reg.) limbușoară; limba-mielului (Borrago officinalis) = arățel, boranță, otrățel; limba-oii (Cirsium canum) = (reg.) pălămidă; limba-soacrei (Opuntia) = opunția. 14. (IHT.) limbă-de-mare = a) (Solea nasuta sau lascaris) (reg.) șoarece-de-mare; b) (Solea impar) (reg.) glosă, șoarece-de-mare.

Sursa : sinonime

 

límbă s. f., g.-d. art. límbii; pl. limbi

Sursa : ortografic

 

LÍMB//Ă \~i f. 1) Organ musculos mobil, situat în cavitatea bucală și servind la mestecarea, înghițirea și determinarea gustului alimentelor, la om fiind organul principal al vorbirii. * A-și mușca \~a a regreta vorbele spuse. A scoate \~a de un cot a) a gâfâi de oboseală; b) a lucra din greu. A vorbi în vârful \~ii a rosti cuvintele cu un fonetism ultraliterar, hipercorect. A avea \~a lungă (a fi lung de \~) a) a avea înclinație spre pălăvrăgeală; b) a fi limbut. A avea mâncărime de \~ a nu fi în stare păstreze un secret. A-și pune frâu la \~, a-și ține \~a (după dinți) a nu vorbi ceea ce nu trebuie; a păstra o taină. \~a oase n-are se zice despre cineva, care vorbeşte ceea ce nu trebuie. A trage pe cineva de \~ a descoase, a ispiti pe cineva. A-i sta (sau a-i umbla, a i se învârti, a-i veni) pe \~ a-și aminti vag un cuvânt fără a-l putea exprima. Pasărea pe (pre) \~a ei piere de multe ori omul de necaz, pentru nu știe tacă când trebuie. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni, constând dintr-un sistem lexical organizat după anumite legi gramaticale și având o structură fonetică specifică; limbaj. \~a unui popor. 3) Limbajul unei comunități umane constituite istoricește. 4) Totalitate a altor mijloace de comunicare (decât sunetele articulate) a sentimentelor și ideilor. \~a surdomuților. 5) Mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane (în special a unui scriitor); stil. \~a presei. \~a lui Creangă. * (A spune ceva) cu \~ de moarte (a spune ceva) ca ultimă dorință, exprimată pe patul de moarte. 6) înv. Prizonier folosit pentru a obține informații despre armata inamică. 7) înv. Totalitate a oamenilor trăind pe același teritoriu, având în comun o cultură, o tradiție, o credință; popor; neam. 8) Orice obiect sau instrument asemănător ca formă sau funcție cu organul respectiv. \~a clopotului. * \~a ceasornicului pendul al unui orologiu. \~ de încălțat obiect de metal sau de plastic, care serveşte la încălțat. \~a ghetei bucată de piele care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde se petrec șireturile. \~i de foc flăcări de foc alungite. 9) Fâșie lungă și îngustă (de pământ, de pădure, de apă etc.). 10): \~a-boului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe. \~a-broaștei plantă erbacee cu tulpina dreaptă, ramificată și cu flori albe sau trandafirii, ce crește prin locuri umede; limbariță. \~a-mielului plantă erbacee, acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe, folosită contra tusei. 11): \~ -de-mare pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte, care trăiește mai mult acoperit cu nisip. [G.-D. limbii] /<lat. lingua

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Publicitate:

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru LIMBĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 620 pentru LIMBĂ.

Gheorghe Asachi - Limba și portul

... coiful și lancea, costium carele astăzi vedem numai pe icoanele sfinților. Patricii [1] noștri vorbea limba latină (sermo urbanus), plebeii acea rustică și peregrină, care limbă astăzi trebuie să o învățăm prin shoale. În acel costium și cu acea limbă, plini de virtute și curaj, dacoromanii învingea pre dușmani, mărea faima și marginele imperiei romane, zidea cetățile Ulpia Traiana, Munițipium Iassiorum, Severinul etc., deschidea minele ... asprimea climei, ii au adoptat mai în urmă căciula dacică și au înspătat burca caucazică, și cu aceasta și câteva nomenclature s-au alunecat în limbă. La străbaterea hunilor în Dacia, românii, încălțând cizme și încingând brâul polon, au luat finale magiare și litvane. După asta vine epoha de primejdie și ...

 

Alexei Mateevici - Limba noastră

... nfiori adânc și tremuri. Limba noastră îi aleasă Să ridice slava-n ceruri, Să ne spiue-n hram și-acasă Veșnicele adevăruri. Limba noastra-i limbă sfânta, Limba vechilor cazanii, Care o plâng și care o cântă Pe la vatra lor țăranii. Înviați-vă dar graiul, Ruginit de multă vreme, Stergeți ...

 

Gheorghe Sion - Limba românească

... Gheorghe Sion - Limba românească Limba românească de Gheorghe Sion Mult e dulce și frumoasă Limba ce-o vorbim, Altă limbă-armonioasă Ca ea nu găsim. Saltă inima-n plăcere Când o ascultăm, Și pe buze-aduce miere Când o cuvântăm. Românașul o iubește Ca sufletul ...

 

Gheorghe Asachi - Despre cultivarea limbii române literare

Gheorghe Asachi - Despre cultivarea limbii române literare Despre cultivarea limbii române literare de Gheorghe Asachi Al doile an să apropie de a sa închiere de când, cu învoirea înaltului guvern, urmează publicația Albinei românești după statornicul său plan de a face nu numai interesantă, ce și folositoare cetirea găzetei, carea se poate zice a fi metodul practic al culturei naționale. Greutățile înfățoșate în plinirea unui asemine scopos se lămuresc de sine, dacă se ia aminte că limba românească, în a sa pruncie și sărăcie, este întrebuințată a fi astăzi organul politicei, a științelor și a literaturei, ce în limbele streine numai după ostineala a mii de învățați în cursul multor veacuri au răsărit! Pre lângă aceste, spre a înlesni înțelegerea gazetei, redacția este nevoită a o însoți cu descrieri lămuritoare, și încă pentru întocma și adevărata rostire, după regulile filologhiei a urzit trebuincioase cuvinte tehnice, a se feri de acele varvare, ce nu s-au înromânit, și a le întroloca cu cuvinte chiar românești aflătoare în vechile manoscrisuri și cărți tipărite în Moldova, ...

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... cu care se prezintă; căci ușor s-ar putea întâmpla ca în rezultatul final câștigul dobândit în politică să fie cumpănit prin pierderea suferită în limbă. I În haosul erorilor de care avem să ne ocupăm, vom introduce mai întâi o ordine a pertractării. Din antologia îmbelșugată ce ne ... germanisme în foile române austriece sunt așa de numeroase, încât (cu singura excepție a Archivului filologic al dlui Cipariu, care este scris în limbă curată) nu am aflat nici o coloană a vreunui număr care să fi fost lipsită de ele. Cităm din foile ce le avem ... întru nimic încrederea redacțiunii în meritul foii sale, însă trebuie să mărturisim că, dacă Transilvania va continua ca pănă acum, și mai ales cu aceeași limbă cu care sunt scrise primele 11 numere, dreptul la "recunoștința publică" merită să fie micșorat în mod considerabil. Pentru a reveni la germanisme ...

 

Gelu Vlașin - Limba

Gelu Vlaşin - Limba Limba de Gelu Vlașin mi-e un dor nebun de limba mea limbută de limba mea care nu străpunge de limba care nu știe să muște de limba despicată de limba șarpelui pe care-l încălzesc la sânul meu de limba înmiresmată de limba mea

 

Gheorghe Asachi - Clopotul și limba lui

Gheorghe Asachi - Clopotul şi limba lui Clopotul și limba lui de Gheorghe Asachi Ah, ce soartă înfiorată! Zicea clopotul odată Cătră limba ce-l lovea. Ușor lucru ți se pare A urla fără-ncetare Atât vuiet și de ce? Di ce, nu știu, limba-i zice, Aninatu-m-au aice Să-ți dau ghionturi nencetat. Pe frânghie-ntreabă, vere, Ea mă trage cu putere, De-am lovit, am ascultat. Clopotul de la frânghie Di se mișcă vra să știe, Di ce trage cu amar? Dar frânghia răsucită Zice că pre ea învită Însetatul palamar. Palamarul de-altă parte Zice: Popa știe carte Ș-a suna m-au rânduit. Dar, aleu, de-atâta sunet, Gemet, vuiet și răsunet Bietul popa-au asurzit. Di-l întrebi di ce, de unde? El n-aude, nici răspunde, Ce din cap semne făcea, Și pre clopot îl supune Vuietul tot să răsune, Fără a ști macar di

 

Gheorghe Asachi - Pentru compunerile poetice în limba națională

Gheorghe Asachi - Pentru compunerile poetice în limba naţională Pentru compunerile poetice în limba națională de Gheorghe Asachi Imitație Tinerel și verde dafin împlântat-am dinioare Și-nălțat-am cătră ceriuri cu rugi pofte umelite, Ca să vadă și românii cele ramuri înflorite, Ce urzesc cununi de laudă și dau numelui lucoare. Am rugat pe blândul Zefir ca din nori să se coboare Și pre el să-ntindă vara a lui aripi aurite, Și ca barbara fortună, strânsă în obezi cumplite, Să nu aibă vro putere ca în urmă să-l oboare. Știu că timpuri multe încă tupilată viețui-va Astă arbore în codruri ce pre Dacia umbrează, Dar măcar târzie foarte, spre ceri mândră răsări-va, Când prin Pronie, de unde soarta gintelor derază, Român vrednic de cunună doară între noi veni-va, Precum după oarbă noapte răsar line-a zilei

 

Alecu Russo - Cugetări (Russo)

... teamă că în ziua de pe urmă, când trâmbița cereascăne va chema la judecata cea mare, nu ne vom putea înțelege custrămoșii noștri, nici în limbă, nici în idei. Unde-i Ștefan-vodă să ne audă! Să spun drept, risipirea cea iute a trecutului mă pătrunde de jale!... lupta ... pe atâta poporul rămâne în urmă. Învremea trecută, boierul vorbea, trăia cu țăranul, precum ar fi vorbitcu alt al său necăftănit ; se înțelegeau amândoi în limbă și în idei;astăzi îl înțelegem cu inima numai, și trebuie să învățăm limba lui.El nu mai este pentru noi decât un capital sau ... nici jalea, nici bucuria cântecelor ; nu au apipăit inima lăutei... Rădeștii și Drăgoșeștii, fugari de laTurnul Babilonului, vorbeau latinește, unii italienește, alții nu știaunici o limbă, alții galicește... cum puteau ei să înțeleagă româneasca,adică: o limbă plămădită două mii de ani în lacrimi, în sânge încăutătura stelelor și a naturii? În loc de a zidi o literatură ... să tălmăcească urmașilor noștri operele și limbile ce ne-au adus Drăgoșeștii și Rădeștii aceștia. Dacă este ca neamul român să aibă și el o limbă ...

 

Alexei Mateevici - De unde vine numirea nașterii mântuitorului nostru - Crăciun%3F

... cu rostire păgânească în ea sunt destul de puține, mult mai puține decât în multe alte limbi. Așadar, limba noastră nu se arată ca o limbă mai cu deosebire creștinească de la începuturile sale. Cea mai mare mulțime a cuvintelor ei a intrat într-însa după încreștinarea ... Maicii Domnului — Sântămăria și altele, toate aceste cuvinte sunt de rostirea creștinească. Aceasta-i din pricină că numirea sărbătorilor a intrat în limbă tocmai pe când se alcătuia limba, odată cu primirea credinței creștinești de către norodul nostru. De ce să nu fi fost așa și cu Crăciunul ...

 

Ion Luca Caragiale - O nouă societate română

... ar fi cumva în stare să exprime toate cugetările și simțirile, fie ele cât de înalte sau de adânci; nu, dar limba franceză este o limbă deja aproape cristalizată în formule precise, așa că orice minte găsește în repertorul de formule franceze pe aceea care-i trebuie în orice ocazie. Așa ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru LIMBĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 392 pentru LIMBĂ.

LIMBA

LIMBÁ , limbez , vb . I . Tranz . A descărca o navă pentru a - i permite trecerea prin locurile mai puțin adânci și a o reîncărca după ce ea ajunge la o adâncime mai

 

INDO-EUROPEAN

INDO - EUROPEÁN , - EUROPEÁN , - Ă , indo - europeni , - e , adj . , s . m . pl . 1. Adj . ( În sintagma ) Limbi indo - europene ( și substantivat , f . sg . ) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate în texte scrise , dar reconstituită , în esență , cu ajutorul metodei comparativ - istorice . 2. S . m . pl . Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin mileniul III a Cr . în Asia Centrală , de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud - vest . 3. Adj . Care aparține limbilor indo - europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi , privitor la aceste

 

FINO-UGRIC

... FINO - ÚGRIC , - ÚGRIC , - Ă , fino - ugrici , - ce , adj . 1. ( În sintagma ) Limbă fino - ugrică = ( la pl . ) familie de limbi din nordul și din centrul Europei și din nordul Asiei , din care fac parte finlandeza , maghiara etc . ; ( și ...

 

NEOGREC

NEOGRÉC , - EÁCĂ , neogreci , - ce , adj . 1. ( În sintagma ) Limba neogreacă ( și substantivat , f . ) = limba greacă din perioada modernă , începând din sec . XVI până în zilele noastre ; greaca modernă . 2. Care se referă la limba neogreacă ( 1 ) , care ține de limba neogreacă , propriu limbii neogrecești sau , p . ext . , poporului grec modern sau Greciei moderne ; neogrecesc . Influența neogreacă . [ Pr . : ne -

 

LATINISM

LATINÍSM , latinisme , ( 1 ) s . n . 1. Cuvânt , formă sau construcție sintactică împrumutate ( fără necesitate ) din limba latină ( și neasimilate încă în limba care a făcut împrumutul ) . 2. Curent apărut în lingvistica și în filologia românească din sec . XIX , care , pentru a demonstra caracterul latin al limbii române , a încercat să elimine din ea cuvintele de alte origini și să modifice astfel forma celor latine , încât să le apropie cât mai mult de forma originară ; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine și a adus noi argumente în sprijinul originii latine a limbii

 

LIMBAJ

... LIMBÁJ , limbaje , s . n . 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate , specific oamenilor , prin care aceștia își exprimă gândurile , sentimentele și dorințele ; limbă , grai . 2. Limba unei comunități umane istoricește constituită . 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor și a gândurilor în cadrul limbii ...

 

LINGE

LÍNGE , ling , vb . III . Tranz . 1. ( Despre animale ) A trece cu limba peste ceva ; a șterge sau a netezi cu limba ceva . 2. A atinge cu limba ( în mod repetat ) ceva de mâncare , a lua cu limba mâncarea . 3. ( Fam . ) A linguși cu

 

DICȚIONAR

... limbi , ale unui dialect , ale unui domeniu de activitate , ale unui scriitor etc . , organizate într - o anumită ordine ( de obicei alfabetică ) și explicate în aceeași limbă sau traduse într - o limbă

 

ESPERANTO

... ESPERÁNTO s . n . Limbă artificială , formată din elemente de vocabular și de gramatică împrumutate din cele mai răspândite limbi europene , creată cu scopul de a deveni limbă ...

 

INDO-IRANIAN

INDO - IRANIÁN , - IRANIÁN , - Ă , indo - iranieni , - e , adj . ( În sintagma ) Limbi indo - iraniene = grup de limbi al familiei indo - europene , din care face parte sanscrita , limba literară clasică a Indiei , precum și grupul iranian . [ Pr . : - ni -

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...