Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:GURIȚĂ, BUCAL, ORAL, BARĂ, CĂLUȘ, CĂSCA, JIMBAT, LIMBĂ, PLESCĂIT, SALIVĂ ... Mai multe din DEX...

GURĂ - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. * Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. * Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. * Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedeşte neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ** Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. * Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ** Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. * Expr. Nici o gură de apă = nimic. ** Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. * Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe -și pledeze cauza, convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. * Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ** Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. * Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge facă un lucru; a cicăli pe cineva. ** Glas, grai. * Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură ( răspunzi sau spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ** Gălăgie, țipăt, ceartă. * Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. * Expr. A da gură la câini = a striga la câini nu mai latre. ** (Personificat) Cel care vorbeşte; vorbitor. * Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabileşte o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. * Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care serveşte pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. * Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. - Lat. gula "gâtlej, gât".

Sursa : DEX '98

 

GÚRĂ s. v. afirmație, cuvânt, declarație, margine, mărturisire, relatare, spusă, tăiș, vorbă, zisă.

Sursa : sinonime

 

GÚRĂ s. 1. (ANAT.) (reg.) mordă, (înv.) rost, (peior.) bot, plisc, rât, (Ban. și Transilv. peior.) flit, (arg.) mestecău. (Își bagă \~ peste tot.) 2. (ANAT.) (înv.) rost, (fam. și peior.) clanță, fleancă, (peior.) bot, (Mold. și Bucov. peior.) leoapă, leoarbă, (fam. și fig.) clanță, clobanț, clonț, fofelniță, hanță, meliță, moară, papagal, plisc, pupăză, râșniță, trombon, țarcă, (arg.) muie, muzicuță. (Nu-i tace \~ toată ziua.) 3. gură-cască v. cască-gură; gură căscată v. cască-gură. 4. v. bot. 5. (BOT.) gura-lupului (Scutellaria altissima) = (reg.) colțul-lupului. 6. v. sărut. 7. v. dușcă. 8. v. îmbucătură. 9. v. glas. 10. v. buză. 11. (reg.) pieptar. (\~ a hamului.)

Sursa : sinonime

 

gúră s. f., g.-d. art. gúrii; pl. guri

Sursa : ortografic

 

GÚR//Ă \~i f. 1) (la oameni) Cavitate în partea inferioară a feței, delimitată de buze. * \~-cască a) calificativ dat unei persoane care pierde vremea, manifestând interes pentru toate nimicurile; b) calificativ dat unei persoane care stă nedumerită, neînțelegând ce i se spune; c) calificativ dat unei persoane nepăsătoare și distrate. \~-de-lup defect congenital al feței omului, constând dintr-o fisură la buza și gingia superioară, prin care cavitatea bucală comunică cu fosele nazale. \~-n \~ foarte aproape unul de altul. A fi cu sufletul la \~ a) a respira cu greu (de emoție, de oboseală etc.); b) a fi aproape de moarte. A uita de la mână până la \~ a uita foarte repede. A da cuiva o \~ a săruta pe cineva. 2) (la om și la animale) Organ de alimentare prin care se introduce hrana. * De-ale \~ii alimente; hrană. A pune (sau a lua) ceva în \~ a mânca puțin. A da și bucățica de la \~ a da și puținul pe care-l are. A-i lua pâinea de la \~ a lipsi de mijloace de existență. A da (cuiva) mură-n \~ a da cuiva totul de-a gata. A se duce (drept) ca pe \~a lupului a dispărea fără urmă. A țipa (sau a striga) ca din \~ de șarpe a striga disperat. \~a-leului plantă erbacee decorativă cu flori bilabiate, de diferite culori. \~a-lupului plantă erbacee cu frunze alungite și cu flori violete. 3) Cantitate dintr-un aliment cât se poate apuca cu un asemenea organ de alimentare dintr-o singură dată; îmbucătură. 4) Persoană (membru al unei familii) care trebuie hrănită. 5) Parte a aparatului de vorbire. * A închide (sau a astupa) cuiva \~a a face pe cineva tacă. A tăcea din \~ a nu vorbi. Cu jumătate de \~ fără mare dorință. A lua vorba din \~ a spune ceea ce vrea spună altul, în momentul respectiv. A lua (pe cineva) \~a pe dinainte a destăinui ceva involuntar. A avea (sau a fi) \~ spartă a fi prea vorbăreț. A avea o \~ cât o șură a) a avea gură mare; b) a fi guraliv. A fi bun de \~ a vorbi mult; a fi limbut. A fi numai \~a de cineva a promite fără se țină de cuvânt. A intra în \~a lumii a fi vorbit de rău. A se pune în \~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A se lua după \~a cuiva a acționa după sfatul cuiva. A sări cu \~a la cineva a certa pe cineva. \~ile rele bârfitori. 6) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. * A nu i se auzi \~a a fi tăcut. A striga (sau răcni, a țipa) cât îl ține \~a, a striga (sau a răcni, a țipa) în \~a mare a striga foarte tare, din răsputeri. A nu avea \~ ( răspundă, vorbească ceva) a nu îndrăzni răspundă sau vorbească. 7) Deschizătură (a unei încăperi, instalații, a unui obiect etc.) prin intermediul căreia se introduce sau se evacuează ceva. \~a cămășii. \~ de canal. \~a beciului. * \~ de foc armă grea de foc. A lega \~a pânzei a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. 8) Loc unde se varsă o apă (curgătoare). \~a râului. * \~ de incendiu gură de apă la care se racordează un furtun pentru a lua apa aflată sub presiune, în caz de incendiu. [G.-D. gurii] /<lat. gula

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

Publicitate:

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru GURĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 1018 pentru GURĂ.

Ioan Slavici - Gura satului

... o vorbă și își petrec vremea cu ea. Să te ferească Dumnezeu să nu cazi pe gura satului. Pentru aceea, când Safta începe să facă gură, nenea Mihu își pune mâinile în cap și-i zice: — Nevastă! nu mă da pe gura golanilor. Iar apoi caută să-i facă pe ...

 

Vasile Alecsandri - La gura sobei

Vasile Alecsandri - La gura sobei La gura sobei [1] de Vasile Alecsandri Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește. Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni. Iată-o pasere măiastră prinsă-n luptă c-un balaur; Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur; Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați. Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume, Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume; Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai... Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai. Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă E Ileana Cosânzeana!... în cosiță floarea-i cântă. Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit, Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit! ↑ Omer a compus Iliada și Odiseea din tradiții și poate din fragmente de poeme poporale. Ariosto a scris fantastica epopee Orlando de pe legendele cavalerești răspândite în Italia și ilustrate prin imaginația ...

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna

... se numea Ileana Simzeana, Doamna florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui. Soare răsărea, Și Soare-mi venea L-a gură d-argea. Cu dânsa vorbea, Frumos c-o-ntreba, Din gură-i zicea — Ileană, Ileană, Ileană Simzeană, Doamna florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui, Țeși și-nchindisești, Fir verde-mpletești Și ... Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui, Dacă-l auzea Și dacă-mi vedea Că tot nu scăpa, Ea tot mai cerea, Din gură-i zicea — Frate, frățioare, Puternice Soare, Spune mie Oare Cine-a cunoscut, Cine-a mai văzut, Cine-a auzit ... Către mânăstire Pentru pomenire Și la cununie Să-i fie soție, Ileana Simzeana, Doamna florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui, Din gură-i zicea Ș-astfel îi grăia — Frate, frățioare, Puternice Soare, Ia mai spune-mi Oare Und’ s-a mai văzut Și s ... mi-o chema. Iar ea, vai de ea, Măre-ngenunchea, Lacrimi că vărsa, Pe Domnul ruga. Domn c-o auzea, Domn c-o asculta, Din gură ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Meduza

... ridică. DARIUS Când vine primăvara, orice floare Își redeschide foile la soare. MEDUZA Dar ce se face palida răsură Ce-ți pune veșnicul pojar pe gură? DARIUS Pe gura ta aș vrea să mor, dar nime N-ar crede că se-mbină două rime... MEDUZA Sărută-mă... Așa... Ce bine mi ...

 

Ion Creangă - Acul și barosul

... în fundul pământului, ruginite ca vai de voi. — Măsură-ți vorbele, băiete! Auzi, soră nicovală, cum ne râde acușorul? — Aud, dar n-am gură să-i răspund; și văd, dar trebuie să rabd. — Vorba ceea, soro: "Șede hârbu-n cale și râde de oale". Măi pușchiule! Ia să ... întreci cu șaga, piciule! Dacă șezi la cinste, și toți îngrijesc de tine, cum zici, de ce li împungi degetele? — Da împung pe cască gură cel somnoros, pentru că voiesc să iasă din mâna lui, prin ajutorul meu, multe lucruri folositoare și frumoase. Tu, pentru ce bați ferul cel culcat ... pe nicovală și ruginit ca și tine? Nu ca să faci din el lucruri mai bune și mai frumoase? — Măi... da' bun ești de gură! — Și de gură, dar și de lucru. — Ei bine, tu mi-ai înșirat verzi și uscate; ia stăi să-ți spun și eu pe ale mele: toporul ... fuduliți și nu uitați obârșia voastră, ca nu cumva să vă ciopliți prea tare și să rămâneți care fără urechi, care fără dinți, care fără gură ...

 

Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei

... doboare, să mi te omoare și la miez de noapte, dorm apele toate, să mi te îngroape, la valea adâncă, la potica strâmtă. El din gură o zis — Mioară, mioară, de trei miei în vară, de-mi ești surioară, de-mi ești năzdrăvană, de-s gata de moarte, spune-le ... băluță, băluță, glas de copiliță, prin munți alergând, din ochi lăcrimând, de mine-ntrebând, să-i spui c-am plecat departe-n iernat, pe-o gură de rai, cam de peste plai… Iar de mi-i zări, dacă-i întâlni, măicuță bătrână, cu brâul de lână, din caer trăgând, din fir ... i spui c-am plecat și m-am însurat c-o fată de crai, tot de peste plai… Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai mult plânge maica, mai cu foc mândra… — Măi Ioane, măi, de pe ieste văi, cu sumanul lăi, mâncat de nevoi și bătut ... de străinătate, de pustietate, de voinici stătuți, de butuci căzuți, de cârlani lânoși, de voinici frumoși… Ș-apoi pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, mult plânge maica, mai cu foc mândra… Iară cea măicuță, neagră la străiță — Cioban ungurean și cu cel vrâncean mări, n-ați ...

 

Mircea Demetriade - Din pragul unui vis

... Vreau buzele petale,     Vreau gura, trandafirul, pe aste buze pale     Să-și verse tot balsamul!... Â»                 Â« Viteze cavaler,     Voiesc pentru-a mea gură, sub zeaua ta de fier     Să lupți, să-nvingi cu spada și lancea-n câmp închis;     Viteazului de mâine eu gura i-am promis. Â ... fi de tine demn.     Pe scara de mătase mă urc în turn... cu dor,     Îți caut în privire... pe gura ta, cu sete     Apăs uscata gură de tine să se-mbete. Â»     Dar visul altor vremuri pălește și s-a stins!     Urâtul vremii de-astăzi deasupra mi s-a ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului

... Nimeni. — Doar n-o fi dracul! Și omul adormi mormăind: — Ce-o fi să fie!... Nu se crăpase bine de ziuă, și o gură mare se auzi: — A venit cu mălai, mamă, că mi-e foame... — Și eu nici n-am plecat, zise omul sărind ... și vadă norocul. Desfăcu ștergarul, întinse gura pungii, ș-odată zvâcni din ea un drac mic, c-o limbuliță de foc ce-o scotea pe gură și pe nări. Omul, speriat, aruncă punga și plecă făcându-și cruce și scuipând îndărăt. Nu făcu însă câțiva pași, și ștergarul din sân începu ... să se umfle. Scoase repede ștergarul, îl desfăcu și se minună văzând punga pe care o aruncase. Deschise punga, și dracul, țâști! tremurând limba în gură ca o văpaiță albastră. Omul strânse bine punga la gură, o puse jos și, potrivind călcâiul, îi trase una cu sete, că punga plesni ca o bășică de bou și un foc pâlpâi sub opincă ...

 

Mihai Eminescu - Călin

... se bat, Brațul ei atârnă leneș peste marginea de pat; De a vârstii ei căldură fragii sânului se coc, A ei gură-i descleștată de-a suflării sale foc, Ea zâmbind își mișcă dulce a ei buze mici, subțiri; Iar pe patu-i ... cum de firele sunt rupte, Și-n oglind-ale ei buze vede vinete și supte - Ea zâmbind și trist se uită și șopotește blând din gură: - "Zburător cu negre plete, vin' la noapte de mă fură." III Fiecine cum i-e vrerea, despre fete samă deie-și - Dar ea seamănă celora ... ochii mei îmi plac, E temeiul că acestea fericit pe el îl fac. Și mi-s dragă mie însămi, pentru că-i sunt dragă lui - Gură tu! învață minte, nu mă spune nimărui, Nici chiar lui, când vine noaptea lângă patul meu tiptil, Doritor ca o femeie și viclean ca un ... de-arzătorul meu obraz, Părul tău bălai și moale de mi-l legi după grumaz, Ochii tăi pe jumătate de-i închizi, mi-ntinzi o gură, Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură. Tu!!... nu vezi... nu-ți aflu nume... Limba-n ...

 

Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)

... se bat, Brațul ei atârnă leneș peste marginea de pat; De a vârstii ei căldură fragii sânului se coc, A ei gură-i descleștată de-a suflării sale foc, Ea zâmbind își mișcă dulce a ei buze mici, subțiri; Iar pe patu-i ... cum de firele sunt rupte, Și-n oglind-ale ei buze vede vinete și supte - Ea zâmbind și trist se uită și șopotește blând din gură: - "Zburător cu negre plete, vin' la noapte de mă fură." III Fiecine cum i-e vrerea, despre fete samă deie-și - Dar ea seamănă celora ... ochii mei îmi plac, E temeiul că acestea fericit pe el îl fac. Și mi-s dragă mie însămi, pentru că-i sunt dragă lui - Gură tu! învață minte, nu mă spune nimărui, Nici chiar lui, când vine noaptea lângă patul meu tiptil, Doritor ca o femeie și viclean ca un ... de-arzătorul meu obraz, Părul tău bălai și moale de mi-l legi după grumaz, Ochii tăi pe jumătate de-i închizi, mi-ntinzi o gură, Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură. Tu!!... nu vezi... nu-ți aflu nume... Limba-n ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul şi slăninele Pravoslavnicul și slăninele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți. Toată avuția lui era gura femeii și a copiilor, care țipau de fitece. Guri flămînde, și pace bună ! Bietul creștin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun fără porc, Paște fără ouă roșii și nuntă fără lăutari nu intră în capul românului. La Ignat vru să taie porcul. Dar cu cine ? Muierea lui era cu mîinile legate. Un’ s-o lase copiii ? Copiii, ca copii mărunți, se adunaseră împrejurul ei, și cel mai mic sugea mereu ce mai avea de stors din țîțele ei slabe. Se suci românul, se învîrti, dar n-avu cu cine tâia porcul. Nevoia îl făcu să se gândească la vecin, un vecin ciudat de tot. Bătrân, singur cuc, uscat, ducând o viață de pravoslavnic, de pusnic, de sfînt în toată legea, bombănînd toată ziulica Viața Sfinților părinți . Și de, bietul creștin adeseori se gîndise: „Într-una, într-una, cruci peste cruci ; cine face într-una cruci ca crucea se usucăâ€�. Dar, neavînd încotro, chemă pe bătrînul pravoslavnic ca ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru GURĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 181 pentru GURĂ.

GURIȚĂ

... GURÍȚĂ , gurițe , s . f . Diminutiv al lui gură

 

BUCAL

... BUCÁL , - Ă , bucali , - e , adj . Care ține de gură , privitor la gură , care se face cu gura , se ia pe gură

 

ORAL

... ORÁL , - Ă , orali , - e , adj . 1. ( Anat . ) Care se referă la gură , care aparține gurii ; bucal . 2. Care se transmite verbal , din gură în gură

 

BARĂ

BÁRĂ , bare , s . f . 1. Bucată lungă de lemn sau de metal căreia i se dau diferite întrebuințări . 2. Stâlp de poartă la unele jocuri sportive . 3. Barieră care desparte pe judecători de avocați și de împricinați ; p . ext . locul din instanță unde pledează avocații . 4. Linie verticală sau orizontală care separă părți dintr - un text . 5. Prag de nisip situat sub apă , de obicei în fața gurii de vărsare a unui fluviu . 6. Val de mare care urcă o dată cu fluxul de la gura unui fluviu spre

 

CĂLUȘ

CĂLÚȘ , călușuri , s . n . 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal , spre a - l forța să țină gura deschisă ; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane , pentru a o împiedica să strige . 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn . 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială , pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical ; scaun . 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează ; șevalet . 5. Utilaj de foraj , pentru rotirea prăjinilor , folosit în forajul prin percuție sau în cel manual . 6. ( De obicei art . ) Numele unui dans popular cu figuri variate , jucat ( în preajma Rusaliilor ) de un grup de flăcăi ; melodie după care se execută acest dans ; călușar ( 1 ) , călușel ( 4 ) . - Cal + suf . -

 

CĂSCA

CĂSCÁ , casc , vb . I . 1. Tranz . A deschide gura pentru a vorbi , pentru a striga , pentru a mânca etc . 2. Intranz . A deschide gura mare printr - o mișcare de inspirare adâncă , urmată de o expirație prelungită , trădând oboseală , plictiseală și mai ales somn . 3. Refl . ( Despre obiecte ) A se deschide ( puțin ) ; a se

 

JIMBAT

... JIMBÁT , - Ă , jimbați , - te , adj . ( Reg . ; despre gură ) Cu buzele îndepărtate una de alta ( din cauza unui defect de conformație ) , lăsând să se vadă mereu dinții ; p . ext . ( despre oameni ) cu gura strâmbă ...

 

LIMBĂ

... LÍMBĂ , limbi , s . f . I. Organ musculos mobil care se află în gură , servind la perceperea gustului , la mestecarea și la înghițirea alimentelor , la om fiind și organul principal de vorbire . II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din ... unui cuțit , a unui briceag etc . 6. Flacără de formă alungită . 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ , de pădure etc . 8. Deschizătură , gură lăsată la cotețul de pescuit . 9. Compuse : ( Bot . ) limba - apei = broscariță ; limba - boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși , cu flori albastre , roz ...

 

PLESCĂIT

PLESCĂÍT , plescăituri , s . n . 1. Zgomot făcut de cineva cu gura când mănâncă repede și lacom ; sunet produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerul - gurii sau a buzelor una de alta , prin care se exprimă mirarea , plăcerea , admirația . 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanță vâscoasă care se lovește sau care este lovită de un corp tare ; plescăire , plescăitură ; pleoscăit . 3. ( Rar )

 

SALIVĂ

... SALÍVĂ s . f . Lichid apos și puțin vâscos care se formează continuu în gură

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...